inunda ii

Cel puţin 47 de morţi în Yemen, din cauza inundaţiilor şi furtunilor

Cel puţin 41 de persoane au murit în inundaţiile care au afectat sud-estul Yemenului şi alte şase au fost lovite de fulger în sudul şi nordul ţării, potrivit unui bilanţ.

2009 va fi un an „optim” din punct de vedere al vremii

Meteorologii prognozează o toamnă caldă şi liniştită din punct de vedere al precipitaţiilor, o iarnă cu zăpadă şi o primăvară fără inundaţii, 2009 anunţându-se un an "optim" din punct de vedere meteorologic, conform prognozei pe jumătate de an prezentate miercuri.

Hidrologii prevăd o toamnă fără inundaţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) estimează că debitele râurilor de pe teritoriul ţării nu vor depăşi mediile multianuale lunare în octombrie, noiembrie şi decembrie, acestea situându-se chiar la 50-80 la sută din valorile de referinţă.

Codul portocaliu de pe Prut, prelungit până miercuri dimineaţa

Codul portocaliu de inundaţii a fost prelungit pentru râul Prut, de marţi la prânz până miercuri dimineaţa, hidrologii luând această măsură din cauza propagării viiturilor formate pe Prut, pe sectorul Oroftiana-Rădăuţi, în urma ploilor abundente din zonă.

Prutul a inundat câteva hectare de păşune la intrarea în ţară, în judeţul Botoşani

Râul Prut a ieşit din matcă, inundând, marţi dimineaţă, câteva hectare de păşune în localitatea botoşăneană Oroftiana, la intrarea în ţară.

Cod portocaliu de inundaţii pe râul Prut, şi cod galben în alte 25 de judeţe

Hidrologii au emis, luni seară, o avertizare cod portocaliu de inundaţii pe râul Prut, în judeţul Botoşani şi cod galben în alte 25 de judeţe, valabilă până marţi, la ora 12.00.

Ploi şi vreme rece în cea mai mare parte a ţării

Meteorologii anunţă că în cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni va ploua în cea mai mare parte a ţării, în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali cantităţile de apă putând depăşi 70 de litri pe metrul pătrat.

Cod galben de inundaţii pentru 25 de judeţe

Hidrologii au instituit codul galben de inundaţii pentru 25 de judeţe din ţară, de sâmbătă seară şi până marţi la prânz, luând în calcul posibilele efecte ale ploilor torenţiale prognozate pentru acest sfârşit de săptămână.

ANAR: Hărţile de inundabilitate, finalizate cel mai târziu în 2011

Hărţile de inundabilitate sau de hazard vor fi finalizate cel mai târziu în 2011 şi vor arăta extinderea zonei inundate şi variaţia nivelurilor sau adâncimilor apei la viituri, a declarat, luni, director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), Marius Postelnicescu.

Zeci de case şi gospodării, inundate în judeţul Constanţa

Câteva zeci de case şi gospodării au fost inundate în satul constănţean Sinoe, în urma unei ploi torenţiale care a căzut în noaptea de luni spre marţi, cantitatea de precipitaţii înregistrată fiind de peste o sută de litri pe metrul pătrat.

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pentru 15 judeţe (Video)

Hidrologii au emis o avertizare cod galben pentru judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Harghita, Vâlcea, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Buzău, Vrancea, Bacău şi Suceava, valabilă de luni, ora 14.00 până marţi, la ora 16.00.

Inundaţii în mai multe sate din Franţa

O femeie de circa 50 de ani a fost spitalizată în stare "foarte gravă" joi seara, la Cambrai, în nordul Franţei, victimă a inundaţiilor produse în mai multe sate din regiune, în urma ploilor torenţiale.

Tăriceanu a revenit la Săuceşti pentru a verifica lucrările de reconstrucţie a caselor inundate

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a ajuns, joi, în comuna Săuceşti (judeţul Bacău), după o lună de la ultima vizită efectuată în localitate, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reconstrucţie a caselor afectate de inundaţiile din vara acestui an.

Cinci morţi, în urma inundaţiilor provocate de ploi în Marea Britanie

Ploaia torenţială care a afectat zone din Anglia şi Ţara Galilor şi care s-a soldat cu cinci morţi ar putea continua să provoace inundaţii pentru câteva zile, au avertizat meteorologii.

