CELE MAI NOI ARTICOLE

Gyurcsany a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Socialist ungar

Premierul ungar în exerciţiu, Ferenc Gyurcsany, şi-a prezentat sâmbătă demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Socialist, la o săptămână după ce îşi anunţase retragerea din funcţia de şef al guvernului.
Gyurcsany a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Socialist ungar

Elena Udrea a pronosticat o victorie a României cu 2-1

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a dat ca pronostic victoria cu 2-1 pentru echipa de fotbal a României în partida pe care o va susţine sâmbătă seară cu Serbia pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2010.
Elena Udrea a pronosticat o victorie a României cu 2-1

Mihai Chiţac revine, duminică, în Penitenciarul Jilava

Fostul general Mihai Chiţac revine, duminică, în Penitenciarul Jilava, iar o comisie de medici va decide dacă va mai fi dus la spitalul unităţii de detenţie, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, reprezentantul biroului de presă al penitenciarului, Denisa Necula.
Mihai Chiţac revine, duminică, în Penitenciarul Jilava

Băsescu: După descentralizarea din sănătate, trebuie găsit un alt sistem de plată a medicilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la reuniunea cu preşedinţii de consilii judeţene care are loc la Buşteni, judeţul Prahova, că după descentralizarea din sănătate va trebui găsit un alt sistem de plată a medicilor, întrucât actualul îi obligă să "stea cu mâna întinsă la pacienţi".
Băsescu: După descentralizarea din sănătate, trebuie găsit un alt sistem de plată a medicilor

Fostul jucător al echipei Jiul, Dumitru Vizitiu, a fost înmormântat

Fostul component al echipei Jiul Petroşani, Dumitru Vizitiu, a fost înmormânat, sâmbătă, în prezenţa a peste o mie de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fostul jucător al echipei Jiul, Dumitru Vizitiu, a fost înmormântat

Liderul opoziţiei ungare le promite cetăţenie ungară maghiarilor din Ucraina

Liderul partidului conservator de opoziţie ungar Fidesz, Viktor Orban, a promis, sâmbătă, că etnicii maghiari din Ucraina vor putea primi cetăţenie ungară, apreciind că a venit momentul ca Parlamentul să reia în discuţie legea privind statutul maghiarilor din ţările vecine, relatează MTI.
Liderul opoziţiei ungare le promite cetăţenie ungară maghiarilor din Ucraina

Romanian Patients To Pay For All Healthcare Services As Of April 1

Romanian family doctors unanimously decided Saturday not to sign the frame contract on the provision of healthcare services in 2009, which forces patients to pay for examinations, compensated medicine prescriptions and medical tests starting April 1.
Romanian Patients To Pay For All Healthcare Services As Of April 1

Ministrul danez de Externe a fost externat din spital şi a părăsit Cehia

Ministrul danez de Externe, Per Stig Moeller, internat sâmbătă într-un spital din Ceske Budejovice, a fost externat în cursul după-amiezii şi a plecat spre Praga la bordul unui elicopter, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ceh de Externe, Zuzana Opletalová, citat de MEDIAFAX Cehia.
Ministrul danez de Externe a fost externat din spital şi a părăsit Cehia

Sport Club Miercurea Ciuc a câştigat campionatul naţional de hochei pe gheaţă

Echipa Sport Club Miercurea Ciuc a câştigat, pentru a treia oară consecutiv, titlul naţional la hochei pe gheaţă, după victoria, cu scorul general de 4-1, în faţa formaţiei HC Csikszereda, transmite trimisul MEDIAFAX.
Sport Club Miercurea Ciuc a câştigat campionatul naţional de hochei pe gheaţă

Preşedintele Serbiei se declară interesat de acorduri strategice între Portul Constanţa şi Serbia

Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, s-a declarat, sâmbătă după-amiază, interesat de încheierea unor acorduri strategice între Portul Constanţa şi Serbia, după ce a vizitat portul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele Serbiei se declară interesat de acorduri strategice între Portul Constanţa şi Serbia

Voleibaliştii de Tomis Contanţa, premiaţi de MTS

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, i-a premiat, sâmbătă, pe componenţii echipei de volei Tomis Constanţa, care a ocupat locul trei în finala mică a Challenge Cup, săptămâna trecută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Voleibaliştii de Tomis Contanţa, premiaţi de MTS

