Geoană: E înţelept să nu-l comentez pe Iliescu, pentru că respect moratoriul

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, că i se pare "înţelept" să nu comenteze părerile critice ale senatorului Ion Iliescu, având în vedere moratoriul instituit pentru acesta, care va fi respectat de către oamenii de "onoare" ai partidului, până la expirarea valabilităţii acestuia.

Geoană: „Pasul cel mare pe care îl aştept este plecarea lui Băsescu de la Cotroceni”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Târgovişte, că pasul cel mare pe care de-abia îl aşteaptă este plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni pentru că are "chef de revanşă" şi să le arate "ăstora cine sunt cei mai buni" .

Mesaj de încurajare pentru rugbiştii englezi din partea Reginei Elisabeta

Regina Elisabeta a II-a a Angliei va transmite un mesaj de încurajare componenţilor echipei de rugby, pentru a le ura succes în meciul cu Africa de Sud, din finala Cupei Mondiale din Franţa, a anunţat, vineri, Palatul Buckingham, informează AFP.

Grav accident rutier în Bacău, soldat cu patru morţi şi şase răniţi

Şoferul unui microbuz care a ignorat indicatorul "cedează trecerea" a provocat, vineri, un grav accident rutier, în care au fost implicate un autocamion şi un autoturism, în urma impactului şi-au pierdut viaţa patru persoane, iar alte şase au fost rănite.

Comisia de Etică a TVR prezintă luni concluziile în cazul imaginilor cu Remeş

Comisia de Etică şi Arbitraj a TVR va face publice, luni, concluziile în cazul difuzării, de către postul publică, a materialului Remeş-Mureşan, decizia finală în acest caz urmând să aparţină însă preşedintelui-director general, Alexandru Sassu, a declarat pentru MEDIAFAX Horia Gruşcă.

Rebelii kurzi ameninţă conductele de petrol ale Turciei, în cazul în care vor fi atacaţi

Gherilele kurde ar putea ataca instalaţiile petroliere ale Turciei în cazul unei ofensive a armatei turce, a declarat unul dintre liderii rebelilor, citat de o agenţie locală de presă, relatează Reuters.

Dorinel Munteanu deranjat de acuzaţiile privind arbitrajele favorabile echipei sale

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat, vineri, că echipa FC Vaslui nu se va prezenta la meciul cu Ceahlăul, din etapa a XI-a a Ligii I, dacă se va demonstra că afirmaţiile tehnicianului Viorel Hizo, cum că în sezonul trecut vasluienii ar fi beneficiat de arbitraje favorabile, sunt adevărate.

Ministerul Transporturilor ar putea diminua creşterea de 60% a taxei de drum

Ministerul Transporturilor va analiza posibilitatea diminuării creşterii cu 60 la sută a taxei de drum, ministrul Ludovic Orban apreciind, vineri, la Arad, că scumpirea rovinietei cu acest procent este prea bruscă.

Chelsea, fără fundaşii John Terry şi Ashley Cole

Fundaşii echipei Chelsea Londra, John Terry şi Ashley Cole, vor fi indisponibili mai multe săptămâni, din cauza unor accidentări, ei urmând să rateze meciurile cu Schalke 04, din Liga Campionilor, dar şi pe cel dintre Anglia şi Croaţia, din preliminariile Euro-2008.

Atac cu bombă la un centru comercial din Philipine

O bombă a explodat vineri la etajul superior al unui centru comercial din capitala philipineză, Manila, provocând moartea a opt persoane şi rănirea a peste 100, au declarat oficiali ai poliţiei locale, relatează Reuters.

Beyonce va sosi în România cu trei avioane

Cântăreaţa Beyonce va sosi duminică în România cu trei avioane, dintre care unul va fi folosit de ea, prieteni, familie, asistenţi personali şi bodyguarzi, în timp ce celelalte două vor aduce echipamentele şi staff-ul tehnic.

„Mister K” deschide luni eXplore Dance Festival

Compania franceză Kassen K deschide a doua ediţie a eXplore Dance Festival, luni, cu spectacolul "Mister K", la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB).

FOCUS: Ediţia 2007 a Astra Film Festival – 200.000 de euro şi peste 70 de premiere

Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de film documentar Astra Film Fest, care are loc la Sibiu între 22 şi 28 octombrie, se remarcă prin prezentarea a peste 70 de premiere naţionale şi internaţionale, acest lucru justificând bugetul manifestării, care se ridică la circa 200.000 de euro.

