Mediafax Echipa

Guvernul scoate cifre din pix ca să păcălească FMI

Proiectul de buget pe anul 2010 ar putea fi discutat săptămâna viitoare în Guvern, a declarat pentru Gândul secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina.

Copiii nu vor fi vaccinaţi anti-AH1N1. Streinu-Cercel: „Presa e de vină“

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), a declarat, pentru Gândul, că din luna ianuarie 2010 va începe imunizarea copiilor cu vârsta mai mare de 6 ani împotriva pandemiei de gripă. Copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 6 ani nu vor mai fi vaccinaţi anti-AH1N1v, întrucât România nu va mai achiziţiona vaccinul necesar de la producătorul britanic GlaxoSmithKline (GSK).

Trupul actorului Gheorghe Dinică, depus în foaierul Teatrului Naţional

Trupul neînsufleţit al actorului Gheorghe Dinică a fost depus, în jurul orei 09.00, în foaierul Teatrului Naţional Bucureşti, admiratorii artistului putând să îşi prezinte ultimele omagii până în jurul orei 13.00, când va avea loc înmormântarea, la Cimitirul Bellu.

Justiţia americană cere punerea sub sechestru a bunurilor unei grupări musulmane

Justiţia americană a anunţat, joi, că vrea punerea sub sechestru a bunurilor aparţinând unei grupări musulmane bănuite că ar avea legături cu Guvernul iranian, printre care patru moschei şi un zgârie-nori din New York.

Băsescu spune că a avertizat liderii liberali de ruperea PNL şi că a greşit că n-a făcut-o public

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la B1Tv, că i-a invitat la o discuţie pe Călin Popescu Tăriceanu şi alţi lideri PNL, cu circa o lună înainte de înfiinţarea PLD şi i-a avertizat că se pregăteşte o rupere a partidului, subliniind că regretă că atunci nu a spus acest lucru public.

Semnificaţii istorice pentru 13 noiembrie

În 1909 s–a născut Eugen Ionescu (Eugène Ionesco), dramaturg, eseist, poet, considerat un clasic al literaturii absurdului; stabilit definitiv în Franţa din 1939, a devenit membru al Academiei Franceze în anul 1970 (piesele “Scaunele”, “Rinocerii”) (m. 28 martie 1994).

Justiţia respinge cererea Alessandrei Mussolini de blocare a difuzării filmului „Francesca”

Justiţia italiană a respins, joi după-amiază, acţiunea deputatei Alessandra Mussolini, care cerea interzicerea difuzării filmului "Francesca", de Bobby Păunescu, informează ediţia online a cotidianului Il Messaggero.

Băsescu: Geoană a fost la Moscova în aprilie fără a-l informa pe preşedintele CSAT

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, B1 TV, că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost la Moscova în luna aprilie fără a-l informa pe şeful CSAT, iar atunci când a spus că este bine că Geoană pleacă din CSAT avea în vedere "exact acest lucru".

Băsescu: Întrebaţi-l pe Geoană de câte ori a fost chemat ca lacheul în Delta Dunării de Vântu

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la B1 TV, că l-a sunat pe Mircea Geoană, iar acesta nu i-a răspuns, deoarece nu putea fi deranjat când vorbea cu Sorin Ovidiu Vântu, sugerând ca liderul PSD să fie întrebat de câte ori a fost chemat "ca lacheul" în Delta Dunării pentru a primi instrucţiuni.

Băsescu va cere după alegeri desecretizarea dosarului Omar Hayssam

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1 TV, că va cere după alegeri desecretizarea dosarului Omar Hayssam pentru perioada premergătoare răpirii celor trei jurnalişti în Irak, pentru "a stopa mârşăvia pe care televiziunile lui Vântu şi Voiculescu o fac".

Băsescu: Roşca Stănescu nu întâmplător e poreclit „Naşul”; Chirieac a avut comportamentul unui peşte

Şeful statului a declarat, joi, că Roşca Stănescu a avut, în discuţia pe care a avut-o cu el acum mai mult timp, un comportament "mai brutal" decât în stenogramele apărute recent în presă şi că atunci a înţeles că "e un mafiot", iar despre Bogdan Chirieac a spus că a avut comportamentul unui peşte.

După război şi sărăcie, Afganistanul se confruntă cu gripa A H1N1

Afganistanul se confruntă în ultimele două săptămâni cu gripa A H1N1, un nou flagel după cei 30 de ani de invazie străină şi război civil şi în timp ce sărăcia şi şomajul afectează majoritatea populaţiei, comentează AFP.

Năstase: Judecătorii CC au fost sunaţi acasă pentru devansarea deciziei în cazul unor legi

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, joi, la Piteşti, că judecătorii Curţii Constituţionale au fost sunaţi acasă pentru a devansa luarea unei decizii privind constituţionalitatea legilor salarizării unice şi restructurării agenţiilor guvernamentale.

