Social

La predarea portofoliului Mediului, Korodi i-a dăruit succesorului său bicicleta

Korodi Attila i-a predat, marţi, succesorului său Nicolae Nemirschi portofoliul Mediului, la finalul ceremoniei oferindu-i proaspăt numitului ministru în dar bicicleta pe care a folosit-o în timpul mandatului său.

EXCLUSIV: Generalii Stănculescu şi Chiţac pot fi trataţi în reţeaua sanitară a ANP

Generalii (r) Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac pot fi trataţi în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), dar dacă Chiţac va accepta să se opereze, el va fi spitalizat într-o unitate a Minsterului Sănătăţii, potrivit Institutului de Medicină Legală.

Taxa auto – în discuţia noului ministru al Mediului, din ianuarie 2009

Noul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat marţi cu ocazia primirii portofoliului că are "deschiderea" premierului Emil Boc, pentru ca în ianuarie 2009 să ia în discuţie problema taxei auto.

Ion Bazac: Cea mai grea problemă în 2009 va fi colecta la asigurările de sănătate

Noul ministru al Sănătăţii, Ion Bazac, apreciază că, pentru 2009, cea mai grea problemă cu care se va confrunta sistemul sanitar va fi colecta la fondul asigurărilor sociale de sănătate, întrucât în contextul crizei economice anunţate, multe firme şi-ar putea închide porţile, iar şomajul va creşte.

Meleşcanu a simţit că şi-a servit cu adevărat ţara

Fostul ministru al Apărării, Teodor Meleşcanu, a dorit să le mulţumească, la final de mandat, tuturor celor care l-au ajutat la îndeplinirea mandatului la conducerea instituţiei şi a declarat că niciodată mai mult ca în această funcţie nu a avut senzaţia că îşi serveşte cu adevărat ţara.

Marian Sârbu: Pensiile vor reprezenta principala mea preocupare în acest mandat

Noul ministru al Muncii, Marian Sârbu, a declarat, marţi, că pensiile vor reprezenta principala sa preocupare în acest mandat, arătând că nu vor fi probleme în ceea ce priveşte majorarea punctului de pensie şi a salariului minim de la 1 ianuarie 2009.

CFR: Trenurile pe rutele internaţionale îşi reiau circulaţia, după greva din Ungaria

CFR Călători informează că, începând de marţi, trenurile care circulă pe rutele internaţionale ce leagă România de destinaţiile din vestul Europei îşi reiau circulaţia ca urmare a încetării grevei personalului feroviar din Ungaria.

Andronescu despre majorarea salariilor profesorilor: Avem o lege, trebuie să o aplicăm

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus, luni seară, după ce noul guvern a primit votul de învestitură în Parlament, că a fost îngrijorată în timpul şedinţei "pentru lucrurile care urmează", iar în legătură cu majorarea salariilor profesorilor a spus că există o lege, care trebuie aplicată

Reprezentanta CCIR pe lângă instituţiile europene, condamnată la închisoare

Magda Ţepoi, fost director al Camerei de Comerţ a Regiunii (CCR) 1 Nord-Est Iaşi şi actual reprezentant al CCIR pe lângă instituţiile europene, a fost condamnată, luni dimineaţă, de magistraţii Judecătoriei Iaşi la cinci ani şi jumătate de închisoare, cu executare, pentru deturnare de fonduri europene şi corupţie.

Boc: Va fi cota unică, dar şi un mecanism de a-i proteja pe cei săraci

Premierul desemnat Emil Boc a declarat, luni, că va fi menţinută cota unică, dar vor fi introduse măsuri de deduceri fiscale pentru persoanele sărace, respingând, astfel, criticile adresate de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, potrivit cărora cota unică va dispărea în noua guvernare.

Preţurile la gaze şi electricitate pentru populaţie, neschimbate de la 1 ianuarie

Preţul gazelor naturale şi electricităţii furnizate populaţiei vor rămâne nemodificate în primul trimestru al anului viitor, în timp ce preţul electricităţii plătit de consumatoriii industriali va creşte cu circa 1,5%, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

Guvernul îşi propune atingerea ţintei de 45% din salariul mediu brut pentru punctul de pensie

Premierul desemnat, Emil Boc, a precizat, luni, în faţa plenului Parlamentului, că Guvernul pe care îl va coordona îşi propune atingerea unei ţinte de 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie, în condiţiile sustenabilităţii sistemului public de pensii.

Primăria Capitalei a aprobat plata eşalonată a datoriei RADET către ELCEN

Consilierii generali au aprobat, luni, protocolul privind graficul de eşalonare, pe trei ani şi jumătate, a datoriei istorice de 743 de milioane de lei pe care RADET trebuie să o plătească ELCEN, precum şi ştergerea penalizărilor de întârziere a plăţii.

