Mediafax Echipa

Antonescu: Sprijinul anunţat de Miluţ pentru Băsescu s-ar datora şi unor presiuni din partea PPE

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă la Iaşi că sprijinul anunţat de liderul PNŢCD Marian Petre Miluţ pentru Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale s-ar datora şi unor presiuni venite din partea PPE, dar reprezintă şi o încercare a partidului de a reveni în prim-planul scenei politice.

Antonescu îi acuză pe liderii PDL că prin şantaj şi ameninţări racolează liberali din teritoriu

Liderul PNL, Crin Antonescu, i-a acuzat, sâmbătă, pe liderii PDL că prin şantaj şi ameninţări au trecut la racolarea reprezentanţilor PNL din teritoriu, adăugând că nici PSD-ul din vremea lui Năstase nu făcea ceea ce fac azi democrat-liberalii.

Sindicate: Legea unică de salarizare, adoptată marţi prin asumare, forma ei finală, în 2010

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale care au participat la discuţia de la Guvern au susţinut că au obţinut promisiunea Executivului de a lăsa deschisă oricăror modificări tema salarizării unice până la 30 iunie 2010, chiar dacă data adoptării ei rămâne 15 septembrie 2009.

Boc nu amână asumarea răspunderii şi cere să se renunţe la grevă

Premierul Emil Boc îşi menţine decizia de asumare a răspunderii Guvernului la termen, fără amânări, iar Guvernul are disponibilitatea de a discuta în următoarele nouă luni despre modificarea legii de salarizare, considerând astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru renunţarea la grevă.

Orban spune că va fi prezent la festivităţile de deschidere a noului an şcolar

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, sâmbătă, la Ploieşti, că va fi prezent la festivităţile de deschidere a noului an şcolar, nu doar în calitate de părinte la şcoala unde învaţă fiul său, ci va merge şi în alte unităţi de învăţământ, unde a fost invitat în prima zi a anului şcolar.

Băsescu a primit produse tradiţionale la Festivalul Caşcavelei pe care le-a dăruit altora

Preşedintele Traian Băsescu a stat de vorbă cu producătorii de caşcavea, a primit produse tradiţionale pe care, la rândul său, le-a dăruit altora şi a cumpărat caşcavea şi alte produse pentru acasă, de la Festivalul Caşcavelei organizat, sâmbătă, la Valea Doftanei, în judeţul Prahova.

Sârbu: Congresul PNŢCD organizat de Miluţ este nul de drept, îl atacăm la tribunal

Liderul ţărănist Radu Sârbu, ales preşedinte al formaţiunii la congresul din august 2008, susţine că Marian Miluţ nu a fost reales, sâmbătă, preşedintele PNŢCD întrucât congresul organizat la Bucureşti este "nul de drept" şi va fi atacat în instanţă.

Petcu: Guvernul spune că se poate corecta legea unică şi cere renunţarea la grevă

Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a declarat, sâmbătă, că premierul a propus să fie constituită o comisie interministerială, din care să facă parte şi sindicaliştii, care să lucreze până la 30 iunie 2010 la modificarea legii de salarizare, cerând federaţiilor să renunţe la grevă.

„Solidaritatea Sanitară”: Pentru propriile greşeli Guvernul încearcă să scoată vinovate confederaţiile

Conducerea Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" susţine că Executivul încearcă să culpabilizeze confederaţiile pentru greşelile guvernanţilor, în condiţiile în care sindicaliştii au atras atenţia încă din august asupra vicierii negocierilor la legea de salarizare unitară.

Unirea Urziceni – Unirea Alba Iulia, scor 1-0

Formaţia Unirea Urziceni a câştigat, scor 1-0 (1-0), partida susţinută, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Unirea Alba Iulia, în cadrul rundei a VI-a a Ligii I.

Antonescu: Parlamentarii liberali nu vor participa la deschiderea noului an şcolar

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că parlamentarii liberali nu vor participa, luni, la festivităţile prilejuite de deschiderea noului an şcolar, considerând legitimă poziţia sindicaliştilor din învăţământ, care au solicitat politicienilor să nu vină la aceste acţiuni.

Romania’s Ruling Coalition Reps To Discuss Unitary Pay Law Amendments At Govt HQ – Sources

The representatives of Romania’s ruling coalition will meet Saturday evening, at the Government headquarters, after 6 p.m., in order to discuss all amendments to the draft law regulating wages in the public sector, political sources told MEDIAFAX.

Oprescu: Răspunsul legat de candidatură va veni în curând

Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, că răspunsul la întrebarea dacă va candida sau nu la prezidenţiale va veni "în curând", admiţând că a început să strângă semnături şi precizând că stă "cu fruntea sus" vizavi de promisiunea făcută la preluarea mandatului de primar al Capitalei.

