Life-Inedit

Fergie, solista trupei Black Eyed Peas: „Sunt bisexuală” – GALERIE FOTO

Fergie, solista trupei Black Eyed Peas, s-a adăugat unei lungi liste de celebrităţi bisexuale, din care nu lipsesc Lindsay Logan, Lady Gaga şi Megan Fox, după ce a declarat că este bisexuală, informează thesun.co.uk.

Michael Jackson neagă că ar suferi de cancer de piele

Cântăreţul american Michael Jackson a ieşit în public fără să mai poarte pe faţă celebra lui mască chirurgicală, pentru a infirma zvonurile potrivit cărora ar fi bolnav de cancer de piele, informează presa internaţională.

Cristi Minculescu se întoarce pe scenă

Cântăreţul Cristi Minculescu se va întoarce pe scenă, alături de trupa Iris, la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august, a declarat pentru MEDIAFAX managerul trupei, Cosmin Nicoară.

Un model Ferrari 250 Testarossa din 1957, vândut pentru 9 milioane euro

Un model Ferrari 250 Testarossa din 1957 a fost vândut, duminică, în cadrul unei licitaţii la Maranello, în Italia, pentru nouă milioane de euro, a anunţat producătorul italian de maşini sport.

Parada Mireselor – VIDEO şi GALERIE FOTO

Aproximativ 100 de mirese au defilat astăzi pe străzile din capitală însoţite de maşini de epocă şi fanfară. Loredana a fost cea care a condus parada.

Mihaela Rădulescu se va retrage din televiziune

Mihaela Rădulescu a anunţat, duminică, în emisiunea pe care o prezintă la Antena 1, "Duminica în familie", că a decis să se retragă din televiziune, motivul invocat fiind fiul său, Ayan.

Presa britanică speculează că Elena ar fi făcut playback la Eurovision

Elena Gheorghe este ţinta unor speculaţii lansate de ziarul britanic Daily Mail, publicaţia lansând, în ediţia de duminică, ipoteza potrivit căreia reprezentanta României la Eurovision ar fi făcut playback în finala competiţiei muzicale, o altă solistă cântând live în locul ei, pe scenă.

Noul album live al celor de la Coldplay poate fi descărcat gratuit de pe internet

Noul album live al celor de la Coldplay, pe care formaţia îl oferă sub forma unui CD tuturor fanilor care iau parte la concertele incluse vara aceasta în turneul "Viva La Vida", este disponibil şi pe site-ul oficial al trupei britanice, de unde poate fi descărcat gratuit, informează Reuters.

Diana Dumitrescu şi Ducu Ion se căsătoresc în august, la Buftea

Diana Dumitrescu, protagonista telenovelei "Regina", şi Ducu Ion, producătorul comediei romantice "Îngeraşii", se vor căsători în luna august, pe malul lacului din Buftea.

Finala Eurovision, câştigată de Alexander Rybak din Norvegia – VIDEO

Elena Gheorghe, reprezentanta României la Eurovision, s-a clasat pe locul al 19-lea în concursul a cărui finală a avut loc, sâmbătă seară, la Moscova, în timp ce reprezentantul Norvegiei, Alexander Rybak, a câştigat competiţia.

Michael Jackson, bolnav de cancer de piele – VIDEO

Cântăreţul american Michael Jackson este bolnav de cancer de piele, însă este hotărât să lupte cu boala, doctorii asigurându-l că aceasta este tratabilă, informează cotidianul britanic The Sun.

Kylie Minogue visează la o carieră în cinematografie

Cântăreaţa pop Kylie Minogue nu este deranjată de faptul că statutul ei de star de care se bucură în Australia şi în Europa nu are aceeaşi valoare şi în Statele Unite, artista mărturisind că visează la o carieră în cinematografie, informează reuters.com.

Filmările pentru „William Tell: The Legend”, cu Jim Caviezel, încep în România

Filmările pentru producţia "William Tell: The Legend", cu Jim Caviezel şi Til Schweiger în rolurile principale, încep în România, pe 1 septembrie, informează screendaily.com.

