Mediafax Echipa

Gloria Bistriţa – Universitatea Cluj, scor 2-0

Echipa Gloria Bistriţa a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I.

Patriciu: Statul e prost, nu poate fi inteligent niciodată pentru că e instrument birocratic

Preşedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat, miercuri, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că statul este, "prin definiţie, prost şi nu poate fi inteligent niciodată pentru că este un instrument birocratic".

Patriciu: Nu mă atrage Insula Şerpilor, rezervele de acolo nu sunt semnificative

Preşedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat, miercuri, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că nu este interesat de Insula Şerpilor, mai ales că rezervele în zonă nu sunt semnificative şi consideră că statul român trebuie să aştepte decizia de la Haga în conflictul cu Ucraina.

PM Calls For Caution In Investigations Regarding Nokia Plant In Romania

Romanian Prime Minister Calin Tariceanu said on Wednesday the country’s Anticorruption Department must handle with more care subjects regarding important investors like Finnish company Nokia in order not to scare the investors away.

Politicienii şi analiştii moldoveni comentează demisia premierului Vasile Tarlev

Politicienii şi analiştii moldoveni au reacţionat diferit faţă de demisia surprinzătoare a premierului Vasile Tarlev, avansând diverse ipoteze care ar putea justifica retragerea celui mai longegiv şef al Guvernului de la Chişinău din 1991.

Romanian Mobile Telephony Customers Top Country Population Number

Romania’s top three mobile telephony operators, Orange, Vodafone and Cosmote, had together 22.236 million customers at the end of 2007, exceeding by over half a million the population in the country, of 21.565 million people.

Dinamo a învins Poli Iaşi, scor 2-1

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), formaţia Poli Iaşi, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I, obţinând astfel prima victorie cu antrenorul Gheorghe Mulţescu pe banca tehnică.

Directorul de la Berlin Zoo, acuzat că a vândut animale pentru a fi masacrate

Un politician din Partidul Verde din Germania a depus o plângere împotriva directorului Grădinii Zoologice din Berlin şi l-a acuzat pe acesta că ar fi vândut animalele nedorite pentru a fi masacrate.

Ashley Dupré – de la prostituata guvernatorului, la vedetă de 5 milioane de dolari

Ashley Dupré era, până recent, o "call-girl" absolut necunoscută publicului larg. Într-un timp record, ea a determinat demisia unui guvernator american, făcând se se vorbească de "un nou scandal Lewinsky" în SUA şi a reuşit să-şi crească "valoarea" pe piaţă la peste 5 milioane de dolari.

Florin Chilian şi-a relansat albumul de debut, „Iubi – interfaţă la realitate”

Florin Chilian şi-a relansat, miercuri, albumul de debut "Iubi – interfaţă la realitate", prezentând, de asemenea, în premieră, videoclipul piesei "Chiar dacă", în regia lui Sorin Boncea.

Ursuleţi de pluş pe post de mame-surogat, la Maternitatea din Braşov

Maternitatea din Braşov a fost dotată cu incubatoare moderne prevăzute cu ursuleţi de pluş speciali care împrumută mirosul mamelor şi le oferă siguranţă nou-născuţilor din incubator, în perioada în care mamele nu se află lângă ei.

Vlad Hagiu a demisionat din funcţia de antrenor al echipei naţionale de polo a României

Tehnicianul Vlad Hagiu şi-a prezentat demisia din funcţia de selecţioner al naţionalei de polo a României, miercuri, în cadruil şedinţei Biroului Federal al FR de Polo, asumându-şi responsabilitatea pentru ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Marius Stoica: Victoria Daciei este meritată

Antrenorul secund Marius Stoica a declarat, miercuri, că victoria echipei Dacia Mioveni în meciul cu Oţelul Galaţi, scor 1-0, în etapa a XXIV-a a Ligii I, este cât se poate de meritată.

Lupescu: Copos a legalizat şpaga în arbitraj

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, este cel care a legalizat şpaga în arbitraj şi a adăugat că nu-i acuză acum pe arbitri că fură.

