Mediafax Echipa

Ţările Europei de Est, îngrijorate de monopolul statelor mari asupra serviciului diplomatic european

Ţările est-europene devin tot mai îngrijorate de riscul ca statele mari din UE să monopolizeze posturile importante ale noului serviciu diplomatic european, cu numai câteva zile înaintea anunţării primelor nominalizări pentru funcţiile de ambasadori.

Rechizitele pentru începutul de an şcolar scad din bugetul familiei între 75 şi 450 de lei

Ca la fiecare început de an, părinţii trebuie să aloce o anumită sumă din bugetul familiei pentru ghiozdane, caiete, creioane, penare, acuarele, pensule, uniforme, care pot costa între 75 de lei şi peste 450 de lei, la care se adaugă dicţionare, cărţi, culegeri şi, uneori, chiar manuale.

Şcolile bucureştene pregătite de noul an. Doar două unităţi îşi trimit elevii în alte locaţii

Şcolile din Bucureşti sunt pregătite să-şi primească elevii în noul an şcolar, cu excepţia a două unităţi de învăţământ, din peste 450 existente, care vor face deschiderea de an şi îşi vor desfăşura activitatea în alte şcoli, până vor fi finalizate lucrările de reabilitare prin programul BEI.

Căutările celor doi scafandri, amânate din nou din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Autorităţile au fost nevoite să abandoneze din nou, sâmbătă, din cauza vremii nafavorabile, operaţiunile de căutare a celor doi scafandri dispăruţi joi seară, în timp ce făceau scufundări la epava vasului turcesc Medy, după ce nici cu o zi în urmă nu s-a putut ieşi pe mare din cauza furtunii.

Pierderea în greutate pe termen lung poate fi dăunătoare pentru sănătate

Pierderea în greutate pe termen lung poate provoca apariţia unor boli precum diabet, hipertensiune şi artrită reumatoidă, potrivit unui studiu al cercetătorilor sud-coreeni, publicat în International Journal of Obesity.

WikiLeaks pregăteşte publicarea unui set de documente privind războiul din Irak

Site-ul WikiLeaks colaborează cu o asociaţie jurnalistică şi mai multe organizaţii media pentru prelucrarea unui set de documente militare clasificate privind războiul din Irak, relatează Newsweek, în pagina electronică.

Boc: Câştigătorii politici ai procesului de reformă a statului vor fi în 2012 PDL, UDMR şi UNPR

Liderul PDL, premierul Emil Boc, a declarat sâmbătă la Drobeta Turnu Severin, unde are loc reuniunea primarilor şi a preşedinţilor PDL de Consilii Judeţene, că la finalul reformelor pe care Executivul şi le-a asumat principalii câştigători politici vor fi PDL, UDMR şi UNPR.

Circa 2.000 de persoane, la concertul The Wailers de la Bucureşti

Circa 2.000 de persoane au asistat, vineri seară, la concertul pe care The Wailers, legendara trupă a lui Bob Marley, l-a susţinut la Arenele Romane din Bucureşti.

Deputaţii francezi au adoptat textul privind creşterea vârstei de pensionare

Adunarea Naţională franceză a votat vineri textul privind creşterea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani, începând din 2018, una dintre principalele măsuri ale legii privind reforma pensiilor, contestată de sindicate şi de forţele de stânga.

Fidel Castro consideră că romii expulzaţi din Franţa sunt victime ale unui „Holocaust rasial”

Liderul cubanez Fidel Castro a apreciat vineri că romii expulzaţi de Franţa sunt victimele unui "alt fel de Holocaust rasial".

Floyd Mayweather a fost arestat şi încarcerat pentru furt

Pugilistul american Floyd Mayweather, sextuplu campion mondial, a fost arestat pentru furt şi a fost încarcerat, a anunţat, vineri seară, poliţia din Las Vegas.

SUA marchează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie, într-o atmosferă tensionată

Statele Unite comemorează sâmbătă nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, într-o atmosferă tensionată după ce un pastor a ameninţat că va arde mai multe exemplare ale Coranului şi a solicitat modificarea planurilor de amplasare a unei moschei în apropiere de Ground Zero.

Romanian Govt Pledges To Eliminate Income Tax Exemptions For Computer Programmers

Romania’s Government pledged in its additional Memorandum of Understanding agreed with the European Union to extend the income taxation pool by taxing food vouchers and bank deposit interest, as well as by gradually eliminating income tax exemptions for computer programmers.

