Mediafax Echipa

Sam Bankman-Fried, guru criptomonedelor, trăieşte cu „pâine şi apă” în închisoare, după ce i-a fost refuzată dieta vegană

Fondatorul FTX nu a beneficiat de o dietă vegană şi nu a primit medicamentaţia necesară pentru a gestiona ADHD-ul său, potrivit avocatului.

Val de caniculă în sudul ţării. Meteorologii au emis cod portocaliu pentru Capitală şi opt judeţe

Este cod portocaliu de caniculă în Capitală şi alte opt judeţe din sudul ţării, miercuri, când temperaturile vor depăşi 39 de grade şi disconfortul termic va fi accentuat.

Şerbănescu (CNAIR): În scurt timp circulaţia va fi reluată pe Podul Prieteniei

Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, spune, pentru MEDIAFAX, că circulaţia pe Podul Prieteniei va fi reluată în scurt timp. El face apel la autorităţile bulgare să reabiliteze partea lor de pod.

Thaksin, fostul premier thailandez încarcerat, spitalizat după întoarcerea din exil

Fostul prim-ministru thailandez Thaksin Shinawatra a fost transportat la spital în cursul nopţii, au anunţat miercuri autorităţile, din cauza îngrijorărilor legate de bolile de inimă şi de tensiunea arterială ridicată în prima sa noapte în închisoare după întoarcerea istorică din autoexil.

Scuzele lui Rubiales „nu sunt suficiente”. Premierul spaniol cere măsuri suplimentare

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a declarat că scuzele preşedintelui Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Rubiales, pentru că a sărutat-o pe Jenni Hermoso "nu sunt suficiente", iar vicepremierul cere ca acesta să demisioneze.

5 ani de Vlad Cazino – super distracţie într-un mediu sigur şi responsabil!

5 ani de Vlad Cazino – super distracţie într-un mediu sigur şi responsabil!

Peste 5,7 milioane de ucraineni au intrat în România

Peste 5,7 milioane de cetăţeni ucraineni au intrat în România de la începutul războiului declanşat de Rusia. În ultimele 24 de ore au intrat în ţara noastră peste 15.000 de ucraineni, anunţă Poliţia de Frontieră.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, merge la IPJ Constanţa

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, va efectua o vizită de lucru în judeţul Constanţa, imediat după finalizarea controalelor şi verificărilor demarate la nivelul Inspectoratului de Poliţie din acest judeţ, în următoarele zile, anunţă MAI.

Fosta campioană olimpică la maraton a României, Constantina Diţă, omagiată la Budapesta

Muzeul atletismului mondial (MOWA) a onorat marţi 22 de sportivi medaliaţi cu aur la Jocurile Olimpice, campioni mondiali şi recordmeni în cadrul unei expoziţii organizate la la Muzeul Atletismului Mondial din Budapesta. Printre ei s-a numărat şi campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă.

Poliţia de Frontieră, despre accidentul de pe Podul Prieteniei: intervin şi utilaje din Bulgaria

Camionul înmatriculat în Turcia care a avut o explozie la o anvelopă şi apoi a blocat rutier Podul Prieteniei va fi scos şi cu ajutorul unor utilaje sosite miercuri dimineaţa din Bulgaria. Poliţia de Frontieră din România recomandă rute alternative pentru evitarea coloanei de la ieşirea din ţară.

Noua cursă pentru lună. Rusia a eşuat, acum este rândul Indiei. Nava Chandrayaan-3 va încerca să aselenizeze în apropierea polului sudic al Lunii

India vrea să scrie miercuri o nouă pagină de istorie, cu cea de-a treia misiune lunară care urmează să ajungă pe Lună.

O carte pe zi: „Ipostaze ale oraţiei funebre antice”, de Paul Oprea-Călin

O carte surprinzătoare al cărei centru îl constituie evoluţia discursului funebru din Antichitate până la cele trei celebre oraţii de acest tip aparţinând unuia dintre Părinţii Bisericii, Sfântul Grigorie de Nyssa.

Coloană de maşini la ieşirea din România, în Giurgiu, după ce un TIR s-a defectat

A fost formată o coloană de maşini care se întinde pe câţiva kilometri la ieşirea din România, după ce un TIR s-a defectat pe DN 6, pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse.

Falsul chirurg estetician Matteo Politi a fost arestat în Veneţia şi va fi extrădat

Cu o educaţie de doar opt clase, Matteo Politi se dădea drept chirurg estetician de 15 ani şi a înşelat mai multe persoane în Italia şi România. El a fost arestat în Veneţia în baza unui mandat european de arestare emis de ţara noastră şi urmează să fie extrădat, potrivit ANSA.