Haiti: Uraganul Ike a provocat moartea a 47 de persoane

Patruzei şi şapte de persoane au fost ucise în Haiti, la Cabaret, un sat aflat în apropierea capitalei, Port-au-Prince, din cauza uraganului Ike, a anunţat duminică premierul Michele Pierre-Louis.

Băsescu apreciază ca nerealist termenul avansat pentru reconstrucţia caselor şi acuză Guvernul

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, joi, la Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani, ca nerealist termenul de 21 noiembrie, pentru reconstrucţia caselor distruse de inundaţii şi a acuzat Guvernul "că-şi bate joc de oameni".

Circa 9.000 de şcoli sunt neautorizate, iar 15 judeţe nu au încheiat licitaţia „cornul şi laptele”

Aproximativ 9.000 de şcoli nu au fost încă autorizate în totalitate, iar în 15 judeţe nu au fost încheiate licitaţiile pentru programul "cornul şi laptele", conform datelor prezentate de ministrul Educaţiei şi ministrul Internelor şi Reformei Administrative, după discuţia cu autorităţile locale.

Băsescu a ajuns în judeţul Suceava, afectat de inundaţiile din iulie

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, joi la prânz, cu elicopterul, în comuna suceveană Moldoviţa, judeţul Suceava fiind grav afectat de inundaţiile care au avut loc în această vară.

Investiţii din ce în ce mai mici în lucrările de apărare împotriva inundaţiilor

Executivul român şi-a propus să aloce din ce în ce mai puţini bani pentru lucrările de apărare împotriva inundaţiilor, conform unui program de investiţii în astfel de proiecte prezentat, miercuri, de şeful Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR).

India: Circa 100 de morţi în decurs de două săptămâni, din cauza inundaţiilor

Bilanţul oficial al celor mai grave inundaţii din ultimii 50 de ani din India a ajuns la aproape 100 de morţi în două săptămâni, după ce 15 persoane s-au înecat luni seara, în urma unui naufragiu.

Peste 300.000 de persoane, evacuate în estul Indiei din cauza inundaţiilor

Peste 300.000 de persoane au fost evacuate în estul Indiei, în urma unor inundaţii devastatoare provocate de ploile torenţiale înregistrate în această ţară, au anunţat autorităţile.

Tăriceanu cere demisia responsabililor care nu refac casele inundate până la 1 decembrie

Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a solicitat, marţi, responsabililor cu refacerea caselor afectate de inundaţii să îşi depună demisia dacă nu termina reconstrucţia acestora până la 1 decembrie.

Şase secretari de stat vor coordona reconstrucţia din zonele inundate

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a desemnat, prin mai multe decizii semnate miercuri, şase secretari de stat care să coordoneze activităţile de reconstrucţie a zonelor afectate de inundaţii din judeţele din nord-estul ţării.

Prutul rămâne sub avertizarea cod portocaliu

Râul Prut rămâne sub incidenţa codului portocaliu de inundaţii, în sectorul dintre Drânceni şi vărsarea râului în Dunăre, până miercuri după-amiază, au decis, luni, hidrologii.

Ioan Ţundrea: Efectele inundaţiilor, rezultatul unei inconştienţe criminale a Guvernului

Deputatul PC Ioan Ţundrea a declarat, miercuri, în plenul Camerei, că raportul Guvernului privind inundaţiile nu este suficient, menţionând că efectele inundaţiilor din acest an sunt rezultatul "inconştienţei criminale" a Executivului.

Moment de reculegere în memoria victimelor inundaţiilor, la Cameră

Deputaţii au ţinut, miercuri, un moment de reculegere în memoria celor cinci victime ale inundaţiilor din această vară.

Tăriceanu cere parlamentarilor să participe la refacerea zonelor inundate

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut parlamentarilor să renunţe la "conflictele artificiale" şi să se implice în proiectul de reconstrucţie a zonelor calamitate, anunţând că Guvernul va renunţa la "politica paşilor mărunţi" şi va majora la 6% din PIB fondurile alocate pentru infrastructură.

Tăriceanu prezintă, miercuri, un raport privind efectele inundaţiilor

Premierul Călin Popescu Tăriceanu va prezenta, miercuri, la Parlament, un raport privind efectele inundaţiilor produse în ultima perioadă, în cadrul sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor.

