Mediafax Echipa

Pogea: Codul Fiscal trebuie rescris

Codul Fiscal trebuie rescris şi redactat într-o manieră unitară întrucât pe parcurs au fost introduse foarte multe acte adiţionale care îngreunează parcurgerea documentul, a declarat Gheorghe Pogea, desemnat pentru portofoliul Finanţelor, în faţa comisiilor parlamentare de buget - finanţe reunite.

Jo Jo Dan: Mi-am făcut cel mai frumos cadou de sărbători

Pugilistul Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, a declarat că prin victoria obţinută, vineri seară, în faţa mexicanului Miguel Casillas, reuşită care i-a adus titlul WBC Intercontinental la categoria superuşoară, şi-a făcut cel mai frumos cadou de sărbători.

Jo Jo Dan a câştigat titlul WBC Intercontinental la categoria superuşoară

Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, a câştigat, vineri seară, la Ploieşti, titlul WBC Intercontinental la categoria superuşoară, după ce l-a învins pe mexicanul Miguel Casillas.

Pogea: Ţinta de deficit bugetar pentru 2009, de 1,7%, are o relativitate din efectele crizei

Deficitul bugetar de la finele acestui an va atinge 4% din PIB, nivel care trebuie redus semnificativ, până la 1,7% din PIB în 2009, ţintă cu o anumită relativitate, provenită din incertitudinile încă persistente pe pieţe, a declarat, sâmbătă, Gheorghe Pogea, desemnat ministru al Finanţelor.

Jose Moreno vrea înapoi, la Steaua

Atacantul columbian Jose Moreno a declarat pentru publicaţia Futbol a lo Grande că deşi are oferte din mai multe ţări, dorinţa sa este să revină la Steaua.

Irakul a eliberat 24 de ofiţieri irakieni, reţinuţi pentru complicitate cu terorişti

Cei 24 de ofiţeri irakieni arestaţi pentru complicitate cu teroriştii au fost eliberaţi, iar acuzaţiile formulate împotriva lor au fost retrase, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Ministerului irakian de Interne, Abdel Karim Khalaf.

Tăriceanu despre nominalizarea lui Predoiu: O manevră trasă la indigo de Băsescu

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, că nominalizarea lui Predoiu la Justiţie este o manevră trasă la indigo de şeful statului, după formula numirii şefilor serviciilor secrete, "poveşti" pe care liberalii nu le pot înghiţi şi la care nu pot rămâne indiferenţi.

Angela Merkel, acuzată că ar alimenta diviziunile între estul şi vestul Germaniei

Cancelarul german, Angela Merkel, a provocat un val de proteste, după ce a sugerat că landurile din vestul Germaniei decad din cauza sumelor mari alocate în ultimii 19 ani din fonduri publice pentru dezvoltarea zonelor din estul ţării, relatează Guardian, în ediţia electronică de sâmbătă.

Porturile Constanţa Sud şi Constanţa Nord, închise din cauza ceţii

Activitatea în porturile Constanţa Sud - maritim şi fluvial şi Constanţa Nord a fost oprită, în noaptea de vineri spre sâmbătă, timp de câteva ore, din cauza ceţii.

Tăriceanu: Decizia lui Predoiu de a accepta Guvernul PDL-PSD, o trădare faţă de PNL

Decizia lui Cătălin Predoiu de a accepta să facă parte din Guvernul PDL-PSD reprezintă o trădare faţă de Partidul Naţional Liberal, a declarat, sâmbătă, liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, precizând că va propune o întrunire a Biroului Politic al partidului, în care să fie discutat cazul acestuia.

Manifestaţie la Vladivostok împotriva creşterii taxei pentru maşinile second-hand importate

Sute de dealeri şi cumpărători de maşini de ocazie au manifestat la Vladivostok, în Extremul Orient rus, protestând faţă de decizia autorităţilor de a creşte taxele pentru maşinile second-hand importate din străinătate.

Vicepremierul nominalizat, Dan Nica, va fi audiat de două comisii

Vicepremierul nominalizat, Dan Nica, va fi audiat sâmbătă de membrii Comisiilor economice şi de politică externă din Camera Deputaţilor şi Senatului, la solicitarea PNL şi UDMR, a anunţat sâmbătă, chestorul Senatului, Ioan Chelaru.

Parlamentul se întruneşte luni pentru prezentarea miniştrilor şi a programului de guvernare

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului se va întruni, luni, pentru ca viitorul prim-ministru să prezinte programul de guvernare, lista viitorilor miniştri, să solicite aprobarea programului de guvernare şi investitura Guvernului, a anunţat, sâmbătă, senatorul Ion Chelaru.

