Economic

Boc i-a dat „cartonaş galben” lui Vlădescu pentru declaraţiile pe cotă, înainte de cel roşu

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seara, că l-a "muştruluit" pe ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, pentru afirmaţiile acestuia privind eliminarea cotei unice de impozitare şi că i-a arătat "cartonaşul galben", deoarece nu a avut mandat să lanseze în discuţie o astfel de temă.

Boc: Rectificarea bugetară este redactată în proporţie de 95% şi va fi discutată cu FMI

Proiectul de rectificare bugetară este redactat în proporţie de 95% şi va fi discutat cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), urmând să fie aprobat de Guvern după aceste discuţii, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.

Mediafax Talks about Romanian Agriculture pune în discuţie sursele de finanţare pentru agricultură

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, va analiza împreună cu producătorii agricoli fondurile disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi alte surse de finanţare şi soluţii de modernizare a agriculturii româneşti, la Mediafax Talks about Romanian Agriculture.

Isărescu: România va ieşi din recesiune prin aplicarea unor constrângeri bugetare tari

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, că România va ieşi din recesiune doar prin aplicarea unor constrângeri bugetare tari, arătând că absenţa acestora duce la relaxare şi o înclinaţie spre protecţia socială.

Dacia, Nokia, Rompetrol, ArcelorMittal şi Petrom sunt principalii exportatori

Automobile Dacia, Nokia România, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal Galaţi şi OMV Petrom au fost, în primele patru luni, principalii exportatori, în ordinea prezentată, potrivit datelor ANEIR, asociaţia anunţând totodată "ieşirea exporturilor din recesiune".

Vodafone aduce iPhone 3GS în România. Orange: Doar noi îl vindem oficial

Vodafone România, numărul doi pe piaţa locală de telefonie mobilă, a introdus începând cu data de 19 iulie în ofertă Apple iPhone 3Gs, unul dintre cele mai căutate modele de smartphone-uri de pe piaţă, potrivit datelor furnizate telefonic de mai mulţi agenţi de vânzări ai companiei.

Croitoru: România ar fi intrat în faliment fără creditul de la FMI

Economia României nu poate creşte fără capital extern şi ar fi intrat în faliment în lipsa împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat miercuri Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

Google a renunţat la vânzarea online a primului său telefon mobil inteligent, Nexus One

Google a renunţat la vânzarea online a primului său telefon mobil inteligent, Nexus One, aparat lansat în ianuarie pentru a concura cu iPhone, produs de Apple, potrivit publicaţiei franceze Le Figaro.

Lazea: România ocupă locul doi în Europa în funcţie de inegalitatea distribuţiei veniturilor

România ocupă locul doi în Europa, după Letonia, din punct de vedere al inegalităţii distribuţiei veniturilor, a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.

Lazea: Introducerea cotei progresive este exclusă din start; solidaritatea nu funcţionează în România

Introducerea unei cote progresive de impozitare este "exclusă din start", într-un mediu în care oamenii bogaţi nu sunt dispuşi să îi sprijine pe ceilalţi, care stau şi aşteaptă serviciile sociale, consideră economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.

Lazea: Oamenii trebuie să înceteze să mai aştepte salvarea din exterior, să se maturizeze

Fiecare cetăţean trebuie să înceteze să mai aştepte salvarea din exterior, de exemplu de la Guvern, FMI sau Uniunea Europeană, proces care ar însemna maturizarea şi responsabilizarea indivizilor, a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.

Isărescu: Banii nu pică din cer, iar societatea trebuie să înţeleagă că realitatea este cinică

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, că societatea românească trebuie să înţeleagă că "realitatea este cinică", că banii nu pică din cer şi că este nevoie de muncă şi de un efort major "al întregii colectivităţi umane" pentru a se ajunge la bogăţie.

Analişti: Banca centrală a Ungariei nu poate apăra „în mod convingător” forintul

Banca centrală a Ungariei nu poate apăra "în mod convingător" forintul şi va rămâne repede "fără muniţie", chiar dacă autorităţile ar avea la dispoziţie noi fonduri externe, avertizează analiştii băncii franceze Societe Generale, potrivit Bloomberg.

Numărul posturilor din trei structuri ale Ministerului Economiei va fi redus cu 152

Numărul de posturi din trei structuri ale Ministerului Economiei va fi redus cu 152, cea mai mare scădere, de 113 funcţii, urmând să fie operată la Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, economiile totale la buget urmând să se ridice în acest an la 1,44 milioane lei.