Tăriceanu, nemulţumit că autorităţile locale nu se îngrijesc de nevoile sinistraţilor

Localnicii din comuna Săuceşti, care refuză să-şi părăsească locuinţele inundate, s-au plâns premierului Tăriceanu că nu au fost ajutaţi cu paturi ori saltele pe care să doarmă, ceea ce l-a determinat pe şeful Guvernului să reproşeze autorităţilor locale că nu se îngrijesc de nevoile sinistraţilor.

Tăriceanu infirmă datele ONU privind inundaţiile din România

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a infirmat datele prezentate de către Biroul de coordonare a acţiunilor umanitare ale ONU privind casele distruse în România de inundaţii, arătând că cifrele finale indică un număr mult mai mic de locuinţe afectate decât cel prezentat de organizaţia internaţională.

Sute de hectare inundate, la Galaţi

Râul Prut a depăşit cota de pericol, inundând aproximativ 400 de hectare de păşune în albia sa majoră, iar apele s-au infiltrat în digul ce protejează DN 26 Galaţi-Bârlad, fiind necesară consolidarea acestuia.

Avertizările hidrologice pentru râul Prut, prelungite până miercuri

Avertizările hidrologice cod portocaliu şi cod galben au fost prelungite până miercuri, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior pe râul Prut pentru sectorul Prisăcani, la confluenţa cu Dunărea şi pe sectorul Stânca Aval, judeţele afectate fiind Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Botoşani.

Hidrologii menţin codul portocaliu de inundaţii pe Prut

Hidrologii au decis să menţină codul portocaliu de inundaţii pe Prut, pentru sectorul Ungheni-Falciu, aferent judeţelor Iaşi şi Vaslui, şi pe cel galben, pe alte două sectoare, până vineri după-amiază.

Pagubele produse de inundaţii în şcolile sucevene, estimate la 3,3 milioane de lei

Pagubele provocate clădirilor unităţilor şcolare din judeţul Suceava în urma inundaţiilor din luna iulie au fost evaluate la 3,3 milioane de lei, a declarat, joi, inspectorul şcolar general adjunct al judeţului Suceava, Daniel Hrenciuc.

Motorină furată din utilajele care lucrează la drumul distrus de inundaţii, la Ulma

Reprezentanţii firmei care lucrează în zona Ulma, judeţul Suceava, la refacerea drumului distrus de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie au constatat că, în noaptea de marţi spre miercuri, din rezervoarele unor utilaje a fost furată o cantitate de 450-500 de litri de motorină.

Codul portocaliu de inundaţii se menţine pe râul Prut

Hidrologii au decis să menţină, până joi după-amiaza, codul portocaliu de inundaţii pe sectorul Ungheni – Falciu al râului Prut, aferent judeţelor Iaşi şi Vaslui, şi codul galben, pe sectoarele Stânca – Ungheni şi Falciu – Oancea.

Păcuraru a aprobat plata ajutoarelor de urgenţă pentru Maramureş şi Botoşani

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, miercuri, că a aprobat primele plăţi pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă în judeţele Maramureş şi Botoşani şi speră ca până vineri să fie finalizată documentaţia, astfel încât să înceapă efectuarea plăţilor în toate judeţele afectate de inundaţii.

David: 5.595 de locuinţe şi 21.190 de persoane, afectate de inundaţii

Ministrul Internelor, Cristian David, a anunţat că numărul locuinţele afectate de ape este de 5.595, din care 3.900 solicită reparaţii, iar 1.492 trebuie reconstruite, numărul persoanelor care suferă în urma inundaţiilor se ridică la 21.190.

Băsescu a revenit azi în zonele inundate din Maramureş

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, miercuri, o familie din Poienile de sub Munte a cărei casă a fost distrusă în urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii iulie şi care acum stă într-un cort improvizat, la câţiva zeci de metri distanţă de locul fostei gospodării.

Zeci de copii din satele inundate vor pleca în tabere la munte şi la mare

Organizaţia "Salvaţi Copiii" consiliază copii din zonele Moldovei afectate de inundaţii, evaluează grădiniţele şi şcolile, iar din fondurile disponibile vor reabilita unităţi afectate de ape, implicându-se totodată în trimiterea a 193 de minori în tabere gratuite la mare şi la munte.