Politic

ANAT din R. Moldova i-a cerut lui Băsescu să intervină în cazul vizelor încă din 5 iunie

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din R.Moldova (ANAT) a informat Preşedinţia României, MAE, dar şi alte instituţii în legătură cu neregulile în acordarea de vize româneşti la 5 iunie, primind doar un răspuns diplomatic de la MAE despre consulatele de la Cahul şi Bălţi la 25 iulie.

Paula Ivănescu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PD Prahova

Senatorul PD Paula Ivănescu şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al filialei judeţene Prahova a Partidului Democrat, cu o zi înainte ca în Consiliul de Coordonare Judeţean al PD Prahova să se ia în discuţie propunerea Biroului Permanent Judeţean de demitere a acestea din funcţia ocupată.

Băsescu la Constanţa: de la festivalul aromânilor din nou la cursuri de navigaţie

Preşedintele Traian Băsescu şi-a continuat, sâmbătă, programul de perfecţionare profesională pentru atestatul de navigaţie, după ce vineri seara a participat seara la un festival al comunităţii aromâne .

Borbely: PSD trebuia să discute cu partidele înainte de a vorbi de moţiune

Vicepreşedintele executiv al UDMR, ministrul Dezvoltării Borbely Laszlo, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că anunţul PSD de a depune moţiune de cenzură i se pare "curios", pentru că s-a făcut fără niciun fel de discuţii prealabile, Uniunea fiind dispusă să dezbată şi acum problemele care există.

Stoica (PLD): Dinu Patriciu, artizanul moţiunii de cenzură a PSD

Vicepreşedintele PLD Valeriu Stoica îl consideră pe Dinu Patriciu artizanul moţiunii de cenzură pe care PSD o va depune la adresa Guvernului Tăriceanu.

Corlăţean vrea vot transparent la moţiunea de cenzură

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă, la Botoşani, că va solicita „vot transparent” la moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune în debutul sesiunii parlamentare, arătând că problemele legate de votarea moţiunii sunt la alte partide nu la PSD.

PLD: Dacă moţiunea trece, Băsescu îl va numi premier pe Blaga

Senatorul PLD de Braşov Nicolae Vlad Popa a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, într-o conferinţă de presă, că în eventualitatea în care moţiunea de cenzură a PSD va fi votată de Parlament preşedintele îl va numi premier pe fostul ministru de Interne Vasile Blaga, secretar general al PD.

Ion Diaconescu visează încă la revenirea PNŢCD

Înconjurat de vechii colaboratori şi prieteni din partid, uitat de aproape toţi politicienii de la putere, dar cu speranţa că visul său ca PNŢCD să revină pe scena politică se va îndeplini, fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu şi-a aniversat, sâmbătă, la sediul PNŢCD, 90 de ani de viaţă.

Marko: Înţelegere între guvernanţi şi PSD, soluţia pentru menţinerea Executivului

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Deva, că o soluţie pentru a fi evitată căderea Executivului în urma unei eventuale moţiuni de cenzură ar fi o înţelegere a guvernanţilor cu PSD.

Geoană şi Gyurcsany au stabilit crearea unor grupuri permanente de lucru

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a întâlnit, vineri, la Budapesta, cu preşedintele PSU, premierul ungar Ferenc Gyurcsany, cei doi stabilind crearea unor grupuri permanente de lucru între cele două partide.

Turcan: Nadia Comăneci „nu poate fi confiscată” de un partid politic

Deputatul PLD Raluca Turcan a declarat, vineri, la Sibiu, că Nadia Comăneci este un simbol naţional şi "nu poate fi confiscată de un partid politic, doar în încercarea disperată a acestui partid de a obţine cât mai multe voturi”.

Buda (PD) cere lui Tăriceanu să-l demită pe Chiuariu

Deputatul PD Daniel Buda îi cere premierului Călin Popescu Tăriceanu să-l demită pe Ministrul Justiţiei, ca urmare a incapacităţii acestuia de a gestiona în mod eficient angajamentele ministerului şi implicit ale României faţa de Banca Mondială.

PRM i-a retras sprijinul politic reprezentantului său în CNA, Constantin Duţu

PRM i-a retras sprijinul politic lui Constantin Duţu, reprezentantul PRM în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a anunţat, vineri, preşedintele acestei formaţiuni politice, Corneliu Vadim Tudor.

