Mediafax Echipa

CFR Cluj – Steaua Bucureşti, scor 1-1, în Liga I – GALERIE FOTO

Echipa CFR Cluj a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), cu formaţia Steaua Bucureşti, în ultimul meci al etapei a XIX-a a Ligii I.

Băsescu: Nu am nicio legătură cu independenţii şi cu ruperile din PSD

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că nu are "nicio legătură cu independenţii şi cu ruperile din PSD".

Marina chiliană nu a dat alerta de tsunami suficient de devreme

Marina chiliană a comis o eroare neavertizând într-o primă fază în legătură cu riscul de tsunami pe coastă după seismul cu magnitudinea de 8,8 care a afectat statul sud-american sâmbătă, a declarat duminică ministrul Apărării, Francisco Vidal.

Băsescu către jurnalişti: Sunt mai sănătos ca toţi patronii voştri şi la minte, şi la corp

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, duminică seara, jurnaliştilor care îl aşteptau la ieşirea dintr-un restaurant aflat în zona 1 mai, că este "mai sănătos ca toţi patronii" lor "şi la minte, şi la corp".

Cel puţin 708 morţi în Chile, în urma cutremurului de sâmbătă – VIDEO

Cel puţin 708 persoane au murit în Chile în urma seismului şi a valului seismic care au afectat centrul şi sudul ţării, sâmbătă, potrivit unui bilanţ actualizat comunicat duminică de preşedintele Michelle Bachelet.

Bob Dylan To Hold Concert In Bucharest On June 2

American singer and songwriter Bob Dylan will hold a concert in Bucharest on June 2, according to the musician’s official site.

Stoica: Ce s-a întâmplat azi mă face să cred că toate tunurile sunt îndreptate împotriva noastră

Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat că ceea ce s-a întâmplat la partida din deplasare cu Rapid, scor 1-1, îl face să creadă că tunurile sunt îndreptate împotriva campioanei României, făcând aluzie la arbitraj.

Trei tinere au ajuns la Urgenţă cu alergii din cauza unor produse cosmetice – VIDEO

Trei tinere din Iaşi, între care o studentă, sunt internate în stare gravă în Spitalul de Urgenţe din Iaşi, în urma unor alergii severe cauzate de utilizarea unor produse cosmetice pe care le-au cumpărat de la colţ de stradă sau din piaţă.

Vierme de aproape zece centimetri în ochiul unui bărbat – VIDEO

Medicii de la Spitalul Clinic de Oftalmologie din Bucureşti au scos, duminică, un vierme de aproape zece centimetri din ochiul unui bărbat de aproape 60 de ani.

Magazinele din Concepcion, jefuite de persoanele rămase fără provizii – VIDEO

Câteva zeci de persoane au jefuit duminică dimineaţă un supermarket din oraşul Concepcion, cel mai grav afectat de cutremurul din Chile, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea chiliană, care a anunţat şi alte cazuri de jaf.

Manea: Iau în calcul şi demisia, poate ar fi bun un şoc la echipă acum

Antrenorul formaţiei Rapid, Nicolae Manea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că ia în calcul şi varianta de a demisiona, spunând că plecarea sa ar putea constitui un şoc la echipă.

Ahmadinejad: Israelul şi-a „pierdut sensul de a exista”

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahamadinejad, a declarat că Israelul, inamicul declarat al Teheranului, şi-a "pierdut sensul de a exista" şi este o sursă de instabilitate în regiune, în cadrul unei conferinţe la care au asistat, duminică, lideri palestinieni radicali.

Romania’s Economy Min Resumes Debates On Draft Law Supporting Young Entrepreneurs

Romanian youths that plan to set up firms will be exempt from paying taxes on profit and salaries in the first three years, according to a draft law put up for public debate by Romania’s Ministry of Economy, Commerce and Business Environment, after a similar draft act was debated in September 2009.