Gândul: Andreea Raicu, detaşată peste Prut

După 11 ani petrecuţi în televiziunile din România, Andreea Raicu a primit propunerea de a prezenta cel mai mare show de televiziune din Republica Moldova.

Conducerile Senatului şi Camerei se întâlnesc pentru stabilirea calendarului audierilor miniştrilor

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întâlnesc, sâmbătă, la această oră, pentru a stabili calendarul audierilor miniştrilor nominalizaţi.

Moscova afirmă că trupele ruse au revenit la Perevi pentru a preveni tensionarea situaţiei

Trupele ruse au revenit în satul Perevi, aflat la limita dintre Georgia şi Osetia de Sud, pentru a preveni escaladarea tensiunilor în zonă, a anunţat, vineri, Ministerul rus de Externe, răspunzând criticilor formulate de observatorii europeni, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

Conexiunile între Europa şi Asia, puternic perturbate după ruperea unor cabluri submarine

Traficul telefonic a fost "foarte perturbat" vineri după-amiază între Europa şi zona Asia/Orientul Mijlociu, în urma ruperii a trei cabluri submarine în Marea Mediterana, a anunţat France Telecom, care va trimite un vapor pentru repararea defecţiunii.

Piraţii somalezi vor primi de la SUA milioane de dolari pentru nava Faina

Piraţii somalezi care au capturat o navă ucraineană plină cu tancuri şi muniţie lângă coastele Somaliei ar putea primi o răscumpărare de milioane de dolari în câteva zile, au declarat oficiali americani de rang înalt, citaţi de CNN.

Guvernul belgian îşi prezintă demisia regelui

Guvernul belgian, condus de Yves Leterme, îşi va prezenta demisia regelui Albert al II-lea din cauza scandalului privind salvarea de la faliment a băncii Fortis, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al premierului.

Cătălin Predoiu, nominalizat ministru al Justiţiei

Actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost nominalizat pentru un nou mandat la conducerea acestui minister, anunţul în acest sens fiind făcut, vineri seară, de liderii PDL şi PSD Emil Boc şi Mircea Geoană.

Kovesi despre nominalizarea lui Predoiu la Justiţie: Este o veste bună

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, vineri seara, pentru MEDIAFAX, că nominalizarea lui Cătălin Predoiu pentru un nou mandat de ministru al Justiţiei este "o veste bună", pentru că acesta deja cunoaşte problemele Ministerului Public.

BIO: Cătălin Predoiu, un avocat pe cale de a deveni pentru a doua oară ministru

Ministrul desemnat al Justiţiei, Cătălin Predoiu, are 40 de ani, a fost avocat şi este pe cale de a obţine ministeriatul după ce a mai deţinut acest post pentru mai puţin de un an.

COM: Menţinerea lui Predoiu la Justiţie – consens în plan politic la Bucureşti, dar şi la Bruxelles

Ultimele zile, piaţa media a abundat de nume care ar putea prelua portofoliul Justiţiei, unele dintre ele fiind aruncate pur şi simplu doar pentru a fi un subiect de dezbatere.

Adrian Năstase, Daniela Popa, Bogdan Olteanu şi Ioan Oltean, vicepreşedinţi ai Camerei

Adrian Năstase (PSD), Daniela Popa (PC), Ioan Oltean (PDL) şi Bogdan Olteanu (PNL) au fost aleşi, vineri seară, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor.

Geoană: Predoiu va veni în Guvern într-o postură nonpolitică

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri seară, la finalul discuţiilor cu premierul desemnat Emil Boc, că ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu va veni în Guvern într-o postură nonpolitică, existând modalitatea de a renunţa la calitatea politică pe care o are.

Olteanu: Acceptarea funcţiei de către Predoiu denotă lipsă de caracter

Preşedintele Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, vineri seară, că, prin acceptarea funcţiei de ministru al Justiţiei în Guvernul PSD-PDL, Cătălin Predoiu dă dovadă de totală lipsă de caracter şi decenţă politică, anunţând că va cere excluderea acestuia din partid.

Comisiile permanente din Senat şi-au stabilit conducerile

Comisiile permanente ale Senatului şi-au stabilit, vineri seara, conducerile, fiecare grup parlamentar făcând nominalizări pentru funcţiile cuvenite în birourile comisiilor, în urma negocierilor purtate anterior şi în funcţie de algoritmul rezultat în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie.