Isărescu: Dificultăţi tot mai evidente privind deficitele structurale; se conturează conflicte sociale

Finanţarea deficitelor structurale ale României întâmpină dificultăţi din ce în ce mai evidente, tendinţele acestor dezechilibre ridică îngrijorări şi se conturează conflicte sociale, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Profitul Yahoo a urcat cu 50,8% în trimestrul doi

Profitul net al Yahoo a crescut cu 50,8% în trimestrul al doilea, la 213,3 milioane de dolari, peste estimările analiştilor, însă veniturile au fost sub aşteptări, din cauza scăderii cheltuielilor companiilor pe publicitate, determinând scăderea acţiunilor companiei cu peste 6%.

Leul s-a apreciat uşor în debutul şedinţei

Moneda naţională s-a apreciat uşor la deschiderea şedinţei interbancare de miercuri, iar cotaţiile au coborât sub 4,27 lei/euro, pe volume reduse de tranzacţionare, mişcarea fiind corelată cu cea a valutelor din regiune.

Instituţiile de stat fac în continuare angajări, deşi Guvernul clamează restructurarea

O parte din instituţiile bugetare au scos la concurs posturi de directori, consilieri sau inspectori, deşi guvernanţii au anunţat încă de la începutul anului că angajările la stat vor fi îngheţate în acest an, scrie Ziarul Financiar în ediţia de miercuri.

Bancherii se aşteaptă ca 10-20% din bugetari să aibă probleme cu plata ratelor

Cei mai mulţi dintre clienţii care s-au confruntat cu probleme în ultimul an au preferat soluţiile prin care ratele sunt reduse pentru câteva luni.

Apartamente de trei camere la preţ de garsonieră!

Preţurile apartamentelor cu trei camere din Bucureşti au scăzut atât de mult, în lipsa cumpărătorilor, încât o locuinţă de acest fel costă acum în jur de 60.000 de euro adică preţul la care înainte de criză, dacă aveai noroc, "prindeai" o garsonieră cât de cât rezonabilă! Cu toate acestea, interesul pentru apartamentele cu trei camere este în continuare foarte redus!

Care sunt cele 12 mărci auto care au reuşit să treacă pe plus în primul semestru

În primele şase luni din acest an 12 mărci auto au înregistrat creşteri de vânzări, în condiţiile în care piaţa a scăzut cu 25%. Iunie a fost prima lună de creştere a întregii pieţe din ultimii doi ani, informează Ziarul Financiar.

Poluarea din Golful Mexic ar putea duce la pierderea a 100.000 de locuri de muncă

Poluarea provocată de scufundarea platformei Deepwater Horizon, exploatată de grupul British Petroleum, ar putea determina pierderea a 100.000 de locuri de muncă în zona Golfului Mexic, conform unui studiu al agenţiei de rating Moody's.

Sofia vrea ca secţiunea Bulgaria-Turcia a Nabucco să fie construită înaintea restului gazoductului

Secţiunea Nabucco care leagă Bulgaria de Turcia ar trebui să fie primul segment funcţional al gazoductului, potrivit ministrului bulgar al Economiei şi Energiei, Traiko Traikov, citat de Novinite.

Nokia caută un nou director general

Nokia caută un nou director general, după ce actualul manager, Olli-Pekka Kallasvuo, nu a reuşit să asigure grupului finlandez o poziţie solidă pe piaţa smartphone-urilor, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

Înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica, suspendată cel puţin până în septembrie

Înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica, care ar urma să comaseze principalele companii de energie şi extracţie a cărbunelui, este suspendată cel puţin până în luna septembrie, deoarece câteva firme, persoane fizice şi sindicate au contestat operaţiunea, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Geoană: Să discutăm în sesiunea extraordinară şi ordonanţele privind creşterea TVA şi fiscalitatea

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că în sesiunea extraordinară a Parlamentului, convocată de şeful statului, Traian Băsescu, trebuie să se discute, în afară de legile evocate de acesta, şi ordonanţele legate de creşterea TVA şi modificarea fiscalităţii.

Ungaria: FMI nu are niciun cuvânt de spus despre modul în care este atinsă ţinta de deficit

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu are niciun cuvânt de spus în legătură cu modul în care Ungaria atinge obiectivul de deficit bugetar pentru acest an, de 3,8%, a declarat, marţi, premierul ungar Viktor Orban.

Numărul maxim de posturi din Ministerul Finanţelor va fi redus cu 22,3%, la 1.437 funcţii

Numărul maxim de posturi din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice va fi redus cu 416, reprezentând 22,3% din totalul posturilor, astfel că numărul total de funcţii, exclusiv demnitarii şi cabinetul ministrului, va fi de 1.437, potrivit unui proiect de HG elaborat de instituţie.