Voiculescu va iniţia un acord între partidele din opoziţie pentru reducerea TVA la alimentele de bază

Liderul PC, Dan Voiculescu, a anunţat, vineri, că va iniţia demersuri pentru un acord între partidele din opoziţie privind adoptarea de urgenţă a legii pentru reducerea TVA la alimentele de bază, după ce ministrul Varujan Vosganian a declarat că reducerea TVA la aceste alimente se poate face în 2010.

Trei partide şi câteva ONG-uri au constituit Alianţa „Alternativa Ecologistă Română”

Partidul Verde, Partidul Uniunea Creştin Socială şi Partidul Alternativa Ecologistă au constituit, vineri, Alianţa "Alternativa Ecologistă Română" (AER), din care mai fac parte câteva ONG-uri, fundaţii şi asociaţii.

Deputat PNL: Geoană are de ales între trei variante de a se face de râs

Preşedintele PNL Sălaj, deputatul Cătălin Micula, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, în opinia sa, liderul PSD Mircea Geoană are de ales între trei variante de a se face de râs, referindu-se la moţiunea pregătită de social-democraţi.

Nadia Comăneci, vizată de PNL pentru staff-ul de susţinere a listei de la euroalegeri

Liberalii vor să formeze un staff de susţinere a listei PNL pentru alegerile europarlamentare alcătuit din personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti, Nadia Comăneci fiind una dintre acestea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, şeful campaniei PNL pentru euroalegeri, Dan Motreanu.

Tăriceanu: SRI are obligaţia legală să semnaleze Parchetului interceptările ilegale

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Târgu Mureş, că nu are date despre interceptări ilegale ale convorbirilor unor demnitari de către firme private care apoi i-ar şantaja, aşa cum a afirmat un reprezentant al SRI, şi susţine că SRI are obligaţia legală să sesizeze Parchetul.

Tăriceanu: Asumarea răspunderii Guvernului pentru votul uninominal, variantă de rezervă

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Târgu Mureş, că "varianta de rezervă şi extremă" pentru introducerea votului uninominal ar fi asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, însă acest lucru ar fi forţat, fiind preferate "dezbaterile democratice în Parlament".

Geoană este de acord cu revenirea lui Dâncu în conducerea PSD

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că este de acord cu revenirea lui Vasile Dâncu în funcţia de vicepreşedinte, la invitaţia lui Vanghelie, spunând că partidul are nevoie de toţi cei care pot contribui la succesul PSD.

Marko: Dacă trece moţiunea, sunt şanse mari pentru anticipate

Preşedintele UDMR Marko Bela a declarat, joi, la Sibiu, că, în cazul în care moţiunea de cenzură a PSD va fi votată, "şansele cele mai mari sunt pentru alegerile anticipate".

Geoană: Trecerea pensiilor pe card, măsură pripită şi antisocială

Liderul PSD, Mircea Geoană, a cerut, joi, Guvernului, să regândească proiectul prin care unii pensionari ar urma să-şi încaseze banii pe carduri bancare, spunând că oamenii vor fi puşi pe drumuri, în condiţiile în care infrastructura bancară nu este încă destul de dezvoltată.

Ion Stan cere vot deschis la moţiune

Parlamentarii PSD vor cere în plenul Parlamentului ca la moţiunea de cenzură a PSD să fie aprobată procedura de vot deschis, prin ridicare de mâini, iar dacă nu va fi acceptată va fi cerut vot cu bile la vedere, pentru a înlătura speculaţiile privind votul parlamentarilor, în special ai PSD.

Boc este pesimist în legătură cu demersul PSD

Preşedintele PD, Emil Boc, s-a declarat convins că PSD va găsi "diverse motive" pentru ca moţiunea de cenzură pe care a anunţat că o va depune să nu treacă, urmând să se înregistreze un absenteism ridicat la vot din partea parlamentarilor social-democraţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful secţiei consulare a ambasadei de la Chişinău, chemat la Bucureşti

Purtătorul de cuvând al MAE Ilie Bănică a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că şeful secţiei consulare a Ambasadei României de la Chişinău, Alexandru Rus, a fost chemat la Bucureşti, la finele săptămânii trecute, pentru „consultări” în cadrul anchetei interne din minister.

Alegerile pentru PE, organizate la 25 noiembrie

Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, ca alegerile pentru Parlamentul European să fie organizate la 25 noiembrie, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Voiculescu: Anticipatele, singura soluţie pentru ieşirea din criza politică

Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat, miercuri, că alegerile anticipate reprezintă singura soluţie pentru ieşirea din criza politică actuală, indiferent de soarta moţiunii de cenzură, iniţiată de PSD.

