Petru Mazilu

Un cunoscut cântăreţ nigerian, reţinut deoarece a agresat un poliţist

Seun Kuti, un cunoscut cântăreţ nigerian, a fost reţinut fiind acuzat că a agresat un poliţist. El s-a predat luni la sediul Poliţiei, potrivit BBC.

O maşină zburătoare produsă în Brazilia a trecut o serie de teste esenţiale

Testele în tunelul aerodinamic ale maşinii zburătoare au fost finalizate cu succes de către Eve, au anunţat, luni, reprezentanţii companiei din Brazilia. Conceptul, numit vehicul electric cu decolare şi aterizare verticale sau eVTOL va fi folosit ca un taxi zburător. Testele realizate în Elveţia sunt considerate esenţiale pentru certificarea de către autorităţile de reglementare, precum […]

Atât de gravă este criza economică încât Mexicul şi-a vândut avionul prezidenţial. Cu cât l-a dat şi cui l-a vândut?

Avionul prezidenţial din Mexic a fost vândut guvernului din Tadjikistan pentru suma de 92 de milioane de dolari. Aparatul a ajuns luni la noii săi proprietari, potrivit BBC.

Un american a doborât recordul de timp petrecut sub apă

Un cercetător american a doborât recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă de timp petrecută sub apă fără depresurizare, potrivit BBC.

Un discurs al lui Hitler a fost difuzat prin difuzoarele unui tren din Austria

Un discurs al lui Hitler a fost difuzat prin difuzoarele unui tren din Austria. Incidentul a avut loc duminică, iar operatorul feroviar a anunţat că este vorba despre o problemă tehnică, potrivit BBC.

Singurul partid de opoziţie din Cambodgia nu va putea participa la alegerile din iulie

Comisia electorală din Cambodgia a descalificat luni singurul partid de opoziţie, care astfel nu va putea participa la alegerile din iulie. Autorităţile au invocat motive birocratice, în timp ce politicienii din opoziţie au anunţat că vor contesta decizia, potrivit Reuters.

China se sufocă. Valul de căldură obligă autorităţile să emită avertizări

Mai multe regiuni din China sunt lovite de un val de căldură, iar autorităţile din marile oraşe au emis avertizări pentru populaţie, potrivit Reuters.

Alegerile din Turcia: numărarea voturilor se apropie de final, Erdogan rămâne în frunte

Numărarea voturilor de la alegerile din Turcia se apropie de final, iar preşedintele în exerciţiu, Recep Tayyip Erdogan, rămâne în fruntea cursei electorale, potrivit Sky News.

Alegeri cu suspans în Thailanda. Opoziţia a câştigat scrutinul, dar nu ştie dacă va forma guvernul

Partidele din opoziţie au câştigat alegerile din Thailanda şi luni au convenit să formeze o coaliţie de guvernare. Marii învinşi ai scrutinului de duminică sunt politicienii sprijiniţi de armată care controlează guvernul de aproape un deceniu.

China lansează proiecte pilot în zeci de oraşe pentru a încuraja căsătoria şi natalitatea

Autorităţile din China lansează proiecte pilot în 20 de oraşe pentru a încuraja căsătoria şi natalitatea. Chinezii sunt îngrijoraţi deoarece în urma politicii „un singur copil” rata natalităţii a scăzut, iar India a depăşit China şi a devenit cea mai populată ţară din lume, potrivit Reuters.

Criză de sânge la cel mai mare spital din Galaţi. Un eventual accident colectiv, motiv de groază pentru medici

Unul dintre medicii chirurgi avertizează că rezervele acoperă cu greu necesarul pentru intervenţiile de urgenţă.

Scurgere de date: informaţii despre două milioane de utilizatori Toyota, lăsate la liber în Japonia

De vină ar fi o setare greşită, au anunţat reprezentanţii companiei japoneze, potrivit Reuters.

Locuitorii Kievului au auzit peste 800 de ore de sirene de raid aerian de la începutul războiului

Locuitorii oraşului Kiev, capitala Ucrainei, au auzit peste 800 de ore de sirene de raid aerian de la începutul războiului, în februarie 2022, potrivit autorităţilor ucrainene.

