CELE MAI NOI ARTICOLE

Zotta: Daniel Paulista a semnat pe patru ani cu Rapid

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că mijlocaşul echipei Sport Recife, Daniel Paulista, sosit miercuri noaptea la Bucureşti, a semnat un contract valabil patru sezoane cu gruparea giuleşteană.
Zotta: Daniel Paulista a semnat pe patru ani cu Rapid

Păcuraru: Majorarea punctului de pensie ar însemna afectarea altor domenii

Ministrul Muncii Paul Păcuraru a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că majorarea valorii punctului de pensie cu 20 la sută de la 1 octombrie, aşa cum solicită PSD, ar însemna transferuri suplimentare de la bugetul de stat şi afectarea altor domenii, cum ar fi sănătatea, educaţia şi infrastructura.
Păcuraru: Majorarea punctului de pensie ar însemna afectarea altor domenii

Comisia de Apel a respins memoriul lui Adrian Porumboiu

Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal a respins, joi, memoriul depus de patronul clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, împotriva deciziei Comisiei de Disciplină din 29 mai, pentru că nu a respectat procedura, informează site-ul oficial al FRF.
Comisia de Apel a respins memoriul lui Adrian Porumboiu

Şase răniţi în Ungaria, într-un accident în care a fost implicat un microbuz românesc

Şase persoane au fost rănite, dintre care una, un copil de 11 luni, este în stare gravă, joi, după ce un microbuz înmatriculat în România a fost implicat într-o coliziune pe autostrada M7 din Ungaria, au anunţat serviciile locale de intervenţie.
Şase răniţi în Ungaria, într-un accident în care a fost implicat un microbuz românesc

Romanian Petrom, Road Transporters Strike Fuel Supply Deal

Romania’s largest vertically integrated oil company Petrom (SNP.RO) made an agreement Thursday with the Federation of Romanian Transport Operators, FORT, to supply over two million liters of fuel per month and offering discounts to all FORT members.
Romanian Petrom, Road Transporters Strike Fuel Supply Deal

Adomniţei a fost operat pentru deviaţie de sept

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a fost operat, luni dimineaţă, pentru deviaţie de sept la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Prof.dr. Dorin Hociotă" din Bucureşti, de echipă condusă de profesorul Viorel Zainea, care l-a operat, în aprilie, şi pe ministrul Sănătăţii.
Adomniţei a fost operat pentru deviaţie de sept

Andone: Suntem mai puternici decât în sezonul trecut, dar trecem printr-o perioadă dificilă

Antrenorul Ioan Andone a declarat, joi, că CFR Cluj e mai puternică decât în sezonul trecut, chiar dacă acum traversează o perioadă mai dificilă, şi i-a asigurat pe suporteri că echipa îşi va reveni în următoarele etape.
Andone: Suntem mai puternici decât în sezonul trecut, dar trecem printr-o perioadă dificilă

Albania a vândut Georgiei armament de trei milioane de dolari – presă

Albania a vândut Georgiei armament în valoare de trei milioane de dolari, potrivit unor informaţii confirmate de Centrul Albanez de Comerţ Exterior, relatează agenţia Makfax în pagina electronică.
Albania a vândut Georgiei armament de trei milioane de dolari - presă

Georgia’s Integrity, Independence Essential To Romania – PM

Georgia’s integrity and independence are essential to Romania and to the security of the Black Sea area, and creating regional stability is a priority, Romanian Prime Minister Calin Tariceanu said Thursday after a meeting with U.S. senator Richard Lugar.
Georgia’s Integrity, Independence Essential To Romania – PM

Petrom le oferă discount transportatorilor

Petrom a încheiat, joi, o covenţie cu Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), prin care compania petrolieră va furniza transportatorilor rutieri o cantitate lunără de carburanţi de peste două milioane de litri, membrii asociaţiei urmând să beneficieze de reducerea preţului.
Petrom le oferă discount transportatorilor