Camioanele, interzise pe toate drumurile naţionale, expres şi autostrăzi în judeţele unde e caniculă

Va fi interzisă miercuri circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din judeţele: Brăila, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Olt şi Teleorman.

Pinguinul de la Grădina Zoologică din Edinburgh a fost promovat general-maior în armata norvegiană

Un pinguin a fost promovat la cel de-al treilea cel mai înalt grad în cadrul Forţelor Armate norvegiene.

Ion Cristoiu: De la Ajutorul Legionar la Partidul Comunist

Mă sună de la Cluj, Mihai Cistelican, tînărul care şi-a făcut un scop în viaţă din a-mi republica, strînse într-un volum, scrierile mele de tinereţe. A descoperit că foloseam la vremea respectivă şi pseudonimul Ion Sireteanu. Cum descoperirea a fost făcută după ce a parcurs colecţiile Vieţii studenţeşti şi Echinox, Mihai Cistelican mă întreabă dacă […]

Italianul Tamberi câştigă cu emoţii finala Campionatului Mondial de săritură în înălţime

Italianul Gianmarco Tamberi, campion olimpic, a cucerit marţi seara la Budapesta titlul mondial la săritura în înălţime, într-o finală dramatică în faţa tânărului american JuVaughn Harrison.

Traficul maritim prin strâmtoarea Dardanele din Turcia, suspendat din cauza unui incendiu de pădure

Traficul maritim de la Marea Egee la Marea Marmara a fost suspendat din cauza incendiului de pădure în curs de desfăşurare în provincia Canakkale din nord-vestul Turciei, au anunţat marţi Ministerul Transporturilor şi o agenţie maritimă.

Gabriela Ruse calificată în turul doi al calificărilor de la US Open. Cristian şi Bulgaru eliminate

Gabriela Ruse a reuşit marţi seara să obţină calificarea în turul secund al tabloului de calificări de la ultimul Grand Slam al anului, US Open. Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru au părăsit competiţia preliminară, fiind învinse în turul de debut.

Serena Williams a născut cel de-al doilea copil. Ce nume i-a pus bebeluşului

Serena Williams a întâmpinat-o pe cea de-a doua fiică pe care o are cu soţul ei, Alexis Ohanian, şi a împărtăşit marţi prima imagine cu bebeluşul într-un videoclip pe TikTok.

Două petroliere s-au ciocnit pe Canalul Suez. Traficul naval nu a fost afectat

Traficul maritim se desfăşura normal pe Canalul Suez din Egipt miercuri, au declarat două surse de transport maritim pentru Reuters, după ce două petroliere care s-au ciocnit au fost separate.

HOROSCOP Miercuri, 23 august. Lucrurile nu merg astăzi conform planului pentru trei zodii. Merg chiar mai bine decât şi-au imaginat

Zodiile de Foc (Berbec, Leu, Săgetător) se bucură de o miercuri plină de neprevăzut.

Alunga stresul, anxietatea si insomnia! (P)

Emocalm este numele unui somn linistit si a unei stari interioare bune si echilibrate. Linia de produse este alcatuita din: Emocalm cu valeriana pentru armonizarea starilor psihice, Emocalm cu melatonina, special creat pentru a ne reda somnul odihnitor, Emocalm ceai, perfect pentru o ceasca calda de seara care sa ne ajute sa ne linistim si […]

Războiul din Ucraina, ziua 545. Piloţii ucraineni încep antrenamentele cu avioane F-16 / Prigojin se află in Africa, Zelenski se concentrează pe Balcani / Occidentul, sabotat la BRICS / Rusia atacă în Marea Neagră, dar şi noaptea, la Harkov

UPDATE – Putin îl demite pe generalul Surovikin Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a demis pe generalul Serghei Surovikin din funcţia de comandant al forţelor aeriene, a anunţat, marţi seara, presa rusă. Generalul a fost, de asemenea, comandantul adjunct al forţelor ruse din Ucraina. RBK a relatat că o sursă din cadrul Ministerului rus al Apărării a […]

Cinci copii au fost salvaţi din telecabina suspendată din Pakistan, potrivit armatei

Salvatorii din Pakistan au adus în siguranţă cinci dintre cei şapte copii care au rămas blocaţi împreună cu profesorul lor într-un teleferic aflat la înălţimea unei râpe. O operaţiune de salvare cu elicopterul a fost anulată la căderea nopţii, au declarat mass-media şi o sursă de securitate.

La o grădină zoologică din SUA s-a născut o girafă fără pete. Specialiştii spun că este un caz extrem de rar

O girafă fără pete de la o grădină zoologică din Tennessee, Statele Unite, poate părea simplă, dar cu siguranţă nu este ceva obişnuit.