Papa Francisc: doar cei bogaţi îşi pot permite să aibă copii în Italia

Înfiinţarea unei familii în Italia devine un „efort titanic" pe care doar cei bogaţi şi-l pot permite, a declarat vineri Papa Francisc, avertizând că problemele sociale şi crizele economice îi împiedică pe tineri să aibă copii, potrivit Reuters.

S-a lăsat cu zeci de amenzi după partida de fotbal Oţelul Galaţi-Dinamo Bucureşti

Jandarmii au stabilit sancţiunile care i-au vizat pe suporterii care s-au agresat în jurul stadionului gălăţean. În timpul incidentelor, un poliţist a fost lovit în cap cu o piatră şi a ajuns la spital.

Cea mai mare explozie cosmică observată vreodată de astronomi a fost descoperită din întâmplare

Astronomii au analizat cea mai mare explozie cosmică atestată vreodată. Aceasta a durat mai mult de trei ani şi a fost descoperită din întâmplare, potrivit Sky News.

Tancurile americane Abrams pentru antrenarea forţelor ucrainene au ajuns în Germania

Tancurile americane Abrams, necesare pentru antrenarea forţelor ucrainene, au ajuns în Germania cu puţin înainte de termen, potrivit Sky News.

Începe decontarea cheltuielilor cu refugiaţii ucraineni. De unde vin banii

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că vineri începe plata sumelor necesare decontării cheltuielilor cu refugiaţii ucraineni din România.

Ce riscă bărbatul care şi-a prăbuşit intenţionat avionul pentru a obţine vizualizări pe internet

Americanul Trevor Jacob care a prăbuşit intenţionat un avion pentru vizualizări va pleda vinovat pentru obstrucţionarea unei investigaţii federale, spun procurorii americani, potrivit BBC. El riscă până la 20 ani de închisoare. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a postat pe canalul său videoclipul prăbuşirii avionului în decembrie 2021 (AICI, detaliile cazului). Până în […]

Criză socială: mii de migranţi forţează intrarea în SUA venind din Mexic

Mii de migranţi au ajuns la graniţa cu SUA, chiar în perioada în care restricţiile din perioada pandemiei au luat sfârşit. Ei speră să intre în SUA înainte ca o nouă lege să intre în vigoare, potrivit Sky News.

Doi bărbaţi, condamnaţi la 10 zile de închisoare pentru că au trişat la turneele de pescuit

Doi bărbaţi au fost condamnaţi la 10 zile de închisoare şi amendaţi pentru că au trişat la turneele de pescuit din SUA.

ANM: temperaturi plăcute şi ploi până la mijlocul lunii iunie

Meteorologii anunţă că în următoarele patru săptămâni va fi vreme frumoasă în întreaga ţară. Până la jumătatea lunii iunie vor fi perioade cu ploi în diferite zone ale ţării, dar şi temperaturi plăcute.

Turcia, chemată la urne: un candidat s-a retras din cursa electorală, cu trei zile înainte de alegerile prezidenţiale

Muharrem Ince, unul dintre cei patru candidaţi la alegerile prezidenţiale din Turcia, s-a retras din cursa electorală cu trei zile înainte de scrutin, mişcarea fiind socotită surprinzătoare şi putând influenţa rezultatul celor mai echilibrate alegeri prezidenţiale din ultimii ani, potrivit BBC.

Germania: Zece pompieri şi doi ofiţeri de poliţie, răniţi în urma unei explozii într-un apartament

Zece pompieri şi doi ofiţeri de poliţie au fost răniţi în urma unei explozii care s-a produs într-un apartament din Germania, potrivit Sky News.

Explozie violentă în centrul oraşului Milano. Mai multe maşini au luat foc

O explozie violentă a avut loc joi în centrul oraşului Milano. Mai multe maşini au luat foc şi clădirile din vecinătate au suferit stricăciuni.

