Mediafax Echipa

Băsescu: Fără cele 2 tranşe de la FMI şi UE putem fi în imposibilitatea de a plăti salarii şi pensii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că "fără să tragem cele două tranşe de la FMI şi UE în octombrie, noiembrie, decembrie, putem fi în imposibilitatea de a plăti salariile şi pensiile".

Orban: Băsescu trage de timp, orice zi întârziere este împotriva intereselor României

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, referitor la declaraţiile şefului statului, că Traian Băsescu trage de timp, concluzionând că orice zi întârziată în adoptarea acestei soluţii este împotriva intereselor României.

Băsescu: PDL a cerut să transmită o propunere de premier, renunţând la candidatura anunţată marţi

Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, că PDL, renunţând la candidatura anunţată la consultările de marţi, a făcut solicitarea să poată transmite o propunere de prim-ministru la Preşedinţie, plecând de la premisa că este partidul cu cel mai mare număr de parlamentari.

Băsescu: Am rugat partidele să mai discute până joi la prânz

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a rugat partidele să continue discuţiile pe tema nominalizării premierului "până mâine în jurul prânzului", el făcând, totodată, un apel la "responsabilitate".

Băsescu: Vă sugerez un guvern de uniune naţională

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la consultarea cu partidele, că le "sugerează" un guvern de uniune naţională, pentru ca partidele să nu se acuze între ele.

Băsescu: Partidele să îşi asume guvernarea, nu este potrivit un guvern de tehnocraţi

Preşedintele Traian Băsescu a cerut partidelor, la Cotroceni, să se gândească să-şi asume guvernarea pentru că un guvern de tenhocraţi nu este potrivit în contextul în care democraţia din România este certă.

Băsescu: Avem nevoie de un premier cu experienţă economică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România are nevoie, în prezent, de un premier care să aibă experienţă economică, în relaţia cu băncile şi cu instituţiile economice şi financiare internaţionale.

Marko Bela: Am propus totuşi celor de la PDL să analizeze posibilitatea susţinerii lui Iohannis

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, miercuri seară, la ieşirea din sediul central al PDL, unde are loc o întâlnire între cele două partide, că Uniunea a stabilit, imediat după consultările de la Cotroceni, să aibă o discuţie cu democrat-liberalii.

ONU le cere părţilor anchete credibile în legătură cu ofensiva israeliană din Gaza

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, le-a cerut israelienilor şi palestinienilor să desfăşoare "anchete credibile" în legătură cu acuzaţiile de crime de război sau împotriva umanităţii comise în conflictul din Gaza, a declarat miercuri un oficial de rang înalt al organizaţiei.

Băsescu acceptă un premier independent cu condiţia formării unui Guvern politic

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, reprezentanţilor partidelor parlamentare că a înţeles că acestea optează pentru un prim-ministru independent şi a afirmat că acest lucru poate fi discutat, cu condiţia ca restul guvernului să fie politic.

Băsescu, partidelor: Lăsaţi candidaţii la prezidenţiale în campanie, partidele să guverneze

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, marţi, partidelor prezente la Cotroceni, să lase candidaţii la prezidenţiale "să facă campanii ieftine", iar formaţiunile poilitice să se ocupe de guvernare.

Romanian Pres OKs Law Regulating Food Product Supplier, Vendor Relations

Romanian President Traian Basescu signed on Wednesday the decree promulgating the Law on the sale of food products.

Andreea Marin Bănică va lansa volumul „Preţuieşte viaţa” şi o linie de îmbrăcăminte pentru bebeluşi

Vedeta de televiziune Andreea Marin Bănică va lansa, în noiembrie, volumul "Preţuieşte viaţa", urmând ca, pe 1 decembrie, să scoată pe piaţă şi o linie de îmbrăcăminte pentru bebeluşi.

NATO le cere ţărilor membre să îşi suplimenteze trupele în Afganistan

Purtătorul de cuvânt al NATO a salutat miercuri decizia Marii Britanii de a trimite efective suplimentare în Afganistan şi le-a cerut celorlalte ţări aliate să urmeze exemplul Londrei.

