Mediafax Echipa

Morega: Trecerea PNL în opoziţie nu trebuie decisă de „două-trei persoane de la centru”

Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, solicită o şedinţă de urgenţă a Delegaţiei Permanente a partidului, el susţinând că decizia privind trecerea liberalilor în opoziţie nu trebuie luată de "două-trei persoane de la Bucureşti".

Geoană : Absenţa UDMR dintr-o guvernare PDL-PSD nu este de negociat

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, după negocierile dintre liderii social-democraţi şi cei democrat-liberali, că mandatul "explicit" dat de CEX conducerii PSD este acceptarea unei alianţe de guvernare doar alături de PDL, excluzând UDMR.

Romanian Constitutional Court Deems Amendments To Nationalized Houses Law Constitutional

The Romanian Constitutional Court Wednesday decided the amendments to the Nationalized Houses Law are constitutional, and rejected the litigation signed by 63 lawmakers belonging to the Democratic Liberal Party and by other 55 lawmakers.

Romanian Democrat Liberals, Social Democrats Meet Thursday To Discuss Governing Program

Romanian democrat liberal leader Emil Boc said Wednesday after a meeting in Senate with social democrats that the two parties might create a Partnership for Romania and will meet Thursday to discuss the future governing program.

Burger King ar putea deschide anul viitor zece restaurante în România

Atlantic Restaurant System, firma care deţine franciza Burger King pentru România, intenţionează să deschidă zece restaurante fast-food anul viitor, în urma unor investiţii de aproximativ cinci milioane de euro.

Boc: Mâine ne întâlnim să discutăm aspectele politice legate de UDMR

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, după întâlnirea de la Senat, că există şansa realizării unui parteneriat pentru România, între PSD şi PDL, anunţând că joi, cele două partide se vor reuni pentru a discuta aspectele politice legate de UDMR şi de programul de guvernare.

Peste 1.700 de angajaţi ai Electrica părăsesc voluntar compania

Peste 1.700 de salariaţi ai Electrica, reprezentând 9,5% din totalul angajaţilor, vor părăsi voluntar compania şi vor primi salarii compensatorii de circa 90 de milioane de lei, a declarat pentru MEDIAFAX directorul pentru afaceri corporatiste din Electrica, Cătălin Stancu.

Trombetta: Fiorentina trebuie să fie atentă la jocul aerian şi la viteza Stelei

Antrenorul italian al echipei CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a declarat, miercuri, la postul Radioblu, că formaţia AC Fiorentina trebuie să fie atentă la jocul de cap şi la viteza Stelei, în partida de miercuri, din ultima etapă a grupei F a Ligii Campionilor, informează site-ul violanews.com.

Becali: Am scăpat de Arthuro şi Abel, apoi renunţ la Neaga, Cristocea şi Croitoru

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că după ce a scăpat de jucătorii Arthuro Bernhardt şi Abel Moreno, va renunţa şi la Adrian Neaga, Vasile Cristocea şi Marius Croitoru.

Romanian High Profile Corruption Case Sent Back To Prosecutors

The leaders of the Romanian Chamber of Deputies decided Wednesday, at the proposal of the legal committee, to send back to the Prosecutor’s Office the two case files involving social democrat MP Adrian Nastase, for which the prosecutor general had requested criminal investigation approvals.

Clubul Pandurii a cerut FRF neprogramarea echipelor Progresul şi Universitatea Cluj

Gruparea Pandurii Târgu Jiu a solicitat Federaţiei Române de Fotbal neprogramarea echipelor Progresul Bucureşti şi Universitatea Cluj, ambele din Liga a II-a, pentru neplata unor datorii.

Fototeca online a comunismului românesc

Cea mai mare bază de date online cu fotografii din timpul comunismului din România va fi lansată joi, fonoteca, ce conţine aproximativ 10.000 de fotografii, putând fi accesată de pe site-urile Arhivelor Naţionale şi Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

BIO: Theodor Stolojan, premierul cunoscut pentru naţionalizarea valutei şi recapitalizarea băncilor

Theodor Stolojan se află pentru a doua oară în faţa provocării de a conduce Executivul, în mandatul deţinut în perioada 1991-1992, acesta rămânând în istoria recentă prin naţionalizarea valutei şi recapitalizarea băncilor, într-o perioadă economică dificilă.

