Volvo va furniza componente pentru motoare de avion

Volvo a încheiat un contract, cu o durată de 40 de ani, cu Pratt & Whitney, divizie a United Technologies Corp, pentru furnizarea de componente destinate motoarelor de avion în valoare de 8,4 miliarde dolari (5,3 miliarde de euro), a anunţat, luni, compania.

Avocatul fraţilor Cămătaru, dat în consemn la frontieră

Avocatul fraţilor Cămătaru, Mihai Costea, condamnat definitiv la 13 ani de închisoare, a fost dat în consemn la fontieră, fiind căutat şi la nivel internaţional, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Olteanu: Solicitările persoanelor condamnate nu ţin de resortul meu direct

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat luni pentru MEDIAFAX, referitor la cazul celor doi deţinuţi de la Jilava care l-au dat în judecată, că solicitările unor persoane condamnate nu ţin de resortul său direct, dar a menţionat că este dreptul lor de a sesiza justiţia.

Bădălău: Decizia BPN este nestatutară

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că nu acceptă decizia BPN de a infirma rezultatele Conferinţei judeţene a organizaţiei, că respectiva decizie este nestatutară şi că va o va ataca la Comisia de Arbitraj şi Integritate a PSD.

Secretarul general al Reporters Sans Frontieres, reţinut de poliţie

Robert Ménard, secretarul general al organizaţiei Reporters Sans Frontieres (RSF), a fost reţinut, luni, pe Champs-Elysées, în timp ce lua parte la un protest împotriva prezenţei preşedintelui sirian Bashar al-Assad la tribuna prezidenţială şi a regimului din Siria, informează site-ul TF1.

UniCredit: Un român din zece crede că îşi va cumpăra o casă în următorii trei ani

Un român din zece estimează că îşi va cumpăra o casă în următorii trei ani, pondere cu mult peste media din statele central şi est europene şi cea mai ridicată din regiune, potrivit unui studiu al grupului UniCredit.

Preţurile locuinţelor vechi din Capitală dau înapoi

După creşterile spectaculoase de preţuri în ultimii ani, de până la 50% sau peste în unele cartiere, piaţa rezidenţială din Bucureşti încearcă să ajungă din nou la echilibru. Piaţa rezidenţială nu poate cădea, pentru că cererea este în continuare sănătoasă, informează Gândul.

PSD va finaliza până la 25 august candidaturile pentru alegerile parlamentare

Intenţiile de candidaturi în colegiile uninominale pentru alegerile parlamentare vor fi depuse de către membrii PSD până la 25 iulie, urmând ca validarea finală a candidaturilor să fie făcută până pe 25 august, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Cristian Diaconescu.

International Boxing Association Gives Shoplifting Romanian Boxers Second Chance

The International Boxing Association (AIBA) decided to decrease to one year the life suspensions ruled against the fighters Bogdan Dinu, Ronald Gavril and Iulian Stan, who were caught trying to shoplift in October 2007 when they were part of the Romanian team for the Chicago World Championship.

Rezultatele alegerilor din filiala Giurgiu, infirmate de conducerea PSD

Biroul Permanent Naţional al PSD a infirmat, luni, rezultatele Conferinţei judeţene a filialei Giurgiu, în care Niculae Bădălău a fost reales preşedinte al organizaţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Cristian Diaconescu.

BNR a extins până la 31 iulie data de consultare asupra proiectului privind creditarea populaţiei

Banca Naţională a României (BNR) a prelungit cu 15 zile, până la 31 iulie, termenul de consultare publică asupra proiectului de regulament privind limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice, după ce mai mulţi bancheri comerciali au solicitat extinderea perioadei.

Bogdan Olteanu şi Nati Meir, daţi în judecată de doi deţinuţi

Doi deţinuţi de la Penitenciarul Jilava i-au dat în judecată pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu şi pe deputatul Nati Meir, pentru că nu au răspuns în termenul legal la cererile trimise de aceştia.

Pedeapsă redusă pentru cei trei pugilişti români prinşi la furat în SUA

Federaţia Internaţională de Box (AIBA) a decis să reducă la un an suspendările pe viaţă date celor trei pugilişti români Bogdan Dinu, Ronald Gavril şi Iulian Stan, surprinşi încercând să fure dintr-un magazin, în ctombrie 2007, pe când se aflau cu lotul României la Campionatele Mondiale de la Chicago.

