Rafael Hekman

Parisul va interzice plasticul de unică folosinţă la Jocurile Olimpice din 2024

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat vineri că oraşul intenţionează să interzică plasticul de unică folosinţă atunci când va organiza Jocurile Olimpice din 2024, ca parte a eforturilor de a aborda criza globală a poluării cu plastic.

Directorul WTA spune că Peng Shuai este în siguranţă şi că ştie unde se află

Directorul executiv al Asociaţiei Feminine de Tenis (WTA), Steve Simon, a afirmat că Peng Shuai este în siguranţă şi că organizaţia "ştie unde se află".

Tricoul olimpic al lui Michael Jordan a fost vândut la licitaţie cu peste 3 milioane de dolari

Un tricou purtat de starul NBA Michael Jordan în timp ce reprezenta Statele Unite la Jocurile Olimpice de vară din 1992 a fost vândut joi la licitaţie pentru 3,03 milioane de dolari.

Begu, Cîrstea şi Bogdan – adversare accesibile în turul 1 la Roland Garros

Cele 3 jucătoare de tenis din România care vor evolua de sptămâna viitoare la Grand Sam-ul Roland Garros de la Paris şi-au aflat joi adversarele din primul tur, în proba de simplu feminin.

Spaniola Badosa s-a retras de la Roland Garros din cauza unei fracturi la coloana vertebrală

Paula Badosa va rata Openul Franţei după ce a suferit o fractură de stres la coloana vertebrală la Openul Italiei, săptămâna trecută, a anunţat joi fostul număr doi mondial.

Simona Halep reacţionează din nou: „Justiţia întârziată înseamnă justiţie refuzată”

Din ce în ce mai indignată de situaţia căreia trebuie să îi facă faţă şi mai ales de faptul că Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului şi Federaţia Internaţională de Tenis i-au amânat din nou audierea în cazul de presupus dopaj, Simona Halep a reacţionat din nou, miercuri seara.

FCSB şi-a luat revanşa faţă de farul Constanţa . A cucerit prima ediţie a Cupei de Tineret

FCSB a învins Farul cu 3-2 şi a câştigat prima finală din istorie a Cupei de Tineret. Meciul s-a jucat pe Stadionul Municipal Sibiu, în deschiderea finalei Cupei României.

Monica Niculescu şi Makoto Ninomiya s-au calificat în semifinale la Rabat

Perechea româno-japoneză alcătuită din Monica Niculescu şi Makoto Ninomiya s-a calificat miercuri în semifinalele probei de dublu de la turneul de tenis de la Rabat, Maroc.

Elveţia a fost repartizată în finala Cupei BJK alături de două nume grele, Cehia şi SUA

Elveţia, campioana en titre, a fost extrasă la tragerea la sorţi alături de fostele câştigătoare Cehia şi Statele Unite pentru finala Cupei Billie Jean King din 2023, a anunţat miercuri Federaţia Internaţională de Tenis (ITF).

Jordi Alba va părăsi Barcelona după 11 ani

Fundaşul Jordi Alba va părăsi Barcelona la finalul sezonului, după 11 ani petrecuţi în echipa catalană, a anunţat miercuri clubul din LaLiga.

Zi plină pentru România la mondialul de tenis de masă din Africa de Sud

Reprezentanţii României au miercuri o zi plină la Campionatele Mondiale de Tenis de masă, de la Durban, din Africa de Sud. Patru jucătoare vor evolua în 16-imile competiţiei, alte două echipaje de dublu având în componenţă sportivi români.

Lui Vinicius Jr de la Real Madrid i s-a anulat cartonaşul roşu

Cartonaşul roşu primit de atacantul Vinicius Jr de la Real Madrid în meciul din LaLiga, disputat duminică la Valencia, în care a fost şi agresat rasial, a fost anulat, a anunţat marţi Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF).

Honda va propulsa ambiţiile Aston Martin pentru titlul în F1 începând cu 2026

Honda va reveni în Formula 1 ca producător de motoare cu drepturi depline, alimentând ambiţiile de titlu ale Aston Martin, atunci când sportul va intra într-o nouă eră în 2026, a anunţat miercuri constructorul japonez.

Ceremonia de deschidere a JO Paris 2024 va fi supravegheată de peste 35.000 de poliţişti

Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a dezvăluit că un efectiv de aproximativ 35.000 de poliţişti va fi probabil desfăşurat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, care va avea loc anul viitor pe râul Sena.

