Life-Inedit

REPORTAJ: Viaţă de câine

Câinii sportivilor ce reprezintă România la Londra au parte şi ei de MiniOlimpiada lor: unii vor merge la pension, alţii rămân stăpâni peste casă, iar alţii sunt lăsaţi în grija bunicilor şi vecinilor cu instrucţiuni stricte.

Kevin Costner i-a dat în judecată pe producătorii filmului „Robin Hood”, pentru fraudă

Kevin Costner i-a dat în judecată pe producătorii filmului "Robin Hood, prinţul hoţilor", pentru că nu i-au plătit, din 2010, partea din profitul care i se cuvenea, potrivit contractului semnat cu aceştia.

Creierul percepe bărbaţii ca un întreg. De ce sunt vazute femeile ca obiecte

Creierul procesează în mod diferit imaginile reprezentanţilor celor două sexe, bărbaţii fiind percepuţi ca un întreg, iar femeile ca o "colecţie" de părţi ale corpului, potrivit unui studiu publicat în European Journal of Social Psychology,

Mihaela Rădulescu nu crede în diete drastice, înfometare şi pastile de slăbit

Numărul de august al revistei «Ce se întâmplă, doctore ?» are o copertă incendiară, a cărei vedetă este Mihaela Rădulescu. Vedeta arată impecabil şi nu crede în dieta drastice şi pastile de slăbit.

Sting, printre vedetele care şi-au manifestat public sprijinul pentru grupul rus Pussy Riot

Cântăreţul britanic Sting se alătură vedetelor internaţionale care şi-au manifestat public sprijinul pentru Pussy Riot, un grup rus ale cărui trei membre au fost arestate după ce au interpretat, în februarie, într-o biserică din Moscova, un cântec anti-Putin.

JOCURILE OLIMPICE în cifre: 10.490 de sportivi, 2 milioane de vizitatori, 70 de oi la ceremonia de deschidere

De la 10.490 de sportivi aşteptaţi la Londra la turma de 70 de oi care va participa la ceremonia de deschidere, turul de orizont în cifre al Jocurilor Olimpice de la Londra:

Susanne Lothar, actriţa fetiş a lui Michael Haneke, a murit la vârsta de 51 de ani

Susanne Lothar, actriţa fetiş a regizorului austriac Michael Haneke, a murit la vârsta de 51 de ani, au declarat surse apropiate familiei artistei germane.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Cum arată Londra cu o zi înainte de începerea competiţiei – GALERIE FOTO

Jocurile Olimpice 2012, care vor debuta vineri la Londra, au stârnit interesul întregii lumi. Mii de turişti se află deja în capitala Marii Britanii, în aşteptarea ceremoniei de deschidere şi a competiţiilor.

Copiii lui Michael Jackson au un nou tutore. Cine va avea grijă de ei şi cum a reacţionat mama starului pop

Cei trei copii ai lui Michael Jackson au un nou tutore, numit temporar începând de miercuri, pe fondul unor conflicte în familia starului decedat în 2009, care au în vedere atât averea acestuia de sute de milioane de dolari, cât şi starea de sănătate a mamei lui.

Lindsay Lohan, implicată într-un nou accident de maşină. Ce automobil a lovit actriţa

Lindsay Lohan a provocat un nou accident de maşină, acesta fiind cel de-al doilea incident de acest tip în care este implicată starleta americană în ultima lună. Accidentul a avut loc miercuri, în timp ce actriţa făcea cumpărături în Beverly Hills, Los Angeles.

JOCURILE OLIMPICE 2012: O echipă a Coreei de Nord, prezentată eronat cu steagul Coreei de Sud

Selecţionerul echipei Coreei de Nord Sin Ui-gun a calificat drept o "mare problemă" prezentarea jucătoarelor sale cu un steag al Coreei de Sud, o eroare care a cauzat o întârziere de o oră a meciului de fotbal feminin împotriva Columbiei din cadrul JO, miercuri, la Glasgow.

Demi Moore are o nouă relaţie: Cine este partenerul actual al actriţei – FOTO

Demi Moore are o nouă relaţie de la despărţirea de Ashton Kutcher, ce i-a produs actriţei o depresie puternică şi a cauzat internarea acesteia într-o clinică de reabilitare.

Janet Jackson a pălmuit-o pe nepoata ei, Paris Jackson: Eşti o nemernică mică şi răsfăţată

Cântăreaţa Janet Jackson a pălmuit-o pe nepoata ei Paris Jackson şi a insultat-o, spunându-i că este "o nemernică mică şi răsfăţată", în timpul unei altercaţii ce a avut loc luni seară, în reşedinţa pe care mama ei Katherine o deţine în oraşul Calabasas din California.

