Mediafax Echipa

Nicolo Napoli: Am fost ineficienţi, iar Gloria Bistriţa a venit peste noi şi a câştigat meciul

Antrenorul Nicolo Napoli a declarat, după înfrângerea suferită de Astra Ploieşti, sâmbătă, scor 1-3, cu Gloria Bistriţa, că regretă faptul că formaţia sa nu a fost destul de eficientă în ofensivă după marcarea golului de 1-1, ceea ce a făcut ca gruparea bistriţeană să obţină acest succes.

Stolojan: A conduce un partid cere multe lucruri pe care Antonescu nu le are

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, referitor la realegerea lui Crin Antonescu ca preşedinte al PNL, că a conduce un partid cere multe lucruri, pe care, în opinia sa, acesta nu le are, iar o apropiere PDL-PNL nu e posibilă cu actuala conducere liberală.

Funcţionari ai Ministerului de Interne elen ocupă Imprimeria Naţională din Atena

Zeci de funcţionari ai Ministerului de Interne ocupau sâmbătă clădirea Imprimeriei Naţionale de la Atena, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate adoptate de guvern şi pentru a împiedica tipărirea planului de austeritate al guvernului în Monitorul Oficial.

Presa turcă: Fenerbahce vrea să îl aducă antrenor pe Lucescu

Cotidianul turc Fotomac a notat, sâmbătă, că gruparea Fenerbahce vrea să renunţe la serviciile antrenorului Christoph Daum şi să îl aducă la conducerea tehnică pe românul Mircea Lucescu, informaţie care a fost însă negată de clubul din Istanbul.

Adina Vălean: Moţiunea lui Crin Antonescu e marca lui 100%

Soţia liderului liberal Crin Antonescu, europarlamentarul Adina Vălean, a declarat, sâmbătă, după ce soţul ei a câştigat un nou mandat de preşedinte al PNL, că moţiunea cu care acesta a obţinut şefia partidului a fost "sută la sută" marca Antonescu.

Noua conducere a PNL are cinci vicepreşedinţi noi: Diaconu, Voicu, Iliescu, Dobre şi Popa

Congresul ordinar al PNL a votat, sâmbătă, noua conducere propusă de Crin Antonescu, din care fac parte majoritatea liderilor din vechiul BPC, dar cu vicepreşedinţi noi, Mircea Diaconu, Paul Victor Dobre, Mihai Voicu, Lucian Iliescu şi Cornel Popa, precum şi cu membri noi, printre care Andrei Marga.

Orban: Să n-aveţi nicio grijă, Ludovic şi Crinul merg împreună

Ludovic Orban l-a felicitat pe Crin Antonescu pentru realegerea în funcţia de preşedinte al PNL, la Congresul de sâmbătă şi a spus că, fără îndoială, "Ludovic şi Crin vor merge mai departe".

Ponta: Îl felicit pe Antonescu şi pe Orban

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că îl felicită atât pe preşedintele reales al PNL, Crin Antonescu, cât şi pe contracandidatul acestuia Ludovic Orban, menţionând că, deşi prin votul pe liste liberalii au un deficit de democraţie internă, speră ca acesta să fie recuperat.

FIFA: Fără asistenţă video în arbitraj

Organismul FIFA International Board (IFAB), care a prezentat, sâmbătă, la sediul forului din Zurich, două tehnologii de asistenţă video pe linia porţii pentru arbitraj, a decis să nu le includă în normele sale şi în legile jocului.

Gloria Bistriţa – Astra Ploieşti, scor 3-1, în Liga I

Formaţia Gloria Bistriţa a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 3-1 (1-0), partida susţinută, pe teren propriu, în faţa echipei Astra Ploieşti, în runda a XX-a a Ligii I.

William Joppy despre Bute: În 2008, am înfruntat o superbă maşină de box bine unsă

Pugilistul american William Joppy, în faţa căruia Lucian Bute şi-a apărat pentru prima dată titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, la 29 februarie 2008, a declarat că românul era atunci "o superbă maşină de box bine unsă".

Olivier Dacourt: Jucătorii echipei Standard s-au eliberat după plecarea lui Boloni

Fostul jucător al echipei Standard, Olivier Dacourt, a declarat că odată cu plecarea de la conducerea tehnică a formaţiei belgiene a antrenorului Ladislau Boloni, jucătorii s-au simţit eliberaţi şi acum campioana Belgiei are rezultate din ce în ce mai bune, informează cotidianul La Derniere Heure.

