Mediafax Echipa

CE va elibera la începutul lunii martie următoarea tranşă de împrumut, de 1 mld. euro

România va primi următoarea tranşă de împrumut din acordul încheiat cu Comisia Europeană, în valoare de un miliard de euro, la începutul lunii martie, potrivit unei decizii adoptate marţi de Consiliul miniştrilor de Finanţe ai statelor UE - ECOFIN.

Reteţă din carne de pisică în direct la TV! Prezentatorul a fost concediat

Un cunoscut bucătar din Italia, Beppe Bigazzi, a rămas fără emisiune după ce a prezentat o reţetă despre cum poate fi gatită carnea de pisică.

La examenul psihologic, profesoara care a pălmuit un poliţist a fost declarată „aptă condiţionat”

Şeful ISJ Mureş, Dumitru Matei, a declarat, miercuri, că profesoara din Sânpaul care a pălmuit un poliţist nu a putut fi audiată de comisia de anchetă disciplinară, întrucât este în concediu medical, dar apare la posturi TV, Matei reclamând conduita medicului care i-a dat femeii concediu medical.

Ionuţ Negoiţă va investi într-un spital şi o clinică medicală

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă va începe în vara acestui an un proiect în Bucureşti, care va include un spital, o clinică medicală, dar şi spaţii comerciale şi câteva sute de locuinţe, investiţii estimate la 35-40 milioane de euro.

Guvernul a aprobat lista cu obiectivele de investiţii în turism pentru 2010

Guvernul a aprobat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), o listă cu programele şi proiectele de investiţii în turism finanţate, în 2010, de la bugetul de stat cu o sumă totală de 40 de milioane de euro.

Sabău: Am emoţii pentru întoarcerea mea la Bistriţa

Antrenorul echipei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, marţi, că are emoţii pentru prima etapă a returului Ligii I, când formaţia pe care o pregăteşte va întâlni, în deplasare, fosta sa echipă, Gloria Bistriţa.

Nicuşor Constantinescu: Decizia lui Iliescu de a se retrage din funcţii este una „benefică”

Prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat, miercuri, că decizia lui Ion Iliescu de a se retrage din toate funcţiile din partid este "benefică", precizând că în 2005 şi în 2006 el a votat împotriva rămânerii lui Iliescu la conducerea partidului.

Guvernul interzice ministerelor să încheie contracte de publicitate, doar Boc poate acorda derogări

Guvernul a decis ca ministerele să nu mai încheie contracte de publicitate pentru un interval de şase luni, din cauza fondurilor limitate, orice derogare de la această interdicţie fiind valabilă doar cu avizul personal al premierului Emil Boc, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Romanian Food Expert Mencinicopschi Refutes Egg Producers’ Accusations

Romanian professor Gheorghe Mencinicopschi told MEDIAFAX on Wednesday that the statements the Poultry Breeders’ Union accuse him of making were actually made by officials of animal rights organization “Vier Pfoten,” and that he will sue the Union for libel and restricting the right to information.

Ponta: Îl consider pe Diaconescu partenerul meu de proiect politic pentru a reforma PSD

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, că îl consideră pe Cristian Diaconescu partenerul său de proiect politic pentru a reforma PSD în următorii ani şi, indiferent de rezultatul votului, va lucra împreună cu acesta "pentru partid".

Vanghelie: Geoană s-ar putea supăra decât c-a fost puncte-puncte, dar a fost o glumă

Marian Vanghelie a declarat, pentru "Gândul", că a vorbit cu Mircea Geoană despre înregistrarea audio, difuzată miercuri, în care foloseşte un limbaj ireverenţios la adresa acestuia şi i-a explicat că a fost o glumă, el apreciind că preşedintele PSD "s-ar putea supăra decât c-a fost puncte-puncte".

Dragnea: L-am rugat pe Geoană să nuanţeze ideea de candidatură în echipă

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că i-a solicitat liderului partidului, Mircea Geoană, să nuanţeze propunerea candidaturilor pe liste la Congres şi a apreciat că acesta va face acest lucru.

Ion Caramitru: Dacă îmi daţi o piesă românească bună, o mănânc cu fulgi cu tot

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a declarat, în timpul unei dezbateri care a avut loc miercuri, la Sala 99 a TNB, că nu are nicio reţinere în a include piese româneşti în repertoriul instituţiei pe care o conduce, singura condiţie fiind calitatea acestora.

