CELE MAI NOI ARTICOLE

România, aproape de a semna acordul privind piaţa de energie cu Ungaria şi Austria

România este aproape de semnarea unui acord cu Ungaria şi Austria în vederea înfiinţării unei pieţe regionale de energie şi are discuţii în acest sens şi cu Grecia şi Bulgaria, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu, la o conferinţă pe tema restructurării sectorului de energie.
România, aproape de a semna acordul privind piaţa de energie cu Ungaria şi Austria

Bursele de pe pieţele emergente au revenit marţi la nivelul anterior prăbuşirii Lehman Brothers

Bursele de pe pieţele emergente au atins, în prima parte a sesiunii de marţi, maximul ultimelor 12 luni, indicele global calculat de MSCI revenind la nivelul anterior falimentului Lehman Brothers, din 15 septembrie 2008.
Bursele de pe pieţele emergente au revenit marţi la nivelul anterior prăbuşirii Lehman Brothers

Hugo Chavez, ovaţionat de public la Festivalul de film de la Veneţia

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a fost ovaţionat luni de public la cea de a 66-a ediţie a Festivalului de film de la Veneţia, Mostra, în urma proiecţiei peliculei "South of the border", un documentar hagiografic în care Oliver Stone ia apărarea "revoluţiei (sale) pacifiste".
Hugo Chavez, ovaţionat de public la Festivalul de film de la Veneţia

Președintele Federației Austriece speră la un miracol în meciul cu România

Președintele Federației Austriece de Fotbal, Leo Windtner, a declarat că pentru a scoate un rezultat pozitiv la București, în meciul cu România din preliminariile CM 2010, naționala Austriei are nevoie de un mic miracol, informează publicația Oberosterreichische Nachrichten.
Președintele Federației Austriece speră la un miracol în meciul cu România

Membrii supravieţuitori ai trupei Bee Gees revin pe scenă

Cei doi fraţi din trupa Bee Gees se vor reuni pentru a susţine o serie de concerte, la şase ani după decesul fratelui lor Maurice Gibb, cel de-al treilea membru al trupei Bee Gees.
Membrii supravieţuitori ai trupei Bee Gees revin pe scenă

România a urcat în clasamentul mondial al competitivităţii economice

România ocupă în acest an locul al 64-lea în lume după competitivitatea economiei, în urcare cu patru poziţii faţă de anul trecut, înregistrând punctaje slabe în ceea ce priveşte infrastructura, sănătatatea sau educaţia, potrivit unui clasament de 133 de state realizat de Forumul Economic Mondial.
România a urcat în clasamentul mondial al competitivităţii economice

Protestele instanţelor împiedică interceptările telefoanelor infractorilor – surse

Unii judecătorii au refuzat să emită autorizări de interceptare a telefoanelor în cazul supravegherii unor persoane, suspectate de fapte ilicite, procurorii fiind nemulţumiţi de respingerea solicitărilor lor, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Protestele instanţelor împiedică interceptările telefoanelor infractorilor - surse

Romanian President Backed By Democrat Liberals For Second Term As Independent

Romanian President Traian Basescu cannot be part of any political party, under the Constitution, and will run for a second term independently, backed by the Democratic Liberal Party, democrat liberal leader Mircea Toader told MEDIAFAX Monday evening.
Romanian President Backed By Democrat Liberals For Second Term As Independent

Potec se retrage pentru că nu-şi poate plăti antrenorul

Medaliată cu bronz la Cam­­pionatele Mondiale de nataţie de la Roma, sin­gura din delegaţia Româ­niei care a reuşit să urce pe podium, Camelia Potec este pregătită să renunţe la carieră pentru că nu i se asigură condiţiile pentru a se pregăti în continuare, informează Gândul.
Potec se retrage pentru că nu-şi poate plăti antrenorul

Fiscul îl caută pe deputatul Robert Negoiţă pentru o datorie de 10 milioane de euro

Cea mai mare datorie a unui român către stat prin neplata TVA pe tranzacţii imobiliare o are deputatul PSD Robert Negoiţă, un mare dezvoltator imobiliar din zona Bucureşti-Ilfov, informează Gândul.
Fiscul îl caută pe deputatul Robert Negoiţă pentru o datorie de 10 milioane de euro