Roberta Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor

Roberta Anastase este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, reprezentanta PDL fiind aleasă în această funcţie cu voturi 218 "pentru".

Becali i-a cerut lui Mititelu ca Universitatea Craiova să joace cu Steaua cu echipa a doua – dosar

Patronul Stelei, George Becali, i-a solicitat lui Adrian Mititelu, acţionar majoritar la "Universitatea" Craiova, ca în meciul din 26 aprilie, între această echipă şi Steaua Bucureşti, să folosească echipa a doua a clubului, potrivit unei convorbiri telefonice înregistrate în dosarul "Valiza".

Becali a încercat să discute în aromână cu căpitanul de la „U”- dosar

Patronul echipei Steaua, George Becali, a încercat să vorbească în limba aromână cu Dorin Goga, căpitanul echipei "U" Cluj, înainte de meciul dintre această formaţie şi CFR Cluj, din 7 mai a.c, potrivit convorbirilor telefonice consemnate în dosarul "Valiza", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Becali: Steaua nu poate fi depunctată, nici retrogradată, pentru cazul „Valiza”

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, la Sport.ro, că Steaua nu poate păţi nimic grav în urma scandalului "Valiza", deoarece acum se aplică un nou regulament al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), conform căruia gruparea bucureşteană nu poate fi depunctată sau retrogradată.

Becali i-a spus „într-un limbaj suburban” lui Dragomir că nu-l afectează sancţiunile FRF

Procurorii DNA afirmă, în dosarul întocmit în cazul "Valiza", că patronul Stelei, George Becali, i-a spus şefului LPF, Dumitru Dragomir, "într-un limbaj suburban", că nu îl afectează eventualele sancţiuni ale FRF, referitoare la "premierea" fotbaliştilor de la "Universitatea" Cluj.

Circulaţie restricţionată în Capitală pentru manifestările în memoria eroilor Revoluţiei

Circulaţia va fi restricţionată în Capitală, duminică şi luni, în zonele în care au loc evenimente pentru comemorarea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, fiind programate depuneri de coroane de flori, ceremonii militare şi un marş de la Universitate până în Piaţa Revoluţiei.

Munteanu: Niciodată nu mă voi mai întoarce la Steaua

Tehnicianul Dorinel Munteanu a declarat, vineri, că s-a înţeles în mare măsură cu finanţatorul clubului Steaua, Gigi Becali, pentru rezilierea contratului cu gruparea din Bulevardul Ghencea, formaţie la care nu mai doreşte să se întoarcă niciodată ca antrenor, informează www.prosport.ro.

Hărădău spune că îl dă în judecată pe contracandidatul său la şefia FR Tenis

Directorul general al Federaţiei Române de Tenis, Dumitru Hărădău, candidat la funcţia de preşedinte al FRT, a anunţat, vineri, că îl va acţiona în judecată pe unul dintre adversarii săi pentru acest post, Florin Segărceanu, pentru declaraţiile făcute după Adunarea Generală de la Braşov.

Handbalul românesc, locul 10 în Europa, în 2008

Rezultatele obţinute de echipele naţionale feminine şi masculine româneşti, la nivelul U 18, U 20 şi de seniori, poziţionează România pe locul 10 în Europa, a anunţat, vineri, forul continental de profil.

Peste 3.000 de angajaţi din Timiş vor rămâneşomeri în următoarele trei luni

Peste 3.000 de angajaţi din Timiş vor rămâne fără un loc de muncă în primul trimestru al anului 2009, conform datelor furnizate, vineri, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş.

Analiza prafului suspect primit de ambasada SUA a avut rezultat negativ

Plicul cu praf suspect primit la ambasada SUA a fost expertizat, iar rezultatele s-au dovedit negative, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Sorin Sava, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava.

Conducerea Comisiei juridice din Cameră a revenit PDL, iar cea de Buget PSD – surse

Conducerea Comisei juridice din Camera Deputaţilor a fost obţinută PDL, iar cea de Buget a revenit PSD, potrivit unor surse parlamentare din cele două formaţiuni.

Voiculescu, Boagiu, Antonescu, Pereş, cei patru vicepreşedinţi ai Senatului

Senatorii şi-au ales, vineri, prin vot electronic secret, conducerea, din care vor face parte, ca vicepreşedinţi, Dan Voiculescu (Aliaţa PSD+PC), Crin Antonescu (PNL), Alexandru Pereş (PDL) şi Anca Boagiu (PDL).