justitie

Aviz formal din partea Grupului de lucru OCDE pentru combaterea mitei, primit de România

România a primit Avizul Formal din partea Grupului de lucru OCDE pentru combaterea mitei în operațiunile economice internaționale (Grupul de lucru anti-mită), transmite, joi, Ministerul Justiției.

Premierul Ilie Bolojan și ministrul francez Gérald Darmanin au discutat la Palatul Victoria despre justiție și securitate europeană

Premierul României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, la Palatul Victoria, pe ministrul Justiției din Franța, Gérald Darmanin, în cadrul unei întrevederi dedicate consolidării cooperării româno-franceze.

Magistrații Curții de Apel București resping propunerea privind pensiile de serviciu

Judecătorii Curții de Apel București s-au exprimat, luni, în majoritate împotriva proiectului de modificare a pensiilor magistraților.

Oana Gheorghiu, despre pensiile magistraților: Remarcile mele au fost metafore

Vicepremierul Oana Gheorghiu a spus, luni, întrebată despre salariile magistraților că nu s-a referit la ele și nici nu știe dacă sunt mari, ci la pensiile lor, însă remarcile au fost „niște metafore” și îi pare rău „dacă s-au simțit lezați”.

Mitică Dragomir nu a primit ordinul de protecție împotriva lui Marian Ceaușescu

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, nu a primit ordinul de protecție cerut împotriva lui Marian Moroșanu - Tivilic, cunoscut ca „Marian Ceaușescu”, instanța respingând cererea ca neîntemeiată.

Zalando se confruntă cu justiția europeană. Gigantul german de e-commerce a contestat denumirea de „platformă online foarte mare”

Zalando a făcut apel la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), împotriva deciziei Comisiei Europene de a-l clasifica drept o platformă online foarte mare  (  VLOP).

Nicușor Dan vrea o dezbatere despre problemele din sistemul judiciar: „Nu se poate ca în Justiție să nu existe uscături”

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă că tema pensiilor magistraților a deturnat atenția de la problemele reale ale sistemului de justiție și promite o analiză amplă asupra corupției, promovărilor și funcționării Inspecției Judiciare.

Nicușor Dan: „Există un fenomen de corupție pe care nu-l cunoaștem suficient”

Nicușor Dan, declarații la conferința privind Strategia Națională de Apărare

Congresul american analizează un proiect de lege menit să pună capăt blocajului guvernamental

Proiectul de lege care ar pune capăt celui mai lung blocaj guvernamental din istoria SUA include o clauză ce le permite unor senatori republicani să dea în judecată Departamentul de Justiție pentru obținerea ilegală a datelor lor telefonice în timpul anchetei privind atacul de la Capitoliu din 2021.

Ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, ani grei de pușcărie

Ucigașii afaceristului Adrian Kreiner din Sibiu - Cosmin Zuleam, Laurențiu Ghiță și Cristian Minae - au fost condamnați la ani grei de pușcărie de către magistrații Tribunalului Alba.

Călin Georgescu, în fața Judecătoriei Sectorului 1: „Titulescu spunea că într-o politică de mizerie sunt două categorii de păduchi în politica românească”

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, s-a prezentat marți dimineață în fața magistraților Judecătoriei Sectorului 1 din București, unde este judecat pentru promovarea legionarismului și a cultului criminalilor de război.

Preşedinţii Judecătoriilor din România: în democraţie, o putere în stat nu cere socoteală altei puteri, prin manipulare şi conduite subversive

Preşedinţii judecătoriilor din România anunță că se alătură preşedinţilor curţilor de apel şi preşedinţilor tribunalelor din România şi „își exprimă public sprijinul față de Înalta Curte de Casație și Justiție și față de președintele acesteia, doamna judecător Lia Savonea, în contextul atacurilor și presiunilor, fără precedent, exercitate în spațiul public.”

Justiţia olandeză respinge cererea de interzicere a vânzărilor de arme către Israel

O instanţă din Ţările de Jos a respins apelul unor organizaţii pentru drepturile omului care cereau oprirea completă a exporturilor de arme către Israel, chiar dacă a recunoscut existenţa unui „risc serios” de genocid în Gaza.

