Politic

Decizia Comisiei juridice în cazurile Şereş şi Păcuraru, amânată

Membrii Comisiei juridice din Senat vor decide miercuri, în privinţa cererilor de începere a urmăririi penale în cazul senatorilor Paul Păcuraru şi Codruţ Sereş, o decizie în acest sens neputând fi luată luni, din lipsă de cvorum, a anunţat preşedintele comisiei, senatorul PNL Norica Nicolai.

Geoană: Băsescu şi Tăriceanu plănuiesc prelungirea mandatului lui Morar la DNA până la alegeri

Liderul PSD, Mircea Geoană, i-a acuzat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu şi pe premierul Călin Popescu Tăriceanu de faptul că "plănuiesc" prelungirea mandatului lui Daniel Morar la DNA, dorind astfel continuarea politizării Direcţiei, pe care o utilizează ca pe o "manetă politică".

Conducerea PDL a aprobat excluderea din partid a lui Stelian Duţu

Conducerea PDL a aprobat, luni, cu numai două voturi "împotrivă", din partea lui Cezar Preda şi Ioan Oltean, excluderea din partid a lui Stelian Duţu pentru prejudicii de imagine aduse formaţiunii, decizie care urmează să fie supusă aprobării Consiliului Naţional de Coordonare al PDL.

La consultările de la Cotroceni, PSD va fi reprezentat de Geoană, Diaconescu, Ponta şi Severin

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că formaţiunea sa va participa la consultările iniţiate de şeful statutului, Traian Băsescu, din delegaţie făcând parte, alături de liderul social-democrat, Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi Adrian Severin.

Meleşcanu l-a informat pe Tăriceanu despre situaţia din Georgia şi deciziile CSAT

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a avut, duminică, o discuţie cu premierul Călin Popescu Tăriceanu privind situaţia din Georgia, în care l-a informat pe şeful Guvernului despre evoluţia conflictului şi deciziile adoptate în şedinţa CSAT, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, surse oficiale.

Băsescu: În Transnistria nu se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat în Caucaz

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Sulina, că, din analizele făcute de România, rezultă că în Transnistria nu există în momentul de faţă pericolul declanşării unor conflicte similare cu cele din Caucaz.

Motreanu: Am trimis PDL documentele pentru cele zece locuri vacante de parlamentar

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat luni pentru MEDIAFAX că liberalii i-au trimis liderului PDL Emil Boc documentele privind persoanele care ar trebui să ocupe cele zece locuri vacante de parlamentari potrivit listelor întocmite la constituirea Alianţei D.A..

Mircea Banias, propus pentru funcţia de preşedinte interimar al PDL Constanţa

Biroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa a decis, duminică, să propună conducerii centrale a partidului numirea lui Mircea Banias în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene.

România afirmă necesitatea respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Georgiei

Preşedinţia a anunţat, sâmbătă noaptea, după şedinţa CSAT, că România reafirmă necesitatea respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Georgiei şi că s-a decis ca instituţiile să fie pregătite pentru evacuarea cetăţenilor români din Georgia, dacă situaţia va impune acest lucru.

CSAT se reuneşte sâmbătă seară, pe tema situaţiei din Osetia de Sud

Preşedintele Traian Băsescu a convocat, pentru sâmbătă seară, o şedinţă a CSAT pentru a analiza evoluţiile din Osetia de Sud şi pentru a stabili poziţia României faţă de situaţia din Kosovo, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Atanasiu: PNL va vota pentru cercetarea de către DNA a lui Mitrea şi Năstase

Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că liberalii vor vota pentru a permite începerea urmăririi penale în cazul lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea, "nefiind normal ca Parlamentul să fie un scut între politicieni şi justiţie".

C.V. Tudor: Al dracu’ domn’ Mitică!

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, i-a mulţumit amical lui Dumitru Dragomir că îi "bagă un cuţit pe la spate" acum, când oricum este vânat "ca un criminal de război", dar a spus că nu te poţi supăra pe un om ca preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.

Buzatu: Năstase şi Mitrea vor fi protejaţi de PSD

Parlamentarul liberal Horaţiu Buzatu a afirmat, vineri, că parlamentarii PSD vor încerca un "tertip ieftin" de a-i proteja pe cei doi "exponenţi ai corupţiei din PSD", Adrian Năstase şi Miron Mitrea, prin asigurarea lipsei de cvorum la sesiunea extraordinară a Parlamentului.