Cele mai sexy femei din lume – GALERIE FOTO

Adriana Lima, Heidi Klum, Jessica Alba sau Charlize Theron sunt câteva dintre celebrităţile care au fost incluse în topul celor mai sexy 100 femei din lume, alcătuit anual de revista Maxim. Primele zece locuri sunt ocupate de:

Lindsay Lohan revine pe marile ecrane

Actriţa Lindsay Lohan, ale cărei probleme cu poliţia i-au umbrit cariera artistică în ultimii ani, se va întoarce pe marile ecrane în comedia independentă "The other side".

Un surfer a salvat un cangur de rechini – VIDEO

Un australian a salvat un cangur care, după ce a sărit în ocean şi a început să înoate, a ajuns în apropierea unor rechini ciocan, informează The Times.

A trăit 42 de ani cu un glonţ în cap

O echipă de medici din China au operat o femeie pentru a-i extrage un glonţ pe care aceasta îl avea în cap de la începutul Revoluţiei Culturale în 1967, când a fost rănită într-un schimb de focuri, relatează AFP, citând Chongqing News.

Oprah, urmărită de peste un milion de internauţi pe Twitter

Celebra vedetă americană de televiziune Oprah s-a alăturat CNN şi lui Ashton Kutcher în clubul exclusivist al utilizatorilor de Twitter urmăriţi de peste un milion de persoane, potrivit presei britanice.

Mark Wahlberg se căsătoreşte

Actorul american Mark Wahlberg a decis să se căsătorească, în august, cu iubita lui Rhea Durham, cu care are trei copii, după ce fiica lor Ella, în vârstă de cinci ani, a început să pună diverse întrebări despre natura relaţiei dintre părinţii ei, informează femalefirst.co.uk.

Mickey Rourke, într-un remake al unui film cu gangsteri

Actorul american Mickey Rourke va juca într-un remake al filmului britanic cu gangsteri "Mona Lisa", considerat un clasic al genului, ce a fost lansat în 1986, informează variety.co

Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 15-17 mai

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Michelle Obama, într-un top al celor mai sexy 100 de femei din lume

Michelle Obama, devenită simbol al eleganţei de la instalarea sa la Casa Albă, a devenit prima primă doamnă a Statelor Unite care a fost inclusă în topul celor mai sexy 100 femei din lume, alcătuit anual de revista Maxim.

Moldova, Grecia şi Albania, calificate în finala Eurovision – GALERIE FOTO

Reprezentanţii din Azerbaidjan, Croaţia, Ucraina, Lituania, Albania, Moldova, Danemarca, Estonia, Norvegia şi Grecia au fost selectaţi, în urma semifinalei de joi, să participe la finala Eurovision, care va avea loc sâmbătă seară, la Moscova.

Căsătoriile în trei, o nouă modă în Statele Unite

Căsătoriile în trei reprezintă ultima moda de mariaj care a început să facă valuri în Statele Unite ale Americii. Triada, cum mai este numita căsătoria între trei persoane, este, potrivit Abby Ellin, de la The Daily Beast, “următoarea frontieră a mariajului”.

Nelly Ciobanu, reprezentanta R. Moldova, s-a calificat în finala Eurovision

Nelly Ciobanu, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision, s-a calificat în finala concursului care va avea loc sâmbătă la Olimpiysky Arena din Moscova.

GALERIE FOTO – Strălucire şi eleganţă la Festivalul de Film de la Cannes

Festivalul de Film de la Cannes a început! Să aruncăm o privire critică sau admirativă asupra rochiilor de seară purtate de vedete cu ocazia deschiderii Festivalului de Film de la Cannes.

Concertul Depeche Mode a fost anulat – oficial

Concertul pe care Depeche Mode urma să îl susţină la Bucureşti, sâmbătă, s-a anulat, din cauza faptului că solistul formaţiei, Dave Gahan, este bolnav, potrivit site-ului oficial al trupei britanice.

Empire State Building se pregăteşte să devină primul zgârie-nori ecologic

Empire State Building, cel mai înalt zgârie-nori din New York, urmează să schimbe cele 6.500 de ferestre şi să modifice sistemele de încălzire, aerisire şi iluminare, având ambiţia să devină un adevărat model de ecologie.

