CELE MAI NOI ARTICOLE

Alba: Maşină încărcată cu butelii de aragaz, implicată într-un accident rutier

O autoutilitară încărcată cu butelii de aragaz goale a fost implicată, în noaptea de miercuri spre joi, într-un accident rutier în apropierea localităţii Zlatna, judeţul Alba, maşina rupând un stâlp de electricitate care s-a prăbuşit pe carosabil blocând circulaţia în zonă.
Alba: Maşină încărcată cu butelii de aragaz, implicată într-un accident rutier

Doar două drumuri naţionale mai rămân închise din cauza inundaţiilor

Circulaţia rutieră rămâne închisă pe doar două drumuri naţionale afectate de inundaţii, DN 17A şi DN 2K, din judeţul Suceava, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Doar două drumuri naţionale mai rămân închise din cauza inundaţiilor

Liderul grupării al-Qaida în Irak se află în Afganistan

Liderul grupării sunnite al-Qaida în Irak şi alţi adjuncţi de rang înalt au părăsit recent Irakul, ajungând în Afganistan.
Liderul grupării al-Qaida în Irak se află în Afganistan

Iordache a semnat cu Pandurii Târgu Jiu

Fostul dinamovist Ilie Iordache a semnat un contract cu Pandurii Târgu Jiu, urmând să câştige 75.000 de euro pe sezon.
Iordache a semnat cu Pandurii Târgu Jiu

Gândul: Fetiţă omorâtă pe zebră de un şofer care a fugit – scoasă vinovată de accident

O fetiţă omorâtă pe trecerea de pietoni de un şofer care a fugit de la locul accidentului este scoasă vinovată de aceiaşi experţi constănţeni care au învinovăţit copilul ce a „tamponat” o maşină pe zebră, informează Gândul.
Gândul: Fetiţă omorâtă pe zebră de un şofer care a fugit – scoasă vinovată de accident

McCain îl compară pe Obama cu Britney Spears şi Paris Hilton (Video)

Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, John McCain, a lansat miercuri un nou spot televizat împotriva adversarului său democrat, Barack Obama, comparându-l pe senatorul de Illinois cu vedetele americane Britney Spears şi Paris Hilton.
McCain îl compară pe Obama cu Britney Spears şi Paris Hilton (Video)

Porumboiu: Azi Steaua nu a şchiopătat, ci a căzut în freză şi a jucat în genunchi

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, la finalul partidei câştigate cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în faţa Stelei, că jucătorii antrenaţi de Viorel Hizo au meritat pe deplin victoria şi că adversara "nu a şchiopătat, ci a căzut în freză şi a jucat în genunchi".
Porumboiu: Azi Steaua nu a şchiopătat, ci a căzut în freză şi a jucat în genunchi

Becali: „Când ai asemenea lot, prima oară e vinovat antrenorul”

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri seară, la o emisiune televizată, că după înfrângerea echipei sale la Vaslui, nu mai înţelege nimic din fotbal şi că principala vină aparţine antrenorului Marius Lăcătuş, care nu va fi, însă, îndepărtat.
Becali:

Lăcătuş: Nu am văzut atitudine şi dorinţă de victorie la jucători

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, miercuri, că nu a văzut atitudine şi dorinţă de victorie la jucători în meciul cu FC Vaslui, pierdut, în deplasare, scor 0-1, în prima etapă a Ligii I, şi a subliniat că portarul Robinson Zapata "nu trebuie pus la zid" pentru eroarea de la gol.
Lăcătuş: Nu am văzut atitudine şi dorinţă de victorie la jucători

Dragomir: Să ţii rezervă un fundaş ca Goian este o nedreptate extraordinară

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri seară, la o emisiune televizată, că a fost "o nedreptate extraordinară" ca fundaşul Stelei, Dorin Goian, să fie rezervă la meciul cu FC Vaslui şi consideră că antrenorul Marius Lăcătuş nu este vinovat pentru rezultat şi pentru transferuri.
Dragomir: Să ţii rezervă un fundaş ca Goian este o nedreptate extraordinară