Tăriceanu spune că DNA trebuie să gestioneze mai atent subiecte precum investiţii Nokia la Cluj

Subiecte legate de investiţii importante, precum Nokia la Cluj, trebuie gestionate de către Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) cu mai multă grijă din punct de vedere comunicaţional, pentru ca investitorii să nu fie "speriaţi" şi trimişi în altă parte, a declarat premierul Tăriceanu.

Romanian PM Says Min Liability Law Should Be Independent Technocrat Made

Romanian prime minister Calin Tariceanu said he wants a new law on minister liability that would make the ministers more responsible, but which does not leave the ministers “at the hands of political abuse” by the presidency.

Ministerul Transporturilor nu ştie cum a apărut pe lista de exproprieri firma lui Tăriceanu

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Barna Tanczos nu ştie cum a apărut firma deţinută de premierul Tăriceanu pe lista din HG-ul privind exproprierea unor terenuri, însă va cere verificări şi va întreba, iar societatea şefului Executivului nu va mai figura în actul normativ dacă nu mai este proprietara terenului.

Becali: Recunosc că am avut în retur parte de arbitraje favorabile

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că recunoaşte faptul că echipa sa a avut parte de arbitraje favorabile în retur, adăugând că gruparea din Bulevardul Ghencea nu a făcut niciun aranjament cu vreun arbitru.

Titlu spaniol pentru noul album al trupei Coldplay

Trupa britanică de rock Coldplay a anunţat titlul celui de-al patrulea album de studio, care va fi în limba spaniolă, "Viva la Vida", materialul urmând a fi lansat în iunie, informează BBC.

Dacia Mioveni a învins Oţelul Galaţi, scor 1-0

Echipa Dacia Mioveni a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I, obţinând prima victorie în retur.

Poli Ştiinţa Timişoara -FC Vaslui, scor 3-0

Echipa Poli Ştiinţa Timişoara a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (3-0), de formaţia FC Vaslui, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I, suferind astfel primul eşec în 2008.

Bush declară că nu are regrete privind războiul din Irak la cinci ani de la declanşarea sa

Preşedintele american George W. Bush a declarat miercuri că nu are regrete privind războiul din Irak în pofida "pierderilor de vieţi umane şi costurilor financiare ridicate", subliniind că Statele Unite sunt pe punctul de a obţine o victorie importantă pe frontul irakian.

Becali: Am decis să nu mai glumesc, n-am să mă mai cert cu toată lumea

Finanaţatorul echipei FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că a decis să nu mai facă glume legate de oferirea de bani arbitrilor şi jucătorilor altor formaţii, deoarece acest lucru strică imaginii fotbalului, menţionând totodată că nu se va mai certa cu "toată lumea".

Numărul de clienţi ai reţelelor de telefonie mobilă a depăşit populaţia României în 2007

Primii trei operatori locali de telefonie mobilă aveau, la finele anului 2007, un portofoliul de 22,236 milioane de clienţi, în creştere cu 30,9% faţă de anul precedent, depăşind astfel populaţia României, care număra 21,565 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2007.

Sandu crede că DNA se va sesiza în cazul autodenunţului lui Gigi Becali

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că probabil Direcţia Naţională Anticorupţie se va sesiza în cazul autodenunţului finanţatorului stelist Gigi Becali, care a spus că a dat bani unui arbitru şi unui jucător advers.

Toate unităţile de învăţământ din Capitală vor avea liber în perioada summit-ului NATO

Toate unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar din Capitală vor avea liber în perioada 2-4 aprilie, când va avea loc summit-ul NATO, cursurile urmând să fie recuperate ulterior, a declarat, miercuri, Mihaela Suciu, consilierul ministrului Educaţiei.