COM: Menţinerea lui Ţuluş ca procuror-şef, o a doua şansă dată acestuia de CSM

Menţinerea lui Doru Ţuluş ca procuror-şef al Secţiei a II-a reprezintă o a doua şansă acordată anchetatorului, având în vedere că peste şase luni Inspecţia judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va descinde din nou într-un control la această secţie.

FOCUS: Andy Fletcher – DJ la Bucureşti, pentru o mie de spectatori

Din seria "dacă doriţi să revedeţi", Andrew Fletcher de la Depeche Mode a revenit în România, el prezentându-se joi seara, într-un club bucureştean, în faţa publicului, pentru a pune la punct un DJ-set care nu a reuşit însă să strângă mai mult de o mie de persoane.

Teatrele Act şi Masca prezintă spectacole de succes la FNT

Teatrul Masca va prezenta "Actorul", un one-man show cu Mihai Mălaimare, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (2-15 noiembrie), în timp ce Teatrul Act va pune în scenă cel mai longeviv spectacol al său, "Creatorul de teatru", în regia lui Alexandru Dabija.

Tăriceanu: Dacă e gazul, voi pleda personal la Bruxelles pentru Automobile Craiova

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că va pleca personal la Bruxelles, dacă va fi cazul, pentru a pleda în favoarea privatizării Automobile Craiova, care face obiectul unei investigaţii a CE, arătând că acest contract a fost încheiat cu respectarea regulilor privind ajutorul de stat.

Tăriceanu: România nu va pierde fonduri UE pentru agricultură

România nu va fi pusă în situaţia de a pierde fonduri UE pentru agricultură deoarece poate îndeplini cerinţele Comisie Europene, în pofida unor persoane care au rezerve în privinţa capacităţii Guvernului de a-şi respecta angajamentele, a declarat, vineri, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Cel puţin 138 de morţi în Pakistan, într-un atentat sinucigaş care o viza pe Benazir Bhutto

Cel puţin 138 de persoane au murit şi alte 300 au fost rănite la Karachi, în noaptea de joi spre vineri, într-un atentat sinucigaş care a vizat-o pe Benazir Bhutto, revenită în ţară după opt ani de exil, dar care nu a fost rănită, relatează AFP.

Generalul Silviu Predoiu, cercetat pentru abuz în serviciu

Directorul-adjunct al Serviciului de Informaţii Externe, generalul Silviu Predoiu, al cărui nume este vehiculat pentru conducerea SIE, este cercetat de procurorii militari pentru abuz în serviciu, în urma unei plângeri formulată de fostul colonel SIE Ionel Dragomir.

Naomi Watts, într-un remake după un film de Hitchcock

Actriţa australiană Naomi Watts, nominalizată la premiile Oscar, va juca într-un remake al filmului clasic "Păsările", lansat de Alfred Hitchcock în 1963, care va fi regizat de Martin Campbell, autorul lungmetrajului de succes "Casino Royale", informează variety.com.

Nouă elevi, răniţi după prăbuşirea acoperişului unei şcoli în Rusia

Elevii unei şcoli din Rusia au fost duşi de urgenţă la spital după ce acoperişul instituţiei în care învăţau aceştia s-a prăbuşit vineri, potrivit relatărilor presei locale, citate de Reuters.

Robert Gates: SUA ar putea acţiona împotriva rebelilor PKK din Irak

Secretatul american al Apărării, Robert Gates a sugerat joi că forţele americane şi irakiene vor fi pregătite să acţioneze împotriva rebelilor kurzi, membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în momentul în care vor dispune de mai multe informaţii referitoare la aceştia, relatează AFP.

Omul de Neanderthal, dotat cu aceeaşi genă a limbajului ca şi omul modern

Omul de Neanderthal, considerat mult timp strămoşul omului modern şi care a dispărut în mod misterios în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, era dotat cu aceeaşi genă cheie a dobândirii limbajului ca şi urmaşul său, potrivit unui studiu publicat în revista americană Current Biology, transmite AFP.

Ministrul de Externe din Letonia a demisionat

Ministrul leton de Externe, Artis Pabriks, a demisionat vineri din funcţie, în urma unui conflict cu premierul din cauza destituirii şefului biroului anticorupţie, relatează AFP.