Lovin s-a accidentat şi va fi indisponibil cel puţin şase luni

Mijlocaşul Florin Lovin, achiziţionat de TSV 1860 Munchen la 20 iulie, a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul stâng şi va fi indisponibil cel puţin şase luni, informează site-ul oficial al clubului din liga secundă germană.

Coaliţia se reuneşte, sâmbătă, la Guvern

Reprezentanţii coaliţiei PSD-PDL se vor reuni, sâmbătă, la Guvern, după ora 18.00, unde reprezentanţii Executivului discută, la această oră, cu cei ai sindicatelor despre salarizarea unitară, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Costuri de 100 milioane lei pentru misiunea României în Irak

Cheltuielile în lei şi în valută determinate de finalizarea procesului de pregătire şi participare a României cu unităţi şi subunităţi din Ministerul Apărării la stabilizarea Irakului, până la 31 iulie 2009, sunt în valoare de 99,8 milioane lei, se arată într-o hotărâre adoptată recent de Guvern.

Amendamente la Guvern: Majorarea salariilor la parlamentari, fără restricţii la ocuparea posturilor

Majorarea coeficienţilor de ierarhizare pentru parlamentari şi consilieri parlamentari, eliminarea restricţiei la ocuparea posturilor prin cumul de funcţii, introducerea în salariul de bază a indemnizaţiei de conducere şi plata orelor suplimentare sunt unele dintre amendamentele depuse la Guvern.

Romanian Lawmakers Submit Unitary Pay Law Amendments To Govt

Several amendments to the unitary pay law, submitted to the Romanian Government on Saturday, target to hike wage quotients for lawmakers and parliamentary advisers, eliminate restrictions on filling vacancies, by cumulating positions, introduce the management indemnity in the basic wage and pay overtime.

Orban: Candidatura lui Oprescu ne creează anumite avantaje

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, sâmbătă, la Ploieşti, că dacă Sorin Oprescu va candida la Preşedinţia României acest lucru ar aduce avantaje candidatului PNL Crin Antonescu, mărind şansele acestuia de a intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Naveta Discovery a aterizat în California – GALERIE FOTO

Naveta spaţială Discovery a aterizat cu bine la baza aeriană Edwards din California, vineri - după ce NASA a amânat aterizarea acesteia din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile -, la capătul unei misiuni de 14 zile pentru construirea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Datele înregistrate de cutiile negre ale avionului prăbuşit lângă Comore au fost recuperate

Datele înregistrate de cutiile negre ale avionului Airbus A310 al companiei Yemenia, care s-a prăbuşit la 30 iunie în largul Insulelor Comore, provocând moartea a 152 de persoane, au fost "recuperate" şi vor fi "exploatate", a anunţat sâmbătă comisia de anchetă comoriană.

Cornea: Am venit la Guvern cu mandat clar, legea „fără cap şi fără coadă” să nu treacă prin asumare

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a criticat dur, sâmbătă, actuala formă a legii unice, despre care a spus că este "fără cap şi fără coadă", afirmând că a venit la Guvern cu mandat clar ca actul normativ să nu fie adoptat prin asumarea răspunderii.

Romania PM: Disbanded Govt-Run Agencies Only Perpetuated A Communist Mentality

Romanian Premier Emil Boc said Saturday that several government agencies, recently disbanded, only "perpetuated a system of connections and kinship relations inherited from the communist era," arguing the unitary pay law in the public sector replaces 39 laws that kept alive a communist mentality.

Alegeri Afganistan: Hamid Karzai conduce detaşat – rezultate parţiale

Preşedintele afgan în exerciţiu, Hamid Karzai, conduce detaşat în alegerile prezidenţiale, cu 54,3 la sută din voturi, conform rezultatelor parţiale anunţate sâmbătă, referitor la 95 la sută din secţiile de vot, şi care ar putea fi modificate după rezultatele anchetelor de fraudă.

O delegaţie a UE evocă „progrese”, în urma unei întrevederi cu Robert Mugabe

Prima delegaţie de nivel înalt a Uniunii Europene, din ultimii şapte ani, care efectuează o vizită în Zimbabwe a apreciat sâmbătă că "s-au înregistrat progrese", după întâlnirea cu preşedintele Robert Mugabe, care a apreciat la rândul său stabilirea unei "relaţii bune".

Forţa ONU în Liban îşi consolidează prezenţa la frontiera cu Israelul

Forţa de pace a ONU în Liban şi-a consolidat sâmbătă prezenţa în apropierea frontierei cu Israelul, la o zi după tirurile de rachetă asupra nordului statului evreu, a anunţat o purtătoare de cuvânt.

