Social

Cum să câştigi bani de pe urma declaraţiei de venit?

Din datele obţiunute de cotidianul "Gândul", anul trecut, aproape 20% dintre persoanele fizice care şi-au depus declaraţia de venit global au primit bani de la Fisc.

Scutaru: Decizia CSAT de de a cumpăra avioane F16 trebuia să vină mai devreme

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Cameră, George Scutaru, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că decizia CSAT privind achiziţionarea avioanelor multirol F 16 aflate în uz trebuia luată mai devreme, având în vedere că în 2013 iese din uz flota de vânătoare militară a României.

Preţul electricităţii va fi menţinut până la 1 ianuarie 2011, dar la gaze poate fi o scumpire

Preţul electricităţii va fi menţinut până la 1 ianuarie 2011, iar cel al gazelor nu va fi majorat cu siguranţă la 1 aprilie, dar în cursul anului ar putea fi indexat cu inflaţia pe 2009, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu.

Borbely: Peste o sută de mii de maşini vechi vor dispărea prin programul „Rabla”

Peste o sută de mii de autovehicule uzate vor dispărea în acest an de pe şoselele din România prin programul "Rabla", care a pornit "cu avânt" în acest an, iar succesul său îi avantajează în primul rând pe producătorii autohtoni de maşini, susţine ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Instituţiile din domeniul informaţiilor clasificate să facă propuneri de îmbunătăţire a legilor

CSAT a decis marţi ca instituţiile cu responsabilităţi în domeniul informaţiilor clasificate să prezinte propuneri de completare a cadrului legislativ existent, directorul SRI, George Maior prezentând o serie de propuneri de remediere a vulnerabilităţilor constatate la nivelul instituţiilor publice.

CSAT aprobă achiziţionarea a 24 de avioane F16

CSAT a aprobat, marţi, propunerea MApN de achiziţionare a 24 de avioane F16 în uz, documentul urmând să fie trimis Parlamentului spre dezbatere şi decizie.

Şoferul care a accidentat-o pe mătuşa premierului Boc a fost arestat – VIDEO

Bărbatul care conducea maşina ce a accidentat-o mortal cu o zi în urmă pe una dintre mătuşile premierului Emil Boc, în timp ce mergea pe jos spre casă, a fost arestat, marţi, pe 29 de zile.

Bătaie între două familii din Voluntari. Şase persoane au ajuns la spital

Şase persoane au fost transportate la spital şi altele sunt audiate de poliţiştii ilfoveni după ce membrii a două familii din Voluntari s-au luat la bătaie, marţi, din cauza împărţirii unui teren.

CC respinge neconstituţionalitatea înfiinţării DNA, invocată în procesul lui Adrian Năstase

Judecătorii constituţionali au respins, marţi, excepţia de neconstituţionalitate privind înfiinţarea Direcţiei Naţionale de Anticorupţie (DNA), care a fost ridicată în iunie 2009 în cadrul procesului lui Adrian Năstase, ceea ce a determinat suspendarea dosarului.

Deputaţii au respins moţiunea PNL împotriva ministrului Sănătăţii, Cseke Attila

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cu 124 voturi "împotrivă", 95 voturi "pentru" şi 7 abţineri, moţiunea simplă depusă de 54 de deputaţi PNL împotriva ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, intitulată "la Sănătate nimic nu e sănătos".

Deputaţii au respins moţiunea PSD împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cu 121 voturi "împotrivă", 100 "pentru" şi 6 abţineri, moţiunea simplă depusă de 52 de deputaţi PSD-PC împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan, intitulată "Şeitan, un tsunami PDL care înghite salariile, pensiile şi locurile de muncă ale românilor".

Cât vă costă o vizită la medic?

Introducerea coplăţii de la mijlocul verii va avea ca scop, potrivit ministrului sănătăţii, Cseke Attila, “creşterea eficienţei controlului asupra efectuării serviciilor medicale, dar şi moderarea funcţionării sistemului sanitar”. Mai clar, Guvernul vrea să urmărească atent activitatea personalului, pe de-o parte, iar pe de altă parte, vor să descurajeze bolnavul să meargă direct la spital înainte de a cere sfatul medicului său personal, informează businessmagazin.ro.

Fermierii au pichetat Ministerul Agriculturii. Răspunsul ministerului: „Concret, nu sunt bani! „

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu a declarat, marţi, în urma întâlnirii cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale Agrostar, că majoritatea revendicărilor acestora nu pot fi rezolvate, din lipsă de fonduri, reprezentanţii Federaţiei ameninţând cu greve.