Ministerul Mediului obligă localităţile din România să amenajeze spaţii verzi

Ministerul Mediului obligă localităţile din România să asigure pentru fiecare locuitor cel puţin 26 de metri pătraţi de spaţii verzi, prevederea fiind inclusă în noua lege a mediului şi administraţiile locale, având ca termen limită de conformare anul 2013.

Lucrările de reparaţii de pe DN1, sistate în week-end

Lucrările de reparaţie pe DN1, între localităţile prahovene Puchenii Mari şi Bărcăneşti, au fost sistate începând de vineri şi până duminică seară, pentru a permite desfăşurarea traficului rutier pe ambele sensuri, în week-end

Scoicile – sursă de inspiraţie pentru un adeziv universal

Cercetătorii americani au pus la punct o tehnică simplă, ieftină şi foarte eficace de a lipi aproape toate tipurile de materiale având ca sursă de inspiraţie banalele scoici, informează un studiu publicat în revista Science, potrivit AFP.

Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă intră în revizia finală

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprită planificat, vineri, 19 octombrie, pentru revizia finală, după primele patru săptămâni de funcţionare la capacitate maximă, a anunţat Nuclearelectrica.

Tăriceanu răspunde Sulfinei Barbu: Foştii miniştrii nu îşi mai recunosc responsabilitatea

Premierul Tăriceanu a evitat să comenteze criticile fostului ministru al Mediului Sulfina Barbu (PD) privind întârzierea adoptării actului legat de păsările migratoare, pentru care România ar putea fi sancţionată de CE, arătând doar că nu este corect ca foşti miniştri să renunţe la responsabilitate.

Winkler: Majorarea pensiilor nu va duce la creşterea inflaţiei, în 2008

Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Iuliu Winkler, a declarat, vineri, la Deva, că majorarea pensiilor nu va avea ca efect creşterea inflaţiei, anul viitor .

Tocană de cartofi pentru Cartea Recordurilor, preparată la Braşov

O tocană de cartofi de 1.630 de kilograme a fost preparată, joi seara, la Târgul Naţional al Cartofului, record cu care braşovenii vor să intre în Cartea Recordurilor.

Oltean: După scandalul Remeş, nu mai vorbeşte nimeni la telefon

Vicepreşedintele PD Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toţi demnitarii sunt precauţi în ceea ce priveşte subiectele abordate telefonic, atmosfera printre oamenii politici fiind, după dezvăluirile din scandalul Remeş, una de "teroare".

U2 relansează „The Joshua Tree”

"The Joshua Tree" al U2 va fi relansat de trupa irlandeză în patru variante de prezentare, pe 20 noiembrie, la 20 de ani de la apariţia acestui album de marcă în muzica internaţională, informează Reuters.

Israelul protestează faţă de „remarcile antisemite” ale lui Lukaşenko

Ministerul israelian al Afacerilor Externe a protestat oficial pe lângă Belarus faţă de "remarcile antisemite" ale preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi l-a convocat pe ambasadorul acestei ţări la Moscova, realatează AFP.

Energia solară ar putea deveni principala sursă de electricitate

Energia solară ar putea deveni principala sursă de electricitate la nivel mondial până la sfârşitul secolului, rolul acestei resurse fiind neglijat până în prezent pentru că producătorii aşteaptă scăderea costurilor de producţie până la nivelul celor ale combustibililor fosili, transmite Reuters.

Cartă a drepturilor de autor pentru grupuri media şi site-uri

Principalele grupuri media şi site-uri de internet au ajuns la un acord asupra unei carte de principii comune pentru protejarea drepturilor de autor pe internet, iniţiativă la care însă nu s-a asociat gigantul online Google, transmite AFP.

Andone: Declaraţiile lui Becali sunt ca ale unui copil de trei ani

Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, vineri, că declaraţiile finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, fac rating, dar conţin "prostii cât cuprinde".

Cătălin Leescu, premiat la Festivalul Internaţional Filminute

Regizorul român Cătălin Leescu a fost premiat la Festivalul Internaţional Filminute (1-30 septembrie), de la Londra, pentru producţia "About time", juriul apreciind calitatea elementului narativ, a artei, a stilului şi a impactului acestui film, trasmit organizatorii.

Antrenorul naţionalei Franţei, suspectat de „nereguli fiscale

Antrenorul reprezentativei de rugby a Franţei, Bernard Laporte, care va deveni, luni, secretar de stat pentru sport, este suspectat de "nereguli fiscale", dintre care unele ar putea ajunge în atenţia justiţiei, susţine publicaţia L'Equipe Magazine, informează AFP.