Judecătorul Jipa de la instanţa supremă, pus sub învinuire într-un nou dosar al lui Cătălin Voicu

Cristian Jipa, judecător la secţia penală a instanţei supreme, a fost pus sub acuzare într-un nou dosar al senatorului Cătălin Voicu, disjuns din cel în care parlamentarul este cercetat alături de omul de afaceri Costel Căşuneanu.

Modificările aduse Legii avocaturii au fost declarate neconstituţionale

Modificările aduse Legii avocaturii au fost declarate neconstituţionale, după ce un consilier juridic constănţean a contestat în instanţă OUG 159/2008 privind exercitarea profesiei de avocat, decizia Curţii Constituţionale urmând a fi motivată şi publicată.

Tarantino vrea să facă un western despre sclavie

Regizorul american Quentin Tarantino a evocat într-un interviu recent nu doar posibilitatea lansării celui de-al treilea film din seria "Kill Bill", ci şi a unui western, a cărui intrigă va gravita în jurul sclaviei şi a cărui acţiune va fi plasată în sudul Americii, informează allocine.fr.

Rusia consideră că Mihail Saakaşvili este „persona non grata”

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, este "persona non grata" pentru Rusia, afirmă preşedintele rus, Dmitri Medvedev, sugerând că relaţiile bilaterale nu se vor îmbunătăţi cât timp liderul georgian se va afla la putere.

Jean Michel Jarre revine în România

Jean Michel Jarre revine în România, pe 3 iunie, la Sala Palatului din Capitală, cu un spectacol la care audienţa poate lua parte direct şi care introduce conceptul "all-in-one-show" - un mix de tehnologie de ultimă generaţie în materie de sunet, lumini şi efecte speciale, informează organizatorii.

Mihai Ghimpu: Republica Moldova nu se va uni niciodată cu România

Republica Moldova nu se va uni niciodată cu România, a declarat miercuri şeful interimar al statului şi preşedinte al Parlamentului moldovean, Mihai Ghimpu, într-o discuţie cu cititorii unui cotidian moldovean, relatează agenţia rusă RIA Novosti, în pagina electronică.

Ucraina: Curtea Supremă Administrativă suspendă decizia privind rezultatul alegerilor

Curtea Supremă Administrativă din Ucraina a anunţat miercuri că decizia privind rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost suspendată pe durata analizării recursului depus de Iulia Timoşenko pentru invalidarea victoriei lui Viktor Ianukovici.

USAID acordă fără licitaţie un contract în Haiti firmei unui prieten al lui Bill Clinton

Agenţia americană pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) a alocat, fără licitaţie, un contract pentru lucrări în Haiti unui lobbyist cu "legături politice" care este un prieten apropiat al fostului preşedinte Bill Clinton, informează Fox News, în pagina online.

Boc a cerut miniştrilor conferinţe de presă cel puţin o dată la două săptămâni

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor să organizeze conferinţe de presă cel puţin o dată la două săptămâni, în care să prezinte principalele proiecte iniţiate, astfel încât să fie asigurată o mai bună comunicare, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Nicoleta Luciu este mai sexy de când este mămică

Nicoleta Luciu consideră că are mai mult sex appeal decât înainte să fie mămică şi că, deşi a născut un băieţel în urmă cu un an, actriţa este în continuare mândră de formele ei, potrivit perfecte.ro.

Tinerii sunt mai dispuşi să plătească pentru conţinut online

Tinerii sunt mai dispuşi să plătească pentru conţinutul online, comparativ cu persoanele mai în vârstă, potrivit unui studiu Nielsen la care au participat respondenţi din 52 de ţări.

Augusta Lazarov – Head of Entertainment la postul Antena 1

Augusta Lazarov a preluat, începând cu data de 15 februarie, funcţia de Head of Entertainment la Antena 1, urmând să se ocupe de coordonarea şi dezvoltarea programelor de divertisment ale postului.

Romanian Egg Producers Sue Animal Rights Organization Over Recent Statements

The members of the Romanian Union of Poultry Breeders (UCPR) demanded reparations from professor Gheorghe Mencinicopschi, whom they accuse of misinforming the population and seriously damaging the image of egg producers in Romania, which could have grave consequences.

Bebeluşii devin bilingvi încă din stadiul intrauterin

Bebeluşii care se dezvoltă într-un mediu bilingv învaţă să facă diferenţa dintre cele două limbi încă din stadiul intrauterin, potrivit unui studiu publicat recent în revista americană Psychological Science.