Târgu Jiu: Focuri de armă pentru prinderea unor hoţi care au spart un magazin

Poliţiştii din judeţul Gorj au folosit armamentul din dotare, marţi dimineaţă, pentru prinderea a doi hoţi care au spart un magazin de motofierăstraie din centrul oraşului Târgu Jiu, după care au fugit cu o maşină, fiind urmăriţi de oamenii legii pe o distanţă de câţiva kilometri.
Târgu Jiu: Focuri de armă pentru prinderea unor hoţi care au spart un magazin

Căpitanul Serbiei, Dejan Stankovici, a strâns informaţii despre echipa Franței de la Chivu

Căpitanul naţionalei Serbiei, Dejan Stankovici, a declarat că a cules informații despre reprezentativa Franței, pe care o va întâlni miercuri înpreliminariile CM 2010, de la Cristian Chivu, coechipierul său de la Internazionale Milano, informează cotidianul Blic.
Căpitanul Serbiei, Dejan Stankovici, a strâns informaţii despre echipa Franței de la Chivu

Cel puţin 35 de morţi, în urma unei explozii produse într-o mină din China

Treizeci şi cinci de mineri au murit în noapte de luni spre marţi din cauza unei explozii produse într-o mină din centrul Chinei, unde alţi 44 de colegi ai acestora au rămas blocaţi, a anunţat Administraţia securităţii muncii.
Cel puţin 35 de morţi, în urma unei explozii produse într-o mină din China

Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Georgia

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,2, s-a produs marţi în Georgia, la ora locală 03.41 (01.41 ora României), a anunţat institutul geologic american USGS.
Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Georgia

Boc va discuta cu Berlusconi despre cazul filmului „Francesca”

Premierul Emil Boc a declarat că va discuta cu omologul său italian, Silvio Berlusconi, despre cazul filmului "Francesca", interzis la Veneţia în urma reclamaţiilor deputatei Alessandra Mussolini, arătând că în această situaţie este vorba de libertatea de exprimare, creaţie artistică şi cenzură.
Boc va discuta cu Berlusconi despre cazul filmului

Boc a cerut „rapoarte exprese” de la instituţiile autorizate în cazul Vanghelie-DGIPI

Liderul PDL, premierul Emil Boc, a anunţat că a cerut "rapoarte exprese" de la instituţiile autorizate privind declaraţiile liderului PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, referitoare la arhiva DGIPI, arătând că este grav dacă serviciile structurale ale statului se implică în "bucătării politice interne"
Boc a cerut

Boc:Decizia privind eventualitatea şi modul candidaturii la prezidenţiale este a lui Băsescu

Decizia privind eventualitatea şi modul candidaturii la alegerile prezidenţiale aparţine preşedintelui Traian Băsescu, a declarat, luni seara, liderul PDL, premierul Emil Boc, arătând totodată că Ordonanţa Guvernului de modificare a Legii alegerilor prezidenţiale nu afectează prevederile în vigoare.
Boc:Decizia privind eventualitatea şi modul candidaturii la prezidenţiale este a lui Băsescu

Orban: Băsescu este independent precum Hong Kong-ul

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seară, că PDL a modificat legea electorală pentru a putea avea delegaţi la secţiile de votare, menţionând că Traian Băsescu nu poate candida din partea PDL decât dacă îşi dă demisia şi comparând independenţa acestuia cu a Hong Kong-ului.
Orban: Băsescu este independent precum Hong Kong-ul

Candidatura lui Traian Băsescu ar putea fi susţinută de o platformă transpolitică – surse

Preşedintele Traian Băsescu ar putea fi susţinut în campania pentru prezidenţiale de o platformă transpolitică ce va cuprinde, pe lângă membrii PDL, reprezentanţi ai altor partide, inclusiv primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, dar şi lideri ai societăţii civile, susţin surse democrat-liberale.
Candidatura lui Traian Băsescu ar putea fi susţinută de o platformă transpolitică - surse

Dragnea: Băsescu nu candidează ca independent, este al PDL; să-şi asume candidatura

Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu nu este un candidat independent, el fiind asociat cu PDL şi i-a solicitat să-şi asume candidatura.
Dragnea: Băsescu nu candidează ca independent, este al PDL; să-şi asume candidatura

