Life-Inedit

Bogdan Lobonţ îşi lansează linie vestimentară

Portarul echipei Dinamo Bucureşti Bogdan Lobonţ lansează, joi, propria linie vestimentară, "Lobby One", la magazinul oficial de prezentare al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, de la ora 14.00.

Un producător de mezeluri, reclamat la OPC pentru „campanie indecentă”

O femeie din Sfântu Gheorghe a reclamat la OPC Covasna o societate producătoare de mezeluri, susţinând că a făcut "campanie indecentă”, deoarece într-un chestionar adresa întrebări legate de viaţa sexuală.

O maşină a lui Sharon Stone, vândută la o licitaţie în Dubai în beneficiul bolnavilor de SIDA

O maşină a actriţei americane Sharon Stone a fost vândută pentru suma de 400.000 de dolari la o licitaţie organizată în Dubai în beneficiul bolnavilor de SIDA, a anunţat, marţi, o organizaţie caritabilă.

Schumacher, şofer de taxi

Germanul Michael Schumacher, septuplu campion mondial de Formula 1, a trecut la volanul unui taxi în locul şoferului pentru a merge la aeroport şi a reuşit să ajungă la timp, informează presa germană de marţi.

O sectă religioasă din Rusia se roagă la „icoane” cu Vladimir Putin

O sectă din Rusia, care îl venerează pe preşedintele Vladimir Putin, extrem de popular pentru faptul că a scos naţiunea din haosul anilor '90, se roagă la "icoane prezidenţiale", relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

Will Smith şi-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood

Actorul american Will Smith şi-a lăsat, luni, amprentele în cimentul de la Hollywood, alături de cele aparţinând unor legende ale cinematografiei precum Humphrey Bogart, John Wayne şi Marilyn Monroe.

O linie erotică, reclamată pentru că nu a satisfăcut un client

O linie telefonică erotică a fost reclamată la Protecţia Consumatorului de un gălăţean nemulţumit că nu a fost satisfăcut, însă reclamaţia s-a dovedit nefondată.

Consumul de carne creşte riscul de cancer pulmonar

Persoanele care consumă multă carne roşie şi procesată prezintă riscuri mai mari de a se îmbolnăvi de cancer, mai ales pulmonar şi colorectal, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani.

„Speranţa moare ultima”, nominalizat la Time for Peace Awards

"Speranţa moare ultima", "Evening" şi "The Darjeeling Limited" au fost nominalizate la premiul Time for Peace pentru cel mai bun film în limba engleză, care va fi decernat de un juriu format din ambasadori ONU în ianuarie 2008.

Tudor Gheorghe revine la Sala Palatului, pe 23 decembrie

Tudor Gheorghe revine la Sala Palatului pe 23 decembrie, când va relua, la cererea publicului, spectacolul "Parfumul nebunelor dorinţi", care prezintă piese din Bucureştiul interbelic.

Casa actriţei Charlize Theron, ţinta unei spargeri

Casa actriţei sud-africane Charlize Theron, situată în Los Angeles, a fost ţinta unei spargeri săptămâna trecută, au declarat, luni, surse din poliţie.

Tudor Chirilă vrea să facă apel la decizia TMB

Tudor Chirilă va face apel la decizia Tribunalului Municipiului Bucureşti (TMB), care a decis că acesta nu mai are voie să interpreteze piesele Vama Veche fără acordul foştilor săi colegi de trupă, obligându-l la plata de daune morale de 15.000 de euro, potrivit unei declaraţii remise MEDIAFAX.

„Nu există ţară pentru bătrâni”, marele câştigător la premiile Cercului Criticilor din New York

Drama "Nu există ţară pentru bătrâni", în regia fraţilor Joel şi Ethan Coen, a dominat ediţia din 2007 a premiilor decernate de Cercul Criticilor de Film din New York, fiind recompensată cu patru distincţii, printre care şi cea pentru cel mai bun lungmetraj al anului.

Chirilă nu mai are voie să cânte piesele Vama Veche fără acordul foştilor membri ai trupei

Tudor Chirilă nu mai are voie să interpreteze piesele Vama Veche fără acordul foştilor săi colegi de trupă şi este obligat să plătească acestora daune morale de 15.000 de euro, a hotărât Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB), această decizie putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

SMS la PSD: „Donează un euro ca Geoană să nu rămână în stradă”

Mai mulţi parlamentari PSD au primit, luni, SMS - uri prin care li se propunea să doneze un euro pentru ca liderul partidului, Mircea Geoană, să-şi achiziţioneze o casă.