Paszkany: Există posibilitatea înlocuirii lui Mandorlini

Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, vineri, la Sport.ro, că nu exclude posibilitatea înlocuirii antrenorului Andrea Mandorlini, ca urmare a rezultatelor din ultimele etape, însă nu se pune problema demiterii acestuia până la meciul cu FC Basel, din Liga Campionilor.

Şumudică: Am câştigat meciul la pas

Antrenorul echipei Rapid, Marius Şumudică, a declarat, vineri, la sfârşitul meciului câştigat cu CFR Cluj, scor 2-0, că succesul a fost obţinut "la pas" de elevii săi, care au controlat partida şi înaintea celor două eliminări de la formaţia clujeană.

Băsescu şi Sarkozy au hotărât să lucreze pe subiectul romilor într-o viitoare întâlnire, la Paris

Preşedinţii României şi Franţei au avut, vineri, o convorbire telefonică "amicală şi constructivă", constatând "deplinul acord" de a răspunde eficient problemei puse de integrarea romilor şi hotărând să lucreze împreună legat de acest subiect, cu ocazia unei viitoare întâlniri bilaterale, la Paris.

Mandorlini: Rapid nu are nevoie de asemenea arbitraje, nu se impuneau atâtea cartonaşe

Antrenorul echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, vineri, că rezultatul meciului cu Rapid a fost influenţat de prestaţia arbitrului, care a acordat mult prea multe cartonaşe, dintre care două roşii, şi că formaţia bucureşteană nu avea nevoie de ajutorul arbitrilor pentru a câştiga.

Mesaje pe contul de Twitter al lui Mutu: „Ready for party!”, „Thank you for your support!”

Două mesaje - Ready for Party!! (n.r. - Gata de petrecere) şi Thank you for your support!! (n.r. - Vă mulţumesc pentru sprijinul vostru) - au fost postate, vineri, pe contul de Twitter al atacantului Adrian Mutu, ce era inactiv de mai bine de doi ani.

Andone: Rapid ar fi trebuit să câştige la un scor mai mare

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, fost tehnician al formaţiilor Rapid şi CFR Cluj, a declarat, vineri, după meciul dintre cele două echipe, câştigat de rapidişti cu scorul de 2-0, că gruparea bucureşteană ar fi trebuit să câştige partida la un scor mai mare.

Copos: Păcat că cele două goluri s-au marcat când am avut superioritate numerică

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, după victoria echipei antrenate de Marius Şumudică contra grupării CFR Cluj, scor 2-0, că regretă doar că cele două goluri au fost marcate în superioritate numerică.

Iranul dezminte construirea unei instalaţii secrete de îmbogăţire a uraniului

Directorul programului nuclear iranian, Ali Akbar Salehi, a dezminţit vineri informaţiile furnizate de o formaţiune de opoziţie iraniană, Organizaţia Mujahedinilor Poporului, privind construirea unei noi instalaţii nucleare secrete pentru îmbogăţirea uraniului.

Dinu Gheorghe: Nimeni nu poate să conteste victoria Rapidului

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nimeni nu poate să conteste victoria obţinută de jucătorii rapidişti în meciul cu CFR Cluj, scor 2-0, în etapa a VII-a a Ligii I, apreciind că aceştia au câştigat pe merit cele trei puncte.

Rapid învinge CFR Cluj, scor 2-0, într-un meci din etapa a VII-a a Ligii I

Echipa Rapid a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia CFR Cluj, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a Ligii I şi în care campioana României a evoluat în nouă jucători din minutul 64, după eliminările lui Emmanuel Kone şi Bastos.

Explozie într-un hotel din Copenhaga

O explozie s-a produs vineri după-amiază în toaletele unui hotel din centrul oraşului Copenhaga, a anunţat poliţia din capitala daneză, iar presupusul autor a fost reţinut de poliţişti.

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite într-un accident produs în judeţul Sibiu

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite într-un accident care s-a produs, vineri seară, pe un drum judeţean din Sibiu, după ce o maşină a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de un copac de pe marginea şoselei.

Vaslui: Anchetă în cazul unui poliţist şi jandarm care în timpul serviciului au mers la o petrecere

Un poliţist şi un jandarm din Vaslui sunt cercetaţi disciplinar după ce, în cursul unei nopţi în care erau de serviciu, au mers la o petrecere şi s-au fotografiat, în uniformă, alături de o tânără, iar într-una din fotografii poliţistul apare ţinând pistolul la tâmpla prietenei sale.

Obama admite eşecul privind Guantanamo şi vrea un proces în cazul atacurilor din 11 septembrie

Preşedintele american, Barack Obama, a recunoscut vineri că administraţia sa a "eşuat" în obiectivul său de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo şi a reafirmat intenţia de a-i judeca pe cei responsabili de atentatele de la 11 septembrie, fără a fixa o dată.

