CELE MAI NOI ARTICOLE

Reprezentantul unui partid de opoziţie din Congo a fost răpit şi împuşcat mortal

Purtătorul de cuvânt al unuia dintre principalele partide de opoziţie din Republica Democrată Congo a fost împuşcat mortal joi. Este vorba despre Cherubin Okende, fost ministru al transporturilor şi fost membru al parlamentului . Partidul Ensemble pour la Republique al lui Okende a declarat că acesta a fost răpit din parcarea Curţii Constituţionale din capitala […]
Reprezentantul unui partid de opoziţie din Congo a fost răpit şi împuşcat mortal

O jucătoare din Europa şi una din Africa se vor bate pentru trofeul de la Wimbledon

Cehoaica Marketa Vondrousova şi tunisianca Ons Jabeur au reuşit joi să se califice în finala turneului de tenis de la Wimbledon.
O jucătoare din Europa şi una din Africa se vor bate pentru trofeul de la Wimbledon

NYT: Biden asumă angajamente pe termen lung pentru Ucraina, dar în SUA urmează alegeri

Preşedintele Joseph Biden a asumat angajamente pe termen lung faţă de Ucraina, fără însă a ţine cont de faptul că în Statele Unite urmează alegeri prezidenţiale şi parlamentare, iar unii aliaţi din NATO sunt preocupaţi că asistenţa SUA s-ar putea reduce, comentează cotidianul The New York Times.
NYT: Biden asumă angajamente pe termen lung pentru Ucraina, dar în SUA urmează alegeri

Curentul MeToo: Taiwanul propune legi mai stricte privind hărţuirea sexuală

Taiwanul propune legi mai stricte privind hărţuirea sexuală, după apariţia pe insulă a unor mărturii din curentul MeToo, potrivit Reuters.
Curentul MeToo: Taiwanul propune legi mai stricte privind hărţuirea sexuală

Romina Gingasu, soţia omului de afaceri Piero Ferrari, investiţii de zeci de milioane de euro în domeniul imobiliar

De mai mulţi ani, Romina Gingasu, soţia omului de afaceri Piero Ferrari, - deţinătorul a 10% din acţiunile Ferrari, estimate la nu mai puţin de 6,5 miliarde de dolari – investeşte în proprietăţi imobiliare de lux, atât în străinătate, cât şi în România.
Romina Gingasu, soţia omului de afaceri Piero Ferrari, investiţii de zeci de milioane de euro în domeniul imobiliar

COMENTARIU Lelia MUNTEANU: „E nevoie de mult curaj ca să te temi”

Stau la răcoare în Tibet şi hrănesc fantomele înfometate. (Cel puţin asta îmi închipui). De fapt, încerc să ridic ceva de jos. În astfel de momente, îi invidiez pe iscusiţii călăreţi care fac acelaşi lucru din galop şi fără să se dezechilibreze. Mintea mea răsfoieşte tot ce-mi amintesc că am citit şi nu dau de […]
COMENTARIU Lelia MUNTEANU:

14 iulie 1789 – Ziua Naţională a Franţei. Căderea Bastiliei declanşează Revoluţia Franceză

În secolul 18, Franţa era o monarhie condusă de rege din dinastia Capeţiană din 987. La putere era Casa de Bourbon din 1589 care a făcut din Franţa o mare putere europeană. Dar după 200 ani, monarhia nu mai putea face faţă provocărilor epocii moderne. Din 1756 până în 1763, Regatul Franţei a purtat Războiul […]
14 iulie 1789 - Ziua Naţională a Franţei. Căderea Bastiliei declanşează Revoluţia Franceză

Mai multe tornade s-au produs în apropiere de Chicago. Două aeroporturi au oprit activităţile

Tornade şi furtuni s-au produs în ultimele 24 de ore în zona metropolitană Chicago. Aeroporturile internaţionale O'Hare şi Midway au blocat traficul aerian, iar în al treilea oraş ca mărime din SUA a fost pornit sistemul de alarmare a populaţiei.
Mai multe tornade s-au produs în apropiere de Chicago. Două aeroporturi au oprit activităţile

Noi proteste, în Israel, faţă de iniţiativele de reformare a sistemului judiciar

Sute de persoane au protestat, joi după-amiază, în Tel Aviv şi Ierusalim, faţă de planul reformelor judiciare din Israel, informează site-ul Ynetnews.com şi cotidianul The Jerusalem Post.
Noi proteste, în Israel, faţă de iniţiativele de reformare a sistemului judiciar

17 persoane în vârstă şi cu handicap, descoperite într-un imobil care funcţiona ca o pensiune

