b sescu

Băsescu: Nu voi accepta un ministru la Justiţie fără o carieră morală, profesională ireproşabilă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la CSM, că nu va accepta să desemneze un ministru al Justiţiei care nu are o carieră profesională şi morală ireproşabilă.

Tăriceanu refuză invitaţia lui Băsescu la discuţia privind Justiţia din motive constituţionale-surse

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a decis să refuze invitaţia primită pentru joi din partea preşedintelui Traian Băsescu la o discuţie pe tema nominalizării ministrului Justiţiei, considerând că şeful statului nu are atribuţii constituţionale în respingerea nominalizării unui ministru.

Băsescu despre incidentul de la CSM, legat de Pandrea: Necunoaşterea procedurilor

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, la CSM, că incidentul de la şedinţa din 2007, când i-a urat succes lui Anton Pandrea pentru candidatura la şefia Consiliului, înainte ca acesta să şi-o fi depus, a fost cauzat de necunoaşterea procedurilor.

Traian Băsescu a deschis şedinţa în care va fi aleasă noua conducere a CSM

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au întrunit, joi, într-o şedinţă prezidată de şeful statului, Traian Băsescu, în care va fi prezentat raportul de activitate şi va fi aleasă noua conducere.

Iliescu: Respingerea candidaturii Noricăi Nicolai pentru MJ e nefirească

Fostul şef al statului Ion Iliescu apreciază, într-un interviu publicat pe blogul său, că decizia preşedintelui Băsescu de a respinge nominalizarea Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei este "nefirească" şi critică atmosfera de neîncredere dintre şeful statului şi premier.

Băsescu îl invită, joi, la o discuţie pe Tăriceanu pe tema nominalizării ministrului Justiţiei

Preşedintele Traian Băsescu îl invită, joi, la ora 18.30, la o discuţie pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, pe tema nominalizării ministrului Justiţiei.

Tăriceanu i-a transmis lui Băsescu că nu retrage nominalizarea lui Nicolai

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea în care arată că motivele invocate pentru respingerea nominalizării Noricăi Nicolai la conducerea Ministerului Justiţiei nu sunt întemeiate şi în care precizează că propunerea nu va fi retrasă.

Tăriceanu către Băsescu: Şeful statului nu poate refuza o numire pentru antipatii personale

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu că şeful statului nu poate cere o altă persoană pentru funcţia de ministru din simplul motiv că nutreşte "o antipatie politică şi personală" faţă de cea nominalizată şi respinge cererea de a prezenta o altă propunere.

C.V. Tudor cere anchetă pentru a se stabili dacă Hayssam a fugit cu ajutorul lui Băsescu

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a cerut, miercuri, înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă, care să stabilească dacă Omar Hayssam a plecat din ţară “cu ajutorul lui Traian Băsescu şi al unor instituţii româneşti şi străine”.

Băsescu, aşteptat joi la şedinţa de bilanţ şi de alegeri a CSM

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat să participe, joi, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) când va fi prezentat raportul de activitate şi va fi aleasă noua conducere a acestui for.

Băsescu sesizează CC privind două OUG care nu au avut avizul CSAT

Preşedintele Băsescu a sesizat, marţi, Curtea Constituţională privind OUG de reorganizare a MIRA şi cu OUG de modificare a Legii pensiilor militare de stat şi a Statutului cadrelor militare, întrucât nu au avut şi avizul CSAT, apreciind că este un conflict juridic între Guvern şi Consiliu.

Tăriceanu: Motivele invocate de Băsescu nu sunt întemeiate în cazul lui Nicolai

Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a spus miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că juriştii Executivului consideră că motivele invocate de preşedintele Băsescu privind nominalizarea Noricăi Nicolai pentru portofoliul Justiţiei nu sunt întemeiate pentru ca numirea să fie refuzată.

Geoană: Responsabilitatea privind moralitatea şi competenţa ministrului Justiţiei este a premierului

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că responsabilitatea cu privire la moralitatea şi competenţa profesională a ministrului Justiţiei aparţine în totalitate premierului, iar dacă preşedintele are dubii de fond asupra acestor aspecte ar trebui să le spună explicit.

