Știrile zilei

Airbus a livrat anul trecut 661 de aeronave, o creştere de opt procente faţă de 2021

„În 2022 am deservit 84 de clienţi cu 661 de livrări, o creştere de 8% faţă de 2021. Evident, este mai puţin decât ne-am propus, dar, având în vedere complexitatea mediului operaţional, vreau să mulţumesc echipelor şi partenerilor noştri pentru munca depusă şi pentru rezultatul final”, a declarat Guillaume Faury, directorul general al Airbus. „Numărul […]

AIEA: Acordul privind zona de siguranţă pentru centrala nucleară Zaporojie devine tot mai dificil

Negocierea unui acord privind o zonă sigură în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, controlată de Rusia, devine tot mai dificilă din cauza implicării armatei în discuţii, a declarat miercuri şeful organizaţiei de supraveghere nucleară a ONU, citat de Reuters.

Fritz: La Bucureşti s-a decis că noua maternitate a Tmişoarei şi spitalul de copii nu merită finanţare prin PNRR

Primarul Timişoarei Dominic Fritz spune că modul de selectare a proiectelor din sănătate ce primesc bani seamănă „cu o partidă de alba-neagra”.

Familia regală, mesaj de condoleanţe după moartea regelui Constantin, naş de botez al MS Margareta

Familia Regală a României a transmis miercuri un mesaj de condoleanţe după moartea Regelui Constantin al elenilor, care a fost naş de botez al Majestăţii Sale Margareta şi naş de cununie al Custodelui Coroanei Margareta şi al Principelui Consort Radu.

Noi violenţe în Cisiordania: Un israelian a fost rănit într-un atac, doi palestinieni au fost ucişi

Un cetăţean israelian a fost rănit, miercuri, într-un atac palestinian comis în sudul Cisiordaniei, iar autorul atacului şi un alt palestinian au fost împuşcaţi mortal de serviciile de securitate israeliene.

Generalul „Armaghedon”, remaniat de către Putin. Rusia îl numeşte pe Gherasimov în funcţia de comandant suprem în Ucraina

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, l-a numit miercuri pe şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, pentru a supraveghea campania militară a Rusiei în Ucraina, în cea mai recentă remaniere a conducerii militare a Moscovei.

Medicii ruşi semnează o scrisoare deschisă prin care îi cer lui Putin „să înceteze să mai abuzeze” de Navalnîi

Zeci de medici ruşi au semnat o scrisoare deschisă în care îl îndeamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin "să înceteze să mai abuzeze" de criticul Kremlinului Alexei Navalnîi, care a fost trimis din nou la izolare în ajunul Anului Nou pentru a zecea oară de la începutul condamnării sale la nouă ani de închisoare.

Rusia va lansa o nouă capsulă pentru întoarcerea echipajului de pe staţia spaţială

Compania spaţială rusă Roscosmos a anunţat miercuri că va lansa o nouă navă spaţială pentru a duce înapoi pe Pământ o parte din echipajul Staţiei Spaţiale Internaţionale, după ce capsula lor a fost avariată şi a avut scurgeri de lichid de răcire.

Polonia intenţionează să trimită tancuri Leopard în Ucraina

Polonia intenţionează să trimită tancuri Leopard în Ucraina ca parte a unei coaliţii internaţionale, a declarat preşedintele polonez, potrivit unor rapoarte.

Acord între Rusia şi Ucraina privind un nou schimb de prizonieri şi evacuarea civililor

Reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei au ajuns miercuri, cu ocazia unei întâlniri în Turcia, la un nou acord privind un schimb de prizonieri şi au cerut intervenţia preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru crearea unui culoar umanitar în scopul evacuării civililor din zone beligerante.

Davos: Criza inflaţiei reprezintă cea mai mare ameninţare globală pe termen scurt – sondaj

Raportul anual al Forumului Economic Mondial privind riscurile globale evidenţiază criza costului vieţii drept cel mai mare risc pe termen scurt cu care se confruntă lumea în prezent, iar schimbările climatice reprezintă cea mai mare ameninţare pe termen lung, scrie CNBC.

Lupte grele la Soledar, în Ucraina, în ciuda faptului că mercenarii Wagner pretind că deţin controlul

Forţele ruseşti şi ucrainene au fost angajate miercuri în lupte intense pentru oraşul Soledar din estul Ucrainei, un pas înainte în demersul Moscovei de a cuceri întreaga regiune Donbas, ruşii părând să aibă avantajul, scrie Reuters.