Sarah Jessica Parker, actriţa cea mai lipsită de sex-appeal

Sarah Jessica Parker, protagonista serialului TV de succes "Totul despre sex", a mărturisit că a fost extrem de deranjată după ce, în toamna anului trecut, s-a situat pe primul loc în topul celor mai puţin senzuale femei din lume, realizat de revista Maxim.

CNDB lansează proiectul „What to affirm? What to perform? „

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) va lansa, vineri, proiectul "What to affirm? What to perform?", al cărui scop este cartografierea "istoriei invizibile" a dansului contemporan românesc, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Egiptul, invitat de onoare la Salonul de Carte de la Geneva

Egipt va fi invitatul de onoare la cea de-a 22-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte şi Presă, organizat în perioada 30 aprilie - 4 mai, la Geneva, au anunţat, miercuri, organizatorii, informează AFP.

Concert Jean Racine la Bucureşti

Cântăreţul senegalez Jean Racine va susţine joi, începând cu ora 20.30, un concert în Club A din Bucureşti, informează Institutul Francez.

FDGR şi-a lansat candidaţii pentru Primăria Braşov şi Consiliul Judeţean

Organizaţia judeţeană Braşov a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) şi-a anunţat, miercuri, candidaţii pentru funcţia de primar al municipiului Braşov şi pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Ungaria, România şi Serbia au o echipă comună de intervenţie în caz de inundaţii

Ungaria, România şi Serbia au înfiinţat o echipă comună de intervenţie în caz de inundaţii care a început miercuri procesul de instruire în localitatea ungară Hodmezovasarhely, a declarat un oficial ungar.

Tăriceanu vrea ca miniştrii să fie apăraţi de abuzurile politice ale Preşedinţiei

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, miercuri, că doreşte ca o nouă lege a răspunderii ministeriale care să îi responsabilizeze pe miniştri, dar fără să îi lase "în voia abuzurilor politice" ale Preşedinţiei.

Romania Former WBO World Champ Mihai Leu Runs For Hunedoara Mayoralty

Romania’s Conservative Party on Thursday will present the candidacy of member Mihai Leu, former WBO World Champion, for mayor position in Hunedoara municipality, western country.

Poliţiştii ONU revin în nordul oraşului Kosovska Mitroviţa

Poliţiştii ONU şi cei kosovari urmează să revină în cursul zilei de miercuri în cartierul locuit de sârbi din nordul oraşului Kosovska Mitroviţa, la două zile după ce s-au retras pe fondul unor puternice violenţe, a declarat un oficial de la Priştina.

Un portret inedit al lui Napoleon, autentificat de un muzeu german

Un portret neterminat al lui Napoleon I, care a stat mai mulţi ani în depozitul unui mic muzeu german, a fost identificat ca fiind o operă a lui Jacques-Louis David (1748 - 1825), a anunţat, miercuri, instituţia.

Hotel destinat exclusiv femeilor, inaugurat în Arabia Saudită

Un hotel destinat exclusiv femeilor, primul de acest tip din Orientul Mijlociu, a fost inaugurat, marţi, în ultraconservatorul regat al Arabiei Saudite.

Helsinki încearcă descurajarea cerşetoriei practicate de romii din România

Oficialii de la Helsinki iniţiază o campanie de primăvară prin care cer locuitorilor oraşului să nu ofere bani cerşetorilor români de etnie romă, solicitând în acelaşi timp ajutorul autorităţilor din România.

Romanian Govt Oks Electrica Muntenia Sud Sale To Italy’s Enel

The Romanian Government has approved the privatization of Romanian regional power distributor Electrica Muntenia Sud to Italy's utility Enel SpA (EN), Prime Minister Calin Popescu Tariceanu said Wednesday.

Două bombardiere strategice ruse, interceptate de NATO deasupra Atlanticului

NATO a ridicat miercuri de la sol mai multe avioane de vânătoare pentru a însoţi două bombardiere strategice ruse de tip Tu-95 Bear care efectuau o misiune de patrulare deasupra Oceanului Atlantic, a declarat un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene ruse, citat de RIA Novosti în pagina electronică.