Voiculescu: Refuzul lui Băsescu privind-o pe Nicolai şi discuţiile lui Hayssam, coincidenţă curioasă

Liderul conservator Dan Voiculescu consideră "curioasă" coincidenţa între refuzul lui Traian Băsescu privind numirea Noricăi Nicolai în postul de ministru al Justiţiei şi difuzarea convorbirilor dintre Omar Hayssam şi procurorul care îl ancheta.

Swoboda despre cazul Nicolai: Imaginea României se deteriorează din cauza acestor certuri

Vicepreşedintele grupului socialist din PE Hannes Swoboda declară, referindu-se la refuzul lui Traian Băsescu de a accepta candidatura Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei,că imaginea României se deteriorează din cauza acestor certuri, iar reforma în justiţie este afectată de absenţa ministrului.

Politicienii comentează poziţia preşedintelui Băsescu faţă de nominalizarea Noricăi Nicolai pentru MJ

Politicienii au comentat, marţi seară, solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de renunţare la nomainalizarea Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

Băsescu îi cere lui Tăriceanu să renunţe la propunerea Noricăi Nicolai pentru MJ

Preşedintele Traian Băsescu îi cere, într-o scrisoare, premierului Călin Popescu Tăriceanu să renunţe la propunerea de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, deoarece percepţia publică negativă asupra faptelor acesteia nu duce la creşterea încrederii în justiţie.

Textul scrisorii lui Băsescu privind Ministerul Justiţiei, analizat de juriştii Guvernului

Textul scrisorii prin care preşedintele Traian Băsescu cere premierului Călin Popescu Tăriceanu să renunţe la nominalizarea Noricăi Nicolai pentru postul de ministru al Justiţiei este analizat de juriştii Guvernului, iar un răspuns va fi dat în cursul zilei de miercuri.

Şeful statului a promulgat legea lui Dragomir privind combaterea violenţei în sport

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive.

Băsescu a semnat decretul prin care propune Parlamentului ratificarea Tratatului de la Lisabona

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul prin care supune Parlamentului spre ratificare Tratatul de la Lisabona, privind reforma UE.

Dumitru Costin după întâlnirea de la Cotroceni: Urmează o lună de lucru intens cu Guvernul

Liderii sindicali au apreciat întâlnirea de luni cu reprezentanţii Executivului, mediată de preşedintele Traian Băsescu, drept un prim pas, o decizie în privinţa soluţionării revendicărilor urmând să fie luată după "o lună de lucru intens cu Guvernul".

Tokes îi cere lui Băsescu să medieze conflictul său cu europarlamentarii PD

Episcopul reformat de Oradea Laszlo Tokes, aflat în Australia în concediu, îi cere preşedintelui Traian Băsescu, prin intermediul unui comunicat de presă, medierea conflictului cu reprezentanţii PD, care se opun acceptării sale în grupul Partidului Popularilor Europeni din Parlamentul European.

Băsescu a încasat, din indemnizaţie, în 2007, cu 7072 RON în plus faţă de 2006

Preşedintele Traian Băsescu a încasat, potrivit declaraţiei de avere, o indemnizaţie de 67.097 RON în ultimul an fiscal încheiat, cu 7.072 RON mai mult decât în precedentul an fiscal.

Băsescu: Urez românilor să trăiască bine, inclusiv celor din R. Moldova şi Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a numărat împreună cu mulţimea adunată în Piaţa Constituţiei timpul rămas până la intrarea în 2008, spunând că gândul său se îndreaptă către românii care fără voia lor nu mai sunt în patria mamă, la românii din R. Moldova, la românii din Ucraina.

Preşedintele Băsescu a promulgat Bugetul de Stat pe 2008

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Bugetului de Stat pe anul 2008, informează Preşedinţia.

Băsescu se va afla în noaptea de Revelion în Piaţa Constituţiei

Preşedintele Traian Băsescu se va afla în noaptea de Revelion în Piaţa Constituţiei, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan.

PNL vrea sesiune extraordinară dacă Băsescu cere Parlamentului reexaminarea Legii bugetului pe 2008

Secretarul executiv al PNL, deputatul de Alba Nicolae Popa a declarat, sâmbătă, că grupul parlamentar PNL intenţionează să ceară convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului dacă preşedintele Traian Băsescu nu va promulga Legea bugetului de stat şi va solicita reexaminarea acesteia.

