Social

Doi bărbaţi, în stare gravă la spital după ce au căzut cu maşina de la 40 de metri – VIDEO

Doi bărbaţi au ajuns, în noaptea de luni spre marţi, în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, după ce maşina de teren în care se aflau a căzut de pe un pasaj, de la aproape 40 de metri înălţime.

Dan Nica, verificat de ANI

Ministrul Dan Nica a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce inspectorii au găsit neconcordanţe între declaraţia de avere a demnitarului din 2008 şi cea din februarie 2009.

Cele mai mari pensii din România

Magistraţii şi aviatorii primesc la bătrâneţe cei mai mulţi bani dintre toţi beneficiarii sistemului de pensii speciale, cu câte o pensie maximă ce trece de 31.000 de lei.

Senat: Mamele cu gemeni, tripleţi sau multipleţi vor primi indemnizaţie pentru fiecare copil

Mamele cu gemeni, tripleţi sau multipleţi vor primi indemnizaţie pentru fiecare copil născut, potrivit unei iniţiative legislative aprobate, luni, de Senat.

Instanţa a suspendat ordinele lui Predoiu privind drepturile salariale

Curtea de Apel Bucureşti consideră că ordinele ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, referitoare la suspendarea plăţii sporului de 50 la sută pentru magistraţi sunt susceptibile de ilegalitate şi ar perturba funcţionarea justiţiei.

TI: Decizia Bundestagului legată de fondurile pentru România nu are legătură cu MCV pe Justiţie

Transparency International România (TI-Ro) susţine că decizia Bundestagului de a cere tăierea fondurilor europene pentru România nu este luată în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie, ci în funcţie de rezultatele acestuia, apreciind că este, în esenţă, o cerere legitimă.

Paula Iacob a colaborat cu Securitatea – surse CNSAS

Avocata Paula Iacob din cadrul Baroului Bucureşti, fost apărător al familiei Ceauşescu, a colaborat cu fosta poliţie politică din regimul comunist, a apreciat CNSAS, Colegiul instituţiei luând, săptămâna trecută, decizia de a trimite Tribunalului Bucureşti o notă de constatare în acest sens.

Poliţia Capitalei şi BGS au anulat acordul de colaborare după incidentele de la Plaza Mall

Poliţia Capitalei şi firma BGS aveau un acord de colaborare, care a fost anulat după incidentele ce au avut loc la sfârşitul lunii februarie, la mall-ul Plaza România, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Pensionarii se pot implica voluntar în diverse acţiuni sociale

Mai mulţi vârstnici au participat, luni, la un seminar care promovează voluntariatul la vârsta a treia, pentru a afla în ce activităţi se pot implica şi cum să îşi gestioneze mai bine timpul de care dispun după ce se pensionează.

„Pro Lex” cere publicarea protocolului care ar exista între Poliţia Capitalei şi BGS

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" solicită conducerii Poliţiei Române să facă public un protocol care ar exista între Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) şi firma de pază BGS.

Creşterea rapidă a salariului minim ameninţă stabilitatea economică

Creşterea rapidă a salariului minim de la 600 lei la 1.600-1.700 lei, în următorii 2-3 ani, şi aprobarea unor grile de salarizare bazate pe venituri bugetare nerealiste, în 3-5 ani, ameninţă stabilitatea economică, apreciază reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR).

Predoiu: Singura sancţiune pentru România – neaplicarea hotărârilor judecătoreşti în UE

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, referitor la decizia Comisiei Bundestagului, că semnalul dat de aceasta trebuie privit cu atenţie, deşi singura sancţiune formal stipulată ar putea fi nerecunoaşterea hotărârilor instanţelor româneşti în statele UE.

Un fost inspector al Agenţiei de Integritate, cercetat pentru înşelăciune

Fostul inspector al Agenţiei Naţionale de Integritate Fănel Burciu este cercetat de procurori pentru înşelăciune, după ce instituţia la care a lucrat a realizat că acesta a încasat salarii de aproximativ un miliard de lei vechi, deşi, conform actelor medicale, nu ar mai fi avut voie să lucreze.

Personalul auxiliar din justiţie, în grevă de avertisment

Personalul auxiliar din justiţie a intrat în grevă de avertisment, luni, cu oprirea activităţii timp de două ore, începând cu ora 10.00, principalul motiv de nemulţumire fiind faptul că nu s-a pus în aplicare contractul colectiv de muncă negociat în decembrie anul trecut cu Ministerul Justiţiei.