Legea insolvenţei personale va creşte costurile creditelor pentru populaţie

Legea insolvenţei persoanelor fizice va reprezenta un risc suplimentar pentru bănci şi se va traduce în creşterea costurilor la creditele pentru persoane fizice, în special ipotecare, iar aplicabilitatea se va reduce la clienţii cu credite mari, a declarat vicepreşedintele ARB, Steven van Groningen.

S-a dublat numărul maşinilor furate, depistate la frontieră în primele două luni ale anului

Poliţia de Frontieră Română (PFR) arată că numărul autoturismelor furate din străinătate şi depistate la frontieră, în primele două luni ale anului 2010, s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 36.

Gray: Realizarea recomandărilor CE ar trebui să fie o prioritate naţională

Mark Gray, purtător de cuvânt al CE, a declarat, marţi, la prezentarea rapoartelor interimare privind justiţia din România şi Bulgaria, că acestea demonstrează că MCV este necesar şi util şi a apreciat că ar trebui să fie o prioritate naţională a celor două ţări realizarea angajamentelor.

Raport CE: ANI a continuat rezultatele încurajatoare

Raportul interimar privind justiţia română, publicat marţi de Comisia Europeană, arată că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a continuat rezultatele încurajatoare şi în a doua parte a anului 2009, apărându-şi consecvent, în instanţele de judecată, constatările.

Raport CE: Sancţiunile aplicate de instanţe pentru corupţia la nivel înalt sunt prea uşoare

Raportul intermar al CE privind justiţia, dat publicităţii marţi, apreciază rezultatele bune ale DNA şi notează că încep să se regăsească progrese şi la instanţe pentru cazurile de corupţie la nivel înalt, însă sancţionează faptul că pedepsele aplicate par în continuare prea uşoare şi nedisuasive.

Perioada aprilie-iunie va fi una propice agriculturii

Perioada aprilie-iunie va fi una propice agriculturii, în ciuda posibilităţii apariţiei unei secete pedologice locale de intensitate chiar extremă în Dobrogea, Sudul Moldovei şi în unele zone din Muntenia, potrivit prognozei agrometeorologice pe trei luni, dată publicităţii marţi.

Cursul BNR a coborât la 4,0736 lei/euro, cel mai redus nivel din ianuarie 2009 – VIDEO

Cursul anunţat marţi de BNR a coborât cu 1,52 bani, la 4,0736 lei/euro, ajungând la cel mai redus nivel din ianuarie 2009, după ce moneda naţională s-a apreciat semnificativ în prima parte a şedinţei interbancare, în principal ca urmare a vânzărilor de euro din partea străinilor.

Buzău: Aproximativ 700 de cadre didactice au prostestat în faţa Inspectoratului Judeţean Şcolar – VIDEO

Aproximativ 700 de dascăli din Buzău au protestat, marţi dimineaţă, în faţa sediului Inspectoratului Judeţean Şcolar, unde au scandat lozinci împotriva Guvernului, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna trecută şi pentru că nu se aplică majorările salariale câştigate în instanţă.

România nu a menţinut ritmul reformelor în justiţie – raport CE

România nu a reuşit să menţină ritmul reformelor în domeniul justiţiei, înregistrând rezultate modeste, capacitatea sistemului judiciar fiind afectată de pierderea personalului, arată raportul interimar al CE publicat marţi.

O mătuşă a lui Boc, omorâtă de un şofer beat

Una dintre mătuşile premierului Emil Boc a murit, luni seară, după ce a fost lovită de o maşină, în localitatea Scrind, din judeţul Cluj, în timp ce mergea pe jos spre casă, iar în urma accidentului şoferul a fugit de la faţa locului, fiind prins ulterior de poliţişti.

Duminică trecem la ora de vară

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. CFR Călători a anunţat că trecerea la ora de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi mici întârzieri pentru garniturile aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă).

Mesajul important transmis de Raportul CE: Necesitatea modernizării justiţiei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că raportul Comisiei Europene privind justiţia română transmite un mesaj important privind necesitatea modernizării justiţiei, constatând totodată realizarea recomandărilor experţilor de către toţi factorii implicaţi: Executiv, Legislativ şi Justiţie.

Patronul restaurantului unde senatorul Voicu se întâlnea cu magistraţii, audiat ca martor

Patronul unui restaurant din sectorul 1 al Capitalei este audiat în calitate de martor de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care senatorul PSD Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

De ce venituri nu se poate atinge banca chiar dacă te execută

Pentru tot mai mulţi români plata creditului a devenit o corvoadă prea mare mai ales în ultimul an. Fie că rata a crescut din cauza devalorizării leului, fie că pur şi simplu veniturile au scăzut pentru că suntem în criză.Cei care nu mai pot plăti rata către bancă ajung la executare silită.

