Petru Mazilu

Grecia este lovită şi de inundaţii după incendiile catastrofale din vară

Mai multe regiuni ale Greciei, lovite în vară de incendiile de vegetaţie, se confruntă acum cu ploi torenţiale şi cu inundaţii.

Peste 100.000 de persoane din China, evacuate din calea unei furtuni

Peste 100.000 de persoane dintr-o provincie sudică a Chinei au fost evacuate din calea unei furtuni. Numeroase instituţii, drumuri şi aeroporturi au fost închise, anunţă Reuters.

Şeful Gărzii de Mediu Tulcea, reţinut de procurorii DNA într-un dosar de luare de mită

Şeful Gărzii de Mediu Tulcea a fost reţinut de procurorii DNA într-un dosar de luare de mită.

300.000 de oameni şi 77.000 de maşini au trecut frontiera României în 24 de ore

Numărul persoanelor şi al maşinilor este în continuare mare deoarece numeroşi oameni îşi încheie vacanţa.

Un tribunal nigerian a trimis zeci de persoane în închisoare pentru participarea la o nuntă gay

Peste 60 de persoane reţinute săptămâna trecută în Nigeria în legătură cu participarea la o presupusă nuntă gay, care este ilegală în această ţară, au fost arestate preventiv, au anunţat luni poliţia şi avocatul celor implicaţi, potrivit Reuters.

Prima doamnă a SUA, test pozitiv la COVID. Preşedintele nu este infectat

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a fost testată pozitiv la testul COVID-19 cu doar câteva zile înainte ca preşedintele Joe Biden, care a fost testat negativ, să călătorească la un summit al Grupului celor 20 în India, a anunţat Casa Albă, potrivit Reuters.

Tragedia de la Crevedia. Încă un pacient cu arsuri a murit la spital

Numărul persoanelor decedate a ajuns la cinci.

Vremea în septembrie: valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că în luna septembrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă în întreaga ţară.

Fotbalistul Antony, dat afară din lotul Braziliei, în urma unor acuzaţii de agresiune

Fotbalistul Antony, extrema lui Manchester United, a fost dat afară din lotul Braziliei, în urma unor acuzaţii de agresiune formulate de fosta lui iubită.

ONU estimează că 1,8 milioane de persoane vor pleca din Sudan până la sfârşitul anului

Agenţia ONU pentru refugiaţi a anunţat luni că se aşteaptă ca peste 1,8 milioane de persoane din Sudan să ajungă în cinci ţări vecine până la sfârşitul anului. Agenţia estimează că este nevoie de un miliard de dolari pentru a ameliora efectele acestei crize de proporţii.

Preşedinţii din Coreea de Nord şi Rusia se vor întâlni pentru a vorbi despre furnizarea de arme

Liderul nord-coreean Kim Jong Un se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre posibilitatea furnizării de arme pentru războiul din Ucraina, a relatat luni New York Times, citând surse americane şi aliate.

Scandalul sărutului de la Cupa Mondială: echipa masculină a Spaniei îşi exprimă solidaritatea cu fotbalistele naţionalei

Reprezentanţii echipei masculine a Spaniei şi-au exprimat solidaritatea cu naţionala feminină de fotbal vorbind despre „comportamentul inacceptabil" al şefului Federaţiei spaniole de fotbal, Luis Rubiales, potrivit Sky News.

România a învins campioana olimpică şi s-a calificat în optimile Campionatului European de volei

Naţionala pregătită de Sergiu Stancu s-a impus în patru seturi 25-23, 16-25, 25-18, 25-21. România a adunat 9 puncte şi reuşeşte să se califice în optimile Campionatului European. Adversara României va fi stabilită în funcţie de rezultatele partidelor care încă nu s-au disputat. În primele două meciuri ale competiţiei, România a fost învinsă de Portugalia, […]

Ciucă: priorităţile noii sesiuni parlamentare sunt măsurile fiscale şi jaloanele din PNRR

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că priorităţile noii sesiuni parlamentare sunt măsurile fiscale şi jaloanele din PNRR. El le-a cerut membrilor opoziţiei să dea dovadă de responsabilitate şi de decenţă.

MAI anunţă constituirea grupului de lucru pentru elaborarea noii structuri a IPJ Constanţa

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că luni a avut loc prima şedinţă a grupului de lucru desemnat pentru elaborarea noii structuri a Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Constanţa. Reorganizarea are loc în urma incidentului de la 2 Mai.

Patru astronauţi au revenit pe Pământ după o misiune de şase luni

Astronauţii, membri ai misiunii Crew-6 condusă în comun de NASA şi SpaceX, au părăsit staţia spaţială duminică, la ora 7:05, ora Europei Centrale. Echipajul şi-a petrecut ziua la bordul vehiculului Crew Dragon, cu o lăţime de 13 picioare, în timp ce acesta a efectuat manevre pe orbita Pământului şi spre locul de aterizare vizat, în […]

Cod galben de inundaţii în judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt

Hidrologii avertizează că este pericol de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt. Specialiştii au emis o avertizare cod galben de inundaţii.

Două persoane au fost reţinute în China pentru că au deteriorat Marele Zid cu un excavator

Două persoane au fost reţinute în China deoarece au deteriorat cu un excavator o secţiune a Marelui Zid din provincia nordică Shanxi, a anunţat televiziunea de stat CCTV, potrivit CNN.