Lificiu: Potenţialul eolian al judeţului Galaţi, de două ori cât produc unităţile de la Cernavodă

Preşedintele ANRE, Petre Lificiu, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că există un număr mare de solicitări pentru crearea de parcuri eoliene în judeţul Galaţi care ar putea produce, dacă ar fi toate duse la bun sfârşit, de două ori mai mult decât unităţile de la Cernavodă.
Lificiu: Potenţialul eolian al judeţului Galaţi, de două ori cât produc unităţile de la Cernavodă

Dmitri Medvedev a zburat jumătate de oră cu un avion de vânătoare şi bombardament

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a zburat, sâmbătă, timp de o jumătate de oră, la bordul unui avion de vânătoare şi bombardament Suhoi 34, urmând exemplul predecesorului său în funcţie, actualul premier Vladimir Putin, relatează AFP.
Dmitri Medvedev a zburat jumătate de oră cu un avion de vânătoare şi bombardament

Cadavrele mai multor câini au fost descoperite într-un cartier mărginaş al Buzăului

Cadavrele mai multor câini au fost descoperite, sâmbătă, într-un cartier mărginaş al oraşului Buzău, alături de alte animale încă în agonie, localnicii bănuind că acestea au fost otrăvite şi au sesizat Poliţia, care a declanşat o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cadavrele mai multor câini au fost descoperite într-un cartier mărginaş al Buzăului

Rãzvan Grec, direct general adjunct la Gloria Bistriţa

Răzvan Grec a fost numit director general adjunct al ACF Gloria Bistriţa pentru probleme de administraţie şi organizare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Rãzvan Grec, direct general adjunct la Gloria Bistriţa

Moldovan: Lavinia Şandru e a treia opţiune a mea, după Paşcu şi Pană

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, sâmbătă, că Lavinia Şandru este a treia opţiune a sa pentru alegerile europarlamentare, după Ioan Mircea Paşcu şi Doina Pană, pe care PSD Bistriţa-Năsăud a anunţat deja că îi susţine.
Moldovan: Lavinia Şandru e a treia opţiune a mea, după Paşcu şi Pană

Băsescu recomandă primarilor să reducă birocraţia

Preşedintele Traian Băsescu a recomandat, sâmbătă, primarilor prezenţi la Buşteni (Prahova), la reuniunea cu preşedinţii de consilii judeţene, să reducă birocraţia în instituţiile pe care le conduc şi a cerut să i se demonstreze că un funcţionar munceşte măcar şapte din cele opt ore de program.
Băsescu recomandă primarilor să reducă birocraţia

Roxana Luca a ratat calificarea pentru programul liber din cadrul CM de patinaj artistic

Patinatoarea Roxana Luca a ratat calificarea pentru programul liber din cadrul Campionatelor Mondiale de patinaj artistic de la Los Angeles, ea clasându-se pe locul 36 la programul scurt, informează isu.org.
Roxana Luca a ratat calificarea pentru programul liber din cadrul CM de patinaj artistic

Buşteni: Băsescu recomandă primarilor să reducă birocraţia în instituţiile pe care le conduc

Preşedintele Traian Băsescu a recomandat, sâmbătă, primarilor prezenţi la Buşteni (Prahova), la reuniunea cu preşedinţii de consilii judeţene, să reducă birocraţia în instituţiile pe care le conduc şi a cerut să i se demonstreze că un funcţionar munceşte măcar şapte din cele opt ore de program.
Buşteni: Băsescu recomandă primarilor să reducă birocraţia în instituţiile pe care le conduc

Incidente soldate cu doi răniţi la turneul Cupa Roman Vodă Muşat

Formaţia Poli Iaşi a câştigat, sâmbătă, prima ediţie a turneului Cupa Roman Vodă Muşat, competiţie înaintea căreia în faţa stadionului din Roman au avut loc altercaţii între suporteri, soldate cu doi răniţi.
Incidente soldate cu doi răniţi la turneul Cupa Roman Vodă Muşat

Oprescu: Bucureştiul a fost aproape pe ultimul loc la spaţii verzi şi acum încercăm să reparăm asta

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, la o acţiune de plantare de pomi organizată la Şcoala 279, în cadrul campaniei "Capitala creşte verde", că Bucureştiul a fost aproape pe ultimul loc la spaţii verzi, dar acum "încercăm să reparăm asta".
Oprescu: Bucureştiul a fost aproape pe ultimul loc la spaţii verzi şi acum încercăm să reparăm asta