17 persoane în vârstă şi cu handicap au fost descoperite de poliţişti într-un imobil care funcţiona sub forma unei pensiuni din judeţul Teleorman. Persoanele găsite în centrul ilegal au fost transportate la unitaţi medicale, au anunţat poliţiştii.
17 persoane în vârstă şi cu handicap, descoperite într-un imobil care funcţiona ca o pensiune

Scandalul „Cocaină la Casa Albă”. Serviciile secrete au pus capăt anchetei

Serviciile secrete americane au pus capăt anchetei începute după ce în interiorul Casei Albe au fost descoperite droguri. Specialiştii nu au găsit niciun vinovat, potrivit BBC.
Scandalul „Cocaină la Casa Albă”. Serviciile secrete au pus capăt anchetei

Pericol de inundaţii în patru judeţe

Hidrologii avertizează că este pericol de inundaţii în patru judeţe din România. Ei au emis Cod Portocaliu de inundaţii.
Pericol de inundaţii în patru judeţe

Vijelie puternică, grindină şi averse torenţiale în mai multe localităţi din Harghita şi Vâlcea

Meteorologii au emis avertizare cod roşu de vijelie puternică, grindină şi averse torenţiale valabilă vineri seara în mai multe localităţi din judeţele Harghita şi Vâlcea.
Vijelie puternică, grindină şi averse torenţiale în mai multe localităţi din Harghita şi Vâlcea

Joe Biden vrea negocieri cu Rusia pentru eliberarea jurnalistului Evan Gershkovich

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a declarat joi că este dispus la negocieri cu Rusia care să permită eliberarea cetăţenilor americani aflaţi în detenţie, inclusiv a jurnalistului Evan Gershkovich.
Joe Biden vrea negocieri cu Rusia pentru eliberarea jurnalistului Evan Gershkovich

Biden reafirmă că Ucraina va fi membră NATO / Putin: Această abordare generează „noi tensiuni”

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a reafirmat, joi, că Ucraina va deveni membră a NATO la un moment dat, deşi la summitul de la Vilnius nu a fost avansat un termen clar, iar preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat că perspectivele de integrare în Alianţa Nord-Atlantică produc "noi tensiuni".
Biden reafirmă că Ucraina va fi membră NATO / Putin: Această abordare generează

Jocul EA Sports FC 24 a fost dezvăluit. Este primul joc de fotbal de la EA Sports care nu mai are numele de ,,FIFA” după 30 ani

EAFC 24  este viitorul joc produs de Electronic Arts, programat să fie lansat pe 29 septembrie 2023, pe Nintendo Switch, PlayStation 4, PlayStation 5, Windows, Xbox One şi Xbox Series X/S.  Este primul joc din franciza EAFC după ce parteneriatul EA cu FIFA a încetat.    Coperta pentru Ultimate Edition a jocului viitor prezintă peste […]
Jocul EA Sports FC 24 a fost dezvăluit. Este primul joc de fotbal de la EA Sports care nu mai are numele de ,,FIFA

Încă o gafă comisă de Biden: i-a atribuit lui Zelenski prenumele marelui duşman

Şeful SUA i-a spus „Vladimir” (prenumele lui Putin), în loc de Volodimir, liderului de la Kiev.
Încă o gafă comisă de Biden: i-a atribuit lui Zelenski prenumele marelui duşman

Parlamentarii s-au bătut în Parlamentul din Kosovo după ce un deputat a aruncat cu apă în premier

Mai mulţi parlamentari s-au luat la bătaie în Parlamentul din Kosovo după ce un deputat al opoziţiei a aruncat cu apă în premier, potrivit Reuters.
Parlamentarii s-au bătut în Parlamentul din Kosovo după ce un deputat a aruncat cu apă în premier

Primarul Constanţei, după ce a fost pus sub urmărire penală: am pus la dispoziţia DNA toate actele

Vergil Chiţac, primarul oraşului Constanţei, a respins afirmaţiile DNA şi a anunţat că a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele necesare. Declaraţia a fost făcută după ce DNA a anunţat că edilul şef este urmărit penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Primarul Constanţei, după ce a fost pus sub urmărire penală: am pus la dispoziţia DNA toate actele

CIO: Rusia şi Belarus nu vor primi invitaţii oficiale pentru Jocurile Olimpice de la Paris

Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că Rusia şi Belarus nu vor primi invitaţii oficiale la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
CIO: Rusia şi Belarus nu vor primi invitaţii oficiale pentru Jocurile Olimpice de la Paris

Biden crede că Putin va decide la un moment dat că nu are interes să continue războiul din Ucraina