Votul pentru alegerea noii conduceri a PNL s-a încheiat

Delegaţii la Congresul PNL au încheiat, sâmbătă, procedura de vot pentru alegerea noii conduceri a partidului, în competiţia pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii fiind Crin Antonescu şi Ludovic Orban.

Adolescentă internată în stare gravă după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Capitală

O adolescentă în vârstă de 16 ani este internată în stare gravă, la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce, vineri, a fost lovită de o maşină şi proiectată într-un alt autoturism, pe o trecere de pietoni de pe Şoseaua Pipera din Capitală.

Băsescu a fost la cumpărături într-un hypermarket din Capitală

Preşedintele Traian Băsescu a fost, sâmbătă, la cumpărături într-un hypermarket din Capitală, el menţionând că are astfel de activităţi o dată la două săptămâni.

Vosganian: PNL are nevoie de conservatorism

Liderul PNL Varujan Vosganian a declarat, sâmbătă, la Congres, că partidul are nevoie să-şi asume şi curentul conservatorist, care vine cu o viziune pe care a numit-o "triada moralităţii", explicând că prin acestă viziune se poate vorbi de triumful moralei în politică.

Patru cauze pentru care părul tău arată îmbătrânit. Ce trebuie să faci pentru a arăta mai tânăr?

Pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă, părul acesteia îşi pierde din volum şi strălucire, însă există o serie de metode pentru a combate cu succes aceste aspecte, oferindu-i din nou tinereţe.

Romanian Culture Ministry May Halt Refurbishment Of Several Historical Monuments

Romania’s Ministry of Culture could halt refurbishment work on several historical monuments and redirect resources to other projects, so as to more efficiently use the insufficient amounts received from the state budget, Minister Kelemen Hunor announced Saturday.

Un simplu test de salivă poate prezice riscul de orbire

Un simplu test genetic de salivă este capabil să identifice cu maximă acurateţe riscul de degenerescenţă maculară, maladia care reprezintă principalul factor de orbire.

Argintul – metal preţios şi pentru sănătate

Argintul, un metal strălucitor folosit cu precădere pentru confecţionarea bijuteriilor, prezintă o serie de proprietăţi benefice şi pentru sănătate.

Sergiu Nicolaescu: Nu intenţionez să plec din PSD

Senatorul PSD Sergiu Nicolaescu spune că, deşi a fost nemulţumit că nu a putut participa la Congresul partidului, nu intenţionează să părăsească formaţiunea, el negând informaţiile apărute în presă legate de o eventuală demisie a sa din PSD.

O şcoală germană recunoaşte comiterea de abuzuri sexuale asupra elevilor în anii ’70-’80

O şcoală germană asociată UNESCO a recunoscut sâmbătă comiterea unor abuzuri sexuale asupra elevilor în anii '70 şi '80, într-un moment în care mai multe instituţii catolice germane sunt afectate de scandaluri legate de abuzurile comise asupra copiilor.

Gavrilescu: Rezultatul a fost echitabil, suntem fericiţi pentru calificarea în semifinale

Preşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, după ce handbalistele s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor, că remiza de la Dinamo Volgograd e una echitabilă.

Orban: Dacă mă alegeţi, nu îl pun secretar general pe Stroe

Candidatul PNL la preşedinţia partidului Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, în cadrul Congresului, că, dacă va fi ales în fruntea partidului, nu îl va numi secretar general pe Radu Stroe, ci va găsi pe cineva mai bun, şi nici nu va găsi vreo blondă pe care să o pună consilier sau ministru.

Petre Roman: Pentru unii, „liberal” este un parfum cu care te dai pentru că miroase bine

Consilierul lui Crin Antonescu, fostul premier Petre Roman, a afirmat, sâmbătă, la congresul PNL, că pentru mulţi liberali a fi liberal este "un parfum" cu care te dai pentru că miroase bine.

Ludovic Orban: Lista mea, de fapt, este lista tuturor membrilor PNL

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban, candidat la şefia partidului, a prezentat, sâmbătă, delegaţilor la Congres, lista cu propunerile pentru conducerea partidului.

Fiul de 11 ani al preşedintelui azer, proprietarul mai multor vile de lux la Dubai

Fiul în vârstă de 11 ani al preşedintelui azer este proprietarul a nouă vile de lux din Dubai, în valoare de zeci milioane de euro, relatează The Times, în ediţia electronică de sâmbătă.

