Mediafax Echipa

Şerban Nicolae ar putea fi propus secretar de stat în MAI – surse

PSD l-ar putea propune pe fostul senator Şerban Nicolae în funcţia de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Kazahstanul autorizează tranzitul de materiale către Afganistan

Kazahstanul a decis să autorizeze tranzitul terestru al unor materiale destinate forţelor coaliţiei conduse de Statele Unite în Afganistan, cu excepţia armelor, a anunţat, luni, Ministerul kazah al Afacerilor Externe.

Record de vizitatori pentru You Tube

You Tube a înregistrat, în luna decembrie, un record de audienţă, platforma video fiind accesată de peste 24 de milioane de vizitatori unici, potrivit companiei de cercetare de piaţă comScore, citată de BBC News Online.

Variaţiile genetice care predispun la infarct, identificate

Mai multe variaţii genetice care predispun la producerea infarctului au fost identificate de cinci echipe de cercetători, rezultatele studiilor acestora fiind publicate în revista Nature Genetics.

Olteanu lansează teoria „candidatului tip Oprescu”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu ar putea fi debarcat dacă ar apărea un candidat independent "tip Oprescu", menţionând că şi PNL ar putea lua în calcul varianta unui candidat din afara partidului pe modelul Stolojan din 2000.

Peste o săptămână se va lua o decizie în dosarul lui Ţiriac jr.

Curtea de Apel Bucureşti a finalizat, luni, dezbaterile în dosarul Cocaina pentru VIP-uri în care este judecat Alexandru Ion Ţiriac urmând să ia o decizie în acest caz peste o săptămână.

Isărescu: O anumită stabilitate a cursului este în interesul economiei româneşti

O anumită stabilitate a cursului de schimb şi corelare cu fundamentele macroeconomice sunt în interesul economiei româneşti, al statului şi al băncilor comerciale, a declarat, luni, guvenatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că este nevoie de încrederea populaţiei în moneda naţională.

Trei sferturi din angajaţii combinatului Doljchim care erau în şomaj tehnic au revenit la lucru

Un număr de 450 de angajaţi de la combinatul Doljchim, din cei 609 aflaţi în şomaj tehnic, s-au întors, luni, la serviciu, directorul unităţii, Dumitru Ungureanu, spunând că societatea are comenzi suficiente pentru furnizarea de îngrăşăminte.

Romanian Plane Mkr IAR Ghimbav Lacks Clients, Workers Go Back Home

Some 220 employees of Romanian plane maker IAR Ghimbav reentered technical unemployment Monday, and the representatives of employees plan to meet with economy minister Adriean Videanu at the end of the week.

Autopsy Of Romanian Handball Player Killed In Hungary Performed Today

The autopsy of Romanian handball player Marian Cozma, murdered in Hungary, will be performed today (Monday – e.n.), as this is necessary to enable his repatriation, Romania’s attaché for Interior Affairs in Budapest, Ioan Bentze, told MEDIAFAX.

Finanţarea deficitului bugetar la costuri rezonabile, esenţială pentru România

Finanţarea deficitului bugetar la costuri rezonabile este vitală pentru România în condiţiile actuale, când este dificil de acoperit şi un nivel redus, de 2% din PIB, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Pogea: Guvernul a plătit facturi restante de 1,2 miliarde de lei

Guvernul a plătit, în perioada 26 ianuarie-5 februarie, facturi restante către sectorul privat de 1,2 miliarde de lei, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, menţionând că decontarea facturilor are încă o viteză redusă şi există blocaje la nivelul ordonatorilor principali de credite.

Onţanu a semnat avizul de alimentare cu energie electrică a Stadionului „Lia Manoliu”

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a semnat, luni, avizul de alimentare cu energie electrică a Stadionului Naţional "Lia Manoliu", care va fi realizată printr-o reţea subterană ce va pleca de la Staţia Electrică Titan, până la Bulevardul Basarabia.

