Laura Buciu

Lapoviţă şi polei în Capitală până vineri, când începe să ningă

Vor fi precipitaţii joi în Capitală, care vor favoriza depunerile de polei. De vineri, începe să ningă, iar stratul de zăpadă va măsura 8 - 15 centimetri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Iarna îşi intră puternic în drepturi: cod galben de ploi, polei şi viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare cod galben de precipitaţii, polei şi viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, intensificări ale vântului.

Cel puţin un mort şi patru răniţi într-un atac împotriva mai multor biserici din Algeciras, Spania

Cel puţin o persoană a murit şi alte patru au fost rănite , dintre care una foarte grav, în urma atacului împotriva a cel puţin două biserici din municipiul Cadiz din Algeciras, Spania, potrivit El Independiente.

Sudul Italiei se îndreaptă spre un „tsunami demografic” fără fondurile de redresare ale UE

Sudul Italiei se îndreaptă spre un „tsunami demografic” dacă nu reuşeşte să profite de fondurile de redresare a Uniunii Europene pentru a reduce decalajul faţă de nordul productiv, a declarat miercuri biroul de statistică ISTAT, citat de Reuters.

Fotografii făcute în lagărele de exterminare de la Auschwitz, Birkenau şi Mathausen,expuse la Oradea

Primăria Oradea anunţă că Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, susţinut de Consiliul Judeţean Maramureş şi Asociaţia Maramureş Heritage, organizează o expoziţie temporară de pictură, grafică şi fotografie „Vecinii mei, evreii din Baia Mare”, care va avea loc începând de vineri, […]

Instructor canin: Ana Oros ar fi putut fi atacată de câini de luptă. Tipologia unui câine de atac

Este plauzibil ca Ana Oros, femeia care a murit sfâşiată de câini în zona Lacul Morii, să fi fost victima unor câini antrenaţi să ucidă, spune, pentru MEDIAFAX, Tudor Ionescu. Un astfel de animal are o altă tipologie de atac faţă de un maidanez, spune expertul în politici de protecţie a animalelor.

Ciucă, discurs cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române: În marile momente istorice trebuie să prevaleze unitatea de voinţă, nu dorinţa de dezbinare

Nicolae Ciucă a participat, marţi, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor, la Focşani, oraşul unde domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea să ridice gărzile de la hotarele dintre români acum 164 de ani. „Astăzi serbăm Ziua Unirii Principatelor Române, un moment istoric care a deschis calea emancipării şi modernizării statului […]

Ministrul Educaţiei: Cuza a introdus învăţământul obligatoriu. Numai o naţiune educată are viitor

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, spune, marţi, de Ziua Unirii Principatelor Române, că cel care a introdus învăţământul obligatoriu este înfăptuitorul Unirii Moldovei cu Ţara Românescă, Alexandru Ioan Cuza, care era convins că doar o naţiune educată are viitor.

Hora Unirii jucată cu şase zile înainte, ca mai marii Sibiului să plece în minivacanţă

Organizaţia PSD Sibiu se arată revoltată de faptul că în oraşul care a fost Capitală Cuturală Europeană, Unirea Principatelor s-a serbat în avans cu şase zile pentru ca cei care conduc urbea să aibă minivacanţă. „Ruşine!”, transmite PSD Sibiu.

Peste 7.000 de oameni la Iaşi, de Unirea Principatelor. Ciucă şi Ciolacu, huiduiţi de susţinătorii AUR

AUR a organizat un marş, în frunte fiind liderul formaţiunii, George Simion, în vreme ce discursurile preşedinţilor PNL şi PSD, Nicolae Ciucă, respectiv Marcel Ciolacu, au fost huiduite.

Cutremur cu magnitudinea de 3,6 în Buzău

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 a avut loc marţi dimineaţa în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.

Soluţia găsită după tragedia de la lacul Morii: sterilizarea în masă a câinilor

În ultimii 20 de ani, au fost eliminaţi din stradă 2,2 milioane de câini din care 1,03 milioane au fost ucişi sau au murit din cauza condiţiilor precare din adăposturile primăriilor şi SRL-urilor partenere, arată FNPA,care spune că sterilizarea în masă este singura soluţie la evitarea tragediilor.

Puşca de vânătoare a lui Cuza şi ceasul de trăsură al lui Kogălniceanu, expuse

Puşca de vânătoare a lui Alexandru Ioan Cuza şi ceasul de trăsură a lui Mihail Kogălniceanu vor fi expuse marţi la Palatul Cesianu-Racoviţă cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la actul istoric al Unirii Principatelor Române.

Ciucu anunţă măsuri după tragedia de la Lacul Morii: Voi cere înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu spune, luni, că va cere imediat Consiliului Local al Sectorului 6 şi apoi Consiliului General să aprobe înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6, după tragedia de la Lacul Morii, unde o femeie a murit sfâşiată de câinii comunitari.

Copil rănit în explozia unei rulote fast-food în Maramureş, dus la Bucureşti

O fetiţă rănită luni în explozia unei rulote de tip fast-food, în localitatea Botiza, judeţul Maramureş, a fost preluată cu un elicopter pentru a fi dusă la un spital din Capitală. Alţi patru răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

Începe exerciţiul cu trageri de luptă Eagle Meda 23, de la Smârdan. Participă sute de militari şi sunt folosite tancurile Leclerc

Aproximativ 600 militari francezi şi 200 vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România, cu Franţa ca naţiune-cadru, încep, luni, exerciţiul cu trageri de luptă „Eagle Meda 23” din Smârdan, judeţul Galaţi.

BOR: Preoţii comunităţilor de etnie română din Ucraina nu aparţin de Patriarhia Română

Preoţii comunităţilor de etnie română din Ucraina nu aparţin de Patriarhia Română, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă. Există şi o structură ecleziastică ortodoxă care şi-a declarat independenţa în relaţie cu Patriarhia Moscovei, transmite BOR.

Se cer anchete la PMB şi la Primăria Sector 6, după tragedia de la Lacul Morii

PSD solicită o anchetă extinsă pentru stabilirea şi sancţionarea celor responsabili de moartea femeii ucise de câini în zona Parcului Morii din Bucureşti.

Prognoza pentru următoarele 2 săptămâni: Cresc temperaturile după 31 ianuarie

Temperaturile în timpul zilei vor creşte începând cu luna februarie în majoritatea regiunilor ţării. Săptămâna aceasta vor fi ploi şi lapoviţă, mai ales la munte, potrivit prognozei pe două săptămâni transmisă luni de Adminsitraţia Naţioanlă de Meteorologie (ANM).

Un tablou unicat al lui Horea descoperit la Bucureşti şi expertizat la Sibiu

Un tablou dintr-o colecţie privată, realizat în ulei din Ioan Constande, care îl înfăţişează pe Vasile Ursu Horea, este în expertizare la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Aproape 3.000 de cazuri noi de COVID-19 şi 38 de decese în ultima săptămână

Au fost înregistrate 2.968 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2, în ultima săptămână, iar 38 de persoane au murit din cauza bolii, transmite luni Ministerul Sănătăţii.

METEO Cod galben de ceaţă şi de vânt pentru mai multe judeţe din ţară

Adminitraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţa avertizări Cod galben de ceaţă şi de vânt pentru mai multe judeţe din ţară.

Mandatele de arestare ale fraţilor Tate au fost prelungite

Fraţii Andrew şi Tristan Tate, arestaţi preventiv pentru trafic de persoane şi viol, rămân în arest pentru încă 30 de zile, după ce mandatele au fost prelungite, vineri, de magistraţii Tribunalului Bucureşti

Ministrul Apărării şi şeful SMAp, la Ramstein: Trebuie să oferim sprijin multidimensionat Ucrainei

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, au participat la a opta reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina - Ukraine Defense Contact Group (UDCG), care a avut loc vineri, în Baza Aeriană Ramstein, Germania.

Ministrul de externe al Gabonului a murit într-o şedinţă de guvern, după un atac de cord

Ministrul de externe al Gabonului, Michael Moussa Adamo, a murit vineri în urma unui atac de cord suferit în timpul şedinţei de Guvern, a anunţat preşedintele Ali Bongo într-un comunicat citat de Reuters.

Aurescu a pledat la Davos pentru renunţarea la ambiguitatea strategică în privinţa războiului

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a pledat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, pentru renunţarea la ambiguitatea strategică în legătură cu războiul din Ucraina şi apărarea securităţii euroatlantice.

Dispozitiv de înregistrare audio-video în toaleta unei clinici din Capitală. Suspectul este audiat

Un bărbat suspectat că a montat dispozitive de înregistrare audio-video în toaleta unei clinici a fost dus la audieri, vineri, de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2.