Tăriceanu critică autorităţile locale care profită mediatic de inundaţii

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a criticat, miercuri, autorităţile locale care nu contribuie cu nimic la operaţiunile de limitare a efectelor inundaţiilor şi sunt preocupate doar să profite de situaţie pentru a apărea în presă, dar a evitat să indice numele acestor persoane.
Tăriceanu critică autorităţile locale care profită mediatic de inundaţii

Rezultate complete din prima etapă a Ligii I

Rezultate complete înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, duminică şi miercuri, în prima etapă a ediţiei 2008/2009 a Ligii I:
Rezultate complete din prima etapă a Ligii I

FC Vaslui – Steaua, scor 1-0

Echipa Steaua a început sezonul 2008/2009 al Ligii I cu o înfrângere, jucătorii antrenaţi de Marius Lăcătuş fiind învinşi, miercuri, în deplasare de formaţia FC Vaslui, scor 0-1, în prima etapă a campionatului.
FC Vaslui - Steaua, scor 1-0

Olmert va demisiona după alegerea succesorului său la conducerea Kadima

Premierul israelian Ehud Olmert a anunţat miercuri că va demisiona după ce partidul de guvernământ Kadima îşi va alege un nou lider în septembrie.
Olmert va demisiona după alegerea succesorului său la conducerea Kadima

TAS se declară incompetent în privinţa selecţiei jucătorilor pentru JO

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) s-a declarat incompetent, miercuri, pentru a rezolva litigiul dintre anumite cluburi profesioniste de fotbal şi selecţionatele olimpice în privinţa punerii la dispoziţie a jucătorilor sub 23 de ani în vederea Jocurilor Olimpice de la Beijing.
TAS se declară incompetent în privinţa selecţiei jucătorilor pentru JO

Conflict între suporterii Stelei şi jandarmi la meciul cu FC Vaslui

Galeria echipei Steaua a intrat în conflict cu forţele de ordine care asigură securitatea la meciul cu FC Vaslui, în minutul 55 al întâlnirii din prima etapă a Ligii I, când mai mulţi suporteri ai "roş-albaştrilor" au reuşit să pătrundă până la susţinătorii gazdelor şi să ia un steag de pe gard.
Conflict între suporterii Stelei şi jandarmi la meciul cu FC Vaslui

Oana Zăvoranu, printre candidaţii PRM pentru alegerile parlamentare

Lucian Bolcaş, Gheorghe Funar, Ilie Ilaşcu, precum şi Oana Zăvoranu ar urma să se numere printre candidaţii PRM pentru alegerile parlamentare, potrivit declaraţiilor făcute, miercuri, după şedinţa Comitetului Director al PRM, de preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor.
Oana Zăvoranu, printre candidaţii PRM pentru alegerile parlamentare

Un copil s-a înecat în lacul de deversare al unei balastiere

Un băieţel de cinci ani de etnie rromă, din localitatea dâmboviţeană Româneşti, a murit înecat, miercuri seară, în lacul de deversare al unei balastiere, iar rudele lui şi alţi aproape 200 de rromi au venit în zonă şi au vrut să-i ia la bătaie pe reprezentanţii firmei căreia îi aparţine balastiera.
Un copil s-a înecat în lacul de deversare al unei balastiere

Dolarul a înregistrat în administraţia Bush cel mai grav declin după 1970

Dolarul a înregistrat în administraţia George W. Bush un declin de 33,8%, cel mai grav de la începutul anilor 1970, iar investitorii aşteaptă cu interes schimbarea preşedintelui, chiar dacă nu susţin în mod special pe unul dintre cei doi candidaţi la Casa Albă.
Dolarul a înregistrat în administraţia Bush cel mai grav declin după 1970

C.V.Tudor: Funar şi Bolcaş au „mandat nelimitat” pentru a negocia alianţe cu alte partide

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat, miercuri, după şedinţa Comitetului Director al partidului, că a dat "mandat nelimitat" de a negocia alianţe cu alte partide secretarului general, Gheorghe Funar, şi vicepreşedintelui executiv, Lucian Bolcaş.
C.V.Tudor: Funar şi Bolcaş au