Rugăciuni pentru morţi şi reproşuri pentru vii, la comemorarea victimelor Revoluţiei din 1989

Ceremoniile pentru comemorarea victimelor Revoluţiei din 1989, de luni dimineaţă, au îmbinat slujbele religioase pentru cei ucişi, depunerea de coroane în memoria acestora cu reproşurile şi insultele pentru liderii politici de azi, îndeosebi pentru vinovatul preferat al revoluţionarilor, Ion Iliescu.

Bugetul Capitalei a fost suplimentat cu aproximativ 23 de milioane de lei

Consilierii municipali au aprobat, luni, rectificarea bugetului Capitalei, veniturile bugetului local fiind majorate cu 23.469.100 de lei, iar bugetul creditelor externe fiind diminuat cu 403 milioane de lei.

Metrourile vor circula în noaptea de Revelion la intervale de 20 de minute

Metrourile vor circula toată noaptea de Revelion, la intervale de 20 de minute, garniturile de tren putând fi suplimentate dacă numărul călătorilor va fi foarte mare, a anunţat, luni, Metrorex.

Iliescu, întrebat la troiţa din faţa TVR cine este vinovat pentru cei care au murit la revoluţie

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost întrebat de un bărbat, luni, la finalul ceremoniei de depunere a coroanelor de flori la troiţa de la Televiziunea Română, cine este vinovat pentru cei care au murit la revoluţia din decembrie 1989.

Ion Iliescu: Unii încearcă să transfere răspunderea pentru revoluţie asupra celor veniţi la putere

Fostul şef al statului, Ion Iliescu, a declarat, la lansarea volumului "Timpul care a învins teama", o colecţie de mărturii despre Revoluţia Română din 1989, că există persoane care încearcă să transfere răspunderea pentru evenimentele din '89 asupra celor care au venit la putere imediat după.

Trafic îngreunat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

Traficul se desfăşoară cu dificultate, luni, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, din cauza unor accidente de circulaţie în care au fost implicate nouă maşini, două persoane fiind rănite, a anunţat Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Ion Iliescu, huiduit din nou la comemorarea eroilor Revoluţiei (Video)

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost huiduit din nou, luni dimineaţă, la manifestările de comemorare a eroilor revoluţiei din Piaţa Revoluţiei, un bătrân încercând să se apropie de acesta şi să îi reproşeze că în decembrie 1989 i-au murit doi copii, bărbatul fiind scos de jandarmi din mulţime.

FEN cere aplicarea de urgenţă a legii de majorare a salariilor profesorilor

Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) cere noului ministru al Educaţiei şi Guvernului aplicarea de urgenţă şi necondiţionată a legii de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, ameninţând cu reluarea protestelor dacă actul normativ nu va fi pus în aplicare.

Bătrânul care l-a huiduit pe Iliescu, amendat cu 200 de lei

Bărbatul care l-a huiduit pe fostul preşedinte Ion Iliescu la manifestările de comemorare din Piaţa Revoluţiei a fost amendat cu 200 de lei, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Mariela Neagu: Ultima plată către organizaţia „Pentru Copiii Noştri” a fost făcută de Bogdan Panait

Ultima plată către organizaţia "Pentru Copiii Noştri" a fost făcută de Bogdan Panait, sâmbătă, 5 mai 2007, când eu deja fusesem numită în funcţie, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), Mariela Neagu.

Peste 500 de jandarmi asigură măsurile de ordine în Capitală, în perioada Crăciunului

Peste 500 de jandarmi bucureşteni asigură măsurile de ordine în perioada Crăciunului, pe traseele de deplasare către locurile unde se vor desfăşura evenimentele cultural-artistice organizate de Primăria Bucureşti, precum şi în zonele locaşurilor de cult din Capitală.

O navă încărcată cu fier vechi a eşuat pe Bara Sulina

O navă sub pavilion Sierra Leone încărcată cu fier vechi a eşuat, duminică seară, pe Bara Sulina, în apropiere de intrare în Marea Neagră, după ce vasul a atins un banc de nisip, în urma incidentului nefiind înregistrate pagube sau victime.

SPP i-a recomandat lui Iliescu să nu participe la comemorarea Revoluţiei – surse

Responsabili ai Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) i-au recomandat lui Ion Iliescu să nu participe şi luni la manifestările de comemorare a Revoluţiei, având în vedere incidentele înregistrate în urmă cu o zi, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, au declarat, luni, surse din SPP.

Iliescu: Astfel de oameni sunt nişte dezaxaţi care trebuie ignoraţi cu desăvârşire

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, luni, la finalul ceremoniei din Piaţa Revoluţiei, că nu a fost atins de bărbatul care l-a huiduit pentru că acesta a fost ridicat de forţele de ordine şi a spus că astfel de oameni sunt "nişte dezaxaţi care trebuie ignoraţi cu desăvârşire".