Iohannis: România va intra într-o stare de echilibru după alegeri

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, la o lansare de carte, că democraţia nu este în pericol şi că România va intra într-o stare de echilibru după alegeri.

Un bancomat amplasat într-un spital din Craiova a fost spart, fiind furaţi 300.000 de lei noi

Un bancomat amplasat în incinta cabinetului de oncologie medicală al Spitalului Clinic Municipal Filantropia din Craiova a fost spart, joi seară, fiind alimentat cu o zi în urmă, din primele cercetări anchetatorii stabilind că din ATM a fost furată suma de 300.000 de lei noi.

Predoiu: R. Moldova poate fi povestea de succes a dimensiunii estice a politicii europene de vecinătate

Ministrul interimar de Externe, Cătălin Predoiu, a declarat că R. Molodva "poate fi povestea de succes a dimensiunii estice a politicii europene de vecinătate", iar România susţine ca "negocierea privind acordul UE - R.Moldova să poarte denumirea de acord de asociere".

Autorul atacului de la Fort Hood va fi acuzat de 13 crime

Psihiatrul militar Nidal Hasan, presupusul autor al atacului de la baza militară Fort Hood din Texas, este cercetat pentru comiterea a 13 crime cu premeditare, a anunţat joi armata americană.

CFR Cluj i-a reziliat contractul lui Conceicao, noul antrenor va fi Andrea Mandorlini

Conducerea clubului CFR Cluj a decis, joi seară, rezilierea contractului antrenorului Antonio Conceicao, conducerea tehnică a formaţiei clujene urmând să fie preluată de italianul Andrea Mandorlini, informează www.prosport.ro.

Geoană îl invită din nou pe Băsescu la o dezbatere publică între candidaţi, dar nu la televiziuni

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Sibiu, că îl invită pe Traian Băsescu la o dezbatere publică, precizând că aceasta ar putea avea loc într-o universitate, de exemplu, şi nu la vreun post de televiziune.

Unirea Urziceni, amendată cu 8.000 de euro, după meciul cu Glasgow Rangers

Clubul Unirea Urziceni a fost amendat de UEFA cu 8.000 de euro, pentru deficienţe de organizare la meciul cu Glasgow Rangers, din etapa a patra a grupei G a Ligii Campionilor, în timp ce gruparea scoţiană a fost amendată cu 20.000 de euro, informează site-ul forului fotbalistic european.

Boc, despre interimate: Până la depunerea jurământului noului Guvern se păstrează situaţia actuală

Premierul în exerciţiu Emil Boc a declarat, joi, că textul constituţional spune că, în cazul demiterii unui Guvern, până la depunerea jurământului de către un nou Cabinet, Executivul îşi păstrează formula existentă.

Epidemia de gripă din Ucraina provoacă moartea a 239 de persoane

Epidemia de gripă şi dificultăţi respiratorii acute au provocat moartea a 239 de persoane în Ucraina, unde preşedintele Viktor Iuşcenko s-a declarat dispus să se vaccineze public pentru a le oferi un exemplu compatrioţilor săi.

Băsescu, profesorilor: Nimeni nu pierde niciun leu la salariu

Şeful statului le-a transmis, joi, profesorilor participanţi la o dezbatere despre "responsabilitatea publică în educaţie", organizată de PDL, că după aplicarea noii legi a salarizării unice niciun reprezentant din sistem "nu pierde un leu la salariu", acesta urmând să crească până în 2015 cu 78%.

Glasgow Rangers şi Celtic Glasgow nu au fost acceptate în Premier League

Cluburile engleze de fotbal au respins propunerea ca grupările din Glasgow, Celtic şi Rangers, să evolueze în campionatul Angliei, a anunţat, joi, Premier League, organismul care gestionează activitatea grupărilor din prima ligă engleză.

Geoană a discutat cu Iohannis politică şi i-a cerut sprijinul ca Iaşiul să devină Capitală Culturală

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, s-a întâlnit, joi, la Sibiu, cu primarul Klaus Iohannis, la finalul întâlnirii ei afirmând că au discutat politică, iar liderul PSD i-a cerut sprijinul lui Iohannis pentru ca municipiul Iaşi să devină Capitală Culturală Europeană.

BEI intenţionează să acorde în România împrumuturi de 1,5 miliarde de euro în 2010

Banca Europeană de Investiţii (BEI) estimează că va acorda în România, anul viitor, credite de 1,5 miliarde de euro, în principal pentru investiţii în energie, sprijinirea IMM-urilor şi a proiectelor municipalităţilor, a declarat, joi, la Bucureşti, vicepreşedintele BEI Matthias Kollatz-Ahnen.