Medgidia: Doi muncitori au murit striviţi într-o moară de ciment (Video)

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident de muncă, petrecut miercuri după-amiază, în incinta fabricii de ciment Lafarge, din Medgidia, muncitorii fiind angajaţi ai unei firme subcontractoare.
Medgidia: Doi muncitori au murit striviţi într-o moară de ciment (Video)

Vechii greci prevedeau eclipsele cu o mare precizie

Celebrul mecanism grec de calcul astronomic din Antikythera, ce datează din secolul al doilea, înaintea erei noastre, permitea grecilor să prezică eclipsele cu o mare precizie, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în revista Nature.
Vechii greci prevedeau eclipsele cu o mare precizie

Mediaset cere Google şi You Tube daune de 500 mil. euro

Compania de televiziune Mediaset, deţinută de premierul italian Silvio Berlusconi, a dat în judecată Google şi divizia You Tube a companiei de servicii de căutare pe Internet, cerând daune de 500 de milioane de euro pentru încălcarea drepturilor de copyright, transmite Reuters.
Mediaset cere Google şi You Tube daune de 500 mil. euro

Romanian Pres Decorates Communism Dissident Radio Stations

Romanian president Traian Basescu gave decorations to radio stations BBC Romania and Europa Libera, in a ceremony attended by several representatives of these media institutions.
Romanian Pres Decorates Communism Dissident Radio Stations

Un clujean s-a aruncat în gol de la etajul şase

Un bărbat de 52 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 6 al unui bloc, sub privirile îngrozite a zeci de oameni.
Un clujean s-a aruncat în gol de la etajul şase

Nouă suspecţi, reţinuţi în cazul atentatelor din Istanbul

Poliţia turcă a reţinut nouă persoane suspectate că ar fi comis atacurile cu bombă soldate cu 17 morţi duminică seară, la Istanbul, sau că ar fi participat la atentate, a anunţat miercuri agenţia de presă Anatolia.
Nouă suspecţi, reţinuţi în cazul atentatelor din Istanbul

Băsescu a decorat posturile de radio BBC România şi Europa Liberă

Preşedintele Traian Băsescu a decorat, miercuri, la Palatul Cotroceni, posturile de radio BBC România şi Europa Liberă, în prezenţa unor reprezentanţi ai acestor instituţii media.
Băsescu a decorat posturile de radio BBC România şi Europa Liberă

Dominic de Habsburg vrea 110 hectare de pădure în zona Bran

Dominic de Habsburg, proprietarul Castelului Bran, revendică o suprafaţă de circa 110 hectare de pădure în zona localităţii Bran, în momentul de faţă dosarul de restituire depus la Primăria Bran fiind în curs de soluţionare, a declarat pentru MEDIAFAX Corin Trandafir, avocatul familiei Habsburg.
Dominic de Habsburg vrea 110 hectare de pădure în zona Bran

Codul roşu instituit pe Prut, ridicat parţial

Codul roşu instituit, miercuri, de hidrologi pe râul Prut a fost ridicat parţial, în sensul că sectorul cuprins între Rădăuţi Prut şi acumlarea de la Stânca Costeşti, iniţial aflat sub incidenţa codului roşu, a primit miercuri după-amiază cod portocaliu.
Codul roşu instituit pe Prut, ridicat parţial

Josef Fritzl ar fi abuzat-o şi pe cumnata sa

Josef Fritzl, austriacul acuzat că şi-a ţinut fiica închisă într-un beci timp de 24 de ani, făcând cu ea şapte copii, ar fi violat-o şi pe sora soţiei sale, aşa cum reiese din mai multe jurnale găsite de poliţie în casa sa, relatează Sky News.
Josef Fritzl ar fi abuzat-o şi pe cumnata sa

Un tânăr emo de 16 ani şi-a ucis fosta prietenă (Video)

