Știri externe

Gardienii Revoluţiei ameninţă rebelii care au comis atacul de duminică

Comandantul forţelor terestre ale Gardienilor Revoluţiei, generalul Mohammad Pakpour, a promis o reacţie "distrugătoare" împotriva rebelilor suniţi din Jundallah după atentatul de duminică soldat cu cel puţin 31 de morţi, între care mai mulţi lideri ai forţelor de elită, a anunţat Fars.

SUA condamnă atentatul din Iran şi neagă orice implicare

Statele Unite au condamnat atentatul comis duminică dimineaţă în Iran împotriva Gardienilor Revoluţiei şi au respins acuzaţiile Teheranului care evocau o responsabilitate americană.

Osama ben Laden, un soţ autoritar şi un tată auster

Prima soţie a lui Osama ben Laden şi unul dintre cei 12 copii ai săi îl descriu pe liderul reţelei al-Qaida ca fiind un tată auster, un soţ autoritar, dar şi un iubitor de bolizi, care stăpâneşte foarte bine limba engleză, potrivit unei cărţi ce urmează să fie publicată în SUA.

Româncă, înjunghiată mortal lângă un club de noapte din Marbella

O româncă, în vârstă de 26 de ani, a fost înjunghiată mortal, vineri, lângă un club de noapte din Marbella, fostul iubit al acesteia fiind reţinut în legătură cu uciderea femeii, informează site-ul typicallyspanish.com.

Un poliţist american a împuşcat mortal un elev de 16 ani care îl înjunghiase

Un poliţist american din Carolina de Sud a împuşcat mortal un elev de liceu, în vârstă de 16 ani, care îl înjunghiase pe ofiţer în prealabil.

Marea Britanie, acuzată de implicare în atentatul din Iran, revendicat de gruparea Jundallah

Gruparea rebelă sunnită Jundallah a revendicat atentatul sinucigaş comis duminică în Iran împotriva unor comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei, a anunţat televiziunea publică iraniană, după ce presa oficială a acuzat Marea Britanie de implicare, relatează Sky News.

Mai mulţi comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei din Iran au fost ucişi într-un atentat

Mai mulţi comandanţi de rang înalt ai Gardienilor Revoluţiei din Iran, armata ideologică a regimului, au fost ucişi duminică dimineaţă într-un atentat, în provincia Sistan-Balucistan, din sudul ţării, relatează agenţia de presă FARS.

Guenter Verheugen consideră că UE are mai multă nevoie de Turcia, nu invers

Vicepreşedintele Comisiei Europene Guenter Verheugen a apreciat că Uniunea Europeană are mai multă nevoie de Turcia, şi nu invers, într-un interviu difuzat duminică de postul de radio german Deutschlandfunk.

Alegerea preşedintelui Republicii Moldova va fi amânată

Preşedintele R. Moldova nu va fi ales la 23 octombrie, deoarece până la termenul-limită, care a expirat sâmbătă la ora 24.00, nu a fost înregistrat un număr suficient de candidaţi pentru a lansa procedura de alegere a şefului statului în Parlament, transmite Info-Prim Neo.

Sarkozy vrea castrarea violatorilor

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat într-un interviu că infractorii care comit delicte sexuale şi sunt consideraţi periculoşi nu vor putea ieşi din închisoare, după ce îşi execută pedeapsa, decât dacă se angajează să suporte o sterilizare chimică.

Românii îşi încearcă norocul la Loteria din Bulgaria

Cetăţeni din statele care se învecinează cu Bulgaria au venit în această ţară pentru a juca la Loteria naţională, "Toto", al cărei premiu se va ridica duminică la 1,6 milioane de leva (circa 800.000 de euro), relatează site-ul Novinite.com.

Rezultatul alegerilor prezidenţiale afgane, subiect de negocieri intense

Autorităţile electorale afgane continuă să aibă dispute privind necesitatea unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale afgane, la două luni după primul tur, negocieri intense pe această temă având loc sâmbătă între principalii doi candidaţi.

Obama nu a ştiut să-i răspundă unui copil care l-a întrebat de ce îl urăşte lumea

Preşedintele american, Barack Obama, a fost pus în dificultate de un băiat în vârstă de zece ani, care l-a întrebat de ce îl urăşte lumea, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Armata pakistaneză a demarat o amplă ofensivă împotriva unui bastion al talibanilor

Cel puţin patru militari au murit şi alţi 12 au fost răniţi de la începutul unei ofensive demarate sâmbătă de armata pakistaneză împotriva principalului bastion al talibanilor aliaţi ai reţelei al-Qaida în Waziristanul de Sud, în nord-vestul ţării, a anunţat armata.