Sony va lansa cel mai subţire televizor cu ecran LCD din lume

Grupul japonez Sony va lansa, la 10 noiembrie, cel mai subţire televizor cu ecran cu cristale lichide (LCD) din lume, extinzându-şi gama de produse înainte de sezonul de cumpărături de la finele anului.
Sony va lansa cel mai subţire televizor cu ecran LCD din lume

România va construi depozite pentru deşeuri radioactive

România va trebui să construiască un depozit pentru deşeurile slab şi mediu radioactive până în 2014 şi unul pentru cele puternic radioactive până în 2055, aceasta fiind o adevărată provocare având în vedere condiţiile ce trebuie îndeplinite.
România va construi depozite pentru deşeuri radioactive

Romanian Govt Urges Lawmakers To Adopt Minorities’ Law By Yearend

The Romanian government urges lawmakers to debate and adopt the draft law on the statute of national minorities in December at the latest, after the draft was rejected by the Senate and has been under debate in commissions of the Chamber of Deputies for over two years.
Romanian Govt Urges Lawmakers To Adopt Minorities’ Law By Yearend

Un sistem de frânare al avionului prăbuşit la Madrid era dezactivat

Unul din sistemele de frânare ale avionului de tip MD-82 aparţinând companiei Spanair şi implicat în accidentul din 20 august de la Madrid, soldat cu 154 de morţi, era dezactivat, a dezvăluit cotidianul spaniol El Pais, subliniind însă că defecţiunea nu era una majoră.
Un sistem de frânare al avionului prăbuşit la Madrid era dezactivat

Mel B ar putea poza în Playboy (Galerie Foto)

Melanie Brown, fostă membră a trupei Spice Girls, a declarat că, deşi a refuzat deja două oferte de a poza în publicaţia pentru adulţi Playboy, ea nu a exclus complet ideea de a apărea nud în revistă.
Mel B ar putea poza în Playboy (Galerie Foto)

Videanu: PNL şi PSD acreditează ideea că vor face guvernul, dar PDL e mai aproape de preşedinte

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, joi, la Şcoala de vară a OTPDL, că PNL şi PSD încearcă să acrediteze ideea că vor face guvernul, ceea ce, însă, nu se va întâmpla, pentru că preşedintele României, Traian Băsescu, este mai apropiat de PDL decât faţă de orice alt partid.
Videanu: PNL şi PSD acreditează ideea că vor face guvernul, dar PDL e mai aproape de preşedinte

Iorgulescu şi Ruşanu văd diferit obligativitatea contribuţiei candidaţilor PNL, de 2.500 de euro

Liberalul Adrian Iorgulescu, membru al BPC, a declarat, joi, la Costineşti, că ideea perceperii unei sume de 2.500 de euro candidaţilor partidului este o contribuţie pentru campania centrală care a fost discutată de către conducerea PNL, dar că aceasta este benvolă şi nu obligatorie.
Iorgulescu şi Ruşanu văd diferit obligativitatea contribuţiei candidaţilor PNL, de 2.500 de euro

Tăriceanu: Integritatea şi independenţa Georgiei sunt esenţiale pentru România

Integritatea şi independenţa Georgiei sunt esenţiale pentru România şi securitatea din zona Mării Negre, iar crearea unui cadru de stabilitate în regiune reprezintă o prioritate, a declarat, joi, premierul Călin Popescu Tăriceanu, la finalul întrevederii cu senatorul american Richard Lugar.
Tăriceanu: Integritatea şi independenţa Georgiei sunt esenţiale pentru România

Guvernul solicită Parlamentului să adopte Statutul minorităţilor

Guvernul va solicita parlamentarilor să dezbată cu prioritate şi să adopte cel mai târziu în luna decembrie proiectul de lege privind Statutul minorităţilor naţionale, proiect legislativ care se află în dezbaterea comisiilor Camerei Deputaţilor de peste doi ani, după ce a fost respins de Senat.
Guvernul solicită Parlamentului să adopte Statutul minorităţilor