Any Tax Hike Is Problematic – Romanian Ctrl Bk Head

An increase of one of Romania’s main taxes is problematic, as the effects of such a measure are uncertain, and the country's new government should first analyze budget spending, central bank governor Mugur Isarescu said Wednesday.

Romanian NGO Denies Having Sent Open Letter To Romanian President

Romania’s Group for Social Dialogue said the open letter addressed to President Traian Basescu on behalf of the organization urging him not to give his consent to a governing alliance that includes social democrats was sent via an email address which does not belong to the group.

Modificările legii privind casele naţionalizate, constituţionale

Curtea Constituţională a decis că modificările aduse legii privind casele naţionalizate sunt constituţionale, respingând contestaţia semnată de 55 de deputaţi, respectiv 63 de deputaţi din PDL.

Stolojan: Obiectivul meu este formarea Guvernului în zece zile

Premierul desemnat de către şeful statului, Theodor Stolojan, a anunţat, miercuri, că unul dintre obiectivele principale pe care le urmăreşte este formarea Guvernului, în zece zile, astfel încât să fie investit până în 22 decembrie, arătând că este convins că acesta va trece de votul Parlamentului.

Orban: Nominalizarea lui Stolojan, un uriaş pas înapoi pentru România

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nominalizarea lui Theodor Stolojan de către şeful statului pentru funcţia de premier este un uriaş pas înapoi după 17 ani în care România ar fi trebui să evolueze spre democraţie şi să se modernizeze.

PDL şi PSD, de acord pe separarea Finanţelor de Economie, nu şi a Internelor de Administraţie- surse

PDL şi PSD s-au înţeles, de principiu, până în acest moment, să separe actualul minister al Economiei şi Finanţelor în două portofolii, însă nu şi asupra propunerii PSD de separare a Internelor de Administraţie, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din cele două formaţiuni.

Barack Obama, solicitat să acorde prioritate prevenirii genocidurilor

Foşti oficiali guvernamentali americani au cerut marţi viitoarei administraţii Barack Obama să facă din prevenirea genocidurilor o prioritate a activităţii sale.

Romania’s PM Nomination, Huge Step Back For The Country – Liberal Official

Romanian Liberal Party vice-president Ludovic Orban told MEDIAFAX Wednesday that the nomination of democrat liberal Theodor Stolojan for prime minister is a huge step back after 17 years during which Romania was supposed to evolve towards democracy and modernity.

Putem trăi o mie de ani? Da!

Expertul în computere Aubrey de Grey, autorul bestseller-ului non-fictiv “Oprirea îmbătrânirii”, este convins că a formulat în recenta sa lucrare baza teoretică a cuceririlor ştiinţifice care le vor permite oamenilor să-şi controleze îmbătrânirea biologică şi să trăiască sute şi chiar mii de ani.

GDS: Aşa-zisa scrisoare deschisă la adresa preşedintelui, trimisă de pe o adresă falsă

Grupul pentru Dialog Social precizează că scrisoarea deschisă la adresa Preşedintelui României difuzată miercuri în numele organizaţiei a fost trimisă de pe o adresă de mail care nu aparţine GDS.

Ioan Lucian: Popa m-a convins să preiau Poli Iaşi împreună cu Condratov

Preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, Ioan Lucian, a declarat, miercuri, că vrea să preia 52 la sută din acţiunile grupării Poli Iaşi, împreună cu omul de afaceri Daniel Condratov, fiind convins de antrenorul Ionuţ Popa.

Romania’s Econ To Grow By 8% In ’08, To Keep Growing Next Yr – Ctrl Bk Head

Romanian economy will grow by 8% in 2008, and will remain in "positive territory" next year, central bank governor Mugur Isarescu said Wednesday.

Isărescu: Fără măsuri din timp, deficitul bugetar poate depăşi 3% din PIB

Deficitul bugetar ar putea depăşi nivelul maxim permis de pactul de stabilitate, de 3% din PIB, atât în 2008, cât şi în 2009, dacă nu sunt adoptate măsuri fiscale din timp, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Romanian Intellectuals Urge President Not To Bless A Coalition Govt With Social Democrats

Several Romanian intellectuals sent a letter to President Traian Basescu, asking him not to give his consent to an alliance formed with the Social Democratic Party, formed of ex communists, and to think hard before making a decision that could send Romania 20 years back.