FC Vaslui, aproape de a-l achiziţiona pe fundaşul algerian Ahmed Madouni

Finanţatorul grupării FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că transferul fundaşului algerian Reda Ahmed Madouni este ca şi rezolvat, jucătorul mai având de trecut testele medicale pentru perfectarea actelor.

Romanian Bankers Ask Ctrl Bk To Change Some Rules

Romanian bankers asked the central bank to change the regulations for write-downs, the foreclosure period, payments rescheduling and minimum reserve ratios as regards credit lines, Romanian Banks’ Association ARB president Radu Ghetea said Monday.

Popa: Nu sunt bani nici acum la Iaşi

Fostul antrenor al echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, luni, că gruparea din Dealul Copoului nu a depăşit impasul financiar, dar oficialii clubului nu mai vor să spună acest lucru.

TV5 va difuza 50% din programe subtitrate în limba română

Televiziunea francofonă TV5, retransmisă în prezent de circa 90-95% din operatorii de cablu şi DTH din România, va avea 50% din programe subtitrate în limba română până în anul 2010, a declarat pentru MEDIAFAX Antoine Bagnaninchi, Agent TV5 Monde.

Romania Targets Leu Exchange Rate Stability – Ctrl Bker

A stable exchange rate of the Romanian leu and its correlation with macroeconomic indicators would be in the Romanian Government, economy and banks' best interest, central bank governor Mugur Isarescu said Monday.

Piţurcă: Stenogramele sunt poveşti

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că stenogramele în care sunt prezentate convorbirile sale telefonice cu Gigi Becali sunt poveşti de adormit copiii şi că prin publicarea lor se doreşte canalizarea tuturor relelor din România către fotbal.

Angajaţii de la IAR Ghimbav, din nou în şomaj tehnic

Circa 220 de angajaţi ai societăţii IAR Ghimbav au reintrat, de luni, în şomaj tehnic, iar reprezentanţii salariaţilor intenţionează ca la sfârşitul săptămânii să se întâlnească cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, pentru găsirea unei soluţii de salvare a societăţii.

COSR şi-a manifestat regretul faţă de moartea lui Marian Cozma

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi-a manifestat, luni, regretul faţă de moartea handbalistului Marian Cozma.

Dragnea: Nu am vrut ca „anumite” numiri să se „întâmple” la MAI

Vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu a existat nici un fel de influenţă din parte lui Hrebenciuc sau Vanghelie în ceea ce priveşte demisia sa de la MAI, el adăugând, însă, că nici nu a dorit ca la acest minister să se facă "anumite" numiri.

Geoană: Desemnarea şefului DGIPI nu este o decizie politică

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că desemnarea şefului DGIPI nu este o decizie politică, responsabilitatea revenindu-i noului ministru al Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.

Dragnea ar putea candida la funcţia de secretar general al PSD

Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că ia în calcul la modul serios candidatura la funcţia de secretar general al PSD.

Autopsia handbalistului Marian Cozma va fi făcută astăzi

Autopsia handbalistului Marian Cozma, ucis în Ungaria, va fi făcută astăzi (n.r. - luni), acest demers fiind necesar pentru repatrierea acestuia, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ioan Bentze, ataşat pentru afaceri interne al României la Budapesta.

Romania’s Ctrl Bk Sold EUR1B To Drain Excess Liquidity

The National Bank of Romania, or BNR, has lately sold EUR1 billion to drain excess liquidity after the Treasury exchanged foreign currency into Romanian lei to cover last year’s deficit, central bank governor Mugur Isarescu said Monday.

BNR a vândut un miliard de euro pentru a steriliza valuta preschimbată de Finanţe în lei

Banca Naţională a României a vândut în ultima perioadă un miliard de euro pentru a steriliza definitiv sumele în valută pe care Trezoreria Statului le-a transformat în lei, în vederea acoperirii deficitului de anul trecut, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Piţurcă: L-am convocat pe Varga în locul lui Mutu

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că l-a convocat pe mijlocaşul Dacian Varga în locul lui Adrian Mutu, accidentat, el precizând că în partida de miercuri nu va evolua nici Cristian Chivu.

Bancherii solicită BNR modificarea regulamentului

Bancherii au solicitat Băncii Naţionale a României (BNR) schimbarea regulamentului privind provizioanele, perioada de executare, reeşalonările creditelor şi rezervele minime obligatorii (RMO) la liniile de credit, a declarat, luni, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

Budget Def Financing At Moderate Costs, Essential For Romania – Ctrl Bker

Financing the budget deficit at reasonable costs is essential for Romania under the current circumstances, as even covering a low level, of 2% of the gross domestic product, may prove to be difficult, central bank governor Mugur Isarescu said Monday.

Trupa Blink 182 se reuneşte (Video)

Membrii trupei punk-rock americane Blink 182 au anunţat, duminică seară, la gala premiilor Grammy, că se reunesc pentru un nou album şi un nou turneu mondial, după o pauză de mai bine de patru ani.

Balint spune că este interesat de îmbunătăţirea condiţiei fizice a jucătorilor săi

Antrenorul formaţiei FC Timişoara, Gavrilă Balint, a declarat că insistă pe pregătirea fizică a jucătorilor săi în cantonamentul din Spania, pentru ca aceştia să fie apţi timp de 90 de minute în partidele din Liga I.

Mititelu, interesat de amicalul cu FC Timişoara

Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, că singura partidă amicală care contează este cea pe care Universitatea Craiova o va disputa cu FC Timişoara înaintea începerii returului.

Mititelu: Costea va marca în meciul cu Croaţia dacă va juca minim 30 de minute

Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, că atacantul Florin Costea va înscrie un gol pentru echipa naţională a României în partida amicală cu Croaţia de miercuri, dacă selecţionerul Victor Piţurcă îl va folosi minim 30 de minute.

China a cerut Universităţii Cambridge să-l absolve de vină pe studentul care a aruncat cu pantoful

Premierul chinez Wen Jiabao a cerut Universităţii Cambridge să-l absolve de vină pe studentul care a aruncat, la 2 februrie, un pantof în direcţia acestuia, a precizat Ministerul de Externe.

Năstase: Mitrea ştie că pentru a rămâne în joc trebuie să ataci

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, despre declaraţiile făcute de Miron Mitrea în ultima perioadă, că acesta este "un bun tactician", care încearcă să se repoziţioneze în partid şi care ştie că, pentru a rămâne în joc, trebuie să ataci.

Năstase va demisiona din Parlament numai după ce îşi dă demisia şi Băsescu

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, întrebat dacă se gândeşte să demisioneze din Parlament, pentru a-şi rezolva problemele din justiţie, că va face acest lucru numai după ce îşi dă demisia şi Traian Băsescu, care se ascunde în spatele imunităţii prezidenţiale în dosarul Flota.

Dreapta israeliană se pregăteşte pentru o revenire spectaculoasă

Dreapta israeliană are şanse să înregistreze o revenire spectaculoasă la alegerile de marţi, profitând de o alunecare spre dreapta a unei societăţi marcate de temeri de securitate şi obosite după ani de zile de negocieri de pace ezitante.

Cadoul ideal pentru îndrăgostiţi – „Love Songs”

Luna februarie, "a îndrăgostiţilor", vine cu un nou album produs de MediaPro Music - "Love Songs" -, ce adună cele mai frumoase piese de dragoste, atât hituri, cât şi melodii mai puţin promovate, informează casa de discuri.

Doctori buni, doctori răi, medicină cu bani şi reguli

Zilele din urmă au fost cam la fel: cât încape politică, lupte pe buget, încăierări sindicale, cadavre, corupţi cu robă şi epoleţi şi - peste toate - coşmaruri de spital.