Clienţii Vodafone pot accesa în roaming Internetul pentru 2 euro/MB

Vodafone România va lansa, la 1 septembrie, un serviciu care va permite utilizatorilor să acceseze în roaming Internetul de pe telefonul mobil la un tarif de 2 euro/MB, valabil numai pentru ţările din Europa, a anunţat, vineri, al doilea operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală.
Clienţii Vodafone pot accesa în roaming Internetul pentru 2 euro/MB

PSD vrea majorarea valorii punctului de pensie, mai repede cu o lună

Vicepreşedintele PSD Marian Sârbu a declarat, joi, că în condiţiile în care Guvernul nu va accepta să majoreze punctul de pensie cu 20% de la 1 octombrie, PSD va utiliza toate mijloacele posibile, inclusiv depunerea unei moţiuni de cenzură, pentru a "forţa" acest lucru.
PSD vrea majorarea valorii punctului de pensie, mai repede cu o lună

Steaua a obţinut a 80-a victorie în cupele europene

FC Steaua a reuşit miercuri, în urma victoriei din meciul cu Galatasaray Istanbul, scor 1-0, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, al 80-lea succes în cupele europene, din 213 partide disputate de-a lungul timpului.
Steaua a obţinut a 80-a victorie în cupele europene

O femeie a fost omorâtă de o maşină pe trecerea de pietoni

O femeie a murit după ce a fost lovită, joi dimineaţă, pe o trecerea de pietoni de pe Bulevardul Iuliu Maniu din sectorul 6 al Capitalei de şoferul unei maşini care nu a acordat prioritate la marcajul pietonal.
O femeie a fost omorâtă de o maşină pe trecerea de pietoni

Deva: Autobuz plin cu pasageri, împlicat într-un accident soldat cu un mort

Un autobuz de transport persoane în care se aflau 45 de călători s-a ciocnit cu un autoturism Dacia, joi dimineaţă, după care s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea DN 76, în localitatea hunedoreană Căinelu, în urma accidentului o persoană pierzându-şi viaţa, iar alte trei fiind rănite.
Deva: Autobuz plin cu pasageri, împlicat într-un accident soldat cu un mort

China, îngrijorată de acţiunile Rusiei în Georgia

China şi-a exprimat îngrijorarea faţă de acţiunile Rusiei în Georgia, după ce Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia.
China, îngrijorată de acţiunile Rusiei în Georgia

Abonaţii Boom TV pot achita facturile la bancomatele BCR

Abonaţii Boom TV vor putea achita facturile la bancomatele Băncii Comerciale Române (BCR), în urma unei convenţii încheiate între instituţia de credit şi DTH Television Group, companie care deţine postul de televiziune.
Abonaţii Boom TV pot achita facturile la bancomatele BCR

Romanian Leasing Mkt Up 35.57% On Yr In 1H, To EUR2.94B

Romania’s leasing market increased 35.57% on the year by the value of assets financed in the first half of 2008, to EUR2.942 billion, the country’s two major leasing associations said in a press release Thursday.
Romanian Leasing Mkt Up 35.57% On Yr In 1H, To EUR2.94B

Copilul internat în comă la Spitalul Marie Curie a decedat

Copilul de doi ani internat în comă, cu hemoragie intracraniană şi contuzii, la Spitalul Marie Curie din Capitală a decedat, joi dimineaţă, din cauza complicaţiilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii medicale, Daniel Buzatu.
Copilul internat în comă la Spitalul Marie Curie a decedat

„O zi bună de plajă”, în regia lui Bogdan Mustaţă, eligibil pentru Oscar

"O zi bună de plajă", în regia lui Bogdan Mustaţă, a câştigat două premii la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Palm Springs (SUA), Panavision Grand Jury Award şi Mini Movie Channel, datorită celei din urmă distincţii, filmul fiind eligibil pentru Oscar, informează site-ul oficial al evenimentului.