Regele Spaniei le cere conservatorilor să formeze un nou guvern. Pedro Sanchez e favorit să rămână premier

Alberto Núñez Feijóo, liderul Partidului Popular conservator (PP), a primit prima şansă de a forma un nou guvern spaniol.

Marinar turc cu probleme medicale, aflat pe navă în rada Sulina, salvat

Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a reuşit să salveze, marţi, un marinar de naţionalitate turcă, aflat pe nava Gerda S, după ce acesta a acuzat respiratorii şi febră mare.

Washingtonul prelungeşte interdicţia utilizării paşapoartelor americane în Coreea de Nord

Administraţia de la Washington a prelungit cu un an interdicţia de utilizare a paşapoartelor americane pentru călătorii în Coreea de Nord, a anunţat Departamentul de Stat, citat de agenţia The Associated Press.

Atenţionare MAE: Pericol major de producere a incendiilor de vegetaţie în Grecia

Autorităţile elene au anunţat, pentru perioada 22 - 23 august, menţinerea riscului ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie (risc extrem de incendiu - gradul 5), pentru regiunea Attica, Grecia Centrală (regiunile Beotia, Evia, Fokida) şi Peninsula Peloponez (regiunile Corintia şi Argolida).

Trump anunţă că se va prezenta joi la un penitenciar din statul Georgia

Fostul preşedinte american Donald Trump intenţionează să se prezinte joi la penitenciarul din comitatul american Fulton, în cadrul acordului care prevede plata unei garanţii de 200.000 de dolari şi alte condiţii ale controlului judiciar.

Discuţii la Palatul Victoria despre situaţia drepturilor femeilor în România

La Palatul Victoria a avut loc, marţi, o întâlnire consultativă cu organizaţii non-guvernamentale reprezentative din domeniul apărării drepturilor femeii şi egalităţii de gen, coordonată de consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Victoria Stoiciu.

Casa Albă nu consideră că au ajuns în impas confruntările militare din Ucraina

Preşedinţia SUA nu consideră că în Ucraina are loc un conflict militar de uzură, notând că situaţia este "dinamică", în contextul contraofensivei ucrainene, informează agenţia Reuters.

Paola Del Din, eroina Rezistenţei în Italia, a împlinit 100 de ani

Eroina Paola Del Din, singura câştigătoare în viaţă a Medaliei de Aur a Rezistenţei în Italia a împlinit marţi 100 de ani. Ea este simbol al luptei de eliberare de nazi-fascism şi prima femeie paraşutist din Italia, scrie ANSA.

Coduri roşu şi portocaliu de caniculă şi pericol de incendii în Sicilia, Italia

Este pericolul major de incendii în provinciile Ragusa şi Siracusa, precum şi unul de prealertă pentru celelalte provincii,alături de coduri roşu de caniculă pentru provincia Palermo, respectiv portocaliu şi galben pentru provinciile Catania şi Messina, informează Ministerul Afacerilor Externe(MAE).

Toto Cutugno a încetat din viaţă. Artistul, despre România: Iubesc poporul român / Am doi angajaţi români în casa de la Roma

Cântăreţul şi compozitorul Toto Cutugno s-a stins din viaţă la spitalul San Raffaele din Milano, unde era internat. Vestea a fost dată de managerul său, Danilo Mancuso, care a explicat că o "boală îndelungată de care suferea s-a agravat în ultimele luni".

Toto Cutugno a murit. Celebrul cântăreţ italian avea 80 de ani

Era 1983 când, cu chitara sa, a urcat pe scena festivalului Sanremo şi, într-un costum somon şi cravată, a intonat „L’Italiano”, iar popularitatea sa a explodat în întreaga lume. În urmă cu 40 de ani, Toto Cutugno şi-a extins succesul în lume, transformându-l cu acel cântec, care la Sanremo se plasase doar pe locul cinci, […]

22 august 1485 – Henry al VII-lea Tudor câştigă bătălia de la Bosworth Field, iar regele Richard al III-lea este ucis. Se încheie Războiul celor Două Roze ce a inspirat serialul ,,Game of Thrones”

Bătălia de la Bosworth Field a fost o confruntare decisivă între doi pretendenţi la tronul Angliei: regele yorkist Richard al III-lea şi Henry Tudor, liderul lancasterian. Bătălia a avut loc pe 22 august 1485, în apropiere de oraşul Leicester, şi a marcat sfârşitul Războaielor Rozelor, un conflict dinastic care a durat aproape 30 de ani.

Ministrul turc de Externe se va deplasa în Ucraina

Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, va efectua, vineri, o vizită în Ucraina, afirmă surse diplomatice turce citate de agenţiile de presă Anadolu şi Reuters.