Economic

Cursul de schimb a coborât la 3,5715 lei/euro, la închiderea şedinţei

Leul a menţinut trendul de apreciere faţă de euro, iar cursul de schimb a încheiat şedinţa interbancară de marţi, la 3,5715 lei/euro, nivel cu 1,95 bani mai redus comparativ cu închiderea zilei anterioare, de 3,5910 lei/euro.

Alianţă BMW – Fiat pe segmentul maşinilor mici

Producătorul italian de automobile Fiat şi constructorul auto german BMW vor colabora pentru realizarea unei platforme tehnice comune pentru maşinile de clasă mică, primele automobile construite pe aceasta urmând să fie noua generaţie a modelului Grande Punto şi a treia generaţie a Mini.

BNR va menţine dobânda la 10% în acest an

Banca Naţională a României va menţine nivelul actual al dobânzii de politică monetară, de 10%, în următoarele trei şedinţe ale Consiliului de Administraţie, aceasta urmând să coboare cu până la 0,5 puncte procentuale la începutul anului viitor, potrivit mai multor analişti.

Inflaţia se menţine ridicată în iunie şi iulie

Inflaţia se va menţine la un nivel înalt în iunie şi iulie, lună în care va atinge vârful acestui an, ca urmare a majorării preţurilor administrate, pentru ca, începând din august, să intre pe o pantă descendentă, un factor de sprijin fiind preţurile alimentelor, consideră analiştii economici.

Citroën va lansa anul viitor în România monovolumul C3 Picasso (Galerie Foto)

Citroën va lansa anul viitor, în România, monovolumul C3 Picasso, modelul fiind disponibul cu două motoare pe benzină şi cu două diesel, a anunţat, marţi, reprezentanţa locală a constructorului francez.

Codul de Bune Practici semnat de retaileri şi furnizori, avizat de Consiliul Concurenţei

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei apreciază că, în condiţiile actuale de piaţă, Codul de Bune Practici semnat de retaileri şi furnizorii de alimente nu contravine legislaţiei din domeniul concurenţei, dar avertizează că aplicarea prevederilor nu trebuie să conducă la o "transparenţă excesivă".

Bugetul consolidat intră pe deficit

Bugetul general consolidat a înregistrat după primele cinci luni ale anului un deficit de 0,39% din PIB, faţă de un uşor excedent de 0,2% din PIB la finele lunii aprilie, potrivit datelor publicate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

ONRC a lansat un serviciu pentru consultarea on-line a stadiului unui dosar sau cereri

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a lansat un serviciu prin intermediul căruia poate fi consultultat on-line stadiul unui dosar sau al unei cereri depuse spre soluţionare la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a informat, marţi, instituţia.

Risc de declin economic la nivel global, din cauza scumpirii ţiţeiului şi alimentelor

Economia mondială este caracterizată de instabilitate şi riscuri de declin, cauzate inclusiv de o creştere puternică a preţurilor petrolului şi alimentelor, se arată într-o declaraţie a liderilor G8, emisă marţi.

Microsoft reia discuţiile de preluare a Yahoo!, în cazul schimbării conducerii companiei

Grupul Microsoft este dispus să reia negocierile pentru preluarea parţială sau integrală a Yahoo!, dar numai în cazul în care conducerea companiei de servicii de Internet va fi schimbată, la adunarea generală a acţionarilor programată pentru 1 august.

Cursul coboară sub 3,6 lei pentru un euro, la închiderea şedinţei

Moneda naţională s-a apreciat semnificativ în ultima parte a şedinţei de luni, cursul coborând la 3,5885 lei/euro, ajutat de apetitul în creştere pentru valutele emergente din partea investitorilor străini, în urma deciziei Băncii Centrale Europene (BCE) de majorare a dobânzii de referinţă.

Ferarri devine ecologic

Producătorul italian de maşini sport de lux Ferrari va începe producţia şi comercializarea de automobile hibride şi va utiliza motoare turbo, în jurul anului 2015, ca urmare a restricţiilor în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon ale vehiculelor.

Eurostat: Preţurile la electronice în România au fost anul trecut egale cu cele din Germania

Preţurile practicate în România pentru electronice s-au situat, anul trecut, la 95% din media UE, nivel similar cu cel înregistrat în Germania şi mai ridicat decât în unele state central şi est-europene precum Polonia, Cehia sau Bulgaria, potrivit Biroului de Statistică al UE, Eurostat.

Tarife mai mari la serviciile auto, soluţia companiilor pentru menţinerea profitului

Soluţia pentru menţinerea profitului şi a marginilor operaţionale în afacerile cu maşini este creşterea preţurilor la serviciile post-vânzare, pe care companiile auto vor pune accent tot mai mult, în condiţiile în care piaţa auto se apropie de stagnare, a declarat vicepreşedintele APIA, Brent Valmar.

CE propune reducerea TVA la servicii precum renovarea locuinţelor

Statele membre UE ar putea reduce nivelul TVA pentru o serie de servicii, precum renovarea locuinţelor şi cele disponibile în restaurante sau frizerii, conform unei propuneri publicate, luni, de Comisia Europeană (CE).

Bani pentru infrastructură şi armată, la noua rectificare bugetară

O nouă rectificare bugetară va avea loc în prima şedinţă de Guvern după ce va fi promulgată legea de abilitare şi va viza alocarea de fonduri pentru infrastructură, armată şi alimentarea cu apă a zonelor rurale, a declarat, luni, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

BCR modifică programul de lucru cu publicul

Banca Comercială Română (BCR) modifică programul de lucru cu publicul, astfel că acesta va începe la ora 9.00 şi se va prelungi până cel târziu la ora 18.30, după ce analizele interne au arătat că publicul solicită servicii cu precădere pe parcusul după-amiezii, a anunţat instituţia de credit.

Salariul mediu nominal net a urcat în mai la 1.248 lei

Salariul mediu nominal net realizat în luna mai a fost de 1.248 lei, cu 23,3% peste valoarea înregistrată în perioada similară din 2007, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

UE va acoperi o treime din ţinta de biocombustibili propusă pentru 2020

Uniunea Europeană (UE) ar putea acoperi din producţie proprie doar o treime din biocombustibilii necesari îndeplinirii obiectivului pentru anul 2020 privind carburanţii folosiţi la transport, ceea ce va duce la importuri masive, se arată într-un raport al Agenţiei Europene de Mediu.

Preşedintele Romalimenta cere reducerea TVA la produsele alimentare

Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a solicitat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD, ca Guvernul să adopte măsura de reducere a TVA la alimente, considerând că este singura modalitate de a ţine preţurile la alimente în actualii parametri.

UE trebuie să renunţe la dependenţa sa energetică faţă de Rusia – oficial

Uniunea Europeană trebuie să renunţe la dependenţa sa energetică faţă de Rusia, pentru aprovizionările sale cu gaz, datorită energiilor regenerabile şi sectorului nuclear, a declarat sâmbătă directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie, Claude Mandil.

Statul vrea eşalonarea datoriilor CFR către furnizorii de energie

Ministerele Economiei şi Transporturilor pregătesc, împreună cu furnizorii de electricitate, de stat şi privaţi, eşalonarea datoriilor CFR la plata energiei, în valoare de un miliard de lei, pe o perioadă de un an, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor.

ANRE a autorizat încă cinci furnizori de electricitate

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a autorizat încă cinci firme să furnizeze electricitate pe piaţa din România, respectiv Delta Energy, Amgaz Furnizare, JAS Budapest ZRT, Energy Incorporatet şi Holding Slovenske Elecktrarne din Slovenia.

BMW va lansa în România limuzina de lux Seria 7 la sfârşitul anului

BMW Group România, reprezentanţa oficială a grupului german pe plan local, va lansa a cincea generaţie a limuzinei de lux Seria 7 la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, modelul fiind disponibil cu două motoare pe benzină şi cu unul diesel.

Medvedev încearcă să menţină monopolul rus asupra resurselor de gaze

Preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, s-a deplasat vineri în Turkmenistan pentru o vizită oficială de două zile, într-o serie de eforturi diplomatice menite să împiedice progresele Europei în direcţia reducerii monopolului Moscovei asupra rezervelor de gaze naturale din Asia Centrală.

Canon va investi peste 140 mil. de dolari într-o nouă fabrică de aparate foto digitale

Canon va investi 15 miliarde de yeni (141 milioane dolari) într-o nouă fabrică de aparate de fotografiat digitale, amplasată în prefectura Nagasaki, în Japonia, iar producţia va începe până la finele anului viitor, au declarat vineri surse apropiate afacerii.

British Airways, American Airlines şi Iberia vor să înfiinţeze o companie mixtă

British Airways (BA), American Airlines şi Iberia sunt aproape de înfiinţarea unei companii mixte, profitând de liberalizarea pieţei odată cu acordul OpenSkies, care sporeşte şansele primirii avizului din partea autorităţilor de reglementare antitrust, a declarat o sursă apropiată negocierilor.

Benzina şi motorina, mai scumpe de astăzi la Petrom

Petrom a majorat, joi, preţurile benzinelor şi motorinelor comercializate prin reţeaua proprie de distribuţie, cu 7 bani, respectiv 6 bani pe litru.

BCR şi Enel România au încheiat o convenţie pentru plata facturilor la bancomate

Banca Comercială Română şi Enel România au încheiat o convenţie în urma căreia clienţii din Banat şi Dobrogea ai instituţiei de credit îşi pot plăti facturile de electricitate la bancomantele BCR.

Nokia neagă că ar fi de acord să înapoieze subvenţiile către landul german

Compania finlandeză Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile la nivel mondial, a negat joi că a căzut de acord să înapoieze subvenţii în valoare de 40 de milioane de euro către landul german Renania de Nord - Westfalia, după cum anunţase presa miercuri.

România ocupă locul trei în UE în privinţa creşterii comerţului cu amănuntul

România s-a clasat pe locul trei în Uniunea Europeană, cu o creştere a comerţului cu amănuntul de 6,8%, pentru perioada mai 2007 - mai 2008, la o medie UE de 2% în perioada respectivă, potrivit unui raport publicat, joi, de Eurostat, Biroul pentru Statistică al UE.

Seat mizează pe trei modele pentru creşterea vânzărilor în România (Galerie Foto)

Seat mizează pe vechea generaţie a modelului Ibiza, pe Leon, Cordoba şi pe noua Ibiza pentru a-şi atinge obiectivele de vânzări stabilite pentru 2008, respectiv comercializarea a 5.500 de automobile, în creştere cu 11% faţă de nivelul de anul trecut, după o scădere de 5% în primele cinci luni.

Piaţa auto din SUA va scădea şi anul viitor

Declinul puternic al vânzărilor de autovehicule din Statele Unite exclude orice recuperare în ultimele şase luni ale acestui an în previziunile investitorilor şi constructorilor, în timp ce unii analişti anticipează o evoluţie şi mai slabă în 2009.

Vosganian are avizul CE pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

Acciza la motorina folosită în agricultură va fi redusă, a anunţat, miercuri, la Guvern, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, arătând că a primit un răspuns favorabil din partea Comisiei Europene (CE) pentru scăderea acestei taxe.

UPC România fuzionează cu Cablevision of Romania şi alte două companii

Operatorul de telecomunicaţii UPC România va fuziona prin absorbţie cu Electron M. Bit Telecom, Sebmar şi Cablevision of Romania (CVR), firme pe care le controlează, operaţiunea vizând simplificarea procesului decizional şi reducerea costurilor administrative, prin formarea unei structuri unice.

Citroën lansează în luna septembrie modelul C5 în România

Citroën lansează în luna septembrie, în România, modelul C5, disponibil în patru versiuni de echipare, cu trei motorizări pe benzină şi patru diesel, preţurile fiind cuprinse între 19.190 euro şi 32.300 de euro cu TVA inclusă, a anunţat, miercuri, reprezentanţa oficială a constructorului francez.

Tăriceanu i-a reproşat lui Vosganian problemele administrative privind taxa de poluare auto

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a reproşat ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, problemele administrative apărute la plata taxei de poluare şi la restituirea diferenţei faţă de taxa auto, arătând că funcţionarii administraţiilor financiare nu cunosc normele de aplicare.

Iulian Iancu: ANRE acţionează la comandă politică şi dezechilibrează piaţa

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei acţionează la comandă politică şi dezechilibrează piaţa, contrar statutului său de organism independent de factorul politic, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei pentru industrii din Cameră, Iulian Iancu.

Producătorii au urcat cu până la 14% preţurile la energie

Producătorii de energie au majorat, la 1 iulie, preţurile practicate în relaţia cu furnizorii şi distribuitorii din domeniu cu până la 14%, a declarat, miercuri, directorul de afaceri corporatiste al CEZ România, Adrian Borotea.

Cosmote va reduce cu până la 50% tarifele de roaming pentru GPRS

Cosmote România va reduce cu până la 50%, la 1 august, tarifele de roaming pentru transferurile de date prin tehnologia GPRS în 15 dintre cele 30 de reţele partenere din Europa, a anunţat, miercuri, operatorul de telefonie mobilă.