Life-Inedit

Studiu: Este posibil ca Bruce Lee să fi murit pentru că a băut prea multă apă

Un nou studiu susţine că face lumină în privinţa morţii celebrului star de cinema şi artist în arte marţiale, Bruce Lee. Actorul din „Enter The Dragon” a murit în iulie 1973, la vârsta de doar 32 de ani, după ce a suferit un edem cerebral, potrivit The Independent.

Mesaj pus într-o sticlă de whisky veche de 135 de ani, găsit sub podeaua unei case din Edinburgh

Peter Allan, în vârstă de 50 de ani, a descoperit mesajul din sticlă când a făcut o gaură în podeau exact în locul în care fusese lăsată sticla de whisky. El a coborât în grabă la parter pentru a-i spune proprietarului casei din zona Morningside. Allan a declarat pentru BBC că nu i-a venit să […]

O ciupercă parazită transformă furnicile în „zombi”

Categorizate ştiinţific în genul Ophiocordyceps, zeci de specii de ciuperci de furnici ”zombi” populează globul, inclusiv Florida, Brazilia şi Japonia. Oamenii de ştiinţă suspectează că fiecare dintre zecile de specii de furnici afectate are propria tulpină specializată de Ophiocordyceps.   Până în prezent, oamenii de ştiinţă şi-au dat seama de mecanismul molecular al interacţiunii parazitare […]

Artistul anonim Banksy foloseşte Ucraina ca ”pânză”. Acesta a creat lucrări pe clădirile distruse

Artistul britanic anonim Banksy a publicat imagini video cu lucrările sale de artă din Ucraina. Lucrările sunt pe ziduri distruse de război în Hostomel, Horenka şi Borodyanka.

VIDEO Cea mai rară meduză din lume. Există o singură filmare cu ea

Extrem de rară, meduza Chirodectes maculatus, rămâne o enigmă pentru cercetători şi ascunsă publicului larg.

STUDIU Albinele care produc miere parcurg distanţe mai mari pentru polen şi nectar decât cele solitare

Cercetătorii de la Universitatea din Bristol au descoperit că albinele care produc miere, cum ar fi bondarii şi albinele de miere, au raze de căutare a hranei mai mari în comparaţie cu albinele solitare, cum ar fi albinele miner şi mason.   Experţii au declarat că descoperirile lor, publicate în revista Current Biology, ar putea […]

Porumbelul-fazan cu gât negru a fost observat pentru prima dată în 140 de ani

Membrii echipei au mai încercat să găsească porumbelul mare, care trăieşte la sol, şi înainte. Trei au căutat pe insula Fergusson, singurul său habitat, în 2019, dar nu au găsit nicio urmă a păsării.   Expediţia din 2022 părea să decurgă în mod similar, până când echipa a ajuns în satele de pe versantul vestic […]

Telescopul James Webb a descoperit două dintre cele mai vechi şi mai îndepărtate galaxii văzute vreodată

Cele mai recente descoperiri ale lui Webb au fost detaliate în Astrophysical Journal Letters de către o echipă internaţională condusă de Rohan Naidu de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics. Articolul detaliază două galaxii excepţional de luminoase, prima despre care se crede că s-a format la 350 de milioane de ani după Big Bang, iar cealaltă […]

În Dubai se naşte un zgârie-nori împodobit cu diamante: va fi cel mai înalt turn rezidenţial din lume

Luxul şi construcţiile futuriste continuă să fie o etichetă pentru lumea arabă.

Tera-turtle, cea mai mare structură plutitoare construită vreodată. Când va fi gata

Nu e de mirare că este atât de scump, când acesta, dacă va fi finanţat, va deveni cea mai mare structură plutitoare construită vreodată. Se va întinde pe o lungime de 550 de metri şi o lăţime de 610 metri. Un adevărat „oraş plutitor”, potrivit lui Lazzarini, iahtul va avea spaţiu pentru hoteluri, centre comerciale, […]

FOTO VIDEO Maestra camuflajului: mică dar rezilientă

Natura uimitoare. Broscuţa-muşchi de copac arată spectaculos. Dacă o priveşti de la distanţă, nu poţi ghici că ce pare a fi o bucată de muşchi de copac e de fapt o fiinţă vie. Le place să leneavscă pe crengile copacilor, dar rămân în alertă. Mecanismul lor de protecţie este unul unic: atunci când sunt nervoase sau […]