Bucureşti: Aproximativ 150 de tineri au participat la un marş de comemorare a eroilor Revoluţiei

Marşul de comemorare a celor care au murit la Revoluţia din 1989 s-a încheiat în Piaţa Revoluţiei din Capitală, pe traseul de desfăşurare a acţiunii, la care au participat aproximativ 150 de tineri, fiind aprinse lumânări la troiţele de la Sala Dalles şi din Piaţa Romană.

Salariul minim brut de 500 euro, retras din programul de guvernare PDL-PSD

Democrat-liberalii şi social-democraţii au eliminat din programul final de guvernare pentru 2009-2012 prevederea privind asigurarea unui salariu minim brut de 500 de euro la intrarea României în zona euro şi îşi propun creşterea salariului mediu brut cu 55%, faţă de aproximativ 60% prevăzut iniţial.

Iliescu: Incidentul de la cimitirul Eroilor, un „act de provocare” organizat de „impostorul” Mărieş

Fostul preşedinte Ion Iliescu, precizează, duminică, într-un text postat pe blogul, că incidentul de la Cimitirul Eroilor Revoluţiei a fost "un act de provocare" organizat de Teodor Mărieş şi George Costin, pe care i-a catalogat drept "simbriaşi ai diversiunilor"

Eliminarea vizelor pentru SUA, printre priorităţile externe ale programului final de guvernare

Programul final de guvernare introduce noi obiective şi ţinte în special de natură economică, menţionând totodată şi problema eliminării vizelor pentru SUA, dar elimină din priorităţi recuperarea Tezaurului de la Moscova.

EXCLUSIV: Bogdan Panait, fost şef ANPDC, în atenţia Parchetului

Fostul secretar de stat de la Protecţia Copilului Bogdan Panait şi doi foşti subalterni au fost declaraţi responsabili de Curtea de Conturi pentru un prejudiciu de 1,3 milioane de lei din bani publici, în urma unui contract de construire a patru case pentru copii cu handicap în parteneriat cu un ONG.

Reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază, scoasă din programul final de guvernare

PDL şi PSD au eliminat din programul de guvernare prevederea privind reducerea TVA la 5% pentru alimente de bază concomitent cu creşterea taxei pentru produse de lux la 25%, indicând în textul documentului doar că este posibilă introducerea de cote reduse de TVA la anumite produse.

Trafic în creştere în vămile arădene, la întoarcerea muncitorilor români acasă, de sărbători

Românii care lucrează în străinătate au început să revină în ţară pentru a petrece sărbătorile de iarnă alături de familii, traficul prin vama Nădlac crescând de patru ori faţă de o zi obişnuită, pe sensul de intrare în ţară.

Baza impozabilă pentru calculul contribuţiilor va fi egală cu cea pentru impozitul pentru salarii

Programul de guvernare PDL-PSD pentru 2009-2012 prevede modificarea Codului Fiscal, astfel încât sa fie egalizată baza impozabilă prevăzută pentru calculul contribuţiilor de asigurări sociale (CAS, CASS, şomaj, accidente de muncă) cu cea utilizată la calculul impozitului pe salarii.

MAE le recomandă românilor evitarea frontierei greceşti de la Prohamonas

MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Grecia sau doresc să se deplaseze în această ţară să evite, în zilele acestea, punctul de frontieră Prohamonas, la graniţa cu Bulgaria şi circulaţia în zonele Tempi şi Serres.

Sfaturi şi atenţionări de la MAE pentru românii plecaţi de sărbători în străinătate

Ministerul de Externe a pregătit anul acesta o listă consistentă de sfaturi, recomandări şi avertismente pe care românii care intenţionează să călătorească şi pe care este bine ca aceştia să o citească, pentru a evita orice situaţie neplăcută.

Constanţa: Maşini inundate şi circulaţie îngreunată din cazua unei avarii la o conductă (Video)

Mai multe maşini parcate pe un bulevard din municipiul Constanţa au fost inundate, iar circulaţia rutieră în zona respectivă a fost îngreunată din cauza unei avarii la o conductă a Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa.

Ion Iliescu, primit cu ostilitate şi lovit cu monede la comemorarea eroilor Revoluţiei

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost primit cu ostilitate, duminică, la comemorarea eroilor Revoluţiei care s-a desfăşurat la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, cei prezenţi aruncând cu monede în fostul şef al statului.

O persoană a murit şi una a fost rănită după ce o pasarelă din fier a căzut peste ele

O persoană a murit, iar o alta a ajuns la spital, sâmbătă, după ce o pasarelă din fier din zona dezafectată a fostei preparaţii de cărbune Livezeni s-a prăbuşit peste ele, în timp ce acestea încercau să fure fier vechi, iar alte două persoane au fost date dispărute.