Mediafax Echipa

Guvern: Salariile profesorilor vor fi majorate de la 1 octombrie

Majorarea salariilor profesorilor cu 9% va avea loc începând cu data de 1 octombrie, aşa cum s-a stabilit în cadrul negocierilor cu sindicatele din învăţământ, a precizat, joi, Guvernul, anunţul făcut de premierul Tăriceanu luni că majorarea va avea loc de la 1 noiembrie fiind eronat.

Hănescu: Devvarman este un adversar incomod

Jucătorul Victor Hănescu a declarat, joi, la finalul tragerii la sorţi a programului meciului România - India, din barajul de menţinere în Grupa Mondială, că adversarul său din primul meci, Somdev Devvarman, este unul incomod, dar speră să profite de inconstanţa acestuia în joc.

Tom Jones revine cu un nou album (Video)

Veteranul cântăreţ galez Tom Jones revine cu un nou album de studio, primul din ultimii 15 ani, intitulat "24 Hours", care va fi lansat în luna octombrie în SUA şi în noiembrie în Marea Britanie, informează BBC News Online.

Kovesi va prelungi mandatele a patru procurori-şefi din DNA

Procurorul general Codruţa Kovesi va delega în funcţiile de conducere pe procurorii-şefi din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Doru Ţuluş, Mircea Zărie, Carmen Gâlcă şi Romeo Bălan, cărora le expiră mandatele în 22 septembrie.

Romania’s Budget Deficit At 2.4% After 3rd Budget Revision – Sources

The Romanian Ministries of Agriculture, Transport, Justice, Defense, and Interior will get most of the funds in the government’s third budget revision this year, while the budget deficit will be at some 2.4% of the gross domestic product, ministerial sources said Thursday.

Blaga: Politica internă merge în pasul de dans al cuplului de şantajişti Tăriceanu-Geoană

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că PSD şi PNL au inventat democraţia parlamentară a şantajului, în care PNL este ameninţat că va fi dat jos de la putere dacă nu "serveşte" clientela PSD şi că politica merge în pasul de dans al cuplului de şantajişti Geoană-Tăriceanu.

Romanian Govt Appeals Court’s Overturn In ANRCTI Case

The Romanian government will appeal against a court’s ruling overturning its decision to dismiss Dan Georgescu from position of president of IT&C regulator ANRCTI, the Prime Minister’s adviser on legal matters, Tudor Chiuariu, said Thursday.

Trupele ruse sunt în continuare prezente în Georgia

Aproximativ 1.200 de militari ruşi şi 206 vehicule blindate se află în continuare în 19 zone de control şi observaţie din Georgia, în afara regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, potrivit unor cifre furnizate de ministrul georgian de Interne.

Romanian Social Democrats Eye Forming Govt Alone

The leader of Romania’s main opposition Social Democratic Party, Mircea Geoana, said Thursday he would rather the social democrats formed a single-color government, by themselves, after the general election on November 30.

Lavrov: Recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud nu va fi un precedent pentru Transnistria

Recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud nu creează un precedent pentru Transnistria şi Nagorno-Karabah, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de pagina online a RIA Novosti.

Fonduri bugetare suplimentare pentru agricultură, transporturi, justiţie

Ministerele Agriculturii, Transporturilor, Justiţiei, Apărării, Administraţiei şi Internelor vor primi cele mai mari fonduri la a treia rectificare bugetară pe 2008, iar deficitul bugetar va fi stabilit, cel mai probabil, la circa 2,4% din PIB, au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

CSM a amânat pentru a treia oară discutarea Raportului de control la Secţia Parchetelor Militare

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat, joi, pentru a treia oară discutarea raportului de control privind activitatea Secţiei Parchetelor Militare, a Parchetului Curţii Militare de Apel şi a celorlalte unităţi din subordine.

Bărbaţii din România, pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte susţinerea familiei

Bărbaţii din România sunt în proporţie de 72% tradiţionalişti şi taţi de familie, arată studiului Discovery Species privind comportamentul tinerilor bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani, realizat de Discovery Networks EMEA pe teritoriul a 15 ţări.

CSM a amânat discutarea Raportului de control la DNA

Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, joi, discutarea Raportului privind controlul asupora activităţii DNA, motivul invocat fiind necesitatea studierii documentului şi transmiterea unui punct de vedere de către inspectorii care au realizat verificările.

EC To Refer Romania To European Court Of Justice Over 112 Emergency Call Service

The European Commission referred Romania and Bulgaria to the European Court of Justice on lack of caller location of 112 calls and lack of availability of 112 emergency call number, the Commission said in a press release Thursday.

Mitrea, audiat ca martor în dosarul finanţării campaniei din 2004

Social-democratul Miron Mitrea a declarat, joi, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), că a fost chemat în calitate de martor pentru a da o declaraţie în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2004, în care este cercetat Adrian Năstase.

Olt: Incendiu la locomotiva unui tren care transporta motorină

Locomotiva unei garnituri formate din 27 de vagoane încărcate cu motorină a luat foc, joi, în apropierea staţiei CFR Potcoava, între gările Sineşti şi Potcoava din judeţul Olt, fără ca vreo persoană să fie rănită sau traficul feroviar să fie afectat.

Romanian Ctrl Bk Official: Wage Hikes To Slow Over Next Yrs

The wage hikes are seen slowing down in 2009, compared with this year and will be limited to single digit as of 2010, as Romanian productivity cannot support such growth, central bank adviser Lucian Croitoru said Thursday.

Un spectacol despre Bucureşti, de Carmen Lidia Vidu, la festivalul „Temps d’Images”

"Ce n'est pas une chanson d'amour", un spectacol de Carmen Lidia Vidu, care foloseşte imaginile Bucureştiului, se numără printre reprezentaţiile care vor avea loc în cadrul primei ediţii a festivalului "Temps d'Images", care se va desfăşura în Capitală, între 22 şi 30 septembrie.

Geoană vrea ca PSD să formeze singur Guvernul după alegeri

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Craiova, că preferă ca PSD să formeze un guvern monocolor după alegerile din toamnă, eventual cu un sprijin din Parlament, similar Guvernului PSD care a guvernat în perioada 2001 - 2004.

Bucharest Court Suspends Voiculescu vs CNSAS Trial Pending Constitutionality Verdict

The Bucharest Court decided Thursday to suspend the trial where media mogul and politician Dan Voiculescu challenged a decision issued by the National College for the Study of Securitate Archives (CNSAS), which said he collaborated with the former Securitate.

CE trimite România la Curtea Europeană de Justiţie în cazul serviciului 112

Comisia Europeană a decis joi să defere România şi Bulgaria Curţii Europene de Justiţie pentru inaccesibilitatea serviciului 112 şi pentru lipsa informaţiilor privind localizarea apelantului în ceea ce priveşte apelurile către 112, potrivit unui comunicat al CE.

Ultim avertisment scris al CE către România pentru nerespectarea legislaţiei biodiversităţii

Comisia Europeană adresează României un ultim avertisment scris privind nerespectarea obligaţiei de a desemna un număr suficient de arii protejate pentru păsările sălbatice, potrivit unui comunicat oficial.

Renault To Develop Its First Car Entirely In Romania By 2012

The first car completely developed, from design to testing, by French carmaker Renault in Romania, will be completed in 2011 or 2012, executive vice president engineering and quality at Renault, Jean-Louis Ricaud, said Thursday

Becali: CFR va face nouă puncte în LC, noi zece, şi ne vom califica împreună

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că CFR Cluj va acumula, probabil, nouă puncte în grupa A a Ligii Campionilor, echipa sa cu unul mai mult în grupa F, iar fotbalul românesc va avea două formaţii calificate în optimile competiţiei.

Guvernul va face recurs în cazul suspendării revocării lui Dan Georgescu

Guvernul va ataca la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie hotărârea Curţii de Apel prin care instanţa a hotărât suspendarea revocării lui Dan Georgescu din funcţia de preşedinte al ANRCTI, precum şi a numirii lui Liviu Nistoran în această poziţie.

Timoşenko îl acuză pe Iuşcenko de o deteriorare a relaţiilor ruso-ucrainene

Premierul ucrainean Iulia Timoşenko l-a acuzat pe preşedintele Viktor Iuşcenko de o deteriorare a relaţiilor dintre Ucraina şi Rusia, relatează Ukrainian News Agency, în pagina electronică.

Cea mai mare bancă americană de economii caută un cumpărător

Cea mai mare bancă americană de economii şi credit, Washington Mutual, încearcă să găsească un cumpărător după ce a înregistrat pierderi importante ca urmare a crizei din domeniul ipotecar, au declarat surse apropiate negocierilor.

Croitoru: Creşterea salariilor se va limita la o singură cifră, din 2010

Ritmul de creştere a salariilor va încetini în 2009, comparativ cu acest an, iar majorarea câştigurilor se va limita la o singură cifră, începând cu anul 2010, întrucât productivitatea nu poate susţine dinamicile actuale, a declarat, joi, consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru.

Culio, locul 3 pe lista celor mai buni jucători din Liga Campionilor

Publicaţiile Gazzetta dello Sport şi Marca au lansat un sondaj comun pentru desemnarea celui mai bun jucător al primei etape a Ligii Campionilor, iar mijlocaşul argentinian al echipei CFR Cluj, Emmanuel Culio s-a clasat pe locul trei.

Benicio del Toro şi Steven Soderbergh au petrecut alături de 12 stripteuze

Actorul Benicio del Toro şi regizorul Steven Soderbergh, care au prezentat filmul "Guerilla" în premieră la Festivalul de Film de la Toronto, au petrecut în oraşul canadian, într-un club, alături de 12 stripteuze.

Strat de zăpadă de cinci centimetri la Bâlea Lac

Stratul de zăpadă măsura, joi dimineaţă, patru-cinci centimetri la Bâlea Lac, fiind prima ninsoare care a căzut în această toamnă, iar meteorologii anunţă în continuare precipitaţii mixte.

Renault’s RTR Starts Technical Center Construction Works S Romania

Renault Technologie Roumanie (RTR), the Bucharest-based engineering facility of French carmaker Renault, started Thursday the construction works of a technical center in Dambovita county, southern Romania.

Prima maşină dezvoltată complet de Renault în România, în 2011-2012

Grupul Renault va dezvolta complet, în 2011-2012, prima maşină în România, de la design şi până la testare, a declarat, joi , la Titu, directorul general adjunct inginerie şi calitate al Renault, Jean-Louis Ricaud.

Matthew McConaughey: Armstrong va câştiga din nou Turul Franţei

Actorul Matthew McConaughey a declarat, pentru Access Hollywood, că rutierul Lance Armstrong are capacitatea necesară pentru a câştiga pentru a opta oară Turul Franţei.

Jennifer Lopez îi face surprize lui Marc Anthony

Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez l-a păcălit pe soţul său, Marc Anthony, organizându-i duminică seara o petrecere-surpriză pentru a sărbători ziua de naştere, la împlinirea a 40 de ani, informează Contact Music.

Mariah Carey mărturiseşte că nu citeşte decât Biblia

Cântăreaţa Mariah Carey, în vârstă de 38 de ani, a mărturisit că nu are prea mult timp la dispoziţie pentru lectură, însă de câte ori are ocazia citeşte Biblia.

Concertul Cleopatrei Stratan de pe stadionul Cotroceni, amânat (Video)

Concertul pe care Cleopatra Stratan trebuia să îl susţină, pe 27 septembrie, pe stadionul Cotroceni, a fost amânat din cauza vremii nefavorabile, pentru data de 20 decembrie, când va avea loc la Sala Polivalentă din Capitală, informează organizatorii eveimentului.

Ambasada SUA din Yemen, închisă în urma atacului de miercuri – presă

Statele Unite au închis ambasada americană din Yemen, în urma atacului de miercuri asupra sediului reprezentanţei diplomatice, a anunţat joi televiziunea al-Jazeera.

Bat clopote de nuntă pentru Anna Lesko?

Multe speculaţii s-au făcut în jurul celui mai nou cuplu din lumea mondenă, Anna Lesko şi Codin Maticiuc, informează Click.