Romania’s New List Of Compensated, Free Drugs Effective As Of Jul 15

Romania’s new list of compensated and free drugs, approved during the government meeting on July 9, will come into effect as of July 15 and will trigger a 5% to 12% decrease in drug prices, depending on their value, Romanian Prime Minister Calin Popescu Tariceanu said Monday.

Julio Iglesias To Sing A Duet With Romanian Prodigy Costel Busuioc

Spanish singer Julio Iglesias will hold a duet with Romanian singer Costel Busuioc Monday evening on the "Ion Moina" stadium in the western Romanian city Cluj-Napoca. The duet will be part of Iglesias’ Romanian tour, which marks 40 years of career for the singer.

Preşedinţia: Jurnalul Naţional fabrică articole mincinoase despre şeful statului

Administraţia prezidenţială precizează, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni, că a constatat cu regret că "ziarul Jurnalul Naţional continuă politica de fabricare de articole mincinoase despre preşedintele României, Traian Băsescu".

Iglesias va cânta în duet cu Busuioc

Cântăreţul spaniol Julio Iglesias va susţine, luni seară, pe stadionul "Ion Moina" din Cluj-Napoca, un duet cu românul Costel Busuioc, în cadrul turneului din România al artistului, care marchează 40 de ani de carieră.

Industrial Production Higher In Three EU States In May, Including Romania

Romania, Bulgaria and Ireland accounted for higher industrial production in May, being the only European Union member states with increasing production trend, the Statistical Office of the European Communities, Eurostat, said Monday.

Profa porno din Zalău, în concediu fără plată

Solicitarea de concediu fără plată pentru un an, depusă de fostul director al Şcolii Generale "Mihai Eminescu" din Zalău, Daciana Ana, care a apărut în mai multe poze şi filmuleţe pornografice împreună cu soţul său, postate pe internet, a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al şcolii.

Şoferul implicat în accidentul în urma căruia au murit trei copii, cercetat penal

Şoferul implicat în accidentul produs la o trecere de cale ferată din judeţul Gorj şi soldat cu moartea a patru persoane, între care trei copii, va fi cercetat penal, poliţiştii stabilind că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Romanian Ctrl Bk Extends Debates On Debt Ceiling Draft Regulation By Jul 31

Romania’s central bank extended until Jul 31 the period for public debates on its draft regulation limiting credit risk on household lending after several commercial banks required the extension.

Două modele Mini John Cooper Works, lansate de BMW în România

BMW Group România a adus pe piaţa locală modelele Mini John Cooper Works şi Mini John Cooper Works Clubman, cu preţuri începând de la 24.280 euro fără TVA, respectiv 25.980 euro, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, oficialii reprezentanţei.

Zotta: Pitbull trebuie să ajungă marţi la Bucureşti

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că atacantul brazilian Claudio Mejolaro "Pitbull", care va fi împrumutat de la FC Porto ca parte a transferului lui Cristian Săpunaru la gruparea lusitană, va ajunge marţi la Bucureşti.

Producţia industrială a avansat în mai în numai trei state ale UE, printre care şi România

România, Bulgaria şi Irlanda sunt singurele state din Uniunea Europeană unde producţia industrială a avansat în luna mai faţă de aprilie, indicatorul statistic înregistrând un declin de 1,4% la nivelul blocului comunitar, potrivit datelor Biroului de Statistică al Comisiei Europene, Eurostat.

Romanian Lifeguards Start Go-Slow Strike Tuesday

Lifeguards on the Romanian sea-shore, except those in the resort of Mamaia, will start a go-low strike Tuesday, discontent that they haven’t yet received their money for salaries from the government.

Noua listă de medicamente compensate şi gratuite, în vigoare de marţi

Noua listă de medicamente de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate intră în vigoare în 15 iulie, în respectivele documente fiind incluse peste o mie de denumiri comerciale.

Copiii se nasc cunoscând noţiunile de bine şi rău

Copiii se nasc cunoscând noţiunile de bine şi rău, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, preluat de thisislondon.co.uk.