Guvernul pregăteşte o ordonanţă de delimitare clară a frontierei dintre România şi Ucraina

Guvernul va discuta, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care va delimita clar frontiera între România şi Ucraina, în zona judeţelor Satu Mare, Maramureş şi Suceava, prin care va fi tăiată o suprafaţă de 240 kilometri pădure, a anunţat, duminică, la Guvern, ministrul de Interne, Vasile Blaga.

Ronny Levy: Pentru mine rezultatul nu este echitabil

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, israelianul Ronny Levy, a declarat că rezultatul meciului terminat, duminică, la egalitate, scor 1-1, pe terenul formaţiei Rapid Bucureşti, nu este echitabil pentru el.

Emil Săndoi: Avem prea puţine meciuri amicale pentru pregătirea partidelor oficiale

Selecţionerul echipei de tineret, Emil Săndoi, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reprezentativa pe care o conduce are prea puţine partide de amicale înaintea meciurilor cu Rusia şi Moldova, contând pentru preliminariile Campionatului European din 2011.

Rapid Bucureşti – Unirea Urziceni, scor 1-1, în Liga I

Echipa Rapid Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), cu formaţia Unirea Urziceni, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I.

Ciucă: Obiectivele prevăzute în protocolul Alianţei PSD+PC au fost „consumate”

PC va merge singur în alegerile locale din 2012, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Bogdan Ciucă, arătând că obiectivele prevăzute în protocolul Alianţei PSD+PC au fost "consumate".

Viorel Moldovan: La 1-0 pentru Astra, arbitrul Petrescu nu ne-a acordat un penalti

Antrenorul echipei FC Braşov, Viorel Moldovan, a declarat, după meciul pierdut, duminică, pe terenul formaţiei Astra Ploieşti, scor 1-2, că, la 1-0 pentru gazde, arbitrul Radu Petrescu nu a acordat un penalti în favoarea elevilor săi.

Romania’s Nuclear Power Plant Cernavoda Shuts Down Nuclear Reactor Due To Technical Problems

Romania’s nuclear power plant in Cernavoda Sunday morning temporarily shut down one of its nuclear reactors, following certain problems in the building protecting the Unit 2 nuclear reactor.

Antonescu: Salut candidatura lui Orban la şefia PNL, e binevenită şi normală

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că salută candidatura lui Ludovic Orban la şefia partidului, precizând că este o candidatură binevenită şi normală, dar precizând că referirea acestuia privind periclitarea democraţiei interne prin liste este pompoasă.

Orban: Mă bazez pe sprijinul fiecărui delegat, la Congres, nu voi pleca din PNL dacă pierd

Liberalul Ludovic Orban a declarat, duminică, că la Congresul PNL se bazează pe sprijinul fiecărui delegat pentru a obţine şefia formaţiunii liberale, menţionând că nu va demisiona din partid în cazul în care nu va obţine funcţia de preşedinte al PNL.

Orban: Candidatura lui Cataramă nu face bine, percepţia sa despre interesul PNL e complet străină

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, că, în opinia sa, candidatura lui Cataramă nu face bine din cauza ieşirii sale publice înainte de prezidenţiale, când a spus că Antonescu va scoate un scor de 5%, menţionând că percepţia lui Cataramă e complet străină de interesul PNL.

Bob Dylan va susţine un concert în România

Artistul Bob Dylan va susţine un concert la Bucureşti pe data de 2 iunie, informează site-ul oficial al artistului, nefiind specificate însă şi alte detalii despre eveniment.

Sute de persoane au participat la funeraliile militarului ucis în Afganistan

Sublocotenentul post-mortem Florin Bădiceanu, ucis în Afganistan, a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în localitatea argeşeană Budeasa, la funeralii luând parte sute de persoane.

Ludovic Orban va candida la preşedinţia PNL

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat,duminică, într-o conferinţă de presă că va candida la preşedinţia formaţiunii liberale.

Voiculescu: PC a fost şi va rămâne un partid independent

Preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu a declarat, duminică, că PC a fost şi va rămâne un partid independent, care nu are acorduri politice care să-l oblige la o alianţă cu niciun partid şi că PC, PSD şi PNL pot realiza o opoziţie unită "împotriva statului care generează nevoi".