Conducerea Aquaserv susţine că ar putea piarde fonduri europene de 90 de milioane de euro

Conducerea operatorului de apă regional Aquaserv din Târgu Mureş susţine că există riscul să piardă fonduri europene de 90 de milioane de euro, pentru că la şedinţa AGA de vineri nu a putut fi adoptat un act constitutiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conducerea Aquaserv susţine că ar putea piarde fonduri europene de 90 de milioane de euro

Lificiu: Preţul gazului putea fi scăzut de la 1 aprilie

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, recunoaşte că preţul gazului putea fi scăzut de la 1 aprilie, dar spune că acest lucru se va întâmpla abia în toamnă.
Lificiu: Preţul gazului putea fi scăzut de la 1 aprilie

Lificiu: Numirea fiicei mele în CA al EnergoNuclear nu a fost ceva imoral, ilegal sau incompatibil

Preşedintele ANRE, Petru Lificiu, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că numirea fiicei sale, Ana Georgia Babici, în Consiliul de Administraţie (CA) al EnergoNuclear nu a dus la o situaţie de incompatibilitate, ilegalitate sau imoralitate, mai ales că a şi demisionat după doar câteva zile.
Lificiu: Numirea fiicei mele în CA al EnergoNuclear nu a fost ceva imoral, ilegal sau incompatibil

Maradona, dator fiscului din Italia

Selecţionerul Argentinei, Diego Armando Maradona, trebuie să plătească fiscului din Italia suma de 37 de milioane de euro, a anunţat, sâmbătă, Asociaţia Contribuabililor Italieni (Contribuenti.it), informează Gazzetta dello Sport.
Maradona, dator fiscului din Italia

Aproximativ 300 de persoane au protestat în cartierul Străuleşti

Aproximativ 300 de locuitori din cartierul Străuleşti, în sectorul 1 al Capitalei, au protestat, sâmbătă, nemulţumiţi că nu au canalizare şi gaze, iar pentru că unii dintre aceştia au devenit violenţi, forţele de ordine au fost nevoite să intervină, fiind folosite şi gaze lacrimogene.
Aproximativ 300 de persoane au protestat în cartierul Străuleşti

Purtătorul de cuvânt al MAE susţine că a preluat personal plângerea grupului "Noii Golani"

Purtătorul de cuvânt al MAE a precizat, sâmbătă, că a preluat personal plângerea formulată de George Simion, unul din coordonatorii grupului "Noii Golani," faţă de modul în care mai multe persoane au fost tratate, în timpul şederii la Chişinău, de către autorităţile moldovene şi de cele române.
Purtătorul de cuvânt al MAE susţine că a preluat personal plângerea grupului "Noii Golani"

Another 26 Romanian Nationals Denied Access To Republic Of Moldova

Another 26 Romanian nationals were denied access to the Republic of Moldova on Saturday and the number of Romanians facing this situation rose to 250 since Thursday night, chief commissioner Vasilica Tataru, spokesperson for Iasi Border Police Department, eastern Romania, said Saturday.
Another 26 Romanian Nationals Denied Access To Republic Of Moldova

Trei spectatori au murit, după ce au fost loviţi de o maşină în timpul unui raliu

Trei spectatori au decedat, sâmbătă, după ce au fost loviţi de o maşină ce participa la Raliul Valasska, incidentul având loc în localitatea cehă Stramberk, informează cotidianul Marca.
Trei spectatori au murit, după ce au fost loviţi de o maşină în timpul unui raliu

Criza din Cehia ar putea influenţa referendumul irlandez

Irlanda şi-ar putea revizui planurile de a convoca un nou referendum privind Tratatul de la Lisabona, din cauza situaţiei neclare a acestuia în Cehia, a apreciat, sâmbătă, ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn.
Criza din Cehia ar putea influenţa referendumul irlandez

Giurgiu: Protest al unor localnici faţă de amplasarea gropii de gunoi în apropierea comunei lor

Aproximativ o sută de locuitori ai comunei Frăţeşti, judeţul Giurgiu, au protestat, sâmbătă, timp de două ore, faţă de amplasarea gropii ecologice de deşeuri a judeţului în apropierea localităţii lor, reclamând că viitoarea groapă de gunoi a judeţului va afecta mediul.
Giurgiu: Protest al unor localnici faţă de amplasarea gropii de gunoi în apropierea comunei lor