Băsescu a promulgat bugetul asigurărilor sociale pe 2008, nu şi bugetul de stat

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2008, nu şi Legea bugetului de stat.

Preşedintele Băsescu le doreşte românilor de Crăciun belşug, pace, fericire şi multe împliniri

Preşedintele Traian Băsescu le urează tuturor românilor, în mesajul de Crăciun, belşug, pace, fericire şi multe împliniri, spunându-le să facă din bucuria sărbătorilor "o sărbătoare a demnităţii şi a fraternităţii".

Băsescu apreciază că România ar putea adera la spaţiul Schengen peste trei ani

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la RRA, că România ar putea adera la spaţiul Schengen peste trei ani, în condiţiile în care a aderat la UE cu aproape trei ani întârziere faţă de cele 9 ţări care au aderat în 2004 şi care începând de vineri au fost incluse în acest spaţiu.

Băsescu anunţă că va denunţa în Parlament pactul Ribbentrop-Molotov

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, la RRA, că va denunţa în faţa Parlamentului, după modelul declaraţiei de condamnare a comunismului, Pactul Ribbentrop-Molotov.

Băsescu: Am ştiut de fuziunea PD-PLD, dar nici nu am impus, nici nu am cerut ceva

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la RRA, că a ştiut de fuziunea dintre PD şi PLD, dar nici nu a impus-o şi nici nu a cerut ceva.

Băsescu către colindători: Sunt convins că ne vom întâlni şi peste şapte ani, spre disperarea unora

Preşedintele Traian Băsescu a lăsat deoparte, vineri, în faţa copiilor veniţi să îl colinde, sobrietatea impusă de funcţie şi a îmbrăcat, peste costum, mantia roşie de Moş Crăciun, exprimându-şi convingerea că se va întâlni cu aceştia şi peste doi ani şi, "spre disperarea unora", şi peste şapte ani.

Gândul: Băsescu se mai gândeşte dacă o acceptă pe Norica Nicolai la Justiţie

Preşedintele Traian Băsescu îi ţine în şah pe liberali, şeful statului evitând, până marţi, orice comentariu cu privire la nominalizarea Noricăi Nicolai la şefia Ministerului Justiţiei, scrie "Gândul".

Preşedintele Băsescu nu vrea ca România să intre în „jocul” Chişinăului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR, că îi este greu să înţeleagă politica Partidului Comunist de la Chişinău, dar că nimic din agresivitatea preşedintelui, premierului şi a ministrului de Externe din această ţară nu va schimba poziţia României faţă de Republica Moldova.

Băsescu: Nu mă pot plânge că din 2005 până acum SUA nu ne-au tratat ca parteneri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la TVR, că este unul dintre cei mai buni prieteni ai SUA cât timp acestea tratează România ca pe un partener, ceea ce, potrvit şefului statului, s-a şi întâmplat din 2005, Statele Unite sprijinind Bucureştiul "în situaţii extrem de dificile".

Băsescu trebuie să fie responsabil de declaraţiile pe care le face indiferent unde se află – instanţă

Preşedintele Traian Băsescu, în calitate de persoană publică, trebuie să fie responsabil pentru declaraţiile pe care le face indiferent de locul în care se află, se arată în motivarea deciziei instanţei de respingere a contestaţiei acestuia faţă de avertismentul CNCD în cazul jignirii unui reporter.

Gândul: Primăria Capitalei dă petrecerea de Revelion în fântâna de la Unirii

Spectacolul de Revelion din Bucureşti va fi organizat de Primăria Capitalei în fântâna arteziană din Piaţa Unirii. Primarul Videanu rupe tradiţia instaurată de Traian Băsescu, renunţând la organizarea petrecerii de Revelion la Universitate.

Băsescu: Legile învăţământului nu aduc un aer proaspăt şi conţin dezacorduri supărătoare

Preşedintele Traian Băsescu a criticat pachetul legilor educaţiei, lansat luni prin dezbatere publică, pentru că "nu aduc un aer proaspăt", conţin dezacorduri supărătoare şi pentru că printre ele nu se regăseşte şi un statut al elevului şi studentului.

Geoană: Comasarea PD-PLD, vehicul de putere pentru preşedintele Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că unificarea PD cu PLD este un vehicul de putere pentru preşedintele Traian Băsescu, decizia comasării provocând nemulţumiri în rândul membrilor celor două partide.