Orban: Pot să fac echipă şi cu Antonescu, şi cu Tăriceanu; eu să fiu preşedintele PNL

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, că poate face echipă şi cu Crin Antonescu, care în opinia sa este cel mai bun candidat pentru preşedinţie, şi cu Călin Popescu Tăriceanu, cel mai bun candidat pentru funcţia de premier, iar el să fie doar preşedintele partidului.

Toyota a ignorat sistematic legea

Constructorul auto japonez Toyota a ignorat sistematic legea şi nu a furnizat justiţiei documente esenţiale în cazul mai multor procese iniţiate de persoane accidentate din cauza unor defecţiuni ale maşinilor, a declarat preşedintele unei comisii a Congresului SUA, potrivit Wall Street Journal.

Astra Ploieşti – FC Braşov, scor 2-1, în Liga I

Formaţia Astra Ploieşti s-a impus, duminică, în faţa echipei FC Braşov, cu scorul de 2-1 (1-0), într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I.

Un cap uriaş al faraonului Amenhotep al III-lea, descoperit la Luxor

Un cap uriaş din granit roşu al faraonului Amenhotep al III-lea, bunicul lui Tutankhamon, vechi de circa 3.000 de ani, a fost descoperit în templul său funerar de la Luxor, a anunţat, duminică, ministerul egiptean al Culturii.

Accidentare gravă pentru fotbalistul echipei Arsenal, Aaron Ramsey – VIDEO

Mijlocaşul formaţiei Arsenal, Aaron Ramsey, a fost accidentat grav la piciorul drept, sâmbătă, în urma unui fault îngrozitor al lui Ryan Shawcross, în meciul cu Stoke City, scor 3-1, în campionatul Angliei.

Anamaria Ferentz concurează la „Dansez pentru tine”

Anamaria Ferentz este una dintre vedetele care vor concura în noul sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", care va începe pe 19 martie.

Iuliana Luciu, concurentă în noul sezon „Dansez pentru tine”

Iuliana Luciu participă în cel de-al nouălea sezon "Dansez pentru tine", care va începe pe 19 martie, la Pro TV, informează postul de televiziune.

FOCUS: PC şi-a început Congresul cu un imn nou şi l-a încheiat cu o horă

Noul imn al PC, Fuego, mărţişoarele şi întrebarea: "De ce PC nu stă pe propriile picioare?", au fost temele care i-au preocupat pe delegaţii conservatori veniţi, duminică, la Congres să-şi aleagă preşedintele.

Doru Todoruţ participă la „Dansez pentru tine”

Doru Todoruţ este vedetă în cel de-al nouălea sezon "Dansez pentru tine", care va începe pe 19 martie, la Pro TV, informează postul de televiziune.

Daniel Constantin este noul preşedinte al PC

Delegaţii la Congresul extraordinar al PC l-au ales, duminică, pe Daniel Constantin în funcţia de preşedinte al partidului, el obţinând 975 de voturi din cele 1373 voturi valabil exprimate.

Legea prin care tinerii sunt scutiţi de impozite pentru firme, din nou în dezbatere

Tinerii care intenţionează să înfiinţeze o microîntreprindere vor fi scutiţi, trei ani, de la plata impozitelor pe profit şi salarii, în baza unui proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri după ce în septembrie a mai fost discutat un act similar.

Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost oprită din cauza unei defecţiuni

Unitatea 2 a centralei nuclearelectrice de la Cernavodă a fost oprită duminică dimineaţă, în mod controlat, din cauza detectării unei scăpări de agent primar în interiorul cladirii de protecţie a reactorului.

Liderul militar al ETA a fost arestat în Franţa

"Liderul militar" al organizaţiei separatiste armate ETA, Ibon Gogeascoechea Arronategui, a fost arestat duminică dimineaţa în Basse-Normandie (nord-vestul Franţei), a anunţat Ministerul spaniol al Afacerilor Interne, într-un comunicat.