Paul Rodgers nu va mai fi solistul trupei Queen

Cu puţin timp înainte de debutul turneului de vară alături de trupa lui principală, Bad Company, cântăreţul Paul Rodgers a declarat pentru revista Billboard că, pentru moment, colaborarea sa cu trupa Queen, în calitate de solist, s-a încheiat pe cale amiabilă.

Robin Williams îşi va relua turneul de spectacole stand-up comedy

Actorul american Robin Williams s-a refăcut după operaţia pe cord din luna martie şi a decis să îşi reia turneul de spectacole de comedie, intitulat "Weapons of Self-Destruction", începând din luna septembrie, a anunţat, miercuri, purtătorul lui de cuvânt.

Organizatorii show-ului Depeche Mode aşteaptă un răspuns de la managementul trupei

Emagic, organizatorul concertului pe care Depeche Mode îl are programat sâmbătă, în parcul Izvor din Bucureşti, aşteaptă în cursul zilei de joi un răspuns de la managementul trupei cu privire la posibila amânare a show-ului, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

„Bebeluşa” Oana, amendată pentru provocarea unui accident

Oana Ioniţă, una din dansatoarele emisiunii "Cronica Cârcotaşilor", a fost amendată pentru un accident rutier provocat din cauză că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în trafic.

Prinţul Charles revine în România

Prinţul Charles al Marii Britanii va reveni în România, în a doua parte a săptămânii viitoare, pentru a vizita mai multe comunităţi tradiţionale din zona Transilvaniei, având programate şi întâlniri, la Bucureşti, cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc.

Alanis Morissette va juca în serialul de televiziune „Ierburi/ Weeds”

Cântăreaţa canadiană Alanis Morissette urmează să interpreteze rolul unui medic obstetrician în cel de-al cincilea sezon al serialului de televiziune "Ierburi/ Weeds", informează accesshollywood.com.

Eurovision – paietele şi excentricităţile şi-au dat întâlnire la Moscova – GALERIE FOTO

Paietele, excentricităţile şi manifestaţiile gay şi-au dat întâlnire sâmbătă la Moscova, pentru finala concursului Eurovision 2009, un spectacol considerat adeseori de prost gust, dar care continuă să atragă în fiecare an sute de milioane de telespectatori.

Scorsese va regiza un film despre viaţa Frank Sinatra

Regizorul american Martin Scorsese va realiza un film despre viaţa tumultuoasă a celebrului cântăreţ Frank Sinatra, căruia milioanele de admiratori îi spuneau "Ol' Blue Eyes", au anunţat reprezentanţii studiourilor Universal Pictures.

Organizatorii concertului din Bulgaria: Show-ul Depeche Mode de la Bucureşti a fost anulat

Promotorii bulgari Sofia Music Enterprises, care organizează concertul trupei Depeche Mode din Bulgaria, programat luni, au declarat pentru MEDIAFAX că show-ul de la Bucureşti al formaţiei, programat sâmbătă, a fost anulat, la fel ca şi cele de la Atena şi Istanbul.

O nouă biografie a lui Patrick Swayze oferă detalii despre lupta actorului cu cancerul

O biografie a lui Patrick Swayze, lansată în Statele Unite, descrie lupta actorului cu cancerul pancreatic, acesta lucrând câte 12 ore pe zi fără să apeleze la calmante în timpul filmărilor pentru un serial tv, după ce a fost diagnosticat cu teribila boală.

Harrison Ford şi Calista Flockhart se vor căsători

Actorul american Harrison Ford a confirmat informaţia potrivit căreia se va căsători cu logodnica lui, actriţa Calista Flockhart, devenită celebră cu rolul Ally McBeal din serialul cu acelaşi nume, informează thesun.co.uk.

Eroine de neuitat, pe marile ecrane – GALERIE FOTO

Uma Thurman, Mila Jovovich, Michelle Rodriguez, Pam Grier se numără printre vedetele care au avut curajul să devină pe marile ecrane personaje care sunt experte în arte marţiale, venite dintr-o lume ireală, maestre în ringul de box, sau care au schimbat lumea.