Guvernul s-a obligat să se supună permament unui audit al CE pe deficit, pentru „încredere în cifre”

Guvernul a promis Comisiei Europene că se va supune permanent unui audit în ceea ce priveşte cifrele privind deficitul bugetului general consolidat, pentru "menţinerea încrederii" în datele raportate Executivului UE, relevă forma finală a Memorandumului suplimentar de înţelegere convenit cu UE.

Guvernul s-a angajat faţă de CE să blocheze proiectul legii insolvabilităţii personale din Parlament

Guvernul a promis Comisiei Europene, în negocierile din vara acestui an, că va consolida stabilitatea financiară a sectorului bancar prin reţinerea de la promovare a unor proiecte legislative, precum legea insolvabilităţii personale, întrucât aceasta ar submina disciplina în materie de creditare.

Poliţia precizează că s-a tras cu o armă cu bilă în pavaj, la percheziţia casei lui Vîntu

Poliţia Română precizează că la percheziţia la una din locuinţele lui Sorin Ovidiu Vîntu, în baza autorizaţiei emisă de magistrat, în curtea casei se aflau doi câîni de pază care nu erau legaţi, iar pentru protecţia anchetatorilor au fost trase două cartuşe în pavaj, de unde au ricoşat.

Pană: Am câştigat trei puncte într-un moment delicat pentru noi

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Marian Pană, a declarat, vineri, după victoria de pe teren propriu cu Gloria Bistriţa, scor 2-1, că formaţia lui avea nevoie de cele trei puncte puse în joc pentru a trata cu mai puţină presiune meciurile următoare din Liga I.

Reghecampf: Noi am fost cu ocaziile, Universitatea Cluj cu golurile

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, vineri, după înfrângerea din deplasare cu Universitatea Cluj, că jucătorii săi au avut mai multe ocazii de a marca, dar cei care au reuşit să înscrie au fost gazdele.

Guvernul a promis CE că va elimina gradual scutirile la impozitul pe venit pentru programatorii IT

Guvernul s-a angajat faţă de Comisia Europeană că va extinde baza de impozitare, inclusiv prin eliminarea graduală a scutirilor de la impozitul pe venit pentru programatorii din domeniul IT, că va "raţionaliza" numărul de şcoli şi de spitale şi că scutirile la coplata în sănătate nu vor depăşi 40%.

Patru morţi, în urma exploziei din apropiere de San Francisco – VIDEO, FOTO

Incendiul de proporţii provocat joi seara de ruptura, din motive încă necunoscute, a unei conducte de gaze în apropiere de San Francisco, împotriva căruia pompierii continuau să lupte vineri, a provocat moartea a patru persoane, a anunţat guvernatorul adjunct al statului California.

Marş al culturii, de 500 de km, între Bucureşti şi Sarmizegetusa, iniţiat de un scriitor

Poetul, scriitorul şi criticul literar Laurian Stanchescu, care a plecat într-un marş al culturii, desfăşurat pe o distanţă de 500 de km, parcursă pe jos de la Bucureşti către Sarmizegetusa, cu scopul de a salva cultura, a ajuns vineri la Piteşti.

Atanasiu: Dacă majoritatea parlamentară nu se schimbă în toamnă, la anul vom avea guvernul Udrea I

Preşedintele PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că dacă majoritatea parlamentară nu se schimbă în această toamnă este convins că anul viitor România va avea un Guvern Udrea I.

Mădălina Manole s-a filmat singură în oglindă. Vezi aici înregistrarea video

O înregistrare video cu Mădălina Manole, care datează de la sfârşitul lunii mai, în care cântăreaţa pare să îşi ia "la revedere", a fost prezentată, vineri, la emisiunea "Happy Hour" de la Pro TV.

Gazprom: Romania Confirms Interest In South Stream Pipeline

Russian natural gas giant Gazprom Friday said Romania confirmed its interest in the South Stream pipeline project.

Viorel Moldovan, noul antrenor al echipei Sportul Studenţesc

Finanţatorul clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că a ajuns la un acord cu antrenorul Viorel Moldovan pentru ca acesta să preia conducerea tehnică a echipei bucureştene.

Universitatea Cluj – Gloria Bistriţa, scor 2-1, în primul meci al etapei a VII-a a Ligii I

Formaţia Universitatea Cluj a învins, vineri, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, în primul meci din etapa a VII-a a Ligii I, disputat pe stadionul Cetate din Alba Iulia.