Stolojan: Nu s-a discutat încă la nivelul conducerii PDL subiectul candidaturii lui Dragomir

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, după ce Cătălin Avramescu a spus că exclude o candidatură a sa din partea unui partid din care fac parte persoane ca Dumitru Dragomir, că subiectul candidaturii fostului parlamentar PRM nu a fost discutat încă în BPN.

Avramescu: Nu voi candida pe nicio listă de partid alături de domnul Dragomir

Şeful Cancelariei prezidenţiale, Cătălin Avramescu, a declarat că exclude o candidatură a sa la alegeri pe lista vreunei formaţiuni care are în componenţă persoane precum Dumitru Dragomir, "unul dintre cele mai reprobabile personaje pe care le-a generat clasa politică în ultimii 18 ani".

Orban despre declaraţiile lui Băsescu: Imbecil este cel care face astfel de afirmaţii

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi seară, într-o emisiune la Realitatea TV, referindu-se la afirmaţia şefului statului care l-a calificat pe un ministru drept "imbecil", că "singurul imbecil în această situaţie este cel care îşi permite să folosească astfel de expresii".

Băsescu invită partidele la consultări pe tema raportului CE pe Justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a trimis invitaţii partidelor parlamentare pentru consultări la Palatul Cotroceni, pe tema raportului CE pe Justiţie, întâlnire care ar urma să aibă loc marţi, cu o zi înaintea sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor în care se dă votul la cazurile Năstase şi Mitrea.

Meleşcanu: Dorim să înceapă cât mai rapid negocierea reducerii prezenţei militare în Irak

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat, joi, la Galaţi, că se doreşte ca procesul de negociere a reducerii prezenţei militare în Irak să înceapă cât mai curând şi s-a arătat încrezător că acest proces va începe în maximum doi ani.

Oltean s-a autonumit preşedinte interimar al organizaţiei Bistriţa a PDL

Deputatul Ioan Oltean, liderul judeţean al PDL Bistriţa-Năsăud, s-a "autonumit" preşedinte interimar al organizaţiei Bistriţa a PDL a cărei conducere a fost demisă de Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PDL, pentru slabele rezultate obţinute la alegerile locale.

Dragomir a demisionat din PRM şi va candida la parlamentare din partea PDL

Deputatul Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din PRM şi că va candida din partea PDL la alegerile parlamentare din toamnă.

Liderul interimar al Organizaţiei judeţene a PDL Constanţa şi-a dat demisia

Liderul interimar al Organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, Ion Popescu, şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al filialei.

Băsescu: CE nu poate fi păcălită de dezbateri politice că DNA ar lucra la comandă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Executivul comunitar nu poate fi păcălit de dezbateri politice, uneori susţinute şi de presă, potrivit cărora în România DNA lucrează la comandă politică.

Băsescu l-a „rugat” pe Văcăroiu „să vegheze la funcţia prezidenţială” cât timp el se află la Beijing

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că l-a "rugat" pe preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, "să vegheze la funcţia prezidenţială" cât timp el se va afla la Beijing, unde participă la deschiderea Jocurilor Olimpice, şeful statului urmând să lipsească din ţară de joi până duminică.

PDL Constanţa are un nou motiv de ceartă, yala de intrare

Liderul interimar al PDL Constanţa, recunoscut de BPN, Ion Popescu, a declarat, miercuri, că reprezentanţii Biroului Permanent Judeţean desemnat în 2 august în mod nestatutar au schimbat yala de la uşa de acces în sediul organizaţiei judeţene, pentru a nu mai permite accesul conducerii statutare.

Conducerea filialei municipale a PDL Buzău a trecut la PNL

Preşedintele organizaţiei municipale a PDL Buzău, Geta Burducea, preşedintele executiv al aceleiaşi filiale, Constantin Ionescu, şi Ionel Pororo, vicepreşedinte, şi-au anunţat miercuri demisia din partid şi înscrierea în PNL, cei trei renunţând inclusiv la posturile de consilieri locali.

PSD Cluj: Decizia lui Rus şi a lui Dâncu de a nu candida era previzibilă

PSD Cluj consideră că gestul lui Ioan Rus şi Vasile Dâncu, care au anunţat că nu vor candida la alegerile parlamentare, "era previzibil".