Le Monde: Criza politică agravează efectele crizei economice în România

Criza politică declanşată în România după căderea Guvernului condus de Emil Boc, în urma unei moţiuni de cenzură, agravează efectele recesiunii cu care se confruntă ţara, comentează Le Monde.

Romanian Pres Disagrees With Appointing A Technocratic Government

Romanian president Traian Basescu told political parties, in the meeting held at the presidential palace, that they should assume government, because a government of technocrats is not suitable in a context where democracy is guaranteed in Romania.

Romanian Pres Pleads For National Union Government

Romanian President Traian Basescu said Wednesday, in consultations with the political parties, that “he suggests” a national union government, to prevent parties from pointing fingers at each other.

Local Taxes In Romanian Capital To Rise 15% As Of 2010

Inhabitants of Romania’s capital, Bucharest, may pay 15% higher local taxes in 2010, up to 15.49% more for buildings, depending on their location and the materials they are made up of, according to a City draft law.

Citi: Leul se va deprecia la 4,32 lei/euro până la sfârşitul anului

Citi a revizuit estimările privind cursul de schimb la finele anului, de la 4,18 lei/euro la 4,32 lei/euro, dar anticipează că moneda nţională se va întări în raport cu euro în 2010, ca urmare a reducerii instabilităţii politice şi a incertitudinilor privind implementarea acordului cu FMI.

Tăriceanu: O variantă în lucru pentru după prezidenţiale – Iohannis premier cu Guvern politic

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, la o emisiune de la Antena 3, că două dintre posibile variante de Guvern după prezidenţiale ar putea fi menţinerea lui Klaus Iohannis ca premier şi formarea unui guvern politic sau formarea unei coaliţii care să-l menţină pe Iohannis.

Iohannis: Eu voi face propunerile de miniştri

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, în eventualitatea în care va fi desemnat prim ministru, va face personal nominalizările pentru funcţiile de miniştri, după ce se va consulta, însă, cu formaţiunile politice care l-au propus şi care îl sprijină.

Băsescu a promulgat legea privind comercializarea produselor alimentare

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, Decretul pentru promulgarea Legii privind comercializarea produselor alimentare.

Iohannis: Am acceptat propunerea de a fi nominalizat ca premier

Primarul Sibiului Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a acceptat propunerea de a fi nominalizat pentru postul de premier din partea PNL-PSD-PC-UDMR şi a grupului minorităţilor naţionale.

Antonescu: Băsescu nu recunoaşte, nu respectă majoritatea PSD, PNL, PC, UDMR, minorităţi

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, după consultările cu Traian Băsescu, că se teme că şeful statului nu recunoaşte şi nu respectă majoritatea PSD-PNL-PC-UDMR-Minorităţi şi că preşedintele pune pe picior de egalitate 65% din Parlament cu 35%.

Năstase: Dacă Băsescu nu ţine cont de propunerea noastră, ne adresăm CC

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, înaintea negocierilor PNL-PSD-UDMR, că dacă preşedintele Băsescu nu va ţine cont de propunerea acestora pentru postul de premier, cele trei partide vor solicita o clarificare constituţională la CC.

Băsescu susţine o declaraţie de presă, la ora 19.30

Preşedintele Traian Băsescu susţine o declaraţie de presă, miercuri, la Cotroceni, la ora 19.30.

Geoană: Mergem în continuare cu nominalizarea lui Johannis

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri seara, la Senat, după ce s-a întors de la consultările de la Palatul Cotroceni, că PSD va susţine în continuare varianta Klaus Iohannis prim-ministru.

Geoană: Boc a avansat posibilitatea să nu fie el viitorul premier desemnat de PDL

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, după întâlnirea şefului statului cu partidele parlamentare de la Palatul Cotroceni, că în timpul negocierilor Emil Boc a avansat posibilitatea să nu fie el viitorul premier desemnat de PDL în eventualitatea unei candidaturi din partea acestui partid.