CSU Sibiu a câştigat finala mică a Ligii Naţionale la baschet masculin

Medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin au fost câştigate marţi seara de CSU Sibiu, care a învins în a cincea partidă a seriei pe Rapid Bucureşti, în deplasare, obţinând a treia victorie, decisivă.

Gheorghe Hagi, declarat antrenorul echipei ideale a etapei a 9-a din play-off

Câştigarea partidei cu FCSB şi implicit a campionatului i-au adus lui Gheorghe Hagi un nou titlu de antrenor al echipei ideale al etapei a 9-a din play-off-ul şi play-out-ul Superligii. Alături de el au prins loc trei jucători de la Farul Constanţa, alături de alţii trei de la CFR Cluj.

Campioni olimpici ruşi excluşi de la mondialele de taekwondo din cauza susţinerii lui Putin

Doi campioni olimpici ruşi care au susţinut în mod deschis războiul din Ucraina şi-au văzut respinse cererile de participare la Campionatele Mondiale de Taekwondo din capitala Azerbaidjanului, Baku, informează în exclusivitate insidethegames.

Supercupa României se va juca pe 8 iulie la Ploieşti

Supercupa României să va disputa sâmbătă, 8 iulie, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, conform deciziei luate de Comitetul Executiv al FRF, validată în şedinţa din 23 mai 2023.

Simona Halep acuză că se încearcă întârzierea audierii sale. Răspunsul ITIA. Fanii au făcut petiţie

Fostul număr unu mondial Simona Halep a acuzat Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) că încearcă să întârzie şi mai mult audierea sa în faţa unui tribunal independent pentru dopaj şi a spus că i se refuză dreptul de a fi audiată. ITIA a explicat decizia. Fanii au făcut o petiţie.

Naţionalele de handbal pe plajă ale României debutează miercuri la EHF Beach Handball Euro 2023

Echipele naţionale de handbal pe plajă ale României au plecat marţi spre Nazare, Portugalia, unde în perioada 24-28 mai are loc campionatul european EHF Beach Handball Euro 2023.

FCSB – Rapid se va juca sâmbătă

Liga Profesionistă de Fotbal şi deţinătorul drepturilor tv au decis ca partida FCSB – FC Rapid 1923, contând pentru ultima etapă a play-off-ului SuperLigii României, să se desfăşoare sâmbătă, 27 mai, cu începere de la ora 20.30.

Miriam Bulgaru trece de Ekaterina Makarova şi e în turul doi în calificările de la Roland Garros

Miriam Bulgaru (232 WTA) e a doua sportivă română care reuşeşte luni să treacă în turul secund al tabloului de calificări de la Roland Garros. Tot luni, Gabriela Ruse s-a calificat după ce a învins-o pe Jaqueline Cristian.

Istvan Kovacs şi Vasile Marinescu, delegaţi în brigada finalei Ligii Campionilor dintre Manchester City şi Inter Milano

UEFA a anunţat luni arbitrii finalelor competiţiilor continentale din acest final de sezon.Brigada care va asigura arbitrajul la finala Ligii Campionilor dintre Manchester City şi Inter Milano va avea în componenţă şi doi români.

Scandalul de rasism. „Nu eşti singur” – Kylian Mbappe, Neymar şi brazilianul Ronaldo îşi arată sprijinul pentru Vinicius

Kylian Mbappe, Neymar şi legenda braziliană Ronaldo se numără printre cei care şi-au arătat sprijinul pentru Vinicius Junior într-o nouă controversă iscată de manifestările de rasism din La Liga.

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur de la Strasbourg. Urmează Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (31 WTA) a pierdut luni partida din primul tur al tabloului principal din cadrul turneului WTA 250 de la Strasbourg, fiind eliminată din competiţie de franceza Clara Burel (122 WTA).

Cătălin Popa va arbitra finala Cupei României dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi Universitatea Cluj

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat luni brigada care va oficia finala Cupei României, ediţia 2022-2023, dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi FC Universitatea Cluj. Parida va avea loc miercuri, 24 mai, cu începere de la ora 20:30, pe stadionul Municipal din Sibiu.

Au fost stabilite gazdele barajelor de promovare în Liga 1 şi Liga 2

Casa Fotbalului a găzduit luni, 22 mai, tragerea la sorţi prin care a fost stabilită ordinea disputării jocurilor de baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga 1, respectiv pentru promovarea în Liga 2.

