Mediafax Echipa

Mircea Rădulescu propune modificarea regulamentului antrenorilor

Directorul Şcolii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că a propus Comitetului Executiv o modificare a regulamentului antrenorilor, prin care un tehnician să nu mai poată ocupa o altă funcţie în cadrul vreunui club din aceeaşi ligă într-un sezon.

Un copil irakian, răpit şi torturat în regiunea Abu Ghraib, a fost eliberat

Un copil irakian în vârstă de trei ani şi jumătate, răpit şi torturat timp de 70 de zile în regiunea Abu Ghraib, situată la vest de Bagdad, a fost eliberat, iar cei patru răpitori ai săi arestaţi, a afirmat, marţi, un ofiţer de poliţie.

Salamul de Sibiu, motiv de dispută între Angst şi Caroli Foods

Grupul de firme din industria preparatelor din carne Angst susţine că este primul producător al Salamului de Sibiu, preparat după reţeta lui Filippo Dozzi, după ce compania Caroli Foods a anunţat, luni, că a investit 50.000 euro în recuperarea reţetei şi lansarea produsului.

Real Madrid a obţinut aproximativ 153 de milioane de euro din împrumuturi

Gruparea Real Madrid a obţinut aproximativ 153 de milioane de euro din împrumuturi, jumătate din sumă de la casa de economii Caja Madrid, fondurile urmând să fie folosite pentru achiziţionarea unor jucători precum Kaka şi Cristiano Ronaldo.

Teheranul interzice presei străine să relateze despre manifestaţiile „ilegale”

Autorităţile iraniene au interzis presei străine să relateze despre manifestaţiile ilegale, printre care şi cea a partizanilor candidatului care contestă rezultatele scrutinului prezidenţial, Mir Hossein Moussavi, prevăzute pentru marţi, la Teheran, a anunţat Ministerul Culturii.

J. K. Rowling, dată în judecată pentru plagiat

Scriitoarea J. K. Rowling, autoarea seriei "Harry Potter", a fost acuzată de plagiat şi dată în judecată pentru suma de 590 de milioane de euro, pentru că ar fi copiat pasaje dintr-o carte pentru copii ce a fost publicată înainte de romanele sale, relatează dailymail.co.uk.

Al doilea test nuclear al Coreei de Nord, confirmat de SUA

Serviciile americane de informaţii au confirmat luni, în urma unei analize ştiinţifice, că Phenianul a efectuat "probabil" un nou test nuclear de "câteva kilotone" în mai, test care a fost condamnat în unanimitate de comunitatea internaţională.

Becali şi Asociaţia Salariaţilor Uzinei Drăgăşani trebuie să plătească statului peste 300.000 euro

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, că Gigi Becali şi Asociaţia Salariaţilor Uzinei Mecanice Drăgăşani trebuie să plătească statului penalităţi de peste 300.000 de euro, pentru nerespectarea prevederilor din contractul de privatizare a societăţii.

Fiul Şahului iranian remarcă o paralelă între situaţia actuală şi Revoluţia din 1979

Fiul ultimului Şah al Iranului, Reza Pahlavi, a remarcat, luni, o paralelă între violenţele provocate la Teheran de realegerea contestată a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad şi Revoluţia din 1978-1979, care a determinat plecarea în exil a tatălui său.

Managerul Spitalului Colentina: Nu am nicio datorie la niciun furnizor

Spitalul Colentina din Capitală respectă termenele de plată către furnizori, indiferent de specificul activităţii acestora, iar valoarea bugetului unităţii sanitare este bine structurată pe categorii de cheltuieli, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, managerul unităţii Bogdan Andreescu.

Administraţia Obama a respins cererea de ajutor financiar a statului California

Administraţia Obama a respins apelul autorităţilor din California pentru ajutoare financiare de urgenţă, pentru a evita solicitări similare din partea altor state federale, însă colapsul financiar al acestui stat rămâne una dintre cele mai vii ameninţări pentru economiei SUA, scrie Washington Post.

ANI verifică averea ministrului Nemirschi

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat şi verifică averea lui Nicolae Nemirschi, după ce în declaraţia de avere a acestuia au fost descoperite "o serie de inadvertenţe", au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, surse din instituţie.

Michelin vrea să reducă personalul cu până la 3.000 de angajaţi în Franţa

Producătorul francez de anvelope Michelin vrea să reducă personalul cu 1.000 - 3.000 de angajaţi în Franţa, potrivit unor surse sindicale.