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a afirmat joi, în Finlanda, că, la un moment dat, omologul său rus, Vladimir Putin, va decide că nu mai este în interesul Rusiei să continue războiul din Ucraina şi crede că Moscova va accepta negocieri ca efect al contraofensivei ucrainene.
Biden crede că Putin va decide la un moment dat că nu are interes să continue războiul din Ucraina

Doi inspectori AJPIS Ilfov au fost reţinuţi de DNA / DNA face percheziţii la AJPIS Ilfov, în scandalul Centrului Armonia din Voluntari, deţinut de fundaţia lui Ştefan Godei, arestat în ancheta DIICOT

UPDATE 2  DNA l-a reţinut şi pe al doilea inspector AJPIS Ilfov, Cornel Andrei Năstase, care ar fi verificat necoresponzător şi ar fi avizat favorabil Centrul Armonia din Voluntari astfel încât instituţia a primit licenţa de funcţionare. Cei doi inspectori AJPIS vor fi prezentaţi mâine instanţei cu propunere de arestare preventivă.  UPDATE  Procurorii DNA au […]
Doi inspectori AJPIS Ilfov au fost reţinuţi de DNA / DNA face percheziţii la AJPIS Ilfov, în scandalul Centrului Armonia din Voluntari, deţinut de fundaţia lui Ştefan Godei, arestat în ancheta DIICOT

Surpriză imensă la startul Raliul Sibiului. Favoritul local Raul Badiu, gata pentru un rezultat istoric

Unul dintre cei mai talentaţi piloţi de raliuri din România, Raul Badiu, ultimul tricolor care a concurat în Mondial, va concura în premieră cu un model cu o configuraţie de ultimă generaţie, Skoda Fabia Rally2, chiar acasă la Sibiu, în runda care va debuta mâine după amiază pe macadam.
Surpriză imensă la startul Raliul Sibiului. Favoritul local Raul Badiu, gata pentru un rezultat istoric

Războiul din Ucraina, ziua 505. Lui Lavrov, F-16 îi sună ca ameninţare nucleară / ONU îl somează pe Putin să deblocheze cerealele / Zelenski nu face concesii teritoriale pentru nimic în lume

UPDATE – Parlamentul European adoptă un plan pentru creşterea producţiei de muniţie destinată Ucrainei. Vor fi alocaţi 500 milioane de euro   UPDATE- Germania transferă tunuri antiaeriene Gepard către Ucraina   UPDATE -Spania va dona un spital mobil, dar şi vehicule blindate Serviciului de Grăniceri de Stat din Ucraina  UPDATE – Ungaria şi biserica rusă plănuiesc un […]
Războiul din Ucraina, ziua 505. Lui Lavrov, F-16 îi sună ca ameninţare nucleară / ONU îl somează pe Putin să deblocheze cerealele / Zelenski nu face concesii teritoriale pentru nimic în lume

Disputa Nicaragua-Columbia privind frontiera maritimă, tranşată de Curtea Internaţională de Justiţie

Curtea Internaţională de Justiţie a respins pretenţiile Nicaraguei în disputa privind frontiera maritimă cu Columbia, potrivit Reuters.
Disputa Nicaragua-Columbia privind frontiera maritimă, tranşată de Curtea Internaţională de Justiţie

,,Tabăra Exploratorul” – prima tabără de vară din România care are ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 1 din 3 copii de vârstă şcolară din întreaga lume au fost afectaţi de bullying. Conform unui raport al Consiliului Europei, România se află printre ţările cu un nivel mai ridicat de bullying verbal şi fizic în şcoli, comparativ cu alte state europene. „Tabăra Exploratorul” – care se desfăşoară între 21 -27 august 2023 - prima tabără de vară din România, dedicată copiilor de 10-12 ani, care are ca scop şi combaterea fenomenului de bullying prin metode specifice de autocunoaştere.
,,Tabăra Exploratorul” - prima tabără de vară din România care are ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying

Cursa Spaţială ia amploare. China vrea să trimită astronauţi pe Lună până în 2030

Oficialii chinezi au dezvăluit miercuri, 12 iulie, noi detalii despre planurile lor pentru o misiune lunară cu echipaj uman, pe măsură ce China încearcă să devină a doua naţiune care trimite oameni pe Lună.
Cursa Spaţială ia amploare. China vrea să trimită astronauţi pe Lună până în 2030

Noua Strategie a Germaniei: China este considerată „partener”, „concurent” şi „rival sistemic”

Germania consideră China, potrivit noii Strategii adoptate de Guvernul de la Berlin, drept "partener", "concurent" şi "rival sistemic", iar relaţiile vor fi dezvoltate în sensul promovării mai eficiente a intereselor germane, prin reducerea dependenţei în sectoare esenţiale.
Noua Strategie a Germaniei: China este considerată