Au căzut drone ruseşti pe teritoriul României? Odobescu: există riscul unor incidente la graniţă, dar deocamdată nu a fost cazul / Ministrul ucrainean de Externe: Kievul are dovezi

Declaraţia a fost făcută după ce autorităţile din Ucraina au anunţat că resturile unei drone lansate de ruşi a aterizat în România. Ucrainenii au susţinut că au dovezi fotografice că dronele ruseşti au lovit teritoriul românesc în timpul unui atac aerian desfăşurat în timpul nopţii, potrivit ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba. Autorităţile din România, […]

Un avion care scria un mesaj pe cer în timpul unei petreceri s-a prăbuşit. Pilotul a murit

Un avion s-a prăbuşit şi pilotul a murit în timpul unei petreceri din Mexic. Pilotul trebuia să scrie un mesaj pe cer prin care să anunţe sexul unui bebeluş care urmează să se nască, potrivit CNN.

Generalul care a condus lovitura de stat din Gabon a depus jurământul de preşedinte interimar

Liderul loviturii de stat din Gabon, generalul Brice Nguema, a depus jurământul în calitate de preşedinte interimar. El a promis organizarea de alegeri libere, dar nu a spus când ar putea avea loc.

Două cazuri de infectare cu West Nile la Brăila

Autorităţile brăilene anunţă că au fost confirmate două cazuri de infectare cu virusul West-Nile în judeţul Brăila.

Succes de box office: filmul Barbie are cele mai mari încasări ale anului

Filmul Barbie depăşeşte producţia Super Mario Bros la încasări şi devine cel mai mare succes de box office din anul 2023.

Franţa va interzice ţigările electronice: „Este o problemă importantă de sănătate publică”

Autorităţile din Franţa au decis să interzică ţigările electronice de unică folosinţă. „Este o problemă importantă de sănătate publică", a spus premierul francez, potrivit Reuters.

Reacţia Armatei Române după noile atacuri ruseşti de pe Dunăre. Angel Tîlvăr: Aceste atacuri sunt nejustificate şi în profundă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar”

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a condamnat noile atacuri ale ruşilor asupra portului Reni. Demnitarul a mai spus că atacul aerian asupra portului ucrainean de la Dunăre nu a generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional.

Românii şi maşinile ECO. 8.000 de vehicule cu zero emisii de CO2, înmatriculate în România, în prima jumătate a anului

Aproximativ 8.000 de vehicule cu zero emisii de CO2 au fost înmatriculate în România în primele şase luni din 2023, anunţă Ministerul de Interne.

O nouă tragedie. Un şofer beat şi drogat a omorât o femeie şi a lovit cinci maşini

Un şofer beat şi drogat a omorât o femeie, a rănit alta şi a lovit cinci maşini pe o stradă din localitatea Popeşti Leordeni.

Bucharest Jazz Festival. În Capitală vor sosi artişti nominalizaţi la premiile Grammy

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, a anunţat că pe scena festivalului internaţional de jazz din Bucureşti vor urca artişti cunoscuţi în întreaga lume, inclusiv cântăreţi nominalizaţi la premiile Grammy.

Raed Arafat a anunţat primele concluzii ale exploziilor şi incendiului de la Crevedia

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a anunţat duminică primele concluzii ale exploziilor şi incendiului de la Crevedia.

Jumătate de milion de oameni au trecut sâmbătă frontiera României

Peste 500.000 de oameni şi aproximativ 140.000 de maşini au trecut graniţa României în ultimele 24 de ore.

Nereguli pe bandă rulantă în căminele şi centrele de copii şi tineri din Giurgiu

Comisarii de la Protecţia Consumatorului din patru judeţe au făcut verificări în căminele şi centrele de copii şi tineri din Giurgiu. Ei au descoperit numeroase nereguli, inclusiv produse neconforme, mizerie şi lucruri uzate.

METEO. ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în jumătate de ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea se schimbă în aproximativ jumătate de ţară. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică.

Ceaţă în centrul ţării. A fost emis cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că este ceaţă în centrul ţării şi a emis o avertizare de tipul cod galben.

CFR: legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere doar pentru elevi, de duminică

CFR Călători anunţă că începând de duminică eliberează legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere doar pentru elevi, nu şi pentru studenţi.

25 de drone au atacat regiunea Odesa. Infrastructura portuară a fost avariată

25 de drone lansate de ruşi au atacat duminică regiunea Odesa. Infrastructura portuară a fost avariată şi cel puţin două persoane au fost rănite, au anunţat autorităţile ucrainene, potrivit Reuters.

Surpriză: echipa de baschet a Sudanului de Sud s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Echipa de baschet masculin a Sudanului de Sud a învins Angola şi s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor.

Protest uriaş în Niger. Zeci de mii de localnici au cerut plecarea militarilor francezi din ţară

Zeci de mii de protestatari s-au adunat sâmbătă în faţa unei baze militare franceze din capitala Nigerului, Niamey, cerând ca trupele să plece din ţară. Protestul a avut loc în urma unei lovituri de stat care se bucură de un sprijin popular larg, dar pe care Parisul refuză să o recunoască.

Numărătoarea şuruburilor de la podul peste Dunăre de la Brăila s-a încheiat

Numărătoarea şuruburilor de la podul peste Dunăre de la Brăila s-a încheiat, au anunţat sâmbătă seara reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Superliga: CFR Cluj învinge în deplasare pe FC Voluntari şi urcă pe primul loc în clasament

CFR Cluj a învins sâmbătă, în deplasare, pe FC Voluntari şi a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii de fotbal. Partida a făcut parte din etapa a VIII-a. Tot sâmbătă, FCSB joacă în Ghencea cu Univ.Craiova.

Legătură aeriană între Braşov şi Dortmund

Legătura aeriană Braşov – Dortmund şi retur a fost inaugurată sâmbătă pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.