Procesul foştilor miniştri Şereş şi Nagy, amânat

Procesul în care foştii miniştri ai Economiei şi Comunicaţiilor Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy sunt acuzaţi, alături de alte patru persoane, în dosarul privatizărilor strategice a fost amânat, luni, din cauză că unii dintre inculpaţi nu au avut avocaţi.

Medicii pleacă la muncă în străinătate

Cadrele medicale din România pleacă din ţară fără să se uite în urmă. Aleg să munească în Europa Centrală şi de Est, iar exodul va afecta serios sistemul sanitar de pe meleagurile noastre.

Miliardarii României concediază ca să salveze din cash. Gigi Becali vinde tot, mai puţin Steaua

Disponibilizări, reduceri de cheltuieli şi economisirea banilor în aşteptarea oportunităţilor de afaceri– sunt soluţii pe care le-au aplicat unii dintre cei mai bogaţi români, pe timp de criză. Alţii se gândesc însă să vândă aproape tot ce deţin în România, cum este cazul lui Gigi Becali, dar nu din cauza turbulenţelor financiare, ci din motive mai degrabă emoţionale.

Fiul lui Sile Cămătaru, condamnat pentru deţinere de droguri

Tribunalul Bucureşti a decis achitarea lui Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru, pentru aderarea la un grup infracţional organizat, însă l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru deţinere de droguri, într-un proces în care au fost inculpate 17 persoane.

Piaţa Sudului, demolată pentru reconstrucţia unei noi pieţe

Reprezentanţii sectorului 4 din Capitală au început, duminică după amiază, demolarea Pieţei Sudului, atât a halei centrale, cât şi a celor câteva sute de tarabe amplasate în jurul acesteia.

Neamţ: Un jandarm s-a sinucis împuşcându-se în piept – VIDEO

Un jandarm în vârstă de 34 de ani din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, s-a sinucis, sâmbătă după-amiază, în camera cu armament de la Secţia de Jandarmi Roman, împuşcându-se în piept cu pistolul din dotare.

Parlamentari, muzicieni, copii şi VIP-uri au alergat la crosul „Burta jos! „

Circa de o sută cincizeci de concurenţi, elevi, tineri, personalităţi din viaţa publică şi parlamentari, au participat, duminică, la crosul "Burta jos!" care s-a desfăşurat în jurul Palatului Parlamentului şi care a avut drept scop popularizarea ideii de mişcare şi sănătate în rândul elevilor.

Guvernul va analiza legile privind descentralizarea în Educaţie, Agricultură, Cultură

Guvernul va analiza, în zece zile, proiectele de acte privind descentralizarea în Educaţie, Agricultură, Cultură şi Muncă, după ce, duminică, au fost aprobate legile pentru transferul către autorităţile locale a atribuţiilor de administrare în Sănătate, Poliţie şi Sport, a anunţat premierul Emil Boc.

De luni, toţi angajaţii ArcelorMittal Galaţi intră, prin rotaţie, în şomaj tehnic

Toţi cei 11.700 de salariaţi ai ArcelorMittal Galaţi vor intra, de luni, prin rotaţie, în şomaj tehnic, iar în această perioadă, care se va încheia la sfârşitul lunii iulie, angajaţii vor fi plătiţi cu 85 la sută din salariu, potrivit directorului combinatului, Augustine Kochuparampil.

Poliţia locală va avea atribuţii şi în ceea ce priveşte circulaţia publică

Poliţia locală va integra compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în inspecţia în construcţii, apărarea proprietăţii publice, combaterea infracţiunilor, comerţul şi evidenţa persoanelor, urmând însă să aibă competenţe şi în ceea ce priveşte circulaţia publică.

Spitalele şi direcţiile de sănătate publică, administrate de autorităţile locale din 2010

Spitalele şi direcţiile de sănătate publică, transformate în Direcţii de Asistenţă Medicală, vor fi transferate în administrarea autorităţilor locale de la 1 ianuarie 2010, printr-un pachet de legi care vor intra în vigoare la 1 septembrie, a declarat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

Bazac: Mortalitatea cauzată de virusul gripei porcine este de 1,7% din numărul bolnavilor

Mortalitatea cauzată de virusul gripei porcine este de 1,7% din numărul bolnavilor, în timp ce decesele înregistrate în urma gripei sezoniere reprezintă doar 0,1%, a declarat, duminică, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, care a atras atenţia că virusul este extrem de puternic.

Bazac: În România nu există niciun caz de infectare cu noul virus gripal

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac a declarat, sâmbătă, la Piteşti, că în prezent în România nu există niciun caz de infectare cu noul virus gripal, dar că vigilenţa trebuie să fie în continuare extrem de crescută pentru că pericolul gripei nu a trecut, iar virusul acţionează foarte rapid.