Salvamarii intră în grevă japoneză

Salvamarii de pe litoral, cu excepţia celor din staţiunea Mamaia, au anunţat că vor intra, de marţi, în grevă japoneză, nemulţumiţi că până în prezent nu şi-au primit banii pentru salarii datoraţi de Guvern.

Bucharest Officials Order Demolition Of Illegal Constructions In Herastrau Park

The Bucharest mayoralty inspectors and the employees with the Bucharest Lakes and Parks Administration (ALPAB) ordered Monday morning that illegal constructions onto 1,900 square meters in Herastrau park be pulled down.

Mai multe construcţii ilegale din Parcul Herăstrău, demolate

Inspectori ai Primăriei Capitalei şi angajaţi ai Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) au început, luni dimineaţă, desfiinţarea unor construcţii ilegale de pe o suprafaţă de 1.900 metri pătraţi din Parcul Herăstrău.

Miss Venezuela, regina absolută a frumuseţii (Galerie Foto)

Miss Venezuela, Dayana Mendoza, în vârstă de 22 de ani, a fost aleasă Miss Univers 2008, luni, la Nha Trang, o staţiune balneară din sudul Vietnamului, a anunţat prezentatorul celebrului concurs de frumuseţe, aflat la a 57-a ediţie.

Romanian Military Of King Ferdinand Frigate, Found Dead On Burgas Beach

A military foreman of Romania’s frigate King Ferdinand Saturday died of a heart-attack in Bulgaria, during a mission in the town Burgas.

Pitt, un asistent „perfect calm” în timpul naşterii gemenilor

Actorul american Brad Pitt a fost foarte bine pregătit pentru naşterea gemenilor săi şi ai Angelinei Jolie, care a avut loc sâmbătă, la un spital din Nisa (Franţa), acesta fiind un asistent "perfect calm" în timpul fericitului eveniment, potrivit medicului actriţei, citat de accesshollywood.com.

Încep înscrierile pentru a doua sesiune a bac-ului

Elevii care au promovat ultima clasă de liceu după susţinerea corigenţelor şi cei care nu au luat note de trecere la una sau mai multe probe ale examenului organizat în sesiunile anterioare se pot înscrie, în perioada 14-18 iulie, pentru a doua sesiune a bacalaureatului.

Hănescu se află între primii 60 de jucători ai lumii

Tenismanul Victor Hănescu a urcat 21 de poziţii şi se află pe locul 59, cu 703 de puncte, în clasamentul ATP Entry, dat publicităţii luni, informează site-ul atptennis.com.

„Hellboy II: The Golden Army”, lider în box office-ul nord-american (Video)

"Hellboy II: The Golden Army", a doua parte a aventurilor demonului născut din flăcările infernului, care lucrează, însă, pentru binele Pământului, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, după ce a obţinut încasări de 36 de milioane de dolari de vineri până duminică.

Andrei Şerban a prezentat „Lear” la feminin, în prima repetiţie cu public

Regizorul Andrei Şerban a prezentat, duminică, prima repetiţie cu public a spectacolului "Lear", cu o distribuţie exclusiv feminină, din care fac parte actriţe precum Mariana Mihuţ, Valeria Seciu, Ioana Pavelescu şi Dorina Chiriac.

Romanian President Urges Local Cos To Invest In Mediterranean States

Romanian companies are likely to resume business operations in the Mediterranean region under the EU’s watch, which will provide funds in this respect, Romanian President Traian Basescu said Sunday at the Mediterranean Union Summit held in Paris, France.

Bătaie cu bâte de baseball la un cazino din Piteşti (Video)

Trei persoane au ajuns, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, în urma unui conflict cu agenţii unei firme de pază şi protecţie dintr-un cazino din Piteşti, în care au fost folosite bâte de baseball.

McCain, criticat de Teheran pentru gluma despre uciderea cu ţigări a iranienilor

Iranul a criticat gluma facută de candidatul republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, John McCain, privind uciderea cu ţigări a iranienilor, apreciind că acest lucru evidenţiază atitudinea sa "belicoasă" în materie de politică externă.