Afaceristul Cristian Bălan s-a prezentat ”Nr. 2 în SIE” și a negociat la domiciliu șpaga de 300.000 €: ”Balaurul e foarte mare” | STENOGRAME

Documente din dosarul privind schimbarea șefului DSP Vaslui depășesc cu mult sfera politicului local și conturează imaginea unei rețele ce încerca să schimbe capete de conducere din instituții cheie folosind o rețea mare de influență și sume de ordinul sutelor de mii de euro. Stenogramele care au intrat în posesia MEDIAFAX - și pe care le puteți citi la sfârșitul articolului! - provoacă un cutremur până la vârful Guvernului.

Corupție sau politică? Volodimir Kudrițkîi, fostul șef Ukrenergo, în centrul unui caz controversat din Ucraina

Fostul director al companiei naționale de energie electrică Ukrenergo, Volodimir Kudrițkîi, a fost pus sub acuzare pentru delapidare, declanșând critici din partea parlamentarilor opoziției și activiștilor pentru drepturile omului, care susțin că acuzațiile ar putea fi motivate politic.

Șefii din Justiție, invitați la discuții la Parlament

Președinții Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general au fost invitați de președintele Camerei Deputaților, la o întâlnire organizată la sediul Parlamentului României, la care au luat parte și reprezentanți ai puterii executive.

Ministrul Justiției, despre reforma pensiilor magistraților: Este o decizie politică, „aspectele procedurale pot să fie depășite”

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat marți că reforma pensiilor magistraților poate fi refăcută, întrucât decizia CCR a fost una pe formă, nu pe fond, specificând că ministerul pe care îl conduce și-a respectat toate obligațiile în elaborarea proiectului.

Vânătoarea autorilor jafului de la Luvru de duminică a început în forță | Echipe masive de polițiști au fost convocate pentru prinderea criminalilor

Un furt de șapte minute care, pentru ministrul francez al Justiției, „face ca Franța să arate deplorabil”

Fost ministru de Justiție, reacție la achitarea lui Bănicioiu: Nu mă convingeți

Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion spune că nu este deloc convins de argumentele transmise de reprezentanții Instanței Supreme, prin care motivează achitarea definitivă a fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Radu Marinescu: Independența Justiției constituie un reper pentru aderarea României la OCDE

„Independența înseamnă să nu existe imixtiuni din partea altor puteri în stat, inclusiv, în autoreglarea aceasta a Justiției”

Ministrul Justiției: Declarațiile lui Georgescu sunt un discurs politic. El are calitatea de acuzat pentru infracțiuni grave

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, respinge acuzațiile lui Călin Georgescu la adresa sistemului judiciar românesc. Ministrul cataloghează drept discurs politic, declarațiile fostului candidat la alegerile prezidențiale, după trimiterea sa în judecată.

Ion Cristoiu: Breaking News – Justiție nu se mai scrie cu j mare, ci cu j mic!

Pastila lui Cristoiu. Ion Cristoiu: Breaking News - Justiție nu se mai scrie cu j mare, ci cu j mic!

Ana Birchall: „Am fost exclusă din PSD pentru că am spus NU mafiei care voia să fure și să-și subordoneze justiția”

Ana Birchall acuză PSD-ul după cinci ani de la excluderea sa din partid. „Aceleași cercuri care m-au exclus și m-au atacat atunci continuă și azi să mă marginalizeze dorind cu disperare eliminarea mea din viața politică în timp ce România a fost capturată de corupția organizată și de politica furtului!”, a scris aceasta.

CSM, despre tabelul comparativ privind pensiile: în afara oricărui cadru legal

Consiliul Superior al Magistraturii transmite că a primit de la Cabinetul Prim-ministrului Guvernului României materialul intitulat „tabelul comparativ aferent propunerii pentru modificarea legislaţiei privind pensiile de serviciu din domeniul Justiţiei” este în afara oricărui cadru legal.

Marinescu despre reacţia CSM: Nu pot să fiu de acord cu apelative precum „măcelar”

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, spune că nu poate fi de acord cu apelative precum „măcelar”.

„Nu este normal”, spune Ministrul Justiției după apariția stenogramelor cu cearta între Piedone și soția sa

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a comentat, joi, apariția în spațiul public a stenogramelor privind cearta dintre Piedone și soția sa și spune că încalcă dispozițiile din Codul de Procedură Penală. Este intruziune în viața privată și va solicita DNA verificări.

