CELE MAI NOI ARTICOLE

Gândul: Traficant internaţional de droguri – iertat de puşcărie pentru că a fost sincer

Tribunalul Arad a scos de după gratii un bărbat care a recunoscut că a făcut trafic internaţional de droguri, condamnându-l la trei ani de închisoare cu suspendare după ce acesta a fost prins introducând în ţară peste 10.000 de pastile de ecstasy.
Gândul: Traficant internaţional de droguri – iertat de puşcărie pentru că a fost sincer

Ayman al-Zawahiri îl critică pe Obama şi lansează un apel la jihad

Ayman al-Zawahiri, al doilea în ierarhia al-Qaida, a ironizat marţi declaraţiile lui Barack Obama, care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de pierderile de vieţi omeneşti în ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, şi a îndemnat musulmanii la jihad pentru a pune capăt "agresiunii inamicului".
Ayman al-Zawahiri îl critică pe Obama şi lansează un apel la jihad

Vizită-surpriză a lui Obama într-o şcoală

Preşedintele american Barack Obama a efectuat o vizită-surpriză într-o şcoală din Washington, unde a citit elevilor o poveste despre primii paşi ai omului pe Lună, în 1969.
Vizită-surpriză a lui Obama într-o şcoală

SUA vor utiliza „toate elementele puterii” lor în faţa Iranului

Statele Unite vor utiliza "toate elementele puterii (lor) naţionale" pentru a face faţă diferitelor provocări din partea Iranului, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, după anunţul Republicii islamice privind lansarea unui satelit.
SUA vor utiliza

Bulgaria: Autorităţile nu vor permite fermierilor să blocheze frontiera cu România

Comisarul-şef Pavlin Dimitrov, din cadrul Ministerului bulgar de Interne, a declarat, marţi, că poliţia nu va permite fermierilor bulgari să perturbe traficul la punctele de frontieră cu România, în cadrul unor proteste anunţate pentru miercuri, relatează site-ul Novinite.com.
Bulgaria: Autorităţile nu vor permite fermierilor să blocheze frontiera cu România

Kievul va formula o poziţie finală după ce va studia amănunţit decizia CIJ

Kievul a apreciat marţi că decizia Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul diferendului dintre Ucraina şi România este obiectivă, dar a menţionat că va formula o poziţie finală după ce experţii săi vor analiza atent documentul, relatează Interfax Ucraina, citată de Kyiv Post în ediţia online.
Kievul va formula o poziţie finală după ce va studia amănunţit decizia CIJ

Ursul Muki, mascota staţiunii Balvanyos, vrea grădină zoologică

Autorităţile din staţiunea covăsneană Balvanyos au un proiect de înfiinţare a unei grădini zoologice în localitate, pentru a-i putea oferi un adăpost lui Muki, un urs care trăieşte de opt ani lângă o pensiune şi a devenit atracţia turistică a zonei.
Ursul Muki, mascota staţiunii Balvanyos, vrea grădină zoologică

Rădoi a marcat la penaltiuri, dar Al Hilal a ratat calificarea

Echipa saudită Al Hilal, antrenată de Cosmin Olăroiu şi cu Mirel Rădoi pe teren, a ratat, marţi, calificarea în finala Cupei Prinţului Faisal bin Fahad, dupãă ce a fost învinsã la penaltiuri, scor 5-3, de formaţia Al Shabab.
Rădoi a marcat la penaltiuri, dar Al Hilal a ratat calificarea

Majoritatea liderilor PNL din teritoriu vor congres extraodinar în 20-21 martie

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la finalul întâlnirii cu preşedinţii de filiale, că majoritatea liderilor din teritoriu au luat în seamă varianta convocării unui congres extraodrinar şi chiar au stabilit ca acest for să fie convocat în 20-21 martie.
Majoritatea liderilor PNL din teritoriu vor congres extraodinar în 20-21 martie

Năstase: Nominalizarea lui Dan Nica, necesară, potrivită şi responsabilă

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi, că decizia de a-l nominaliza pe vicepremierul Dan Nica pentru preluarea portofoliului Administraţiei şi Internelor a fost una "necesară, potrivită şi responsabilă".
Năstase: Nominalizarea lui Dan Nica, necesară, potrivită şi responsabilă

Geoană: Am trimis deja premierului propunerea PSD ca Dan Nica să preia şi MAI

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi seară, după ce Comitetul Executiv al PSD a validat propunerea ca Dan Nica să preia, pe lângă funcţia de vicepremier, şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, că PSD a trimis deja premierului o propunere oficială în acest sens.
Geoană: Am trimis deja premierului propunerea PSD ca Dan Nica să preia şi MAI

Doi brazilieni în probe la Poli Iaşi

Jucătorii brazilieni Leandro Mariano Da Silva şi Ramon Da Costa au venit marţi în probe la Poli Iaşi.
Doi brazilieni în probe la Poli Iaşi

PSD schimbă nominalizările pentru secretar de stat în MAI şi şefia DGIPI

Conducerea PSD a decis, marţi seară, să renunţe la propunerile făcute până la acest moment pentru un post de secretar de stat în MAI şi pentru şefia DGIPI, urmând ca social-democraţii să facă alte nominalizări.
PSD schimbă nominalizările pentru secretar de stat în MAI şi şefia DGIPI

Dan Nica este propunerea PSD pentru şefia MAI

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a validat, marţi seară, cu unanimitate de voturi, propunerea ca Dan Nica să preia portofoliul Administraţiei şi Internelor, el urmând să deţină în continuare şi funcţia de vicepremier.
Dan Nica este propunerea PSD pentru şefia MAI

Gigi Becali: În ultimele trei-patru etape o să premiez echipele pe faţă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, în Antalya, că în ultimele trei-patru etape ale Ligii I va premia echipe, "pe faţă", în cazul în care gruparea pe care o patronează mai are şanse la primele două locuri.
Gigi Becali: În ultimele trei-patru etape o să premiez echipele pe faţă

Ambasadorul Ucrainei: Şi România şi Ucraina vor avea de profitat de pe urma deciziei CIJ

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti Markiyan Kulyk a apreciat, marţi, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că decizia anunţată de CIJ în disputa privind platoul continental al Mării Negre e istorică, de pe urma căreia atât România cât şi Ucraina vor avea de profitat.
Ambasadorul Ucrainei: Şi România şi Ucraina vor avea de profitat de pe urma deciziei CIJ

Geoană: Sper ca în această seară să avem o propunere oficială pentru MAI

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, înaintea şedinţei BPN al partidului, că speră ca numele noului ministru al Administraţiei şi Internelor să fie anunţat marţi seară, el menţionând că a avut anterior o discuţie pe tema MAI cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc.
Geoană: Sper ca în această seară să avem o propunere oficială pentru MAI

Vanghelie: Cred că Dan Nica este potrivit pentru funcţia de ministru de Interne

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, este de părere că vicepremierul Dan Nica este potrivit în momentul de faţă pentru a prelua funcţia de ministru de Interne, el susţinând că acesta are sprijinul întregului partid.
Vanghelie: Cred că Dan Nica este potrivit pentru funcţia de ministru de Interne

Document semnat de Matei Basarab, descoperit de arhivarii din Alba

Un document cu o importantă valoare istorică, purtând semnătura voievodului Matei Basarab, a fost descoperit de arhivarii din Alba, documentul fiind o poruncă domnească şi având o vechime de aproape 400 de ani.
Document semnat de Matei Basarab, descoperit de arhivarii din Alba

Financial Times dă în judecată Blackstone pentru utilizarea excesivă a unui cont

Financial Times a înaintat o cerere de începere a unei acţiuni în justiţie împotriva companiei de investiţii Blackstone, pentru utilizarea multiplă a detaliilor de acces la informaţiile sale în calitate de abonat premium, informează blogul Media Guardian, citând blogul Digits al Wall Street Journal
.
Financial Times dă în judecată Blackstone pentru utilizarea excesivă a unui cont

C Romanian City Targu Mures To Gain Digital Persona

Romanian communications minister Gabriel Sandu said within the ceremony for the instatement of the new Mures county prefect, that the city of Targu Mures will become the first digital city in Romania.
C Romanian City Targu Mures To Gain Digital Persona

Întâlnire Băsescu-Boc-Geoană, pe tema MAI

Preşedintele Traian Băsescu şi liderii PSD şi PDL, Mircea Geoană şi Emil Boc, se întâlnesc, marţi seară, la această oră, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta situaţia de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, conform unor surse politice.
Întâlnire Băsescu-Boc-Geoană, pe tema MAI

Google şi NASA vor finanţa o universitate pentru savanţii viitorului

Google şi NASA se folosesc de influenţa pe care o au pentru a finanţa o nouă şcoală în Silicon Valley, Statele Unite, în scopul de a-i pregăti pe viitorii savanţi pentru epoca în care maşinile vor deveni mai inteligente decât oamenii, informează The Financial Times.
Google şi NASA vor finanţa o universitate pentru savanţii viitorului

Târgu Mureş, primul oraş digital din România

Ministrul Comunicaţiilor Gabriel Sandu a declarat, în cadrul ceremoniei învestirii noului prefect de Mureş, că municipiul Târgu Mureş va deveni primul oraş digital din România.
Târgu Mureş, primul oraş digital din România

Romanian Bks’ Parent Cos Are Required To Support The Economy – Pres

Romanian President Traian Basescu said Tuesday that parent banks of Romanian lenders are required to ensure the needed funds for financing Romanian economy.
Romanian Bks’ Parent Cos Are Required To Support The Economy - Pres

Romanian TMK Resita To Lay Off 200 Employees In ’09

Romania’s steel mill TMK Resita (RESY.RO), owned by Russia's TMK, will lay off 200 employees in 2009, as part of the company’s strategy in the current economic environment, the company said Tuesday.
Romanian TMK Resita To Lay Off 200 Employees In ’09

Băsescu: Băncile-mamă au obligaţia să asigure băncilor din România necesarul de surse

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la întoarcerea din vizita făcută în Ungaria, că băncile-mamă care au acţionariatul majoritar la bănci din România au obligaţia să continue să asigure necesarul de surse pentru finanţarea activităţilor economice de pe piaţa românească.
Băsescu: Băncile-mamă au obligaţia să asigure băncilor din România necesarul de surse

Combinatul siderurgic TMK Reşiţa va disponibiliza 200 de angajaţi

Combinatul siderurgic TMK Reşiţa va disponibiliza 200 de angajaţi în acest an, numărul de salariaţi ai companiei urmând să scadă de la 1.166 la 966 de persoane, a anunţat, marţi, compania
Combinatul siderurgic TMK Reşiţa va disponibiliza 200 de angajaţi

Şeful IPJ Braşov şi alţi poliţişti, cercetaţi prealabil

Conducerea IGPR a decis declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Braşov, Constantin Arişanu, şeful Poliţiei municipiului Braşov, Ioan Dorel David, şeful secţiei 4 Poliţie Braşov, Dan Buleandra, precum şi faţă de doi poliţişti de la Compartimentul Urmăriri, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.
Şeful IPJ Braşov şi alţi poliţişti, cercetaţi prealabil

Nica, opţiunea cea mai probabilă a PSD pentru MAI – surse

Dan Nica este, potrivit unor surse social-democrate, principala opţiune a PSD pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, liderii PSD împărtăşind opţiuni diferite în ceea priveşte păstrarea acestuia şi în postul de vicepremier.
Nica, opţiunea cea mai probabilă a PSD pentru MAI – surse

Mitrea: Nu mă interesează nici un post în Executiv

Senatorul PSD Miron Mitrea precizează pe blogul personal, că "nu l-a interesat şi nu îl interesează nici un post în Executiv", referindu-se la informaţiile potrivit cărora mai mulţi parlamentari PSD ar fi primit sms-uri pentru susţinerea candidaturii sale la şefia MAI, în urma demisiei lui Dragnea.
Mitrea: Nu mă interesează nici un post în Executiv

Noi pedepse pentru Fraţii Cămătaru

Fraţii Vasile şi Ion Balin, cunoscuţi drept Sile şi Nuţu Cămătaru, au fost condamnaţi, marţi, de către Tribunalul Capitalei, la 15 ani de detenţie şi, respectiv, 13 ani, pentru infracţiuni cu violenţă, acestea fiind noi pedepse primite de cei doi interlopi, încarceraţi pentru fapte similare.
Noi pedepse pentru Fraţii Cămătaru

Percheziţii în Ferentari şi 20 de persoane audiate pentru trafic cu droguri

Procurori, poliţişti şi jandarmi au luat cu asalt, marţi dimineaţa, 14 locuinţe din zona Ferentari, fiind ridicate 20 de persoane, majoritatea din clanul Capai, pentru a fi audiate în legătură cu acţiuni de trafic stradal de droguri.
Percheziţii în Ferentari şi 20 de persoane audiate pentru trafic cu droguri

Un mort şi şapte răniţi într-un accident produs pe DN 1 (Video)

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte şapte au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, marţi dimineaţă, pe DN 1, între Ploieşti şi Bucureşti.
Un mort şi şapte răniţi într-un accident produs pe DN 1 (Video)

Primul satelit iranian, plasat pe orbită (Video)

Iranul a plasat pe orbită primul său satelit, Omid, cu ajutorul rachetei Safir-2, a anunţat marţi agenţia Fars.
Primul satelit iranian, plasat pe orbită (Video)

Stevie Wonder va lansa primul lui DVD live (Video)

Cântăreţul american Stevie Wonder va lansa primul lui DVD live, luna viitoare, materialul incluzând seria de concerte susţinute de artist, în perioada 30 septembrie - 1 octombrie, la O2 Arena din Londra.
Stevie Wonder va lansa primul lui DVD live (Video)

Curtea de la Haga dă câştig de cauză României

Agentul României la CIJ Bogdan Aurescu a declarat, marţi, că decizia Curţii în cazul procesului cu Ucraina acordă României 9700 de kilometri pătraţi de zonă economică exclusivă şi platou continental, reprezentând 79,34% din totalul suprafeţei în dispută.
Curtea de la Haga dă câştig de cauză României

Cursul de schimb se stabilizează între 4,3 – 4,31 lei/euro

Moneda naţională a înregistrat oscilaţii nesemnificative în a doua parte a zilei, iar la închidere cursul de schimb se situa la 4,3065 - 4,31 lei/euro, dealerii punând stabilizarea leului pe seama ofertei ridicate de euro din piaţă, ca urmare a vânzărilor realizate de banca centrală.
Cursul de schimb se stabilizează între 4,3 - 4,31 lei/euro

Concertul The Rasmus la Bucureşti – sold out (Video)

Biletele la concertul pe care trupa The Rasmus urmează să îl susţină în Hard Rock Café din Bucureşti au fost vândute în totalitate, informează organizatorii evenimentului.
Concertul The Rasmus la Bucureşti  - sold out (Video)

Acord trilateral UE, Rusia şi Ucraina pentru tranzitul de gaze

Politica energetică a UE va trebui să vizeze încheierea unui acord trilateral cu Rusia şi Ucraina privind tranzitul gazelor naturale, diversificarea rutelor de transport, inclusiv prin gazoductul South Stream, şi includerea de clauze de securitate energetică în contractele comerciale.
Acord trilateral UE, Rusia şi Ucraina pentru tranzitul de gaze