Află aici ce au discutat luni Isărescu şi bancherii

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi şefii mai multor bănci au discutat luni seara despre nivelul optim al expunerilor marilor grupuri străine în România şi evoluţiile macroeconomice recente, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la întâlnire.

Miraton, şeful Michelin: Am putea produce în România anvelope pentru maşini electrice

“La Victoria Floreşti producem anvelope Michelin de ultimă generaţie şi este posibil să introducem acolo şi producţia de anvelope pentru vehicule electrice”, spune într-o discuţie cu BUSINESS Magazin Didier Miraton, managing partner al Michelin, cel care, alături de Michel Rollier, membru al familiei Michelin, şi Jean Dominique Senard asigură conducerea giganticului grup francez.

Pieţele din Ungaria şi-au revenit uşor luni, analiştii anticipând o intervenţie a băncii centrale

Forintul şi-a revenit uşor marţi dimineaţă după căderea abruptă de luni, analiştii apreciind că banca centrală ar putea interveni pentru susţinerea monedei, iar bursa de la Budapesta a evoluat pozitiv, în timp ce costurile datoriilor de stat ale Ungariei au coborât, transmite Bloomberg.

PwC: Aproape 190 de companii multinaţionale cu capital majoritar românesc vor apărea în 15 ani

Aproape 190 de companii multinaţionale cu capital majoritar românesc vor apărea în următorii 15 ani, număr apropiat de cel care va fi consemnat în Ucraina sau Ungaria, potrivit unui studiu realizat de compania de audit financiar, consultanţă fiscală şi de afaceri PricewaterhouseCoopers (PwC).

România cere UE o derogare de la legislaţia de mediu pentru firme penalizate cu 21 milioane euro

Autorităţile române încearcă să convingă Comisia Europeană (CE) să acorde o derogare de la legislaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră unui număr de 13 companii obligate să plătească penalizări totale de peste 21 milioane euro pentru încălcarea unor termene.

Situaţia din Ungaria prezintă un risc pentru statele din regiune, care trebuie să ia măsuri

Vânzările masive derulate pe piaţa financiară şi monetară ungară după suspendarea acordului cu FMI şi UE prezintă un risc pentru alte state est-europene, care pot combate cel mai bine acest fenomen prin reforme economice, potrivit preşedintelui BERD, Thomas Mirow.

Planorama a intrat în insolvenţă

Compania israeliană Euro Habitat, care dezvoltă de aproape cinci ani ansamblul rezidenţial Planorama din Bucureşti, format din 1.100 de apartamente, a intrat în insolvenţă la sfârşitul lunii iunie, fapt ce complică şi mai mult situaţia celor aproape 600 de clienţi care îşi aşteaptă de aproape trei ani locuinţele achitate în unele cazuri integral, informează Ziarul Financiar.

Dobânzile la creditele în lei încep să crească, în loc să scadă pentru încurajarea economiei

Deşi clamează că trebuie relansată economia, bancherii dau înapoi când e să ieftinească banii. Tocmai când economia are mai multă nevoie ca oricând de semnale de încurajare, dobânzile la creditele în lei nu numai că nu scad, ba chiar au început să crească.

Cele mai bune credite prin Prima Casă. Ce comisioane percep băncile

Deşi este vorba despre un program guvernamental, în care dobânda are stabilit un nivel maxim şi anumite taxe sunt eliminate, asta nu înseamnă că băncile nu mai percep chiar niciun comision pentru creditele prin Prima Casă. Iar unele dintre ele pot ajunge să-ţi golească contul de sume deloc neglijabile.

Patriciu construieşte o clădire de birouri pe cel mai scump teren din Capitală, în Piaţa Romană

Miliardarul Dinu Patriciu, considerat cel mai bogat om de afaceri din România, are în construcţie o clădire de birouri într-unul din punctele fierbinţi ale Capitalei, în Piaţa Romană, pe un teren care în perioada de boom imobiliar a costat 7.500 de euro/metrul pătrat.

Cum au ajuns românii să renunţe la vile de peste 100.000 de euro în favoarea băncilor

Cel puţin zece vile de peste 100.000 de euro fiecare sunt scoase la vânzare în aceste zile de către bănci, ca urmare a executării silite a persoanelor sau firmelor care nu şi-au mai achitat ratele la credite, pe fondul crizei financiare, scrie Ziarul Financiar.

De ce ocolesc marile lanţuri hoteliere internaţionale litoralul românesc?

Sub 1% din hotelurile de pe litoralul românesc sunt afiliate la marile lanţuri hoteliere internaţionale, în staţiunile de la mare fiind prezente doar Golden Tulip şi Best Western, în timp ce pe litoralul bulgăresc sau grecesc au pătruns deja branduri ca Hilton, Sol Melia, Royal sau Kempinsky.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da