Angelina Jolie, reînviată în „Wanted 2” – GALERIE FOTO

Actriţa americană Angelina Jolie va juca în lungmetrajul "Wanted 2", în regia lui Timur Bekmambetov, deşi personajul ei a murit la finele primei părţi a filmului, informează Allocine.fr.

„Stăpânul Inelelor” continuă cu „The Hobbit”

Actorii Andy Serkis (Gollum), Ian McKellen (Gandalf) şi Hugo Weaving (Elrond) îşi vor relua rolurile din trilogia "Stăpânul Inelelor", urmând să joace din nou împreună în filmul "The Hobbit", informează accesshollywood.

Corruption Trial Of Former Romanian PM Suspended

The trial of former Romanian Prime Minister Adrian Nastase was suspended on Tuesday and the file was sent to the Constitutional Court, after the Supreme Court admitted an exception of unconstitutionality to the Anticorruption Department’s summons.

Prioritatea Depeche Mode: revenirea în oraşele în care şi-au anulat concertele

Dave Gahan, Martin Gore şi Andy Fletcher - cei trei membri ai trupei Depeche Mode - îşi exprimă regretul cu privire la anularea unor concerte ce trebuia susţinute în mai multe oraşe din Europa, printre care şi Bucureşti, subliniind că vor face o prioritate din revenirea în aceste locuri.

Chivu: Suma oferită de Real pentru Ronaldo sfidează criza financiară

Fundaşul formaţiei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, marţi, că suma de 93 de milioane de euro pe care clubul Real Madrid a oferit-o pentru a-l transfera pe atacantul Cristiano Ronaldo de la Manchester United sfidează criza financiară.

Japonia interzice toate exporturile către Coreea de Nord

Guvernul japonez a decis marţi să impună un embargo asupra tuturor exporturilor destinate Coreei de Nord, în urma testului nuclear de la 25 mai, au anunţat oficiali din cadrul Ministerului Comerţului.

Chivu: Patronii de cluburi nu au dreptul să se comporte cu jucătorii ca şi cum ar fi nişte sclavi

Internaţionalul român Cristi Chivu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că patronii cluburilor de fotbal din România nu au dreptul să se comporte cu jucătorii ca şi cum ar fi nişte sclavi.

Geoană: Atacul „celui mai important om în statul român” la BNR, o încercare de „divizare a naţiunii”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că reproşurile formulate de "cel mai important om în statul român" la adresa BNR constituie o încercare de "divizare a naţiunii".

Procesul lui Năstase privind folosirea influenţei în anul electoral 2004, suspendat

Procesul în care Adrian Năstase este judecat în dosarul "Trofeul calităţii în construcţii" a fost suspendat şi dosarul va fi trimis la Curtea Constituţională, după ce instanţa supremă a admis, marţi, o excepţie de neconstituţionalitate privind ordonanţa de înfiinţare a DNA invocată de avocaţi.

Grupurile PSD şi UDMR, PNL din Cameră s-au retras de la dezbaterile în cazul Năstase

Grupul PSD din Camera Deputaţilor s-a retras, marţi, de la dezbaterile privind solicitarea procurorului general de reluare a votului asupra cererii de avizare a începerii urmăririi penale împotriva lui Adrian Năstase, aceeaşi decizie fiind luată şi de deputaţii UDMR şi PNL, şedinţa fiind suspendată.

EXCLUSIVE: Romanian FC Arges To Be Downgraded Amid Corruption Scandal

Romanian football club FC Arges will be downgraded from the country’s First League to the second amid the corruption scandal involving club owner Cornel Penescu and several referrers, sources within the Romanian Professional Football League told MEDIAFAX Tuesday.

Romania Among Countries Least Safe From Extreme Weather

Romania is among the world’s countries most threatened by sudden onset hazard, according to the Mortality Risk Index, a Global Platform for Disaster Reduction (DRR) statement said Tuesday.

EXCLUSIV: FC Argeş va fi retrogradată în Liga a II-a

Formaţia FC Argeş va fi retrogradată, în proporţie de 99,99 la sută, în urma scandalului de corupţie în care este implicat patronul echipei, Cornel Penescu, şi mai mulţi arbitri, urmând ca Gaz Metan Mediaş să revină în primul eşalon, au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.

România, printre ţările cu grad de risc „foarte ridicat” în faţa calamităţilor naturale – GALERIE FOTO

România figurează printre ţările unde majoritatea populaţiei prezintă un grad de risc "foarte ridicat" în faţa fenomenelor meteorologice extreme, potrivit Indexului privind Riscul de Mortalitate (MRI), informează Strategia Internaţională pentru Reducerea Dezastrelor.