Timiş: Şapte persoane, reţinute pentru trafic de droguri

Şapte persoane au fost reţinute pentru traficul a sute de grame de droguri în judeţul Timiş, după ce au fost prinşi în flagrant delict de către poliţiştii antidrog, trei dintre suspecţi primind mandate de arestare preventivă.

Ce se va întâmpla cu „Prima Casă“ executată silit?

Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Aurel Şaramet a anunţat recent că deţine informaţii neoficiale conform cărora ar urma să apară una sau două case executate silit şi că numărul lor va creşte în perioada următoare. Ce se întâmplă cu cei care vor fi deposedaţi de Prima lor Casă şi unde vor ajunge aceste imobile?

Descinderi în Bucureşti şi Prahova şi Dâmboviţa, pentru prinderea unor hoţi – VIDEO

Şapte persoane suspectate că au spart mai multe locuinţe şi sedii de firme au fost ridicate şi duse la audieri la Secţia 10 Poliţie, acestea fiind prinse marţi dimineaţă, în urma unor descinderi în Capitală şi în judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

Aproximativ 300 de profesori din Timiş s-au aflat în grevă de avertisment

Aproximativ 300 de profesori din judeţul Timiş, afiliaţi la sindicatul "P.P. Neveanu", s-au aflat, marţi dimineaţă, în grevă de avertisment de două ore, însă aceştia au intrat în clase şi au supravegheat elevii.

Şi-a bătut mama şi fratele de 4 ani cu lanţul până i-a băgat în spital – VIDEO

Un copil în vârstă de patru ani şi mama acestuia, din comuna constănţeană Lumina, au ajuns, în noaptea de luni spre marţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce au fost loviţi cu un lanţ de fiul vitreg al femeii, în vârstă de 17 ani.

Vezi aici cum să ai o săptămână de vacanţă all inclusive cu 690 lei

6 zile de cazare cu pensiune completă, o consultaţie cu medic specialist gratuită şi două proceduri de tratament zilnic. Asta primesc românii care optează în această vară să-şi petreacă concediul în staţiunile balneoclimaterice din România, informează cotidianul Gândul.

Aproximativ 6.000 de salariaţi din şcolile arădene au intrat în grevă de avertisment

Aproximativ 6.000 de salariaţi din şcolile din judeţul Arad, majoritatea profesori, învăţători şi educatori, au intrat în grevă de avertisment, marţi dimineaţă, la începerea cursurilor, iar acţiunea de protest va dura două ore, timp în care dascălii nu le vor preda elevilor.

MECTS: Procesele profesorilor vizează angajatorul, adică şcoala, autoritatea locală sau inspectoratul

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, precizează că procesele prin care profesorii au vrut să recupereze restanţele salariale conform Legii 221/2008 au început încă din 2009, în perioada mandatului Ecaterinei Andronescu şi vizează angajatorul, adică şcoala, autoritatea locală sau inspectoratele.

Jumătate dintre profesori au dat în judecată MECTS pentru plata drepturilor

Aproximativ jumătate dintre cadrele didactice au dat în judecată Ministerul Educaţiei pentru a primi majorările salariale conform Legii 221/2008, iar cei care au obţinut deja hotărâri judecătoreşti favorabile lor vor primi banii eşalonat, timp de trei ani, potrivit secretarului de stat Cătălin Baba.

Două persoane, reţinute în cazul bărbatului bătut, abandonat în faţa Spitalului Universitar

Două persoane au fost reţinute, iar una a fost pusă sub urmărire penală, în cazul bărbatului bătut şi abandonat, în noaptea de 13 martie, în faţa Spitalului Universitar din Capitală, după ce poliţiştii au efectuat, în week-end, şase percheziţii în localitatea Chiajna şi au audiat zece persoane.

Liceele vocaţionale, confesionale şi învăţământul în zonele izolate vor fi plătite diferit

Liceele vocaţionale, cele confesionale, dar şi învăţământul în comunităţi izolate vor primi o finanţare în plus, pe lângă costul standard per elev, a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Guvernul majorează salarii pentru profesori din bugetele pe trimestrele II, III şi IV

Guvernul va majora fondul de salarii aferent primului trimestru pentru cadrele didactice care nu au primit salarii majorate cu 17%, sumele fiind asigurate din bugetul programat iniţial pentru trimestrele II, III şi IV, a anunţat, luni, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina.

MECTS lansează site-ul www.unpasinainte.edu.ro pentru dezbaterea proiectului Legii educaţiei

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că în câteva zile va fi lansat site-ul www.unpasinainte.edu.ro unde vor putea fi postate opiniile şi sugestiile cu privire la proiectul Legii educaţiei şi unde el va răspunde, zilnic, pe video-chat, tuturor întrebărilor.