Japonia: Şosete ecologice din pânză de păianjen

Cercetătorii japonezi au creat şosete confortabile din fire de păianjen modificat genetic, o alternativă ecologică la şosetele produse din fibre artificiale.

Vânzări de peste 13,4 milioane de euro, la Luxury Show 2007

Companiile prezente la cea de-a doua ediţie a târgului Luxury Show au înregistrat vânzări de peste 13,4 milioane de euro, pe parcursul celor patru zile dedicate brandurilor de lux.

Peste 1.000 de scenarii, publicate pe www.enigmaelodiei.ro

Peste o mie de scenarii despre dispariţia Elodiei au fost publicate pe site-ul www.enigmaelodiei.ro, pe parcursul primei săptămâni a concursului "Enigma Elodiei", potrivit Google Analytics, pagina înregistrând, duminică, 9 decembrie, un record de 5.000 de vizitatori unici, informează un comunicat.

Un al doilea lungmetraj „Totul despre sex”, plănuit de producătorii celebrului serial tv

Producătorii lungmetrajului inspirat din serialul de televiziune "Totul despre sex" sunt atât de încrezători că această producţie va avea succes, încât s-au gândit să realizeze o continuare pentru marile ecrane.

„Sutienul inteligent” cu senzori, inventat de cercetătorii australieni

Un sutien realizat dintr-o "ţesătură inteligentă" dotată cu senzori, care ar putea să le scutească pe femei de disconfort şi chiar de răni provocate de articolele de acest tip, cu un design prost, a fost dezvoltat de o echipă de cercetători din Australia.

Paul McCartney va fi onorat pentru întreaga carieră la Brit Awards 2008

Cântăreţul britanic Paul McCartney, fost membru al trupei Beatles, va fi recompensat cu premiul Outstanding Contribution to Music la gala Brit Awards 2008, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea muzicii pop-rock, informează The Sun.

Angelina Jolie şi Cate Blanchett, într-un film despre infirmierele bulgare

Compania Sixth Sense Productions va realiza un film despre infirmierele bulgare condamnate la moarte în Libia şi eliberate în iulie, după opt ani de închisoare, în care ar putea juca actriţele Angelina Jolie şi Cate Blanchett, informează edicom.ch.

Kârgâztan: Vânătoare pentru găsirea casei lui Moş Crăciun

Guvernul din Kârgâztan a ordonat începerea unei anchete pentru a demonstra că Moş Crăciun locuieşte în această mică republică din Asia Centrală, în urma unui raport apărut săptămâna trecută în Suedia, şi pentru a rezolva una dintre marile enigme ale lumii.

Karl Lagerfeld spune că Amy Winehouse este noua lui muză

Designerul Karl Lagerfeld spune că turbulenta cântăreaţă britanică Amy Winehouse, care recent a obţinut şase nominalizări la premiile Grammy, este noua lui muză, comparând-o pe aceasta cu simbolul anilor '60 Brigitte Bardot, informează The Sun.

Filmul „Busola de aur”, pe primul loc în box office-ul nord-american

Filmul fantastic "Busola de aur", cu Daniel Craig şi Nicole Kidman, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, după ce a încasat 26 de milioane de dolari de vineri până duminică.

Marele premiu pus în joc la tragerea Loto 6/49 de duminică va fi reportat

Niciun jucător la tragerea Loto 6/49 de duminică nu a reuşit să ghicească toate cele şase numere norocoase extrase, astfel că premiul pus în joc pentru categoria I, de peste şase milioane de euro, va fi reportat.

Britney Spears va folosi o dublură pentru corp, într-un pictorial nud

Britney Spears va fi înlocuită de o dublură pentru corp într-un pictorial nud pe care îl va realiza pentru o revistă, deoarece "nu este în formă"

Nicole Kidman ia o pauză de la Hollywood

Nicole Kidman intenţionează să se retragă de la Hollywood pentru a se putea concentra asupra mariajului său.