Anchetatorii verifică mai mulţi suspecţi în cazul exploziei de la Chişinău

Ministrul moldovean al Afacerilor Interne, Victor Catan, a declarat sâmbătă că, deşi un tânăr a fost arestat sub suspiciunea că a detonat o grenadă, miercuri seara, în centrul Chişinăului, mai există şi alte persoane suspecte în acest caz, relatează BASA-press.

Baza SUA din România, terminată peste două luni

Pentagonul cheltuieşte 50 milioane de dolari pentru a construi o bază militară în România, iar lucrările se vor încheia în două luni, în condiţiile în care SUA au renunţat recent la planurile pentru amplasarea scutului antirachetă în alte părţi ale Europei de Est, relatează Stars and Stripes.

Suspectul în explozia de la Chişinău a fost reţinut

Persoana suspectată că a provocat explozia de la Chişinău se află în arestul poliţiei, a declarat vineri ministrul moldovean de Interne, Victor Catan, citat de Jurnal de Chişinău.

Raportul care denunţă crime de război în timpul conflictului din Gaza, adoptat de ONU

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat vineri o rezoluţie iniţiată de palestinieni şi care aprobă raportul Goldstone, ce denunţă crimele de război comise în timpul conflictului din Fâşia Gaza în iarna trecută.

Gripa A H1N1 provoacă moartea a cel puţin 4.735 de persoane în lume

Gripa A H1N1, care continuă să se extindă în emisfera nordică, a provocat moartea a cel puţin 4.735 de persoane din 191 de ţări şi teritorii de la apariţia sa în primăvară, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), publicat vineri.

Aproximativ 10.000 de fotografii de la petrecerile lui Berlusconi se află în Columbia

Aproximativ 10.000 de fotografii făcute cu ocazia petrecerilor organizate în vilele lui Silvio Berlusconi sunt stocate în baza de date a agenţiei de presă columbiene Ecoprensa, dezvăluie cotidianul La Repubblica.

Procuratura dezminte informaţiile privind indentificarea autorului exploziei de la Chişinău

Procuratura Generală (PG) din Chişinău dezminte informaţiile potrivit cărora autorul atentatului din Piaţa Marii Adunări Naţionale ar fi fost identificat, precizând că declaraţiile Procurorului General au fost interpretate greşit, relatează BASA-press.

UE este pregătită să înceapă negocierile cu R. Moldova pentru semnarea unui acord de asociere

Uniunea Europeană este pregătită să înceapă negocierile în vederea semnării Acordului de asociere cu R. Moldova, a declarat vineri, în cadrul unei întrevederi la Chişinău cu preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, informează Moldpres.

Ajutor american de 7,5 miliarde de dolari pentru Pakistan

Preşedintele SUA, Barack Obama, a promulgat joi legea care prevede acordarea unui ajutor de 7,5 miliarde de dolari Pakistanului, pe o perioadă de cinci ani, la 24 de ore după ce aleşii americani au dat asigurări că acest sprijin nu va afecta suveranitatea ţării, a anunţat Casa Albă.

Planul de relansare promulgat de Obama a creat 30.000 de locuri de muncă

Planul de relansare a economiei promulgat de preşedintele Barack Obama în februarie a creat până în prezent aproximativ 30.000 de locuri de muncă în companiile care au încheiat contracte publice, potrivit datelor preliminare publicate joi de administraţia americană.

Paris: Bulevardul Champs-Elysees, blocat de un protest al agricultorilor

Agricultorii blocau vineri dimineaţă circulaţia pe bulevardul Champs-Elysees din Paris, pentru a protesta faţă de scăderea preţurilor la produsele agricole, în cadrul unei zile de acţiune naţională.

Obama a relaxat controlul asupra vânzărilor de rachete şi tehnologie spaţială către China

Preşedintele SUA, Barack Obama, a schimbat recent autoritatea care aprobă vânzările de rachete şi tehnologie spaţială către China, mutând-o din competenţa Casei Albe în resortul Departamentului Comerţului, mişcare criticată de unii experţi, relatează Washington Times în ediţia electronică.

Explozia de la Chişinău: Autorul a fost identificat!

Procurorul General al R. Moldova, Valeriu Zubco, a declarat că a fost identificată persoana care a provocat explozia unei grenade de tip RG-42, miercuri seara, în spatele Porţilor Sfinte, în timpul concertului dedicat Hramului Chişinăului, transmite Info-Prim Neo, în pagina electronică.