Pambuccian: Minorităţile îl susţin pe Iohannis şi pe nimeni altcineva

Grupul minorităţilor naţionale din Parlament susţine desemnarea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier, aceasta fiind singura variantă la care aceştia s-ar ralia, apreciind, în primul rând, independenţa politică a acestuia, un lucru "extrem de important" în România, a spus Varujan Pambuccian.

Geoană: Dacă există o altă majoritate pentru un alt candidat, atunci Băsescu ar avea legitimitate

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că dacă o propunere de premier din partea lui Traian Băsescu va întruni acordul unei majorităţi parlamentare, atunci şeful statului poate invoca o legitimitate constituţională.

Geoană: Un guvern politic de uniune naţională ar însemna un proces lung şi complicat

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, după întâlnirea şefului statului cu partidele parlamentare de la Cotroceni, că o eventuală constituire a unui guvern politic de uniune naţională, cum a propus preşedintele Băsescu, ar fi un proces lung şi complicat, care s-ar prelungi după alegeri.

Bucureştenii ar putea plăti în 2010 impozite şi taxe locale mai mari în medie cu 15%

Bucureştenii ar putea plăti în 2010 impozite şi taxe locale mai mari în medie cu 15 la sută, pentru clădiri urmând să crească, în funcţie de zonă şi materialul din care sunt construite, cu procente de până la 15,49, potrivit unui proiect al municipalităţii.

Putin: Este „prea devreme” pentru a discuta despre noi sancţiuni împotriva Iranului

Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri, la Beijing, că este "prea devreme" pentru a discuta despre noi sancţiuni împotriva Iranului în legătură cu programul său nuclear controversat.

Schimb de replici Băsescu-Geoană la începutul discuţiilor de la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, au avut un schimb de replici la începutul discuţiilor de miercuri de la Cotroceni, liderul PSD menţionând "noua majoritate" parlamentară PSD-PC-PNL-UDMR-minorităţi, iar şeful statului replicând: "Deocamdată am observat-o pe hârtie".

Persoanele care preferă apa plată tind să mănânce mai sănătos

Persoanele care îşi asigură cea mai mare parte din necesarul zilnic de lichide bând apă plată, în locul altor băuturi, tind să aibă şi un regim alimentar mai sănătos, potrivit unui studiu realizat în SUA, publicat în American Journal of Clinical Nutrition.

Borcea: Andone nu poate veni la Dinamo până în luna mai

Preşedintele executiv al clubului FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri, înaintea jocului amical dintre primele două echipe ale grupării sale, că tehnicianul Ioan Andone nu poate antrena în ţară până în luna mai a anului 2010, când îi expiră actualul contract.

AvtoVAZ, în pragul falimentului

Compania rusă AvtoVAZ, la care grupul Renault deţine o participaţie de 25%, se află în pragul falimentului, a declarat, miercuri, şeful Autorităţii de Audit din Rusia, Sergei Stepaşin.

Minorităţile îl susţin pe Iohannis în funcţia de premier şi înainte şi după prezidenţiale

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, miercuri, că deputaţii care reprezintă minorităţile îl susţin pe Klaus Iohannis pentru funcţia de premier, anunţând că aceştia vor propune ca Iohannis că conducă Executivul şi după alegerile prezidenţiale.

Sibienii nu au mers la adunarea menită a-l convinge pe Iohannis să rămână primar

Locuitorii Sibiului nu au răspuns mesajului care a circulat, miercuri, pe internet şi care îi îndemna să se adune în Piaţa Mare a oraşului pentru a-l convinge pe Klaus Iohannis să rămână la Primărie, astfel că la locul anunţat au fost prezenţi doar câţiva jurnalişti.

Băsescu: Am luat act de propunerea privindu-l pe Iohannis

Băsescu le-a spus liderilor partidelor parlamentare invitaţi la consultări că a luat act de propunerea privind eventuala desemnare a lui Klaus Iohannis în funcţia de premier, afirmând că a dat deja un răspuns atunci când s-a referit la posibilitatea unui guvern politic condus de un independent.