Cursele aeriene au fost reluate în Statele Unite

Cursele aeriene au fost reluate în Statele Unite, după remedierea unei probleme în sistemul informatic al Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA), a anunţat instituţia, potrivit postului de televiziune CBS News.

Estonia cere Rusiei să reducă numărul diplomaţilor de la Tallinn

Guvernul Estoniei a cerut, miercuri, Rusiei să reducă numărul diplomaţilor de la Ambasada rusă din Tallinn, începând de la 1 februarie, informează postul de televiziune Sky News.

Raport: Rusia obţine în continuare venituri substanţiale din petrol / Analiştii susţin că plafonul impus de Occident a fost „prea permisiv”

Combinaţia dintre plafonul impus de Grupul celor şapte naţiuni puternic industrializate şi interdicţia impusă de UE costă Rusia aproximativ 160 de milioane de euro pe zi, a declarat Centrul de cercetare privind energia şi aerul curat, cu sediul la Helsinki, într-un studiu privind primele săptămâni de sancţiuni, care au intrat în vigoare la 5 decembrie […]

Toate cursele aeriene, suspendate în SUA / Casa Albă: Deocamdată, nu sunt dovezi privind atac cibernetic

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a fost informat despre o problemă în sistemul informatic care a condus la decizia de suspendare a tuturor curselor aeriene, anunţă Casa Albă, precizând că, deocamdată, nu există dovezi despre vreun atac cibernetic.

Marea Britanie şi Japonia semnează un acord în domeniul apărării, pe fondul tensiunilor cu China

Liderii Marii Britanii şi Japoniei vor semna miercuri un acord de apărare care va duce la desfăşurarea de exerciţii militare comune mai mari şi mai complexe.

Bogdan Aurescu, discuţie cu Dmytro Kuleba, pe tema Legii privind minorităţile naţionale din Ucraina

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, pe tema Legii privind minorităţile naţiionale din Ucraina.

Rafila explică de ce nu este finanţat cel mai avansat proiect de spital, cel de la Sibiu: Există lege

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila spune că Spitalul Judeţean de Urgenţă de la Sibiu nu a fost finanţat pentru că are o valoare mult prea mare şi nu se încadrează în bugetul PNRR, deşi autorităţile judeţene spun că proiectul este cel mai avansat din ţară.

Lista completă a spitalelor noi ce vor fi construite în România cu bani din PNRR

Alexandru Rafila a anunţat cele 27 de spitale, pavilioane sau secţii noi care vor fi construite prin PNRR.

Moşteanu: Şeful AEP şi-a dat demisia, dar mai stă o lună în funcţie. Cer PSD şi PNL să-l demită acum

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, cere PNL şi PSD să-l demită imediat pe şeful AEP, Florin Mituleţu-Buică: „Şi-a dat demisia, dar mai stă o lună în funcţie”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre plagiatul lui Bode: Se tranşează în instanţă

Situaţia tezei de doctorat a ministrului de Interne „se tranşează în cadrul unui proces care e gestionat de o instanţă de judecată şi nu m-aş putea pronunţa înainte de a se da un verdict”, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, după ce UBB a decis că Lucian Bode a plagiat.

Uganda: autorităţile anunţă sfârşitul epidemiei de Ebola care a ucis zeci de persoane

Declaraţia a fost făcută în timpul unei ceremonii care a avut loc miercuri în districtul Mubende, epicentrul epidemiei. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, o epidemie de Ebola se încheie dacă nu există cazuri noi după 42 de zile, ceea ce reprezintă dublul perioadei de incubaţie. „Astăzi, 11 ianuarie 2023, se împlinesc 113 zile de la […]

Chelsea l-a împrumutat pe Joao Felix de la Atletico Madrid pentru 10 milioane de lire sterline

Chelsea a finalizat miercuri semnarea împrumutului lui Joao Felix de la Atletico Madrid, portughezul urmând să încheie sezonul pe Stamford Bridge.

Riscuri Globale: Tensiuni majore, de la criza mijloacelor de trai la nevoia unor acţiuni climatice

Conflictele şi tensiunile geoeconomice au generat o serie de riscuri globale, interconectate, potrivit ediţiei din acest an a Global Risks Report, realizat de World Economic Forum.