Maşina lui Becali, avariată în parcare de către unul din bodyguarzii săi

Maşina cu care finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a mers la Iaşi a fost avariată, sâmbătă, în parcarea unui hotel din municipiu, în timpul unei manevre făcute de către unul dintre bodyguarzii omului de afaceri.

Guvernul s-a confruntat, în aprilie, cu pericolul de a nu putea plăti salarii şi pensii

Guvernul s-a confruntat, la sfârşitul lunii aprilie, cu pericolul real de a nu avea posibilitatea să achite salariile şi pensiile, dar momentul a fost depăşit, fiind depuse eforturi ca fondurile să fie asigurate din buget, potrivit premierului Emil Boc.

Depozit de gunoi pe marginea unui lac din Văcăreşti care aprovizionează cu apă Capitala

Garda de Mediu Dâmboviţa a început un control în localitatea Văcăreşti, unde există un depozit necontrolat de gunoi pe marginea unui lac care aprovizionează cu apă Capitala, localnicii, care spun că nu mai pot sta în curţi din cauza mirosului, reclamând situaţia.

Poşta Română majorează fondul de salarii pentru 2009

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română a decis să aprobe majorarea fondului de salarii pentru anul 2009, a anunţat, sâmbătă, la Suceava, preşedintele CA al CNPR, Marius Vatavu, care a spus că acest lucru va însemna o mărire a salariilor, însă creşterea va fi "prudentă".

Un incendiu a distrus şase standuri din complexul comercial „Europa” din Bucureşti

Şase standuri din complexul comercial "Europa" din Capitală au fost distruse de un incendiu izbucnit, sâmbătă dimineaţă, pompierii având nevoie de circa două ore şi jumătate pentru a-l stinge.

Piaţa Sudului din Capitală va fi demolată

Hala şi tarabele din Piaţa Sudului din Capitală vor fi demolate, începând de duminică după-amiază, în locul acestora urmând să fie construită, din banii Administraţiei Pieţelor din Sectorul 4, o hală modernă, dotată cu toate utilităţile necesare, a anunţat, sâmbătă, Primăria de sector.

Responsabilii pentru eroarea din teza cu subiect unic au demisionat

Cei doi responsabilii cu elaborarea subiectului unic din Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învătământul Preuniversitar (CNCEIP), consilierul Stan Mihail şi directorul Dumitru Săvulescu, au demisionat, vineri, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Andronescu: Greşeala de la teza cu subiect unic ar fi putut fi făcută în mod voit

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, la Timişoara, la conferinţa judeţeană a Federaţiei Sindicale Spiru Haret, că inversarea numelor personajelor într-un fragment din "Triumful talentului" de la teza cu subiect unic ar fi putut să fi fost făcută în mod voit.

Voiculescu: Paraschiva mi-a cerut împrumut 40.000 euro, înainte de schimbarea declaraţiei

Liderul PC Dan Voiculescu a declarat, în legătură cu solicitarea verişoarei sale, Paraschiva Silaghi de a-şi schimba declaraţiile iniţiale în procesul cu CNSAS, că, înaintea modificării declaraţiilor, aceasta îi solicitase, împrumut, 40.000 de euro, sumă pe care el a refuzat să i-o dea.

Prima de casare în programul „Rabla” nu va creşte

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a contrazis, vineri, într-o conferinţă de presă, o afirmaţie de-a sa făcută în urmă cu aproximativ două luni, susţinând că prima de casare în programul "Rabla" nu va creşte, indiferent de vânzări.

Nica: Cât timp voi fi eu ministru nu vor mai fi radare amplasate de companii private

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a declarat, vineri, la Galaţi, că atât timp cât el va fi în funcţie în localităţi nu vor mai exista radare fixe amplasate de către companii private.

Verişoara lui Dan Voiculescu îl acuză pe acesta de trădare

Paraschiva Silaghi, împreună cu soţul ei Victor Silaghi, arată în actele depuse la instaţă, unde se judecă procesul privind colaborarea cu Securitatea a lui Dan Voiculescu, că se consideră prejudiciaţi grav, moral şi material, urmând să-i ceară daune fostului lider PC.

Procesul privind colaborarea Episcopului Casian cu Securitatea, rejudecat

Curtea de Apel Bucureşti a decis rejudecarea procesului deschis de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în privinţa eventualei colaborări cu Securitatea a Episcopului Galaţiului şi Dunării de Jos, Casian Crăciun, decizia primei instanţe fiind de necolaboare.