Minge de foc pe cerul Japoniei. Experţii spun că este vorba despre resturi spaţiale

O minge de foc a luminat cerul Japoniei. Incidentul a avut loc noaptea, iar experţii cred că este vorba despre resturi spaţiale provenite de la o rachetă.

Misiune eşuată: poliţiştii americani au confundat un bărbat care striga „ajutor” cu o capră

Poliţiştii americani au confundat un bărbat care striga „ajutor” cu o capră care behăia, potrivit BBC.

Suedia: un bărbat este acuzat că a răspândit informaţii clasificate despre obiective militare

Autorităţile din Suedia au acuzat un bărbat de răspândire de informaţii clasificate. Acestea au legătură cu instalaţiile de apărare, potrivit Sky News.

Bombardamente ruseşti la Sumî – o persoană a murit

O persoană a murit în urma bombardamentelor ruseşti care au vizat regiunea ucraineană Sumî, anunţă autorităţile ucrainene.

Unul din liderii cartelului Sinaloa ar putea fi eliberat din închisoare

Héctor Palma a petrecut ultimii 28 de ani în închisori din SUA şi din Mexic.

SUA: un copil de opt ani s-a rătăcit în pădure şi a supravieţuit consumând zăpadă

Copilul s-a rătăcit după ce a plecat din campingul în care se afla cu familia sa, potrivit BBC.

Contre între Rusia şi Polonia provocate de denumirea unui oraş

Ruşii consideră că decizia Poloniei de a redenumi oraşul rusesc Kaliningrad în documentele sale oficiale reprezintă un „act ostil", în timp ce legăturile bilaterale continuă să se destrame din cauza războiului din Ucraina, potrivit Reuters.

Amnistie în Serbia: oamenii au predat autorităţilor peste 3.000 de arme

Sârbii au predat peste 3.000 de arme şi piese de armament în primele două zile ale amnistiei privind armele de foc introduse, după incidentele violente în care au fost ucise 17 persoane, a declarat, miercuri, preşedintele Aleksandar Vucic.

Inedit: doi papi au binecuvântat mulţimea de la Vatican

Papa Francisc şi Papa Teodor al II-lea al Alexandriei au participat împreună la audienţa săptămânală de la Vatican. Este un eveniment foarte rar care a adus pe aceeaşi scenă doi papi, potrivit Reuters.

Portul Constanţa va colabora cu al cincilea cel mai tranzitat port din lume

Conducerea Portului Constanţa a semnat miercuri un protocol de colaborare cu administraţia Portului sud-coreean Busan, al cincilea cel mai tranzitat port din lume.

Lider PNL, depre rocadă: cel mai bine ar fi să respectăm protocolul, nu trebuie să existe deranj

Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă a declarat la RFI că în ceea ce priveşte rocada guvernamentală ar fi bine să se respecte protocolul. Va fi aplicat în patru zile, nu trebuie să existe deranj în interiorul partidelor, a adăugat Falcă.

Restricţii de trafic în Bucureşti în timpul protestului organizat de federaţiile din educaţie

Poliţia anunţă că vor fi restricţii de trafic în Bucureşti în timpul protestului care va fi organizat miercuri de federaţiile din educaţie.

Ciucă despre rocada guvernamentală şi posibila ieşire din Guvern a UDMR: Avem nevoie de stabilitate

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre despre rocada guvernamentală şi posibila ieşire de la guvernare a UDMR. Avem nevoie de stabilitate, suntem oameni responsabili, a spus şeful Guvernului care este şi liderul PNL.

Fostul premier pakistanez Imran Khan a fost arestat

Fostul prim-ministru pakistanez, Imran Khan, a fost arestat marţi, în timp ce intra într-un tribunal din Islamabad, a anunţat unul dintre consilierii săi, potrivit Reuters.

Licitaţie pentru construirea unui spital la Tecuci. Unitatea va avea tunel şi heliport

Autorităţile din Galaţi au început procedurile pentru construirea unui spital la Tecuci. Unitatea medicală va avea peste 100 de paturi şi dotări moderne, inclusiv un heliport pentru elicopterul medical. De asemenea, clădirea va fi legată de vechea unitate medicală printr-un tunel.