Geoană: Decizia de a-l susţine pe Băsescu este „cântecul de lebădă” în politică pentru Simirad

Decizia lui Constantin Simirad de a susţine candidatura lui Traian Băsescu la prezidenţiale este "cântecul de lebădă", în politică, pentru preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi "trădare pe faţă, iar trădarea se plăteşte", a declarat, sâmbătă, la Goleşti, judeţul Argeş, liderul PSD, Mircea Geoană.

Miluţ, reconfirmat la şefia PNŢCD, va vota cu Băsescu la prezidenţiale

Marian Petre Miluţ a fost reconfirmat, sâmbătă, la Congresul PNŢCD, în funcţia de preşedinte al formaţiunii, el declarând că pe 22 noiembrie va vota cu Traian Băsescu şi exprimându-şi dezamăgirea că nu s-a putut realiza o alianţă cu PNL.

Venezuela achiziţionează rachete ruseşti

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a anunţat vineri că rachete ruseşti cu rază de acţiune de 300 de kilometri şi "care nu ratează" ţinta vor sosi "în curând" în Venezuela, precizând că acestea vor fi utilizate pentru apărare şi nu pentru "a ataca pe cineva".

Romanian Police, Customs Officers Set To Protest Through “Excessive Work And Dedication”

Romania’s "Pro Lex" union representing police and customs officers said police officers banned by the law from going on strike will protest, as of Sept 15, through “excessive work and dedication,” while community police officers and customs staff will join the general strike planned for October 5.

Iranul este împotriva armelor nucleare, afirmă noul ministru al Apărării

Iranul este împotriva fabricării armelor de distrugere în masă, inclusiv nucleare, a declarat sâmbătă noul ministru al Apărării, Ahmad Vahidi, căutat de Argentina pentru rolul său presupus într-un atentat împotriva evreilor în 1994.

Voronin cere PCRM să boicoteze alegerea preşedintelui

Fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin a declarat, într-un interviu pentru postul de radio Ecoul Moscovei, că va propune Partidului Comuniştilor (PCRM) să boicoteze alegerea unui nou şef al statului, optând pentru noi alegeri anticipate, relatează Europa Liberă.

Majorare de capital şi schimbări în acţionariat la Poli Iaşi

Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Poli Iaşi, Petru Radu, a declarat, sâmbătă, că Adunarea Generală a Acţionarilor a decis să crească ponderea acţionarului majoritar, firma Mobilis urmând să deţină 51 la sută din acţiuni.

Angajamentul militar din Afganistan nu reduce ameninţarea teroristă în M. Britanie

Aproape jumătate dintre britanici nu cred că angajamentul militar din Afganistan reduce ameninţarea teroristă în Marea Britanie, potrivit unui sondaj publicat vineri, în ziua celei de-a opta aniversări a atentatelor de la 11 septembrie din SUA.

Karadzici cere TPI să solicite SUA documente în vederea achitării sale

Fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzici, a cerut vineri Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, care îl va judeca, să solicite Statelor Unite prezentarea unor documente în vederea achitării sale.

Londra: Zece persoane arestate, în urma unei manifestaţii în apropierea unei moschei – GALERIE FOTO

Zece persoane au fost arestate, vineri, în cursul confruntărilor între un grup de manifestanţi anti-islamici şi sute de musulmani, în apropierea unei moschei, la Harrow, un cartier din nord-vestul Londrei, a anunţat poliţia.

„Pro Lex” anunţă proteste prin „exces de zel”

Sindicatul Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" anunţă că poliţiştii - care nu au dreptul, prin lege, să facă grevă - vor protesta, începând din 15 septembrie, prin "meticulozitate" şi "exces de zel", iar poliţiştii comunitari şi vameşii vor adera la greva programată în 5 octombrie.

Romanian Democrat Liberals Voice Out Support For Christian Democrats

Romanian Prime Minister Emil Boc, head of the Democratic Liberal Party (PDL), said Saturday, at the congress of the National Christian-Democratic Peasants' Party (PNTCD), that his party will endorse PNTCD in its endeavor to rejoin the Romanian Parliament.

Magistraţi: Discuţiile cu Predoiu au fost o „falsă deschidere” a Guvernului pentru negociere

Magistraţii spun că afirmaţia ministrului Justiţiei că nu se poate negocia cu aceştia este incorectă, pentru că mandatul său declarat la discuţiile de vineri a fost doar de a informa premierul asupra doleanţelor lor, dorindu-se "a se marca public o falsă deschidere a Guvernului pentru negociere".

Trăsuri, personaje în haine de epocă şi multe flori, la deschiderea Zilelor Bucureştiului

Festivalul Zilele Bucureştiului s-a deschis sâmbătă, în Piaţa Constituţiei, cu trăsuri care îi plimbă pe doritori pe Bulevardul Unirii, personaje în haine de epocă ce defilează printre trecători şi multe flori.