Piaţa de leasing a avansat în primul semestru cu 35,57%

Piaţa naţională de leasing a înregistrat în primul semestru o creştere de 35,57%, la 2,942 miliarde de euro, în funcţie de valoarea bunurilor finanţate, cea mai mare pondere fiind deţinută de companiile subsidiare ale băncilor, cu o cotă de 66%.
Piaţa de leasing a avansat în primul semestru cu 35,57%

G7 condamnă decizia Rusiei de a recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei

Grupul G7 "condamnă" decizia Rusiei de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, potrivit unui comunicat comun dat publicităţii miercuri de către Departamentul american de Stat.
G7 condamnă decizia Rusiei de a recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei

Hasan Şaş: Toată lumea a văzut că a fost ofsaid, în afară de arbitru

Fotbalistul echipei Galatasaray, Hasan Şaş, a declarat, după meciul pierdut, cu scorul de 0-1, în faţa Stelei, că unicul gol al partidei a fost marcat din ofsaid şi toată lumea a văzut acest lucru, cu excepţia arbitrului, informează cotidianul turc Star.
Hasan Şaş: Toată lumea a văzut că a fost ofsaid, în afară de arbitru

Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume

Cancelarul german Angela Merkel rămâne, pentru al treilea an consecutiv, cea mai puternică femeie din lume, potrivit unui clasament anual publicat miercuri de revista americană Forbes.
Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume

Lucescu: Mă bucur că Steaua s-a calificat, dar îmi pare rău de eliminarea Galatei

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, pentru cotidianul turc Fotomac, că se bucură pentru calificarea Stelei în grupele Ligii Campionilor, dar îi pare rău că bucureştenii au eliminat fosta sa echipă, Galatasaray.
Lucescu: Mă bucur că Steaua s-a calificat, dar îmi pare rău de eliminarea Galatei

Rusia continuă să susţină Serbia pentru a obţine opinia CIJ privind independenţa Kosovo

Rusia va continua să susţină Serbia, astfel încât Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) să se pronunţe în privinţa proclamării independenţei Kosovo, a declarat miercuri seară ambasadorul rus la Belgrad, Aleksandr Konuzin.
Rusia continuă să susţină Serbia pentru a obţine opinia CIJ privind independenţa Kosovo

Skibbe: A fost un singur gol tot meciul şi acela din ofsaid

Tehnicianul Michael Skibbe a declarat, miercuri seară, după meciul pierdut de Galatasaray, cu scorul de 0-1, în faţa formaţiei Steaua, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, că unicul gol al partidei a fost marcat din ofsaid, informează cotidianul turc Fanatik.
Skibbe: A fost un singur gol tot meciul şi acela din ofsaid

Romanian Steaua Earns Third Consecutive UEFA Champions League Group Stage Campaign

Romania’s Steaua Bucharest qualified for the group stage of UEFA Champions League Wednesday evening after a home 1-0 win against Turkey’s Galatasaray in the return match of the third qualifying round.
Romanian Steaua Earns Third Consecutive UEFA Champions League Group Stage Campaign

Gândul: Bătrâneţea – ucigaşă la volan

„Eram în Bucureşti, singură în maşină, la volan, pe bulevardul Mihai Bravu. Pornesc motorul, mă asigur şi dau să ies pe banda a doua. Nu venea nimic. Demarez şi trosc, mă izbeşte o Dacie din spate. Mă dau jos plină de nervi, să văd cine m-a lovit”.
Gândul: Bătrâneţea – ucigaşă la volan

Marina rusă îşi va consolida prezenţa în porturile siriene

Marina rusă îşi va utiliza din ce în ce mai frecvent porturile siriene, în cadrul unei prezenţe militare sporite în Marea Mediterană, a declarat miercuri un diplomat rus.
Marina rusă îşi va consolida prezenţa în porturile siriene

Ungaria nu recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei

Ungaria nu recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei şi susţine integritatea teritorială şi suveranitatea Georgiei, a declarat miercuri ministrul ungar de Externe, Kinga Goncz.
Ungaria nu recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei