Economic

România nu va depăşi criza până în 2011, spune şeful Volksbank România

România nu va depăşi criza actuală până în 2011, când ar putea "vedea lumina", dar oferă mai multe oportunităţi ca alte state din Uniunea Europeană şi este una dintre cele mai solide ţări din punct de vedere al sectorului bancar, consideră preşedintele Volksbank România, Gerald Schreiner.

Cursul BNR a coborât la 4,2810 lei/euro

Moneda naţională a înregistrat o uşoară tendinţă de apreciere spre jumătatea zilei, iar Banca Naţională a României (BNR) a calculat o rată de referinţă de 4,2810 lei/euro, în scădere cu 0,23 bani faţă de nivelul din ziua anterioară, de 4,2833 lei/euro.

BEI a lansat marţi o emisiune de obligaţiuni în lei

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a lansat, marţi, o emisiune de obligaţiuni în lei, în valoare de 150 milioane lei, cu maturitate în 2016, listată la Luxembourg.

Noile generaţii Ford Fiesta şi Ford Ka, lansate în România

Importatorul Ford în România, compania Romcar, a lansat noile generaţii ale automobilelor Fiesta şi Ka, la preţuri cu TVA inclus începând de la 10.936 euro pentru primul model şi de la 10.350 euro pentru cel de-al doilea, maşinile urmând să fie disponibile în showroom-uri din 3 martie.

Operaţiuni de schimb valutar şi plăţi interbancare prin telefon şi Internet, la BCR

Clienţii Băncii Comerciale Române (BCR) pot efectua operaţiuni de schimb valutar şi plăţi interbancare în valută, inclusiv internaţionale, prin telefon şi Internet, beneficiind de servicii gratuite în cazul schimbului valutar şi de reduceri de până la 75% pentru plăţi interbancare, a anunţat banca.

Geoană: Dacă băncile nu reiau creditarea, statul se va îndrepta spre CEC şi Eximbank

Autorităţile vor aloca fonduri suplimentare pentru capitalizarea CEC Bank, a Eximbank şi a fondurilor de garantare, destinate IMM-urilor, în cazul în care băncile nu vor reporni creditarea, a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

Lukoil a ieftinit marţi motorina

Lukoil România, subsidiara locală a grupului rus Lukoil, a ieftinit marţi motorina cu şase bani pe litru, după ce luni a scăzut preţul acestui carburant cu doi bani pe litru, potrivit datelor companiei.

FMI: Nu există pericolul ca statele din Europa Centrală şi de Est să intre în incapacitate de plată

Statele din Europa Centrală şi de Est cele mai afectate de criza financiară globală nu vor intra în incapacitate de plată, a declarat şeful departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Marek Belka.

Boc: România nu a scăpat definitiv de sancţiunea pentru deficit

România nu a scăpat definitiv de riscul de a fi sancţionată de către Comisia Europeană (CE) pentru deficit excesiv în 2008, deoarece Executivul de la Bruxelles are oricând posibilitatea să declanşeze această procedură, a declarat, luni seara, premierul Emil Boc.

BERD analizează un împrumut de 100 mil. euro pentru BCR

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de 100 de milioane de euro Băncii Comerciale Române (BCR) pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Isărescu: Sunt şanse mari ca ţinta de inflaţie pentru acest an să fie atinsă

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, luni, că sunt şanse mari ca ţinta de inflaţie fixată pentru acest an, de 3,5%, plus sau minus un punct procentual, să fie atinsă.

Electromontaj Bucureşti a disponibilizat 2,5% din salariaţi

Electromontaj a disponibilizat în ianuarie şi februarie circa 40 de salariaţi, respectiv 2,5% din total, proces care va continua şi se va concetra pe lucrări în străinătate, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, Mihai Otto Valeriu, directorul general şi preşedinte companiei.

Logan de 5.000 de euro, în programul Rabla

Dacia a lansat o nouă versiune de bază pentru Logan Sedan, care costă 4.995 euro cu TVA inclus în cadrul programului de înnoire a parcului auto, denumit şi "Rabla", iar reţeaua de concesionari a început să preia comenzile de luni, la preţul de 5.900 de euro cu TVA inclus.

BNR, pregătită să intervină pentru a preveni destabilizarea cursului

BNR este pregătită să acţioneze pentru a preveni eventuale mişcări destabilizatoare ale cursului de schimb, a declarat, luni, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, care consideră că deprecierea monedei naţionale din ultima perioadă a fost nejustificată.

BNR analizează suma optimă de împrumutat de pe plan extern şi condiţiile creditului

Banca Naţională a României (BNR) analizează, împreună cu reprezentanţii Guvernului, suma optimă de împrumutat de pe plan extern, în condiţii de costuri cât mai avantajoase şi cu un calendar rezonabil de rambursare, a declarat, luni, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

Carmen Radu a fost schimbată din funcţia de preşedinte al Eximbank

Carmen Radu fost înlocuită, luni, din funcţia de preşedinte al Eximbank, postul fiind preluat de Ionuţ Costea, în contextul în care acţionarul majoritar al băncii, AVAS, a schimbat şase din cei şapte membri ai Consiliului de Administraţie.

Prima pensie privată obligatorie a fost plătită vineri

Primul pensionar al sistemului de pensii private obligatorii (Pilonul II) a primit vineri suma acumulată în contul personal, într-o rată unică, după ce a contribuit la fondul de pensii doar câteva luni, a anunţat luni Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Concedieri masive la Vodafone, în Marea Britanie – surse

Grupul britanic Vodafone intenţionează să concedieze câteva sute de angajaţi din Marea Britanie pentru a reduce costurile şi a conserva profitul în perioada crizei economice, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate de Bloomberg.

Cursul BNR a urcat la 4,2833 lei/euro

Moneda naţională a pierdut avansul câştigat în debutul şedinţei interbancare de luni, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat o rată de referinţă de 4,2833 lei/euro, cu 0,36 bani mai mare faţă de cea anunţată vineri.

Liderii europeni cred că bugetul FMI ar trebui dublat

Liderii Germaniei, Franţei, Marii Britanii şi Italiei consideră că resursele financiare ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) ar trebui dublate la 500 miliarde de dolari, pentru a preveni apariţia de noi probleme în regiunile deja afectate grav de criza economică şi financiară internaţională.

Aeroportul „Henri Coandă”, lăudat de pasageri

Aeroportul Henri Coandă Otopeni devansează, în opinia călătorilor, unităţi internaţionale mari cu acelaşi profil precum Paris Charles de Gaulle Paris, Roma Fumicino, Londra sau Frankfurt, la unele capitole privind calitatea serviciilor, conform unui sondaj citat de Ministerul Transporturilor.

Ford profită de problemele GM şi Chrysler, reducând costurile

Grupul Ford obţine beneficii neaşteptate în urma dificultăţilor severe cu care se confruntă principalii rivali de pe piaţa americană, General Motors şi Chrysler, sub forma reducerilor de cheltuieli cu personalul după negocieri cu sindicatele, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

Lukoil a ieftinit luni motorina cu doi bani

Lukoil România, subsidiara locală a grupului rus Lukoil, a ieftinit luni un sortiment de motorină cu doi bani pe litru şi a menţinut preţurile la benzină, potrivit datelor companiei.

Clienţii Raiffeisen Bank au fost luni ţinta unui atac de tip phishing

Clienţii Raiffeisen Bank au fost, luni, ţinta unui atac de tip phishing, primind e-mail-uri în care erau sfătuiţi să introducă pe un site, pentru deblocarea serviciului online, codul de utilizator.

Preşedinţia UE şi BCE: Recapitalizarea băncilor poate submina piaţa comună

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene (UE) şi şeful Băncii Centrale Europeane (BCE), Jean-Claude Trichet, au declarat, duminică, că recapitalizarea excesivă, care conduce la naţionalizarea instituţiilor bancare, ar putea submina piaţa comunitară, transmite Reuters.

Sky Express a inaugurat cursa directă Bucureşti-Alexandroupolis

Compania aeriană Sky Express a inaugurat vineri, 20 februarie, o cursă directă pe ruta Bucureşti-Alexandroupolis, sperând să atragă în oraşul grecesc câteva mii de turişti români până la sfârşitul anului.

Numărul angajaţilor AVAS ar putea fi redus cu 20-25%

Numărul angajaţilor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) ar putea fi redus cu 20-25%, până la 420-440 de persoane, decizia urmând să fie luată de Consiliul de Supraveghere şi Îndrumare al instituţiei, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele Autorităţii, Mircea Ursache.

AVAS şi Ministerul Economiei vor putea oferi ajutoare de stat

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Ministerul Economiei vor putea sprijini financiar firmele din portofoliu aflate în dificultate atât prin credite, subvenţii şi infuzii de capital de lucru, cât şi prin majorări de capital cu valoarea unor creanţe.

Directorul ANIF, Costel Iancu, a demisionat

Directorul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF), Costel Iancu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că sâmbătă, şi-a redactat demisia din funcţie, cu data de vineri, 20 februarie, urmând să o prezinte luni ministrului Agriculturii.

Modelul SUV al Dacia va fi prezentat la Geneva, alături de un concept compact – surse

Primul model Sport Utility Vehicle (SUV) al Dacia va fi prezentat la salonul auto de la Geneva, alături de un concept compact, ale cărui prime detalii de design au fost dezvăluite deja, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse apropiate Dacia.

Bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2009, adoptat de Parlament

Bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2009 a fost adoptat de Parlament, vineri, cu 238 voturi "pentru", 53 voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Berceanu anunţă „un nou concept” privind finanţarea construcţiei de autostrăzi

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Miercurea Ciuc, că există "un nou concept privind finanţarea construcţiei de autostrăzi", iar în urma aplicării acestuia vor exista mai mulţi bani pentru construirea autostrăzilor.

BMW aduce motorizări noi pentru Seria 1, disponibile în România în primăvară

Constructorul auto german BMW prezintă la Geneva, printre altele, două noi motorizări pentru Seria 1, care vor fi disponibile şi în România din primăvară, precum şi modelele Z4 şi Gran Turismo (GT) Concept, potrivit reprezentanţei BMW în România.

Pogea: Numărul taxelor şi impozitelor parafiscale ar trebui redus cu 30-35%

Numărul taxelor şi impozitelor parafiscale ar trebui redus cu 30-35%, consideră ministrul Finanţelor Publice, Georghe Pogea, care apreciază că acestea "înnebunesc" populaţia.

Bugetul de stat pe 2009, adoptat de Parlament

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat, vineri, în cea de-a patra zi de dezbatere, proiectul bugetului de stat pe 2009, cu 245 de voturi "pentru", 63 împotrivă şi o abţinere.

Opel are nevoie de garanţii noi din partea statului

Constructorul german de automobile Opel, subsidiară a grupului american General Motors (GM), are nevoie de mai multe garanţii din partea statului pentru obţinerea de lichidităţi, decât estimase iniţial, necesarul fiind de 3,3 miliarde euro, potrivit publicaţiei Der Spiegel.

Moody’s: Ratingul Austriei nu va fi afectat de expunerea Erste şi Raiffeisen pe pieţele emergente

Ratingul de credit "AAA" al Austriei nu se află sub presiune din cauza expunerii băncilor Erste şi Raiffeisen pe pieţele emergente din Europa, nici măcar în cele mai pesimiste scenarii, a declarat, vineri, într-un interviu pentru Reuters, analistul Moody's Alexander Kockerbeck.

Rompetrol va reduce sâmbătă preţul benzinei şi al motorinei

Rompetrol Downstream, divizia de distribuţie a carburanţilor din grupul Rompetrol, va reduce sâmbătă cu opt bani pe litru preţul benzinei şi cu 12 bani pe cel al motorinei, a anunţat, vineri, compania.

BM: România are o situaţie economică „nici foarte bună, nici foarte rea”

România are o situaţie economică "nici foarte bună, nici foarte rea", situându-se "la mijloc" între noile state membre ale Uniunii Europene, iar ponderea deficitului de finanţare în rezervele valutare se situează uşor peste nivelul optim, consideră analiştii Băncii Mondiale (BM).

BM a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economică a României în 2009

Banca Mondială (BM) a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economică a României din acest an, de la 3,2% la 0-2%, în contextul perspectivelor pesimiste privind statele din regiune, reiese din datele prezentate de economistul instituţiei Erika Jorgensen.