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din municipiul Hunedoara, adept al curentului emo, a fost reţinut, marţi seară, de poliţişti, după ce a recunoscut că şi-a ucis cu un cuţit fosta prietenă, de aceeaşi vârstă, supărat că l-a părăsit şi că avea un nou iubit.
Un tânăr emo de 16 ani şi-a ucis fosta prietenă (Video)

Cererea de arestare preventivă pentru alţi 4 membri ai grupării lui Pietroi, respinsă

Curtea de Apel Bucureşti, a menţinut, miercuri, decizia instanţei inferioare care respinsese cererea de arestare preventivă pentru patru membri ai grupării lui Sile Petroi, Florin Radu Fierbântu, Florin Udilă, Dumitru Zlobozeanu şi Aurel Similache, acuzaţi de infracţiuni de violenţă.
Cererea de arestare preventivă pentru alţi 4 membri ai grupării lui Pietroi, respinsă

Bilanţul inundaţiilor: Numărul persoanelor evacuate a scăzut la circa 7.600

Numărul persoanelor evacuate din cauza inundaţiilor a scăzut la 7.664, după ce locuitorii din judeţele Neamţ şi Bacău s-au întors la casele lor, cea mai mare parte a celor evacuaţi fiind în Iaşi, a anunţat miercuri după-amiază, secretarul de stat din MIRA Victor Paul Dobre.
Bilanţul inundaţiilor: Numărul persoanelor evacuate a scăzut la circa 7.600

Mosley îl va demasca pe autorul „înscenării” care l-a aruncat în scandalul sexual

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Max Mosley, aflat în centrul unui scandal sexual de proporţii, s-a declarat convins că acesta este rodul unei înscenări şi a afirmat că în curând îl va demasca pe autorul acesteia.
Mosley îl va demasca pe autorul

„Hymnus” participă la Festivalul Internaţional de Teatru-Acţiune de la Grenoble (Galerie Foto)

Spectacolul "Hymnus", în regia lui Radu Dinulescu, care a câştigat, în 2007, Coup de Coeur de la Presse la Avignon Off, participă la Festivalul Internaţional de Teatru-Acţiune (FITA), care are loc la Grenoble, între 8 şi 30 noiembrie.

Borcea: Din punctul nostru de vedere, transferul lui Niculae este finalizat

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri, pentru site-ul oficial al grupării "alb-roşii", că transferul lui Marius Niculae este finalizat şi a prezentat dispoziţia de plată în valoare de 500.000 de euro către clubul scoţian Inverness.
Borcea: Din punctul nostru de vedere, transferul lui Niculae este finalizat

Un mort şi un rănit după explozia unei roţi, într-un service auto

Un tânăr a murit, miercuri, iar un altul a fost rănit grav, la un service auto din municipiul Vaslui, după ce cauciucul unei roţi de autotren a explodat şi i-a proiectat într-un autoturism care se afla în trecere pe şoseaua din vecinătatea service-ului.
Un mort şi un rănit după explozia unei roţi, într-un service auto

Jurnalul personal al lui George Orwell, publicat online

Extrase din jurnalul personal al scriitorului George Orwell vor fi publicate, zilnic, pe un site dedicat autorului unor romane celebre, precum "1984" sau "Ferma animalelor", timp de patru ani, începând cu 9 august.
Jurnalul personal al lui George Orwell, publicat online

Un bărbat a ameninţat că va detona un pod

Echipele de intervenţie au căutat, miercuri, aproape trei ore, un dispozitiv explozibil, după ce un bărbat a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a ameninţat că va detona podul de peste braţul Borcea dacă nu va primi 5.000 de euro.
Un bărbat a ameninţat că va detona un pod

Canotoarele române se plâng de apa plină cu alge

Canotoarele române aflate la Beijing, pentru a participa la Jocurile Olimpice, se plâng că distanţa dintre Satul Olimpic şi locul de antrenament este foarte mare, de aproximativ 40 km, iar în plus apa este plină de alge, organizatorii fiind nevoiţi să intervină tot timpul pentru a o curăţa.
Canotoarele române se plâng de apa plină cu alge