Curtea Internaţională de Justiţie: Ţările bogate trebuie să reducă emisiile sau riscă despăgubiri

Curtea Internaţională de Justiţie a declarat miercuri că statele dezvoltate trebuie să-şi respecte obligaţiile internaţionale privind reducerea poluării, avertizând că nerespectarea acestora poate duce la obligaţii de despăgubire pentru daunele provocate de schimbările climatice, potrivit Reuters.

Bolojan, despre vârsta medie de pensionare la 48 de ani în Justiție: „O chestiune de inechitate față de ceilalți oameni”

Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale și le vom corecta, susține premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiție este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Marinescu, despre Raportul privind Statul de Drept: Notează progresele înregistrate în justiție

Ministrul Justiției Radu Marinescu susține că Raportul privind statul de drept – ediția 2025, publicat marți de Comisia Europeană, notează în mod obiectiv progresele substanțiale înregistrate de România în domeniul justiției și al cadrului anticorupție.

ICCJ clarifică regimul sporurilor pentru magistrați: cuantumul lor total este în prezent dublu limitat

Magistrații au trei categorii de sporuri: pentru condiții de muncă grele, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor pentru păstrarea confidențialității, iar cuantumul lor total este în prezent dublu limitat, potrivit Instanței Supreme.

Șefa CSM avertizează că sistemul de justiție ar putea intra în colaps din cauza creșterii vârstei de pensionare a magistraților

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache, acuză guvernul că vrea să crească vârsta de pensionare a magistraților la 65 de ani „peste noapte”, iar acest lucru ar putea face ca sistemul să intre în colaps.

Nicușor Dan despre justiție: Este nevoie de timp, nu se poate schimba direcția în câteva zile

Președintele Nicușor Dan a declarat la Summitul NATO de la Haga că reformele din justiție, necesită timp și a subliniat limitele atribuțiilor prezidențiale în sistemul politic din România.

„Aceasta nu este justiție, este cruzime” – Femeile nu vor mai fi urmărite penal pentru avort în Anglia și Țara Galilor

O decizie susținută de argumente umanitare și statistici privind anchetele abuzive

Petrişor Peiu (AUR): 35 de ani de la prima mineriadă. Justiţia întârzie, democraţia se prăbuşeşte

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, susţine, la 35 de ani de la mineriadă, că adevărul se lasă încă aşteptat, iar dreptatea pare blocată de reţelele trecutului.

Turcia eliberează 14 tineri arestați pentru insultarea lui Erdogan

Justiția nu a renunțat la acuzațiile împotriva celor 14 tineri, mulți dintre ei sub 20 de ani

Slovacia: Fico îl atacă dur pe judecătorul care l-a amendat pe guvernatorul Băncii Naționale pentru corupție

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a lansat un atac vehement asupra unui judecător care l-a amendat pe guvernatorul Băncii Centrale Slovace, Peter Kazimir, pentru mită, sugerând că decizia ar fi fost motivată politic, notează Reuters.

Fost ministru PSD al Justiției: Nu cred într-un moment accidental al adoptării acestei decizii a CCR

Nu cred în coincidențe și nu cred într-un moment accidental al adoptării acestei decizii, afirmă Titus Corlățean, fost ministru PSD al Justiției. „Cred în necesitatea transparenței, mai ales în cazul celor aleși sau desemnați în funcții și demnități publice”, adaugă el.

Scandal în procesul Maradona: judecător acuzat de implicare într-un documentar ilegal își dă demisia

Avocații apărării susțin că implicarea unui judecător într-un film neautorizat compromite imparțialitatea actului de justiție

266 de noi magistrați stagiari au fost numiți de CSM. Ce urmează pentru ei

Stagiul profesional: un an până la examenul de capacitate

Sentință schimbată în cazul fraților Menendez, cei care și-au ucis părinții în ’89

Un judecător din Los Angeles a pronunțat marți o nouă sentință în celebrul caz al fraților Menendez care și-au ucis părinții în 1989 într-o vilă din Beverly Hills. Noua decizie a instanței le permite fraților condamnați pe viață să fie eliberați condiționat. Un judecător din Los Angeles a redus pedeapsa lui Erik și Lyle Menendez, […]