Echipele de căutare nu au mai găsit alte cadavre ale pasagerilor zborului Air France

Nici un alt cadavru al pasagerilor zborului AF 447 Rio-Paris, care s-a scufundat în Oceanul Atlantic, nu a mai fost descoperit de vineri în largul coastelor braziliene, deşi condiţiile meteorologice s-au îmbunătăţit în regiune, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

Dwellings Bought In “First Home” May Be Sold In First 5 Yrs – Romanian Senate

Romanian Senate's Budget-Finance Committee on Tuesday approved an amendment to the Government Ordinance on “First House” program that eliminates the interdiction to sell the dwelling bought through the program in the first five years since purchase if having the Finance Ministry’s approval.

Consiliul Gardienilor: Renumărarea voturilor va avea loc dacă se vor constata nereguli

Consiliul Gardienilor din Iran a anunţat că va ordona o nouă numărătoare a voturilor, "dacă se dovedeşte că alegerile prezidenţiale au fost marcate de nereguli precum cumpărarea de voturi sau utilizarea unor cărţi de alegător false", a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului.

Romanian Foreign Ministry Comes Up With New Proposals On Salaries In System

The Romanian Foreign Ministry came up with new proposals regarding the public sector wage grid on Tuesday, but the Labor Ministry asked that a financial evaluation be carried out by Thursday.

British Airways le cere angajaţilor să muncească gratis

British Airways (BA) a avertizat cei 40.000 de angajaţi că se găseşte într-o "luptă pentru supravieţuire" şi le-a cerut să lucreze gratis timp de o lună pentru a salva compania, a cărei rată de cheltuieli a ajuns la trei milioane de lire sterline (3,55 milioane euro) pe zi, potrivit The Guardian.

Cutean: Parlamentari imi cereau să dau certificate unora, altora

Fostul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, Emilian Cutean, consideră că este judecat pe nedrept întrucât a încercat să elimine revoluţionarii "impostori" care deţin ilegal certificate şi susţine că a primit cereri pentru eliberarea acestor certificate chiar de la parlamentari.

Doi importanţi oficiali reformatori din Iran au fost arestaţi

Doi importanţi oficiali reformatori iranieni, Said Hajarian şi Mohammad Ali Abtahi, ambii apropiaţi ai fostului preşedinte Mohammad Khatami, au fost arestaţi în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat, marţi, un oficial reformator.

Dispute pe procedura privind votul în cazul Năstase

Camera a reînceput, marţi, dezbaterile privind solicitarea procurorului general de reluare a votului asupra începerii urmăririi penale a deputatului PSD Adrian Năstase în dosarul Zambaccian 1, după o pauză de consultări în care a fost distribuit deputaţilor şi proiectul de hotărâre supus aprobării.

Romania Posts Highest Annual Inflation In EU In May

Romania registered in May the highest annual inflation rate among EU member states, of 5.9%, more than 8-fold higher than the EU average of 0.7%, according to data released Tuesday by Eurostat, the Statistical Office of the European Communities.

Senat: Locuinţele din programul „Prima Casă”, vândute în primii 5 ani, cu avizul MFP

Senatorii din Comisia de buget-finanţe au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un amendament la Ordonanţa privind instituirea programului "Prima Casă", potrivit căruia se elimină interdicţia privind vânzarea imobilului în primii cinci ani de la achiziţionare, fiind însă necesar avizul MFP.

Jessica Alba nu va fi acuzată de vandalism

Actriţa Jessica Alba nu va fi acuzată de comiterea unor presupuse acte de vandalism de către poliţia americană, care a decis să nu continue anchetarea actriţei americane, care a lipit mai multe afişe pe zidurile clădirilor din Oklahoma City, informează accesshollywood.com.

Maria Ţoghină, preşedinte SRR: Agenţiile de presă nu sunt în pericol în perioada de criză financiară

Maria Ţoghină, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), a declarat marţi, într-o dezbatere care a deschis ediţia din 2009 a Zilei Agenţiilor de Presă, că agenţia de presă reprezintă o afacere solidă în perioada de criză financiară.

MAE vrea ca salariul unui ambasador să fie 8.040 lei

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a propus ca secretarul general cu rang de ambasador şi ambasadorul să aibă cele mai mari salarii, respectiv 8.100 şi 8.040 de lei, însă Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a cerut ca până joi să fie făcută o evaluare financiară în acest sens.