Transylvania Highway Constr Wks Eased, 2,300 Employees Might Be Laid Off

Construction works at Transylvania Highway will be significantly reduced, so that up to 2,300 employees might be affected, as Romania’s national roads and highways company, or CNADNR, owes EUR27 million to US constructor Bechtel, according to the highway’s project manager.

Pe piaţa din Buzău nu a ajuns carne contaminată cu dioxină

Carnea de porc din Irlanda contaminată cu dioxină nu a pătruns pe piaţa buzoiană deoarece societatea care a cumpărat o parte din cantitatea contaminată nu mai funcţionează la sediul social declarat în Buzău, având puncte de lucru în Capitală, potrivit conducerii Direcţiei Sanitar-Veterinare Buzău.

CAB: Analizarea dosarului lui Sile Pietroi relevă că poate fi judecat în libertate

Curtea de Apel Bucureşti arată, în motivarea sentinţei prin care Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi, a fost eliberat din arest, că după ce judecătorii au analizat "piesele dosarului" în care acesta este cercetat de infracţiuni cu violenţă, au decis că poate fi judecat în libertate.

Romanian Bkers To Present Next Wk Lending Norms Proposals To Ctrl Bk

Romanian bankers will present next week the new household lending norms proposals to the central bank, the president of Romanian Bank Association ARB Radu Gratian Ghetea said Wednesday.

„Wall-E” a primit titlul de cel mai bun film din partea Asociaţiei Criticilor din Los Angeles (Video)

Lungmetrajul animat "Wall-E", de Andrew Stanton, a primit titlul de cel mai bun film al anului 2008 din partea Asociaţiei Criticilor din Los Angeles (LAFCA), gala de premiere urmând să aibă loc pe 12 ianuarie.

Romanian Newly Designated PM Wants Govt Formed In 10 Days

Romania’s freshly designated prime minister, democrat liberal Theodor Stolojan, said Wednesday that one of his main objectives is to form a coalition government in ten days, to have it invested by Dec 22.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului acuză Israelul de tortură

Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU a adoptat marţi un raport privind situaţia din Israel, care acuză autorităţile israeliene că au folosit "tortura fizică şi mentală" împotriva deţinuţilor arabi.

Toyota reduce din nou producţia la uzinele din SUA şi Canada

Toyota, cel mai mare constructor de autoturisme la nivel mondial, a anunţat noi reduceri ale producţiei la uzinele din SUA şi Canada, prin prelungirea perioadei de odihnă a angajaţilor cu până la zece zile, la începutul anului viitor, pentru a ajusta oferta la nivelul cererii.

Dosarele lui Adrian Năstase, retrimise la Parchet

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, la propunerea comisiei juridice, să fie retrimise la Parchet cele două dosare ale deputatului PSD Adrian Năstase, pentru care procurorul general ceruse aprobarea Camerei pentru începerea urmăririi penale.

Tăriceanu cere Ministerului Agriculturii şi ANSVSA date privind carnea de porc din Irlanda

Premierul Tăriceanu a solicitat, miercuri, Ministerului Agriculturii şi Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare să îi prezinte situaţia cărnii de porc importate din Irlanda şi detalii despre controlul început după ce Comisia Europeană a descoperit contaminări cu dioxină în fermele irlandeze.

Romanian President Officially Designates Theodor Stolojan For PM

Romanian President Traian Basescu on Wednesday designated democrat liberal Theodor Stolojan for the prime minister office.

Peste 6.000 de obiecte ale culturii Gumelniţa, descoperite la Pietrele

Peste 6.000 de obiecte din piatră, os, corn, lut, cupru şi ceramică, aparţinând culturii Gumelniţa, au fost descoperite în satul preistoric de la Pietrele, în Lunca Dunării, la care lucrează o echipă internaţională de specialişti, ce a prezentat Jurnalul de săpătură 2002 - 2008, marţi seară, la ICR.

Bancherii vor prezenta săptămâna viitoare BNR propunerile privind normele de creditare

Băncile vor prezenta, săptămâna viitoare, Băncii Naţionale a României (BNR) propunerile pentru normele de creditare a persoanelor fizice, a declarat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea.