Mediafax Echipa

Semnarea acordului UE-Serbia, amânată cu câteva zile

Semnarea acordului de cooperare politică între UE şi Serbia va fi amânată "fără îndoială" cu câteva zile, a declarat, marţi, premierul sloven Janez Jansa, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

Incendiul de la Petrobrazi, provocat de o explozie de gaze

Incendiul produs marţi dimineaţă, în incinta Rafinăriei Petrobrazi, a fost provocat de "o explozie de gaze a cărui sursă de iniţiere nu a fost încă stabilită", se arată într-un comunicat de presă, dat publicităţii marţi seară, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Raport MT: Controlorii de trafic, vinovaţi pentru accidentul aviatic de pe Otopeni

Vina pentru accidentul aviatic de pe Otopeni, din 30 decembrie 2007, aparţine controlorilor de trafic din turnul de control, care nu au respectat procedurile pe timp de vizibilitate redusă, se arată într-un raport întocmit de comisia ministerială de anchetă, potrivit unor surse oficiale.

CNSAS va furniza, la cerere, identitatea persoanelor care au contribuit la dosarul de securitate

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii va furniza, la cerere, identitatea persoanelor care, cu nume conspirative, au contribuit cu informaţii la completarea dosarului de securitate, numai dacă acestea pot fi stabilite cu certitudine, conform variantei finale a Ordonanţei CNSAS.

Preşedintele italian va dizolva Parlamentul miercuri – presă

Premierul demisionar Romano Prodi va merge miercuri dimineaţă la preşedinţia italiană pentru a contrasemna decreţătul de dizolvare a Parlamentului, a anunţat marţi seară agenţia ANSA, citată de AFP.

Romanian Social Democrats To Back Majority Uninominal Voting System

Romania’s leftist opposition Social Democratic Party, or PSD, Tuesday decided to back, during the debates in Parliament, the majority uninominal voting system in a single round of elections, PSD leader Mircea Geoana said.

Ceaţă densă pe cele două autostrăzi

Ceaţa îngreunează circulaţia pe multe drumuri importante din ţară şi pe cele două autostrăzi, pe unele porţiuni de drum vizibilitatea fiind sub o sută de metri, informează, marţi seară, Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Isărescu: Extistă un pericol major în apariţia unei spirale preţuri-salarii

Creşterea salariilor trebuie corelată cu productivitatea muncii, întrucât există un pericol major în apariţia unei spirale preţuri-salarii, fenomen greu de stăpânit odată declanşat, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Întâlnirea feroviarilor cu ministrul Transporturilor, fără rezultate concrete

Întâlnirea liderilor federaţiilor din transporturile feroviare cu ministrul Transporturilor s-a încheiat fără rezultate concrete, sindicaliştii sperând că la negocierilor următoare vor fi găsite soluţii de majorare a salariilor astfel încât să nu fie nevoiţi să recurgă la greva generală.

Ucraina a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului

Preşedintele ucrainean, Victor Iuşcenko, şi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Pascal Lamy, au semnat, marţi, la Geneva, acordul de aderare a Ucrainei la OMC, după 15 ani de "negocieri lungi şi dificile".

Sorin Oprescu nu a realizat niciun fals pentru obţinerea titlului de profesor universitar

Comisia de etică a UMF "Carol Davila" a stabilit că nu există niciun fals în dosarul lui Sorin Oprescu pentru obţinerea titului de profesor, fiind constatată o oarecare superficialitate în aranjarea lucrării, fără încălcarea regulamentului, raportul fiind validat, marţi, de Senatul universităţii.

Merkel are propria statuie din ceară la muzeul din Londra

O statuie din ceară a cancelarului german Angela Merkel a fost inaugurată, marţi, la Madame Tussauds din Londra, aceasta devenind prima femeie politician care intră în celebrul muzeu după 1998 şi a cincea, după Margaret Thatcher, care are o replică din ceară din 1975.

PSD va sprijini uninominalul majoritar într-un singur tur de scrutin

PSD a decis, marţi, la şedinţa grupurilor parlamentare reunite, să sprijine la dezbaterile din Parlament varianta de vot uninominal majoritar într-un singur tur de scrutin, a declarat preşedintele formaţiunii, Mircea Geoană.

Geoană: Apelul la unitate, iniţiativă individuală pentru care s-a dorit întâi informarea presei

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a precizat, marţi, că apelul la unitate care a circulat la întâlnirea grupurilor parlamentare ale PSD a reprezentat o iniţiativă individuală, care nu a fost adusă la cunoştinţa conducerii partidului în cadrul şedinţei.

Geoană: PSD nu susţine moţiunea simplă a PD, este duplicitară şi cinică

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că social-democraţii nu vor susţine moţiunea simplă a PDL pe tema taxei auto, considerând gestul democrat-liberalilor unul cinic şi duplicitar.

Teatrul Metropolis premiază cuplurile, în luna îndrăgostiţilor

Teatrul Metropolis a lansat, marţi, campania "Metropolis îţi premiază sărutul" pentru spectatorii care cumpără bilete până în 29 februarie şi care au curaj să se lase filmaţi în timp ce se sărută.

Andone: Steaua este mult mai puternică decât în turul campionatului

Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, după ce a vizionat meciul amical al echipei Steaua contra cehilor de la Teplice, scor 2-0, că formaţia din Bulevardul Ghencea este mult mai puternică decât în turul campionatului.

Alesia, Alejandro sau Tiago de Cluj

Peste cinci sute de nou-născuţi din Cluj-Napoca au primit, anul trecut, nume italieneşti şi spaniole, ca urmare a faptului că părinţii lor lucrează în Italia sau Franţa.

Casa Christie’s a vândut opere impresioniste în valoare de 140 de milioane de euro

Casa de licitaţii Christie's, care a deschis, luni seara, săptămâna vânzărilor de artă impresionistă şi modernă, la Londra, a anunţat că a vândut opere în valoare de 140 de milioane de euro.

CNSAS va continua să administreze arhive şi va permite accesul la dosare, dar fără verificări

Ordonanţa de urgenţă privind Consiliul de Studiere a Arhivelor Securităţii va avea un caracter tranzitoriu şi va permite CNSAS să îşi desfăşoare activitatea curentă, cu administrarea arhivelor şi acces la propriul dosar, dar fără verificarea persoanelor, până la elaborarea noii legi a instituţiei.

Echipele de salvatori nu au reuşit încă să-l scoată pe bărbatul blocat în mina Ilba

Misiunea de salvare a bărbatului blocat în mina Ilba de 24 de ore continuă, însă este foarte dificilă din cauza grinzilor din lemn care nu pot fi mişcate din loc şi pentru că există riscul ca galeria să se prăbuşească, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş Oana Alexa.

Romania Life Insurance Mkt Seen Up 25% In 2008

The growth rate of Romania’s life insurance market will reach 25% in 2008, up 5% from 2007, mainly due to people’s growing interest in these financial instruments, following the adhesion campaign to private pension funds.

Angajatorii autohtoni oferă locuri de muncă românilor care lucrează în Italia

Angajatorii români care activează în domeniul construcţiilor oferă loc de muncă lucrătorilor români care muncesc în Italia, în cadrul unei burse a locurilor de muncă organizate la Roma, informează, marţi, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

„Asterix şi Obelix la Jocurile Olimpice” – în fruntea box office-ului românesc

"Asterix şi Obelix la Jocurile Olimpice" de Thomas Langmann şi Frédéric Forestier, cu Alain Delon în rolul lui Iulius Cezar, un film francez cu un buget record de 78 de milioane de euro, a intrat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 198.384 de lei, potrivit agenţiei Champions.

Rusia va revizui atitudinea faţă de Transnistria în cazul proclamării independenţei Kosovo

Rusia va trebui să îşi reconsidere poziţia faţă de regiunile separatiste Abhazia şi Transnistria în cazul în care Kosovo îşi va proclama independenţa, afirmă Serghei Mironov, preşedintele Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, relatează pagina online a agenţiei Itar-Tass.

Constitutional Court To Rule If Probe Requests For MPs Need Parliament Approval

Romania’s Senate asked the Constitutional Court to rule whether Parliament should or should not give its approval regarding the notices on the start of criminal investigation against ministers who are also MPs.

Pompierii au terminat intervenţia la incendiul de la Rafinăria Petrobrazi

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au terminat, marţi, în jurul orei 15.00, intervenţia la incendiul de la Rafinăria Petrobrazi, la locul incendiului rămânând reprezentanţii Serviciului pentru situaţii de urgenţă al rafinăriei, care supraveghează în continuare zona.

Nicolăescu: Salarizarea din Sănătate după criterii de performanţă duce la stabilizarea personalului

Majorarea salarială şi schimbarea grilei de salarizare, precum şi introducerea retribuţiei după criterii de performanţă reprezintă unul din obiectivele anului 2008 care a fost deja îndeplinit, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Vasectomia ar putea deveni reversibilă, cu ajutorul unei telecomenzi

Vasectomia, operaţia chirurgicală de sterilizare masculină, ar putea deveni în curând un proces uşor reversibil datorită unui implant care opreşte fluxul de spermă şi care ar fi controlat cu ajutorul unei telecomenzi.

Nicolăescu: Nu există o criză a medicamentelor din import

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu există o criză a medicamentelor din import, ci doar dorinţa unora de a specula momentul pentru a creşte preţurile.

N’Djamena: Mai multe birouri ale Naţiunilor Unite au fost jefuite sau incendiate

Mai multe birouri al Naţiunilor Unite au fost jefuite, iar altele incendiate în timpul luptelor din capitala Ciadului, N'Djamena, a anunţat marţi, la Geneva, o purtătoare de cuvânt a ONU.

Zotta: Rapid negociază cu două cluburi din străinătate transferul lui Buga

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că negociază cu două cluburi din străinătate transferul lui Mugurel Buga, jucător care nu se mai află în vederile antrenorului Mircea Rednic pentru partea a doua a campionatului.

Senatul reactivează subcomisia de anchetă a cazului Hayssam

Biroul Permanent al Senatului a decis, marţi, să ceară subcomisiei de anchetă a cazului Omar Hayssam să îşi continue activitatea şi să înainteze un raport către Comisia juridică, acesta urmând să fie prezentat ulterior conducerii Senatului, în vederea luării unor decizii.

Dacia Mioveni produce câte un Logan pe minut

Uzina Dacia din Mioveni a trecut, din a doua jumătate a lunii ianuarie, la o cadenţă de fabricaţie de 61,3 vehicule/oră, adică o maşină la fiecare 52 de secunde, compania ajungând astfel la o producţie de 1.300 de vehicule pe zi, faţă de 1.050 în octombrie 2007, a anunţat constructorul auto.

Culcer a contestat în instanţă concursul pentru postul de director al Ştirilor TVR

Rodica Culcer, directorul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din Televiziunea Publică, a iniţiat o nouă acţiune în instanţă împotriva Societăţii Române de Televiziune (SRTv), prin care contestă organizarea concursului pentru ocuparea postului de director al Departamentului Ştiri.

Năstase: Am avut o discuţie cu Geoană, dar nu facem deocamdată comentarii politice

Fostul preşedinte al PSD Adrian Năstase a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu actualul preşedinte al partidului, Mircea Geoană, referitoare la o eventuală candidatura la şefia Consiliului Naţional, dar că au stabilit să nu facă niciun comentariu.

Cuplul Sarkozy va primi despăgubiri din partea companiei care le-a utilizat imaginea

Un tribunal francez a obligat compania aeriană Ryanair să plătească despăgubiri preşedintelui Nicolas Sarkozy şi soţiei acestuia, Carla Bruni, pentru utilizarea, fără permisiunea celor doi, a imaginii lor în cadrul unei campanii publicitare.

FOCUS: Orban, un ministru neatins de consecinţele neadevărurilor spuse

Ministrul Transporturilor, Ludvic Orban, a minţit atunci când a declarat, sigur pe sine, că însuşi el este unica victimă a accidentului rutier uşor pe care l-a comis în decembrie 2007, ascunderea adevărului fiind demonstrată de Parchet.

Apel în favoarea lui Iliescu şi Năstase, semnat de parlamentari PSD

Un apel care cheamă la unitatea partidului şi la folosirea energiilor tuturor liderilor, inclusiv Ion Iliescu şi Adrian Năstase, a circulat, marţi, printre senatorii şi deputaţii PSD, înaintea şedinţei grupurilor parlamentare ale partidului.

Senatul sesizează CC susţinând că trebuie să avizeze urmărirea penală a miniştrilor parlamentari

Senatul sesizează Curtea Constituţională privind conflictul de natură constituţională dintre Preşedinţie, Parchetul ICCJ şi MJ pe de o parte şi Parlament pe de alta, în privinţa cererii de urmărire a penală a miniştrilor care sunt şi parlamentari, Legislativul susţinând că e necesar şi avizul său.