EIB Plans To Grant EUR1.5B Loans In Romania In 2010

The European Investment Bank estimates it will grant loans of EUR1.5 billion in Romania next year, for energy projects, SMEs support and local authorities' investments, the bank's vice-president Matthias Kollatz-Ahnen said Thursday in Bucharest.

Zeci de persoane şi-au luat rămas bun, joi, de la Gheorghe Dinică – GALERIE FOTO

Zeci de persoane, admiratori, apropiaţi şi foşti colaboratori, printre care s-au numărat actriţa Oana Pellea şi regizorul Mircea Daneliuc, şi-au luat rămas bun de la actorul Gheorghe Dinică, joi, la Biserica Icoanei din Capitală, unde se află depus trupul neînsufleţit al acestuia.

Mazăre spune despre angajaţii ANI că sunt „slugoii lui Băsescu”

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost, joi, la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru a da explicaţii în calitate de persoană verificată, el având, prin lege, acest drept, au anunţat, joi seară, reprezentanţii instituţiei.

Medvedev promite dezmembrarea corporaţiilor de stat formate sub preşedinţia Putin

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a angajat, joi, să dezmembreze marile conglomerate de stat ineficiente, create în timpul preşedinţiei Putin, şi a cerut declanşarea unei anchete privind folosirea fondurilor publice.

Aproximativ 7,3 milioane de europeni suferă de Alzheimer

Aproximativ 7,3 milioane de europeni suferă de Alzheimer sau boli înrudite, cifră care s-ar putea dubla până în 2020, PE încurajând statele membre să se angajeze activ în elaborarea unui program comun de cercetare în domeniul bolilor neurodegenerative şi să îmbunătăţească datele privind boala.

Romania Current Acct Gap Seen At 4.6% Of GDP In ’09 – Ctrl Bker

Romania’s central bank expects the current account deficit to narrow to 4.6% of the gross domestic product in 2009, from 12.3% of GDP last year, deputy governor Cristian Popa said Thursday.

BNR: Deficitul de cont curent se va ajusta la 4,6% din PIB în 2009

Banca Naţională a României (BNR) estimează că deficitul de cont curent se va ajusta de la 12,3% din PIB în 2008 la 4,6% din PIB în acest an, şi va urca la 4,8% din PIB în 2010, a declarat, joi, viceguvernatorul BNR Cristian Popa.

Interceptările din dosarul penal al avocatului Constantin confirmă acuzaţiile aduse

Interceptările făcute în dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în care avocatul Constantin Laurenţiu din cadrul Baroului Bucureşti, a fost arestat preventiv pentru agresarea şi sechestrarea unui om de afaceri, relevă un comportament de interlop al acestuia.

Ferguson, suspendat două etape şi amendat cu 20.000 de lire sterline

Antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a fost suspendat două etape şi a primit o amendă de 20.000 de lire sterline (22.000 de euro), deoarece a pus la îndoială pregătirea fizică a unui arbitru din campionatul Angliei, a anunţat, joi, Federaţia de Fotbal din Anglia (FA).

Până în 2025, numărul persoanelor cu diabet ar putea ajunge la 380 de milioane

Creşterea cazurilor de diabet de la an la an este alarmantă, iar previziunile pentru viitor nu sunt deloc optimiste, numărul suferinzilor la nivel mondial putând ajunge în 2025 la 380 de milioane, deşi prevenţia bolii presupune în primul rând asumarea unei vieţi echilibrate alimentar şi mult sport.

Cătălin Macovei: Nu am de ce să-mi dau demisia

Cătălin Macovei, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că nu vede de ce şi-ar da demisia în urma scandalului iscat de apariţia în presă a înregistrărilor unor discuţii private purtate de el cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac.

Big Band-ul Radio şi Aura Urziceanu, în concert la Sala Radio

Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor, va susţine un concert, duminică, la Sala Radio din Capitală, având-o ca invitată pe artista Aura Urziceanu, informează organizatorul evenimentului.

Patru bombe, 22 de mine antitanc şi o bombă de aruncător, în curtea unui vasluian

Patru bombe de aviaţie, două de 500 de kilograme şi două de 70 de kilograme, 22 de mine antitanc, patru proiectile şi o bombă de aruncător este bilanţul final al muniţiei descoperite la mai puţin de un metru de casa unui localnic din Huşi după două zile de căutări ale pirotehnicienilor vasluieni.

Dusan Djokici, amendat cu 25% din valoarea contractului

Preşedintele clubului Astra Ploieşti, Marcel Iancu, a anunţat, joi, că atacantul sârb Dusan Djokici a fost amendat cu 25 la sută din valoarea contractului, după ce a fost suspendat două etape pentru eliminarea din meciul cu Ceahlăul, din etapa a XII-a a Ligii I.