Geoană: Dacă va cădea Guvernul, aşa cum şi-a dorit Băsescu, „pohta ce-a pohtit se împlineşte”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că dacă subiectul privind o posibilă cădere a Guvernului şi formarea unuia nou "este de râs" înseamnă că există motive de plâns, spunând că, dacă Guvernul va cădea, "pohta ce-a pohtit se împlineşte".

Comisia juridică a Senatului cere SRI explicaţii privind deţinătorii de tehnică de interceptare

Senatorul PSD Şerban Nicolae, vicepreşedintele Comisiei juridice a Senatului, a declarat, miercuri, că membrii comisiei au cerut SRI un punct de vedere în legătură cu posibilitatea inventarierii tuturor celor care deţin şi utilizează tehnică de interceptare în România.

Cioroianu anunţă pentru săptămâna viitoare o „intervenţie consistentă” în scandalul vizelor

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a refuzat, miercuri, să se pronunţe în legătură cu scandalul vizelor de la Ambasada din Chişinău, el argumentând că subiectul este „prea serios pentru a fi expediat pe scări” şi a promis „o intervenţie consistentă” pe temă la începutul săptămânii viitoare.

Cioroianu îndeamnă presa la prudenţă în cazul romilor din Livorno

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a îndemnat, miercuri, la prudenţă în catalogarea incidentelor din Livorno, el afirmând că ipoteza unor atacuri ale unor extremişti italieni asupra romilor din tabără nu se confirmă deocamdată.

Băsescu: Ruşi din R. Moldova vor cetăţenie română

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, că Legea cetăţeniei trebuie adoptată cât mai repede, exprimându-şi speranţa ca aceasta să fie deja publicată în Monitorul Oficial în 2008 şi că numeroşi ruşi din Republica Moldova solicită cetăţenie română.

Băsescu, enervat de o jurnalistă de origine română din Portugalia

Preşedintele Traian Băsescu s-a enervat, marţi seara, la Şcoala de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană”, pe o jurnalistă română din Portugalia al cărei ton l-a catalogat ca fiind „deranjant”, invitând-o „suav” să revină în România, nu să întrebe „Ce faceţi fraţilor cu noi?”.

Întrebat despre dorinţa lui Geoană de a deveni premier, Băsescu a râs

Preşedintele Traian Băsescu a râs cu poftă când a fost întrebat, marţi seara, despre dorinţa liderului PSD Mircea Geoană de a deveni premier, refuzând însă să facă alte comentarii.

Băsescu despre scandalul vizelor: România va răspunde extrem de dur în cazul acestui truc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la Şcoala de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană” că scandalul diplomatic româno-moldovean reprezintă „ultima agresiune orchestrată la adresa României”, susţinând că statul român va răspunde „extrem de dur”.

Partidele, cu excepţia PRM, au ajuns la un nou acord privind votul uninominal

Reprezentanţii partidelor parlamentare, cu excepţia PRM, au ajuns la un nou acord politic privind introducerea votului uninominal, la întâlnirea care a avut loc, marţi seara, la sediul Asociaţiei Pro Democraţia.

Băsescu: Descentralizarea a fost blocată de slăbiciunile politice

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus tinerilor din diaspora veniţi la Şcoala de vară "Comunităţi româneşti şi identitate europeană" că, pentru modernizarea statului, nu s-a făcut "mare lucru", iar descentralizarea a fost blocată de slăbiciunile politice, care vor fi depăşite odată cu alegerile.

Victor Alistar, unul dintre candidaţii pentru funcţia de preşedinte ANI

CNI a dat publicităţii, marţi, după ora 17.00, lista candidaţilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ANI, unul dintre cei care s-au înscris în competiţia pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei fiind Victor Teodor Alistar, preşedinte al Transparency International România.

PD cere demisia preşedintelui CNI

Democratul Marian Zlotea, membru în Consiliul Naţional de Integritate al ANI, a solicitat, marţi, demisia preşedintelui CNI, Nicu Marcu, pentru că nu a oferit nicio explicaţie legală pentru faptul că a permis unui supleant să voteze, în locul unui membru plin.

Modificările la Legea alegerilor europarlamentare, discutate lunea viitoare

Comisia de cod electoral se va întruni, lunea viitoare, pentru a discuta modificările asupra Legii alegerilor europarlamentare propuse, marţi, de reprezentanţii partidelor, a declarat deputatul PSD Valeriu Zgonea.