160,000 de actori de la Hollywood vor intra în grevă. Filmările vor fi suspendate

Un sindicat care reprezintă aproximativ 160.000 de actori de la Hollywood este pregătit să intre în grevă după ce discuţiile cu marile studiouri şi serviciile de streaming au eşuat.
160,000 de actori de la Hollywood vor intra în grevă. Filmările vor fi suspendate

Buzatu (PSD): Scandalul azilelor – o manevră politică, există o ţintă prestabilită

Dumitru Buzatu (PSD), afirmă că scandalul azilelor aduce prejudicii grave PSD: E o manevră politică, se provoacă un scandal, există o ţintă prestabilită, care trebuie doborâtă.
Buzatu (PSD): Scandalul azilelor - o manevră politică, există o ţintă prestabilită

Raport: China spionează masiv Marea Britanie şi a intensificat investiţiile / Reacţia Guvernului este lentă

China a intensificat activităţile de spionaj în Marea Britanie şi s-a infiltrat în toate sectoarele economice britanice, arată un raport al Parlamentului de la Londra, avertizând că reacţia Guvernului britanic este lentă şi nu există nicio strategie eficientă.
Raport: China spionează masiv Marea Britanie şi a intensificat investiţiile / Reacţia Guvernului este lentă

Navalnîi a fost obligat să asculte un discurs al lui Putin peste 100 de zile la rând

Disidentul rus Alexei Navalnîi a fost obligat să asculte un discurs al preşedintelui Vladimir Putin peste 100 de zile la rând. Discursul este difuzat într-un difuzor din închisoarea în care se află Navalnîi.
Navalnîi a fost obligat să asculte un discurs al lui Putin peste 100 de zile la rând

DNA: Primarul oraşului Constanţa este urmărit penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu

Vergil Chiţac, primarul oraşului Constanţa, este urmărit penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu, a anunţat joi DNA.
DNA: Primarul oraşului Constanţa este urmărit penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu

China condamnă zborul unui avion militar american deasupra Strâmtorii Taiwan

Avioane militare chineze au monitorizat, joi, zborul unei aeronave de recunoaştere americane pe deasupra Strâmtorii Taiwan, în a treia zi a exerciţiilor militare desfăşurate de Beijing la sud de insula considerată teritoriu sub suveranitate chineză.
China condamnă zborul unui avion militar american deasupra Strâmtorii Taiwan

România va începe să antreneze piloţii ucraineni pe avioane F-16 chiar de luna viitoare

Din luna august, România ar putea începe antrenarea piloţilor ucraineni pe avioane de luptă F-16, potrivit unei surse familiare cu discuţiile în curs.
România va începe să antreneze piloţii ucraineni pe avioane F-16 chiar de luna viitoare

„Sănătatea psihică a geniilor” binelui şi răului, analizată

„Sănătatea psihică a geniilor” binelui şi răului, analizată de psihiatrul şi doctorul în neuroştiinţe Patrick Lemoine
„Sănătatea psihică a geniilor” binelui şi răului, analizată

CFR: traficul feroviar este întrerupt la această oră pe mai multe intervale de staţii

„Încă din momentul avizării, după producerea deranjamentului, CFR Călători a pus la dispoziţia managerului de infrastructură -CFR SA, locomotivă diesel. Este posibil să se înregistreze întârzieri în circulaţia trenurilor de călători care străbat această zonă. Programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA”, transmite CFR Călători.
CFR: traficul feroviar este întrerupt la această oră pe mai multe intervale de staţii

Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU: ,,Prin coaching, te întorci la tine şi devii stăpân pe propriile alegeri, congruent cu valorile personale”

1.       Ce v-a motivat să deveniţi coach şi cum v-aţi dobândit competenţele şi cunoştinţele în acest domeniu? O viaţă trăită conştient este probabil cea mai mare provocare şi, totodată, cea mai mare oportunitate. Am ajuns la această concluzie târziu, după foarte mulţi ani în care am trăit “pe pilot automat”, străduindu-mă să fac pe plac celorlalţi, […]
Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU: ,,Prin coaching, te întorci la tine şi devii stăpân pe propriile alegeri, congruent cu valorile personale

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unor greve în domeniul transporturilor

Ministerul Afacerilor Externe din România a emis o avertizare de călătorie în Italia din cauza unor greve în domeniul transportului public şi aerian.
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unor greve în domeniul transporturilor

Primele restricţii de circulaţie, cauzate de caniculă, în 21 de judeţe

Restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale din 21 de judeţe cauzate de caniculă. Camioanele mai grele de 7,5 tone nu vor putea circula de la ora 15.00 până la ora 20.00.
Primele restricţii de circulaţie, cauzate de caniculă, în 21 de judeţe