Roboţii au jucat fotbal la cel mai mare târg High-Tech din Europa – FOTO, VIDEO

În timp ce febra Cupei Mondiale din 2010 creşte, o mână de roboţi fotbalişti, de dimensiunea unor mere, a entuziasmat, marţi, publicul de la CeBIT, cel mai mare târg de tehnologie din Europa, jucând un meci care l-ar fi făcut să pălească de invidie şi pe Cristiano Ronaldo.

Antonescu: PNL va pregăti guvern alternativ şi un corp de parlamentari din umbră

Candidatul PNL la preşedinţia partidului Crin Antonescu a anunţat, sâmbătă, în cadrul prezentării moţiunii sale politice, că PNL va pregăti un corp de parlamentari din umbră, viitorii candidaţi pentru fiecare colegiu, precum şi un guvern alternativ, care va monitoriza actualul Executiv.

Orban: Dacă voi fi şeful PNL, nu va exista modelul „perechii sinistre”

Ludovic Orban, candidat la preşedinţia PNL, a afirmat, sâmbătă, că, dacă va fi ales şeful liberalilor, următorul congres nu se va mai desfăşura în Casa Poporului, bântuită "de stafia comunismului, de perechea sinistră", asigurându-i pe liberali că în partid nu va exista modelul "perechii sinistre".

Deepcentral cântă în Rusia

Trupa Deepcentral va susţine, pe 7 martie, un concert într-un club din Rusia. Hiturile "Russian Girl", "Cry it away" şi "In Love" vor putea fi ascultate de către publicul rus, live, pe 7 martie, în clubul Honey din Yaroslav.

Anamaria Ferentz ar poza goală la 50 de ani

Cântăreaţa Anamaria Ferentz, una dintre vedetele noului sezon "Dansez pentru tine", a declarat la ProFM că este gata să renunţe din nou la haine pentru un pictorial incendiar abia la 50 de ani.

Antonescu: Logica democratică nu exclude o colaborare chiar şi cu un partid de stânga

Candidatul la şefia PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, odată cu prezentarea moţiunii sale politice, că, deşi PSD este un adversar politic, "logica democratică nu exclude posibilitatea colaborării, la guvernare sau în opoziţie, chiar şi cu un partid de stânga".

Zece sfaturi pentru a avea o căsnicie fericită

Cuplurile ating nivelul maxim de fericire la doi ani, 11 luni şi opt zile de la data la care s-au căsătorit, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie.

„Alma Mater” cere deblocarea posturilor din învăţământul superior

Federaţia "Alma Mater" cere ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, deblocarea cât mai rapidă a posturilor din învăţământul superior, pentru a putea fi organizate concursurile de promovare a cadrelor didactice şi precizează că acest lucru nu va produce creşteri ale cheltuielilor bugetare.

Sarmeş: Nu se pune problema înlocuirii lui Falub

Acţionarul clubului Unirea Alba Iulia, Marian Sarmeş, a declarat, sâmbătă, că nu se pune problema înlocuirii antrenorului Adrian Falub, ceea ce îl interesează acum fiind doar ca echipa să obţină un rezultat bun în meciul cu Poli Iaşi.

Antonescu: N-am avut capacitatea de a pune în operă măsurile care să corijeze lucrurile ce nu mergeau

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, în prezentarea raportului privind mandatul său, că după eroparlamentare liderii au încercat să îndrepte lucrurile ce nu mergeau din cauza menţinerii celor două tabere de la Congresul din 2009, dar n-au reuşit să pună în aplicare toate măsurile necesare

Putin i-a propus lui Ianukovici să trimită la Moscova slănină în loc de politicieni

Premierul rus, Vladimir Putin, cunoscut pentru limbajul său dur, i-a cerut vineri noului preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, să trimită la Moscova slănină ucraineană în loc de oameni politici de la Kiev.

Ministerul Culturii ar putea închide mai multe şantiere de reabilitare a monumentelor istorice

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional ar putea închide mai multe şantiere de reabilitare a monumentelor istorice aflate în stadiu avansat al lucrărilor pentru a orienta sumele spre alte şantiere şi a eficientiza, astfel, sumele insuficiente primite de la bugetul de stat.

Robert Mueller, mulţumit de cooperarea între FBI şi Poliţia Română

FBI şi Poliţia Română au arestat în ultimul an şi jumătate mai mult de 100 de români implicaţi în fraude informatice, iar România este unul dintre cei mai buni parteneri ai poliţiei federale americane, a declarat directorul FBI, Robert Mueller, într-o conferinţă desfăşurată la San Francisco.