Kim Jong-un s-a căsătorit. Cine este Ri Sol-ju, prima doamnă a Coreei de Nord – FOTO, VIDEO

Liderul nord-coreean Kim Jong-un s-a căsătorit, iar numele soţiei sale este Ri Sol-ju, a anunţat televiziunea de stat nord-coreeană, citată miercuri de către Ministerul sud-coreean al Unificării.

Lady Gaga, dată în judecată de un fabricant de păpuşi, care solicită despăgubiri de 10 milioane dolari

Lady Gaga şi echipa ei managerială au fost daţi în judecată de o companie producătoare de păpuşi, care solicită daune de 10 milioane de dolari şi susţine că artista americană a amânat deliberat lansarea pe piaţă a unei păpuşi care îi seamănă.

Putin angajează degustători să-i guste mâncarea, ca să nu fie otrăvită. Preferinţele culinare ale celor mai puternici oameni ai lumii

Vladimir Putin cere să fie verificat fiecare fel de mâncare care i se serveşte pentru ca să nu fie otrăvit, a dezvăluit miercuri la Paris Gilles Bragard, fondatorul unui club de bucătari de elită care gătesc pentru cei mai puternici oameni politici din lume.

Un thriller SF cu Bruce Willis va deschide Festivalul Internaţional de Film de la Toronto 2012 – VIDEO

Thrillerul SF "Looper", regizat de Rian Johnson, în care rolurile principale sunt interpretate de Bruce Willis, Joseph Gordon-Levitt şi Emily Blunt, va deschide ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto, unde va fi proiectat pe 6 septembrie.

Cumnatul cântăreţei Jennifer Hudson, autorul unui triplu asasinat, condamnat la închisoare pe viaţă

William Balfour, cumnatul cântăreţei şi actriţei Jennifer Hudson, a fost condamnat la închisoare pe viaţă marţi, de Tribunalul din Chicago, care l-a găsit vinovat de asasinarea mamei, a fratelui şi a nepotului artistei americane.

Kristen Stewart l-a înşelat pe Robert Pattinson. Pentru cine şi-a pus în pericol relaţia cu colegul din „Twilight”

Actriţa americană Kristen Stewart l-a înşelat pe partenerul ei de viaţă, Robert Pattinson, cu un regizor de la Hollywood, care este căsătorit şi are doi copii, informează câteva surse citate de people.com.

Matt LeBlanc la 45 de ani. Cum l-a afectat pe Joey Tribiani din „Friends” trecerea timpului – FOTO

Matt LeBlanc este cunoscut mai ales pentru rolul Joey Tribiani din serialul "Friends / Prietenii tăi", iar trecerea timpului l-a afectat pe actorul acum în vârstă de 45 de ani.

„Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă”, din nou lider în box office-ul românesc de weekend – VIDEO

Filmul de animaţie "Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă" este din nou lider în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 542.690 de lei şi 25.469 de spectatori, informează Asociaţia Film România.

Russell Crowe va debuta ca regizor de lungmetraj

Actorul Russell Crowe va debuta ca regizor de lungmetraj cu un film despre viaţa şi cariera actorului american de stand-up comedy Bill Hicks.

Festivalul de la Mamaia 2012 va avea loc între 24 şi 26 august

Cea de-a 42-a ediţie a Festivalului de la Mamaia va avea loc între 24 şi 26 august, la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa, incluzând şi anul acesta secţiunea "Rock", inaugurată la ediţia precedentă, dar şi o seară omagială in memoriam Aurelian Andreescu, potrivit organizatorilor.

Cel mai elegant copil din lume – garderoba sa, în valoare de 2 milioane de dolari. Ce copii celebri o urmează în top – FOTO

Suri Cruise, fiica în vârstă de şase ani a actorilor Tom Cruise şi Katie Holmes, ocupă primul loc în topul celor mai eleganţi copii din lume, alcătuit pe baza unui sondaj realizat de site-ul britanic twistedtwee.co.uk.

Mel Gibson, dat în judecată de mama lui vitregă. Actorul ar fi responsabil de divorţul acesteia

Mel Gibson a fost dat în judecată de mama lui vitregă, Teddy Joy Hicks Gibson, care susţine că starul australian este responsabil de divorţul ei de tatăl acestuia.

Meryl Streep va fi vocea lui Eleanor Roosevelt într-un documentar

Meryl Streep va asigura vocea personajului Eleanor Roosevelt într-un film documentar despre familia acestei prime doame a Statelor Unite ale Americii, ce va fi lansat în 2014.

Jennifer Aniston, complet schimbată pentru un nou rol – FOTO

Actriţa Jennifer Aniston a fost surprinsă de fotografi cu un look complet diferit faţă de cel îngrijit şi sexy cu care şi-a obişnuit fanii.

JOCURILE OLIMPICE: 120 de şefi de stat şi guvern, dar şi numeroase celebrităţi, la ceremonia de deschidere

120 de şefi de stat şi de guvern vor asista la un spectacol grandios ce a costat 27 de milioane de euro, show conceput de cineastul Danny Boyle, regizorul filmului "Vagabondul milionar", recompensat cu opt premii Oscar în 2009. Numărul personalităţilor este mai mare decât cel de la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, şi de la JO de la Atena.

VOCEA ROMÂNIEI: Cum poţi participa la „Audiţiile pe nevăzute”

Etapa "Audiţiilor pe nevăzute" de la "Vocea României" va fi înregistrată pe 3, 6, 7 şi 8 august, în studiourile MediaPro din Buftea, iar cei care îşi doresc să vadă live show-ul de la Pro TV şi să facă parte din public se pot înscrie pentru acest lucru, potrivit unui comunicat.

Frank Pierson, scenaristul filmului „După-amiază de câine”, a murit

Frank Pierson, recompensat cu premiul Oscar pentru scenariul filmului "După-amiază de câine/ Dog Day Afternoon" (1975), a murit luni, la vârsta de 87 de ani, a anunţat agentul de presă al cineastului american.

„The Dark Knight Rises”, lider în box office-ul nord-american, în ciuda masacrului din Colorado

Cel mai recent film din seria "Batman", intitulat "Cavalerul negru: Legenda renaşte/ The Dark Knight Rises", a obţinut încasări spectaculoase şi a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, în ciuda masacrului din Colorado, când 12 persoane au fost împuşcate mortal la premiera peliculei.

Katie Holmes, prima apariţie într-o revistă după divorţul de Tom Cruise. Cum s-a schimbat actriţa – FOTO

Katie Holmes, care recent a intentat divorţul de Tom Cruise, a pozat pentru o revistă cu doar câteva zile înainte de a depune actele, iar diferenţa dintre Kate din timpul căsniciei şi cea de acum era deja vizibilă.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Michelle Obama îşi promovează campania de luptă împotriva obezităţii la Londra

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, va profita de Jocurile Olimpice (JO) de la Londra, unde va însoţi delegaţia americană în cursul acestei săptămâni, pentru a-şi promova campania împotriva obezităţii, a anunţat aceasta luni.

Sally Ride, prima astronaută americană care a ajuns în spaţiu, a murit la 61 de ani

Sally Ride, prima astronaută americană care a ajuns în spaţiu, a murit luni, la vârsta de 61 de ani, din cauza unui cancer la pancreas, a anunţat fundaţia pe care aceasta a înfiinţat-o. Sally Ride a ajuns pentru prima dată în spaţiu în iunie 1983, la bordul unei navete a NASA.

Mariah Carey o va înlocui pe Jennifer Lopez în juriul emisiunii „American Idol”

Cântăreaţa americană Mariah Carey a anunţat, luni, că va face parte din juriul emisiunii muzicale "American Idol", unde o va înlocui pe o altă vedetă americană, cântăreaţa Jennifer Lopez.

Cum l-a făcut Beckham pe un copil să plângă – FOTO

Un copil apare plângând într-un magazin Adidas, lângă el putând fi observat starul britanic David Beckham, fost component al "naţionalei" Angliei, actualmente legitimat la clubul american de fotbal LA Galaxy.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Prinţul William şi soţia sa Kate vor susţine sportivii britanici la mai multe probe

Prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa, ducesa Catherine de Cambridge, vor susţine sportivii britanici la mai multe probe din cadrul Jocurilor Olimpice, ei urmând să asiste în special la concursurile de echitaţie, tenis şi nataţie.

Ashton Kutcher şi Mila Kunis, surprinşi în timp ce se sărutau în Los Angeles

Actorii Ashton Kutcher şi Mila Kunis, care au evitat să se pronunţe asupra speculaţiilor apărute în ultimele luni în presa americană potrivit cărora ar avea o relaţie, au fost surprinşi de paparazzi în timp ce se sărutau, sâmbătă, la o petrecere organizată în Los Angeles.

Imagini amuzante: Ce face un popândău în faţa unei camere de supraveghere – VIDEO

Un popândău este protagonistul unei înregistrări amuzante apărută pe Youtube, după ce a fost filmat de o cameră de supraveghere.

GLAMOUR de august – O vară incendiară pe ritmul muzicii

Noul număr al revistei Glamour, care apare pe 23 iulie la chioşcurile de ziare, este ghid pentru cele mai interesante destinaţii muzicale ale verii şi îţi spune care sunt concertele pe care nu trebuie să le ratezi.