Hamid Karzai cere ONU să elimine din lista teroriştilor o parte dintre liderii talibani

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a cerut sâmbătă Naţiunilor Unite să elimine din lista teroriştilor o parte dintre liderii talibani care nu au legături cu reţeaua al-Qaida, afirmând că această măsură ar reprezenta un prim pas către un viitor dialog de pace, relatează AFP.
Hamid Karzai cere ONU să elimine din lista teroriştilor o parte dintre liderii talibani

Un centru şi o fundaţie din Covasna cer eliminarea vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova

Un centru eclesiastic, o fundaţie, precum şi redacţia unei reviste protestează, într-un comunicat, faţă de interdicţiile instituite de autorităţile Republicii Moldova privind libera circulaţie, cerând în acelaşi timp eliminarea vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova.
Un centru şi o fundaţie din Covasna cer eliminarea vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova

Dominique de Habsburg va aduce obiecte din colecţia personală pentru redecorarea Castelului Bran

Arhiducele Dominique de Habsburg a declarat, sâmbătă, la Bran, că va aduce în castelul Bran obiecte din colecţia sa personală pentru a redecora muzeul, deoarece ministrul Culturii a dat dispoziţie ca o bună parte din obiectele de patrimoniu aflate în muzeu să fie depozitate în altă locaţie.
Dominique de Habsburg va aduce obiecte din colecţia personală pentru redecorarea Castelului Bran

Renault pregătită să aducă modificări monoposturilor sale (Marca)

Echipa franceză Renault a pregătit deja unele modificări la aerodinamica monoposturilor sale, în caz că dispozitivele contestate folosite de Williams, Brawn GP şi Toyota vor fi în final aprobate de FIA, a anunţat, sâmbătă, cotidianul Marca, citat de AFP.
Renault pregătită să aducă modificări monoposturilor sale (Marca)

Preşedintele Serbiei a ajuns la sediul CNAPMC, unde directorul îi prezintă Portul Constanţa

Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, a ajuns, sâmbătă, în jurul orei 15.45, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, unde directorul companiei îi prezintă pe o machetă Portul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele Serbiei a ajuns la sediul CNAPMC, unde directorul îi prezintă Portul Constanţa

Thiess, Comşa şi Dumitriu au semnat pentru susţinerea candidaturii Elenei Băsescu la PE

Consilierii primarului general al Capitalei Adrian Thiess şi Cornel Comşa, precum şi fostul consilier al edilului Victor Dumitriu spun că au semnat pentru susţinerea Elenei Băsescu la PE, precizând că au făcut-o pentru că este candidat independent, şi nu pentru că este fiica şefului statului.
Thiess, Comşa şi Dumitriu au semnat pentru susţinerea candidaturii Elenei Băsescu la PE

Acord între premierul ceh şi liderul opoziţiei pentru convocarea alegerilor în toamna acestui an

Premierul ceh în exerciţiu, Mirek Topolanek, şi liderul opoziţiei social-democrate, Jiri Paroubek, au convenit, sâmbătă, asupra convocării de alegeri anticipate în toamna acestui an, informează MEDIAFAX Cehia.
Acord între premierul ceh şi liderul opoziţiei pentru convocarea alegerilor în toamna acestui an

Consilierii lui Oprescu au semnat pentru Elena Băsescu

Consilierii primarului general al Capitalei Adrian Thiess şi Cornel Comşa, precum şi fostul consilier al edilului Victor Dumitriu spun că au semnat pentru susţinerea Elenei Băsescu la PE, precizând că au făcut-o pentru că este candidat independent, şi nu pentru că este fiica şefului statului.
Consilierii lui Oprescu au semnat pentru Elena Băsescu

Ponta: Respect şi înţeleg propunerea Laviniei Şandru pe listă, eu susţin PSD-işti

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că respectă şi înţelege propunerea organizaţiei partidului de aici, de a o propune pe Lavinia Şandru pe listele pentru PE, însă el îi susţine pe membrii PSD, unde sunt mai mulţi oameni competenţi decât locuri.
Ponta: Respect şi înţeleg propunerea Laviniei Şandru pe listă, eu susţin PSD-işti