Angelina Jolie – cel mai sexy star de cinema

Angelina Jolie a fost desemnată cel mai sexy star de cinema de către revista Empire Magazine, cel mai incitant moment dintr-un film al său fiind "duelul" cu Brad Pitt din filmul "Mr. and Mrs. Smith / Domnul şi doamna Smith".

Diamant „albastru intens”, vândut pentru 2,8 milioane de euro

Un diamant de culoare "albastru intens", cântărind 6,50 carate, a fost adjudecat, sâmbătă, pentru suma de aproximativ 2,8 milioane de euro, la o licitaţie desfăşurată în Franţa, la hotelul Reims.

Participanţi din 27 de ţări la Salonul Internaţional de Caricatură de la Brăila

Un număr de 130 de caricaturişti, din 27 de ţări, participă la cea de-a doua ediţie a Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila, deschisă sâmbătă.

Gândul: Luxury Show: Expoziţie-muzeu la Romexpo – Galerie Foto

Luxury Show, găzduit zilele astea de Romexpo, se dă peste cap să le ofere celor care nu au probleme în a-şi asigura necesităţile vieţii orice moft, preferabil cât mai scump. Celor care au visat să ajungă până la cer şi au aproape toţi banii necesari pentru a ajunge acolo li se poate asigura de către Space Art un plafon fals în formă de boltă înstelată. Nu mai mult de 1.000 de euro te costă să deschizi ochii dimineaţa să vezi stelele. În caz că te-ai trezit prost şi eşti înţepenit, cu un stand mai departe, la The Lounge, ai o varietate întreagă de fotolii de masaj pe care le poţi testa. Totul începe cu o mare surpriză, pentru că imediat ce te-ai aşezat pe unul din fotolii, simţi că un fel de degete ferme te apucă de fund...

Trupa Sarmalele Reci a aniversat 14 ani

Trupa Sarmalele Reci a susţinut, vineri seara, la Clubul Muzeului Ţăranului Român (MŢR), un concert aniversar care a marcat 14 ani de existenţă a trupei, precum şi lansarea unui nou album, intitulat "O seară la Operetă - Sarmalele Reci Best of Live".

CV Tudor: În marile capitale europene brazii se aduc din pădure, nu de la Ferometal

Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat, vineri, referindu-se la bradul de metal din Piaţa Unirii, că în marile oraşe ale Europei "tradiţia se păstrează cu sfinţenie", brazii find aduşi din pădure, "nu de la Ferometal".

„It’s a Wonderful Life”, cel mai bun film de sărbători

Filmul "O viaţă minunată"/ "It's a Wonderful Life, din 1946, în regia lui Frank Capra, a fost votat cel mai bun film pe tema sărbătorilor de iarnă, informează site-ul britanic mirror.co.uk

„Licorice” – numele noului album al Madonnei

"Licorice" este numele noului album al cântăreţei americane Madonna şi va fi lansat în luna aprilie, marcând totodată încheierea colaborării dintre artistă şi casa de discuri Warner Music.

Ieşenii, obligaţi să ţină peştii în acvarii opace

Ieşenii sunt obligaţi, conform unui regulament adoptat recent de Consiliul Local, să-şi ţină peştii în acvarii opace, iar cei care se trezesc peste noapte cu nişte cuiburi de rândunele în balcoane trebuie să nu se atingă de păsări şi să facă cerere pentru îndepărtarea acestora.

Dolly Parton vrea ca Scarlett Johansson să joace rolul ei într-un film biografic

Celebra cântăreaţă Dolly Parton ar dori ca actriţa americană Scarlett Johansson să joace rolul său într-un film biografic, de a cărui producţie ar urma să se ocupe Tom Cruise şi Katie Holmes, cu care Parton se află în discuţii.

Telefoanele mobile cresc riscul de cancer

Radiaţiile radiofrecvenţelor emise de telefoanele mobile cresc riscul de cancer la glandele parotide (salivare), conform rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii israelieni.

Băsescu, aşteptat în Covasna în preajma sărbătorilor de iarnă

Preşedintele organizaţiei judeţene a PD Covasna, Gheorghe Baciu, a anunţat, vineri, că preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, în preajma sărbătorilor de iarnă, în judeţul Covasna, unde ar putea petrece câteva zile în vila de potocol din staţiunea Covasna.