Udrea: Nu am avut şi nu am, nici des, nici rar, niciun fel de discuţii cu domnul Mazăre

Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a precizat, miercuri, pe blogul personal, că nu a avut şi nu are discuţii cu primarul oraşului Constanţa, Radu Mazăre, cu care s-a întâlnit o singură dată, în urmă cu mai mult de un an, la aniversarea unui prieten comun.

PC va decide în grupul parlamentar cum votează în cazurile Mitrea şi Năstase

Deputaţii PC vor decide cum vor vota în privinţa avizului de începere a urmăririi penale a foştilor miniştri Adrian Năstase şi Miron Mitrea, în şedinţa grupului parlamentar al conservatorilor care va avea loc înaintea sesiunii extraodinare a Camerei Deputaţilor din data de 13 august.

C.V. Tudor: PC poate fuziona cu DNA

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, respinge "cu dispreţ" propunerea Partidului Conservator de fuziune prin absorbţie, pe care o califică drept "neruşinată", potrivit unui comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX şi semnat de liderul PRM.

Radu Mazăre o apreciază pe Elena Udrea

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a confirmat că o apreciază pe Elena Udrea şi consideră că este un lucru bun ceea ce face secretarul executiv al Partidului Democrat Liberal în cadrul filialei PDL Constanţa.

Subprefectul de Alba a demisionat din funcţie

Subprefectul de Alba Clement Negruţ unul dintre ultimii înalţi funcţionari publici promovaţi de PD rămaşi în funcţie, şi-a anunţat, marţi, demisia, spunând că se dorea schimbarea sa din funcţie pe criterii politice.

Ioan Rus şi Vasile Dâncu nu vor candida la parlamentare

Fostul vicepreşedinte al PSD Ioan Rus şi fostul preşedinte al PSD Cluj, senatorul Vasile Dâncu, nu vor candida la alegerile parlamentare din toamnă.

Nicolae Mischie a fost exclus din PNG

Fostul lider al PNG Gorj, Nicolae Mischie, a fost exclus din partid, a anunţat, luni, preşedintele organizaţiei municipale Târgu Jiu, Marian Durbăcea.

PDL îşi va sancţiona deputaţii care lipsesc de la sesiunea extraordinară

Deputaţii democrat-liberali vor fi mobilizaţi prin orice mijloace pentru a participa la sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor din 13 august, când vor fi dezbătute cererile DNA în cazurile Adrian Năstase şi Miron Mitrea, a decis, luni, conducerea PDL.

PSD vrea sesiune parlamentară extraordinară pe tema inundaţiilor

PSD ar putea solicita convocarea unei noi sesiuni extraordinare a Parlamentului, pentru sfârşitul lunii august, pentru a dezbate măsurile ce trebuie luate în privinţa efectelor inundaţiilor, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, deputatul social-democrat Bogdan Niculescu Duvăz.

PSD vrea limitarea cheltuielilor partidelor şi micşorarea dimensiunilor afişelor electorale

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, luni,că PSD va solicita la începutul sesiunii parlamentare viitoare modificarea Legii finanţării partidelor politice, în sensul limitării cheltuielilor şi a micşorării dimensiunilor afişelor electorale.

Conducerea PDL ia act de decizia lui Duţu de a candida independent

Conducerea PDL a luat act, luni, de decizia lui Stelian Duţu de a candida ca independent la alegerile parlamentare din toamnă, urmând ca o decizie privind excluderea acestuia din partid să fie luată de Consiliul Naţional de Coordonare, singurul for care poate lua o astfel de hotărâre.

Deputaţii PSD vor decide cum votează cererile parchetului, ţinând cont şi de dorinţa lui Mitrea

PSD susţine că dosarele lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea reprezintă "instrumente politice", votul social-democraţilor în privinţa acestora urmând a fi decis în cadrul grupului parlamentar, a declarat, luni, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz.

Boc va propune BPN excluderea din partid a lui Stelian Duţu

Preşedintele PDL, Emil Boc, va propune, luni, Biroului Permanent Naţional (BPN) excluderea din partid a lui Stelian Duţu, pe care îl consideră principalul vinovat de tensiunile din filiala Constanţa.

Rus, Puşcaş şi Dâncu, pe lista PSD Cluj pentru Parlament

Conducerea PSD Cluj a dat, duminică, publicităţii, lista provizorie a candidaţilor filialei pentru alegerile parlamentare "care vor să intre în cursa electorală sau care sunt doriţi de membri", prin aceştia numărându-se şi foştii lideri demisionari, Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi Vasile Dâncu.