Lenea are denumire ştiinţifică: tulburare tempo-cognitivă

Te muţi toată ziua de pe fotoliu, pe canapea, din pat, la televizor, simţi că nu îţi poţi strânge forţele pentru a ieşi din casă nici măcar pentru întâlnire cu prietenii? De acum, lenea are o denumire ştiinţifică: tulburare tempo-cognitivă, informează csid.ro.

Universitatea Craiova va putea disputa partidele din retur pe stadionul din Severin

Clubul Universitatea Craiova va putea disputa partidele de pe teren propriu, contând pentru acest retur de campionat, pe stadionul "Municipal" din Drobeta Turnu Severin, după ce o comisie formată din Viorel Duru şi Sorin Satmari, a inspectat arena din Mehedinţi.

Romania Ups Housing Program’s Guarantee Cap To EUR75,000

Romania's government on Wednesday raised the upper guarantee cap for the first-time homebuyer credit to EUR75,000 per loan, from a previous EUR60,000, Finance Minister Sebastian Vladescu said.

Mencinicopschi: Afirmaţiile nu-mi aparţin, îi dau în judecată pentru calomnie

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi susţine că afirmaţiile referitor la care a fost acuzat de către Uniunea Crescătorilor de Păsări nu-i aparţin lui, ci reprezentanţilor "Vier Pfoten" şi că va da în judecată uniunea pentru calomnie şi îngrădirea dreptului la informare.

Copos: Vreau ca Rapid să joace finala Cupa Europei Centrale cu Ferencvaros

Acţionarul majoritar George Copos a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că vrea ca Rapid să joace la vară finala Cupa Europei Centrale cu Ferencvaros Budapesta, nedisputată în 1940 din cauza războiului, profitând de faptul că ambele cluburi au acelaşi sponsor principal Unibet.

FOCUS: Unirea Urziceni, a patra echipă din România care evoluează în primăvara europeană după 1989

Formaţia Unirea Urziceni este a patra echipă din România şi prima din provincie care evoluează în "primăvara europeană" după 1989, gruparea campioană urmând să întâlnească, joi, pe Stadionul Anfield, pe FC Liverpool, în 16-imile de finală ale Ligii Europa.

Ionuţ Badea vrea să debuteze cu victorie ca antrenor al echipei Internaţional Curtea de Argeş

Antrenorul formaţiei Internaţional Curtea de Argeş, Ionuţ Badea, vrea să debuteze cu victorie la noua sa echipă, în partida cu Oţelul Galaţi, care se va disputa vineri, de la ora 14.00, în cadrul etapei a XVIII.

Poliţistul din Mureş implicat în altercaţia cu o profesoară, sancţionat disciplinar

Poliţistul din Sânpaul care a fost pălmuit de o profesoară şi a ripostat în acelaşi mod a fost sancţionat disciplinar de conducerea Poliţiei Judeţene Mureş, în timp ce localnicii au făcut cerere la Primărie pentru a organiza un miting de susţinere pentru acesta.

Pădureanu: Ar fi rău să pierdem meciul cu Timişoara

Preşedintele Gloriei, Jean Pădureanu, a declarat că nu ştie cât de bun ar fi un egal în meciul cu FC Timişoara, din etapa a XVIII-a a Ligii I, dar se gândeşte ce neplăcută ar fi o înfrângere în disputa cu echipa fostului antrenor al Bistriţei, Ioan Ovidiu Sabău.

Gazprom Could Give Up Middlemen In Gas Deal With Romania – Ministry

Russia’s giant Gazprom could deliver natural gas to Romania directly via state-run Romgaz Medias, without third party distributors, Romanian Economy Ministry said in a statement Wednesday.

Grigoraş: Nu voi putea conta pe cinci jucători în meciul cu Rapid

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că pentru meciul din prima etapă a returului, cu Rapid Bucureşti, de pe teren propriu, nu va putea conta pe cinci jucători.

Guus Hiddink va antrena naţionala Turciei din vară

Antrenorul olandez Guus Hiddink, actualmente selecţionerul Rusiei, dar care a anunţat că va părăsi acest post la finalul contractului său, la 30 iunie, va prelua din luna august conducerea tehnică a reprezentativei Turciei, a anunţat, miercuri, Federaţia Turcă de Fotbal (FTT).

Tinerii care nu se prezintă la centrele militare pentru luarea în evidenţă, amendaţi cu 100-300 lei

Tinerii în vârstă de 18 ani care nu se prezintă la centrele militare în termenul legal de şase luni de la împlinirea acestei vârste pentru a fi luaţi în evidenţă vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 300 lei, a decis Guvernul, argumentând că numărul tinerilor luaţi în evidenţă a scăzut mult.