Două oraşe din România, destinaţii preferate pentru minivacanţă

Staţiunile de pe Valea Prahovei şi marile oraşe se numără printre destinaţiile preferate de români pentru minivacanţa de 24 ianuarie. Între oraşe, Sibiul şi Braşovul sunt cele mai rezervate destinaţii ale weekendului, alături de Sinaia, Buşteni şi Oradea.

Clopotele bisericilor din România vor fi trase timp de un minut, de Unirea Principatelor

Ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum, în 24 ianuarie, Ziua Unirii Pricipatelor Române, în toate bisericile din Patriarhia Română, iar la finalul slujbei vor fi trase clopotele timp de un minut, a anunţat Patriarhia Română.

Un bărbat s-a folosit de bebeluşul pe care îl avea în braţe pentru a agresa poliţiştii

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Brăeşti, judeţul Buzău, s-a certat cu soţia, iar pentru a scăpa de poliţiştii care au venit să o salveze pe femeie, a ieşit în faţa oamenilor legii cu bebeluşul de 11 luni, devenind agresiv şi ameninţând.

Premierul britanic Rishi Sunak, surprins fără centură în maşina în mişcare, îşi cere scuze

Premierul britanic Rishi Sunak şi-a cerut scuze joi după ce şi-a scos centura de siguranţă pentru a filma un clip de campanie într-o maşină în mişcare, potrivit Politico.

Exporturile Braziliei către ţările arabe au atins cel mai înalt nivel din ultimii 33 de ani

Exporturile din Brazilia către cele 22 de ţări din Liga Naţiunilor Arabe au generat venituri record de 17,7 miliarde de dolari în 2022, cel mai ridicat nivel din 1989 încoace, a anunţat joi Camera de Comerţ Arabo-Braziliană, citată de Reuters.

Cei care vor să o înlocuiască pe Jacinda Ardern, după demisie, încep să îşi depună ofertele

Candidaţii care vor să o înlocuiască pe Jacinda Ardern în funcţia de prim-ministru al Noii Zeelande, după demisia acesteia, sunt aşteptaţi să înceapă să ăşi depună ofertele electorale, vineri, înainte de votul de duminică.

O echipă a Trezoreriei SUA va merge în China pentru a pregăti vizita lui Yellen de luna viitoare. Consolidarea relaţiilor macroeconomice dintre Washington şi Beijing este prioritizată din ambele părţi

O echipă de oficiali ai Trezoreriei americane va vizita China în februarie pentru a pregăti vizita secretarului american al Trezoreriei, Janet Yellen, au declarat joi pentru Reuters două surse oficiale.

Ucrainenii învaţă tehnici de deminare de la experţi cambodgieni

O echipă de ucraineni a învăţat tehnici de deminare în Cambodgia, una dintre cele mai minate ţări din lume după decenii de război civil, potrivit Reuters.

Andy Murray s-a calificat în turul al treilea la Australian Open după un meci maraton

Fostul număr unu mondial Andy Murray a produs una dintre cele mai mari reveniri, învingându-l pe Thanasi Kokkinakis într-un meci maraton la Australian Open, de cinci ore şi 45 de minute, potrivit Reuters.

Alec Baldwin, pus sub acuzare în cazul împuşcării directoarei de imagine din filmul „Rust”

Alec Baldwin va fi acuzat de ucidere involuntară din culpă după moartea directoarei de imagine Halyna Hutchins, pe platoul de filmare al peliculei „Rust”, scrie Sky News.

Patriarhul Daniel, discuţii cu Igor Grosu despre discriminarea Mitropoliei Basarabiei

Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor din România şi premierul român Nicolae Ciucă, s-au întâlnit la Patriarhia Română cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru a discuta modalităţi concrete de a sprijini mai intens activităţile Mitropoliei Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat transmis de Cancelaria Sfântului Sinod […]

CE aprobă schema de ajutor de stat pentru sprijinirea crescătorilor de bovine din România

Comisia Europeană aprobă, joi, schema de ajutor de stat în valoare de 44 milioane de euro propusă de România pentru sprijinirea crescătorilor de bovine în contextul invadării Ucrainei de către Rusia.

Incendiu la Spitalul de Pediatrie Galaţi. Peste 100 de persoane, majoritatea copii, evacuate

Peste 100 de persoane, majoritatea copii, au fost evacuate, joi, din cauza unui incendiu izbucnit la etajul întâi al Spitalului de Copii „Sf. Ioan” din Galaţi. Nu au fost răniţi.