Băsescu va candida independent, susţinut de PDL

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, că preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, nu poate face parte dintr-un partid, astfel că va candida independent susţinut de PDL, potrivit prevederilor Constituţiei.
Băsescu va candida independent, susţinut de PDL

Dorin Tudoran: Mă adresez omului Traian Băsescu şi îl rog să acţioneze în cazul Mărieş

Scriitorul şi jurnalistul Dorin Tudoran i-a cerut, luni seară, preşedintelui Traian Băsescu, prin intermediul unei scrisori deschise, să se implice uman în cazul preşedintelui Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, aflat în greva foamei.
Dorin Tudoran: Mă adresez omului Traian Băsescu şi îl rog să acţioneze în cazul Mărieş

Trei bărbaţi, găsiţi vinovaţi de tentativă de atentat asupra unor zboruri transatlantice

Trei bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi, luni, de un tribunal londonez, de plănuirea unor atentate, în 2006, împotriva unor avioane transatlantice, cu ajutorul explozibilelor lichide.
Trei bărbaţi, găsiţi vinovaţi de tentativă de atentat asupra unor zboruri transatlantice

Patapievici va reclama Antena 3 la CNA, după ce Mircea Badea l-a făcut „prost” în emisiunea sa

Horia Roman Patapievici, preşedintele ICR, a declarat pentru MEDIAFAX că va face plângere la CNA, împotriva Antenei 3, după ce Mircea Badea l-a făcut "prost" în emisiunea sa, "În gura presei", în 2 septembrie, pentru "dezinformarea" de la "Sinteza zilei" şi pentru o ştire difuzată de post.
Patapievici va reclama Antena 3 la CNA, după ce Mircea Badea l-a făcut

Naşterea Maicii Domnului, prima sărbătoare a noului an bisericesc

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Marie Mică, este prima sărbătoare a noului an bisericesc care a început la 1 septembrie, ziua fiind serbată, marţi, în numeroase biserici şi mănăstiri din Biserica Ortodoxă Română care au acest hram.
Naşterea Maicii Domnului, prima sărbătoare a noului an bisericesc

Borcea: Nu vreau ca Răzvan Lucescu să mai convoace jucători de la Dinamo

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, luni, că nu doreşte ca Răzvan Lucescu să mai convoace jucători de la gruparea "alb-roşie", deoarece echipa naţională nu mai are şanse de calificare, iar formaţia antrenată de Dario Bonetti are meciuri importante în Liga Europa.
Borcea: Nu vreau ca Răzvan Lucescu să mai convoace jucători de la Dinamo

Domenech: Meciul cu România a fost un coşmar

Selecţionerul echipei naţionale a Franţei,Raymond Domenech, a declarat, luni, că meciul cu România, scor 1-1, din preliminariile CM 2010, a fost un adevărat coşmar, o decepţie logică, având în vedere calitatea jocului şi numărul de ocazii, informează site-ul oficial al Federaţiei Franceze de Fotbal.
Domenech: Meciul cu România a fost un coşmar

Legiştii au stabilit că băiatul dispărut la Rânca a murit din cauza frigului

Băiatul de şapte ani din Constanţa, dispărut, în 23 iulie, în zona staţiunii Rânca, a decedat, cel mai probabil, din cauza frigului, ulterior corpul său fiind devorat de animalele sălbatice, se arată în raportul medicilor legişti trimis, luni, Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Legiştii au stabilit că băiatul dispărut la Rânca a murit din cauza frigului

Romania’s Petrom Cuts Pump Prices By RON0.03/Liter

Romania’s largest oil company Petrom (SNP.RO) Monday cut its gasoline and diesel oil pump prices by 0.03 lei (EUR1=RON4.2434) per liter, the company said.
Romania’s Petrom Cuts Pump Prices By RON0.03/Liter

Romanian Economy Seen Growing 1.6% In 2010 – ING Bank

ING Bank Romania on Monday revised upward its forecast on Romanian economic growth to 1.6% in 2010 from 0.6% initially estimated, mostly supported by the evolution on international markets and by stimulating monetary policies on the local market.
Romanian Economy Seen Growing 1.6% In 2010 – ING Bank