Alegerile prezidenţiale din Afganistan ar putea avea un al doilea tur

O anchetă a presupuselor voturi fraudate la alegerile prezidenţiale din Afganistan a redus procentul obţinut de preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai la circa 47 la sută, ceea ce va determina organizarea unui al doilea tur de scrutin, declară oficiali citaţi de Washington Post în ediţia online.

Vaccinurile americane împotriva gripei porcine ar putea fi periculoase

O acţiune în justiţie urma să fie declanşată joi, în faţa unui tribunal federal de la Washington, în numele personalului din domeniul sănătăţii din statul New York, care refuză vaccinarea obligatorie împotriva gripei A H1N1, a declarat un avocat care îi reprezintă.

Camera Reprezentanţilor autorizează transferul de deţinuţi de la Guantanamo în SUA

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a autorizat printr-un vot, joi, transferul unor deţinuţi de la Guantanamo pe teritoriul american pentru a fi judecaţi.

TPI decide să separe cazurile lui Ratko Mladici şi Radovan Karadzici

Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie a anunţat joi că a decis să separe cazul lui Ratko Mladici de cel al lui Radovan Karadzici, respectiv fostul comandant militar şi fostul lider politic al sârbilor din Bosnia.

Irlanda finalizează procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona

Irlanda a finalizat joi procesul de ratificare a Tratatului european de la Lisabona, prin semnarea unui text constituţional de către preşedintele Mary McAleese, la aproape două săptămâni după aprobarea prin referendum a documentului, a anunţat preşedinţia.

Politica românească, animată de orgolii şi nu de criza economică cu care se confruntă ţara

Politica românească este dominată de orgolii şi nu motivată de criza economică cu care se confruntă ţara, preşedintele Traian Băsescu şi partidele de opoziţie disputându-şi dreptul de a numi un nou premier, comentează The Economist.

Autorul atacului de la Chişinău riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani

Persoana care a aruncat grenada în timpul concertului din centrul oraşului Chişinău riscă o pedeapsă cu închisoarea de la opt la 15 ani, a declarat Iurie Crijanovschi, şef al Secţiei ordine publică a Comisariatului general de poliţie din capitala moldoveană, relatează site-ul Unimedia.md.

Multe state NATO îi plătesc pe talibani pentru a nu le ataca trupele

"Multe dintre statele NATO" implicate în Afganistan, printre care şi Italia, îi plătesc pe insurgenţi pentru ca militarii lor să nu fie atacaţi, a declarat joi un oficial afgan, în opinia căruia această practică este larg răspândită, excepţie făcând trupele britanice şi americane.

Misiunile internaţionale ale UE, criticate pentru „performanţele slabe”

Uniunea Europeană suferă de "o lipsă de capacitate devastatoare" în lansarea misiunilor de reconstrucţie a statelor, misiunile de experţi, inclusiv cele ale specialiştilor din România, având "performanţe slabe", arată un raport citat de Financial Times.

Protestatari implicaţi în confruntările de la Urumqi, condamnaţi la moarte în China

Şase protestatari de la Urumqi au fost condamnaţi la moarte de justiţia chineză, ridicând la 12 numărul condamnărilor la pedeapsa capitală, la peste trei luni de la confruntările sângeroase din capitala provinciei Xinjiang, a anunţat agenţia China Nouă.

Violenţele din Irak, soldate cu peste 85.000 de morţi în perioada 2004-2008

Violenţele din Irak au provocat moartea a peste 85.000 de persoane în perioada 2004-2008 şi rănirea altor aproape 150.000, potrivit unui document al Ministerului irakian pentru Drepturile Omului.

Explozie la Chişinău, în timpul unui concert al lui Ştefan Bănică jr.

Cel puţin o explozie s-a produs miercuri seara, în jurul orei 22.00 (22.00 ora României) în timpul unui concert susţinut de Ştefan Bănică jr. cu ocazia zilelor oraşului, în urma căreia aproximativ 25 de persoane au fost transportate la spital, informează site-ul Unimedia.

Premierul moldovean a primit două apeluri de ameninţare în momentul exploziei de miercuri

Două apeluri telefonice de ameninţare au fost înregistrate în anticamera premierului Republicii Moldova, Vlad Filat, miercuri seara, în momentul producerii exploziei din centrul Chişinăului, a anunţat Guvernul, citat de site-ul Unimedia.md.