Boloş anunţă modificările care îi privesc pe beneficiarii cardului de energie

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat miercuri ce decizii a luat Guvernul în ceea ce priveşte beneficiarii cardului de energie şi decontarea lemnelor de foc.

Biden este „surprins” de documentele din biroul său / Trump cere explicaţii Departamentului Justiţiei

Preşedintele SUA, Joseph Biden, s-a declarat "surprins" de documentele clasificate găsite într-un fost birou privat din Washington, iar fostul preşedinte Donald Trump, vizat de o anchetă într-un caz similar, cere explicaţii Departamentului Justiţiei pentru faptul că incidentul nu a fost dezvăluit.

Şeful AEP a demisionat în urma scandalului legat de angajarea cumnatei

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a demisionat miercuri din funcţia deţinută. Decizia apare în urma scandalului legat de angajarea cumnatei sale la biroul vicepreşedintelui AEP.

Rusia vrea să-şi reînprospăteze forţele: toţi potenţialii recruţi au interdicţie de a părăsi ţara

Serviciile de informaţii militare ucrainene transmite că Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a interzis tuturor potenţialilor recruţi - aparent majoritatea bărbaţilor cu vârstă de recrutare - să părăsească ţara.

Două adolescente din Pakistan au fugit de acasă pentru a merge la un concert în Coreea de Sud

Două adolescente, date dispărute în Pakistan săptămâna trecută, au fost găsite la peste 1.200 de kilometri distanţă de casă după ce au încercat să ajungă în Coreea de Sud pentru a se întâlni cu trupa K-pop BTS, a anunţat poliţia, potrivit CNN.

Toate zborurile din SUA au fost oprite la sol din cauza unei defecţiuni a sistemului informatic

Toate zborurile din Statele Unite ale Americii au fost suspendate miercuri din cauza unei defecţiuni la sistemul informatic al Administraţiei Federale a Aviaţiei.

Un român a murit într-o avalanşă în Italia, după ce s-a întors în munţi pentru a-şi salva câinii

Un român a fost ucis de o avalanşă în Italia, după ce s-a întors în munţi pentru a-şi salva câinii.

Ministerul Finanţelor a primit a treia tranşă de bani din PNRR, ajunge la un grad de încasare de 42%

Ministerul Finanţelor a primit miercuri a treia tranşă de bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi ajunge astfel la un grad de încasare de 42% din totalul alocat, anunţă instituţia.

Drulă: Plagiatul lui Bode, confirmat. Cine crede că-l dă Iohannis azi afară?

În acest moment, nu mai există decât varianta demisiei sau a demiterii, spune liderul USR, Cătălin Drulă, după ce Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis că teza de doctorat a lui ministrului de Interne, Lucian Bode, este „profund viciată”.

Bode respinge decizia UBB: Atacuri concertate ale USR şi ale sateliţilor săi asupra mea

Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirmă că este „absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022”: „E un precedent extrem de periculos. (...) Aceste atacuri concertate ale USR şi ale sateliţilor săi asupra mea sunt absurde”.

UBB: Teza de doctorat a lui Bode este profund viciată

Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis, după analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”. Comisia de etică a UBB a adoptat Hotărârea Nr. 1 din 2023, ca urmare a autosesizării în urma unor noi […]

Guvernul aprobă legea prevenirii separării copilului de familie

Proiectul de lege privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie, promovat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi asumat de României în PNRR, a fost aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri.

Preţul aurului creşte pentru a patra zi la rând

Preţul aurului şi-a extins câştigurile la o a patra şedinţă miercuri, în condiţiile în care aşteptările privind creşterea mai lentă a ratelor de dobândă în SUA au redus randamentele Trezoreriei, ridicând în acelaşi timp preţul metalului galben la un nou maxim al ultimelor opt luni, scrie Reuters.

PRIMER – Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din Romania, a avut in cursul zilei de 10 ianuarie o discutie cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale

PRIMER – Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din Romania, a avut in cursul zilei de 10 ianuarie o discutie cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale pe marginea discontinuitatilor medicamentelor care contin ibuprofen, paracetamol, antivirale (oseltamivir) si antibiotice (amoxicilina + acid clavulanic)     Au fost prezenti aproximativ 20 de […]
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da