Ghioane: Nu cred că un fotbalist joacă pentru un conducător sau altul

Mijlocaşul Tiberiu Ghioane a declarat, luni, că fotbaliştii echipei naţionale joacă pentru cele 23 de milioane de români, nu pentru un conducător de club şi că era greu de crezut că "tricolorii" ar fi putut câştiga meciul de sâmbătă cu Franţa.
Ghioane: Nu cred că un fotbalist joacă pentru un conducător sau altul

Săndoi: Atmosfera de la naţionala de tineret este foarte bună

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, luni, că atmosfera din lot este foarte bună înaintea partidei cu Republica Moldova, din preliminariile Campionatului European de tineret, ediţia 2009-2011.
Săndoi: Atmosfera de la naţionala de tineret este foarte bună

Pandurii are termen până la 23 septembrie să retragă plângerea

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, că oficialii clubului Pandurii Târgu Jiu au timp până la 23 septembrie să retragă plângerea din instanţele civile în cazul Ilie Iordache, în caz contrar urmând să suporte pedepsele pentru încălcarea statului FRF.
Pandurii are termen până la 23 septembrie să retragă plângerea

Cauza probabilă a prăbuşirii Airbusului A310 al companiei Yemenia este o eroare de pilotaj

Franţa privilegiază din ce în ce mai mult ipoteza erorii de pilotaj în cazul prăbuşirii, la 30 iunie, în Oceanul Indian, în apropiere de Insulele Comore, a Airbusului A310 al companiei Yemenia, accident soldat cu 152 de morţi, susţin doi oficiali francezi sub protecţia anonimatului.
Cauza probabilă a prăbuşirii Airbusului A310 al companiei Yemenia este o eroare de pilotaj

Prima linie de metrou din Sofia, gata după 30 de ani

Prima linie completă a metrolului din Sofia a fost dată în folosinţă luni, la circa 30 de ani de la demararea lucrărilor de construcţie, întrerupte în mod repetat.
Prima linie de metrou din Sofia, gata după 30 de ani

Oficiali Hezbollah, victime ale delapidărilor unui afacerist poreclit „Madoff al Hezbollah”

Cel puţin patru lideri ai mişcării Hezbollah au suferit pierderi financiare importante ca urmare a acţiunilor de delapidare comise de omul de afaceri şiit Salah Ezzedine, poreclit "Madoff al Hezbollah", relatează Haaretz.
Oficiali Hezbollah, victime ale delapidărilor unui afacerist poreclit

Beţii şi orgii sexuale la ambasada SUA din Kabul – VIDEO

Agenţii de securitate ai ambasadei SUA din Kabul erau obligaţi să participe dezbrăcaţi la petreceri în piscine şi să întreţină acte sexuale pentru a fi promovaţi sau a beneficia de ture uşoare, susţine unul din cei 12 gardieni care au făcut dezvăluiri publice, informează ABC, în pagina online.
Beţii şi orgii sexuale la ambasada SUA din Kabul - VIDEO

O asociaţie cere Parlamentului din R. Moldova să declare rusa limbă de stat

Asociaţia Internaţională de Prietenie şi Colaborare «Moldova-Rusia» solicită Parlamentului de la Chişinău să declare limba rusă ca limbă de stat şi să introducă în şcoli studierea obligatorie doar a cursului de istorie integrată, transmite ProTV Chişinău.
O asociaţie cere Parlamentului din R. Moldova să declare rusa limbă de stat

O grupare islamistă din Gaza plănuia asasinarea lui Jimmy Carter şi a lui Tony Blair

Liderul unei grupări islamiste din Fâşia Gaza a dezvăluit că membrii săi au încercat recent asasinarea fostului preşedinte american Jimmy Carter şi a emisarului Cvartetului pentru Orientul Mijlociu Tony Blair, relatază Jerusalem Post.
O grupare islamistă din Gaza plănuia asasinarea lui Jimmy Carter şi a lui Tony Blair

Predoiu face apel la magistraţi sa-şi reia activitate

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a făcut, luni, un apel la magistraţi să-şi reia activitatea, precizând că problemele ridicate de judecători şi procurori au fost rezolvate de Guvern prin rectificarea bugetară şi prin proiectul Legii unice de salarizare.
Predoiu face apel la magistraţi sa-şi reia activitate
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da