Superliga – Modificări în programul etapei a 10-a a play-off-ului

Vineri, 26 mai Ora 20.00 FC U Craiova 1948 – FC Voluntari Sâmbătă, 27 mai Ora 20.30 Baraj de menţinere / promovare 1 Duminică, 28 mai Ora 21.00 CFR 1907 Cluj – Farul Constanţa Ora 21.00 FCSB – FC Rapid 1923 Ora 21.00 Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe NOTĂ. În cazul în care […]

Messi va conduce Argentina în amicalul cu Australia din China

Lionel Messi va conduce campioana mondială Argentina împotriva Australiei într-un meci amical care va avea loc luna viitoare la Beijing, prima sa vizită în China în ultimii şase ani urmând să stârnească o adevărată goană pentru bilete, relatează Reuters.

Un nou scandal de rasism în jurul lui Vinicius Jr stârneşte reacţii şi indignare

Atacantul brazilian al echipei Real Madrid, Vinicius Jr, a numit LaLiga şi Spania rasiste, după ce a primit injurii rasiste din tribune, după înfrângerea de duminică de pe stadionul Mestalla, din Valencia.

Carlos Alcaraz a redevenit oficial numărul 1 mondial

Carlos Alcaraz a revenit oficial în fruntea clasamentului tenisului masculin, asigurându-şi locul 1 mondial în circuitul ATP, imediat după încheierea Openului Italiei 2023.

McNulty câştigă etapa a 15-a din Giro la sprint, Armirail îşi păstrează poziţia de lider

Americanul Brandon McNulty, de la UAE Team Emirates, i-a ţinut piept lui Ben Healy şi Marco Frigo şi a câştigat etapa a 15-a din Giro d'Italia, duminică, după 195 de kilometri parcurşi între Seregno şi Bergamo.

CSM Bucureşti a reuşit eventul în handbalul feminin românesc

După ce în urmă cu o săptămâna le erau înmânate medaliile de campioane al Ligii Florilor, handbalistele de la CSM Bucureşti au reuşit duminică eventul, câştigând şi Cupa României. CSM Bucureşti a învins în finală pe CSM Târgu Jiu, cu 31-25 (14-13), medaliile de bronz revenind echipei Dunărea Brăila.

Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian se înfruntă în primul tur al calificărilor la Roland Garros

Cele patru sportive care vor începe de luni evoluţia în turneul de calificare pe tabloul principal de la Roland Garros şi-au aflat duminică adversarele. De asemenea, România are un reprezentant şi pe tabloul masculin.

Ianis Hagi a marcat pentru Rangers după un an şi patru luni

Ianis Hagi a marcat ultima dată în ianuarie 2022, într-un meci din deplasare, cu Aberdeen. După ce a revenit, în urma intervenţiei chirurgicale la genunchi, românul a fost titularizat de mai multe ori anul acesta sau a intrat din postura de rezervă, dar nu a reuşit până duminica aceasta să marcheze. Hagi a reuşit golul […]

EFotbal | România se califică în optimile Play-Off-ului şi va juca pentru un loc la Cupa Mondială

Echipa naţională de eFotbal a României, reprezentată de Cosmin Petrescu şi Răzvan Puiu, a reuşit vineri să se califice în optimile Play-Off-ului turneului final FIFAe Nations Series 2023, echivalentul Cupei Mondiale la fotbal.

Sentinţe în play-out-ul Superligii: Chindia Târgovişte şi CS Mioveni retrogradează, UTA şi FC Argeş se duc la baraj

UTA Arad – FC U Craiova 1-1 (0-0) FC Argeş – Petrolul Ploieşti 3-0 (1-0) Chindia Târgovişte – FC Voluntari 2-2 (0-2) Înainte de aceste meciuri, Mioveni era deja retrogradată în liga a doua, de mai multe etape. Locul al doilea care ducea direct în liga a doua era disputat între FC Argeş şi Chindia […]

Clubul olandez AZ Alkmaar condamnă suporterii care au atacat fanii lui West Ham

Antrenorul şi jucătorii clubului olandez AZ Alkmaar au condamnat grupurile propriilor suporteri care au atacat familiile şi prietenii echipei West Ham United, care sărbătoreau succesul de joi din semifinala Europa Conference League.

Sabalenka are şanse matematice de a deveni lider mondial după Roland Garros

Aryna Sabalenka a avut un start senzaţional în sezonul 2023, iar acest lucru poate duce la transformarea ei în numărul 1 mondial după încheierea sezonului pe zgură.

Wigan va fi depunctată cu patru puncte în sezonul următor pentru că nu şi-a plătit jucătorii

Wigan Athletic va fi depunctată cu patru puncte din sezonul viitor din League One, după ce clubul nu a plătit salariile jucătorilor în această lună, a anunţat vineri Liga Engleză de Fotbal (EFL).