VIDEO Haine unicat din orice material. Un tânăr tasmanian revoluţionează moda

„Orice tip de material la care te poţi gândi, eu îl folosesc”, spune desginerul de modă. Noah este celebru pe TikTok. Tânărul a cucerit deja internauţii cu hainele sale reciclate.   Inspiraţia lui vine de la tipul de material. Îl observă, îl atinge, „stă” cu el, apoi ia caietul de desen şi face schiţe cu ce îi […]

Meteoritul care a căzut anul trecut în Anglia ar putea oferi dovezi că apa a ajuns pe Pământ de pe asteroizi

Meteoritul Winchcombe, unul dintre „cele mai imaculate” disponibile pentru analiză, a oferit oamenilor de ştiinţă „o privire ispititoare înapoi în timp până la compoziţia originală a sistemului solar de acum 4.6 miliarde de ani”, a declarat Dr. Ashley King, cercetător la Muzeul de Istorie Naturală din Londra şi autor al unei noi lucrări despre această […]

Oamenii de ştiinţă folosesc lâna ca alternativă fără plastic pentru fermele de alge marine

Lâna a fost lăsată într-un lac scoţian timp de opt luni.   Experţii au constatat că algele au crescut bine şi au atras şi alte creaturi marine, cum ar fi izopodele, care sunt crustacee, potrivit BBC.   Kate Drury, de la RAU, a declarat: „A fost ca şi cum ai avea alge marine, dar acestea […]

Gupare uriaşă de diavoli de mare în inima Oceanului Pacific, de 10 ori mai mare decât oricare alta

În zona marină din jurul Isla de la Plata şi Bajo Copé, oamenii de ştiinţă au calculat prezenţa a peste 22.000 de exemplare de diavoli de mare sau raze manta gigantice (Manta birostris). Este un număr enorm, de 10 ori mai mare decât populaţiile cunoscute în mod normal. Mai mult, începând cu 2019, razele manta […]

O descoperire care schimbă istoria. Cuvintele de pe o mână de bronz pot rescrie trecutul limbii basce

Descoperirea a cinci cuvinte inscripţionate pe o mână de bronz veche de 2.000 de ani ar putea ajuta la rescrierea istoriei limbii basce, una dintre cele mai misterioase limbi europene.

Sandale purtate de Steve Jobs în câteva momente cruciale din istoria Apple, vândute la preţ record

O pereche de sandale purtate de Steve Jobs în anii 1970 şi 1980 a fost vândută la licitaţie pentru aproape 220.000 de dolari. Steve Jobs a purtat papucii care încă păstrează amprentele picioarelor sale în timpul multor momente cruciale din istoria Apple.

Amazon lansează în SUA o clinică medicală virtuală pentru afecţiuni comune

Amazon a lansat marţi Amazon clinic, o platformă virtuală unde utilizatorii pot intra în contact cu furnizorii de servicii medicale pentru a trata afecţiuni comune, precum alergiile şi afecţiunile pielii.

Regina Letizia a Spaniei surprinde cu un „decolteu Diana”

Clişeele reginelor-mame se sting, iar noile suverane, aşa cum demonstrează Letizia Spaniei, surprind în rol de şi tinere prinţese.

Oamenii de ştiinţă luptă împotriva schimbărilor climatice clonând arbori de sequoia

O echipă de horticultori experţi foloseşte tehnologia clonării pentru a replanta arbori de sequoia şi pentru a le salva materialul genetic. Studiile preliminare au constatat că, într-o perioadă de doi ani, 2020 şi 2021, aproape 20% din toţi sequoia giganţi din arealul lor natural cu diametrul de peste un metru şi jumătate au fost distruşi […]

Un vulcan submarin îndepărtat ar fi erupt în Oceanul Pacific

Toate indiciile arată că muntele marin Ahyi a început să erupă la mijlocul lunii octombrie, a declarat luni U.S. Geological Survey. Insulele Mariane de Nord se află la aproximativ 3.800 de mile vest de Honolulu.   Oamenii de ştiinţă caută să vadă dacă activitatea este reprezentată de cutremure de mică adâncime sau dacă materialul a […]

STUDIU Astronomii au rezolvat o enigmă majoră: stelele şi planetele cresc în acelaşi timp

Un studiu al unora dintre cele mai vechi stele din Univers sugerează că planete precum Jupiter şi Saturn au început să se formeze în timp ce o stea tânără era în creştere.   Anterior se credea că planetele se formează doar după ce o stea a atins dimensiunea finală, dar noile cercetări sugerează că stelele […]

Miracol la o grădină zoologică din SUA. Un elefant naşte gemeni

Eveniment mai mult decât rar în lumea elefanţilor. O mamă elefant a născut gemeni. Imaginile publicate de grădina zoologică din Syracuse, în statul New York, fac înconjurul lumii.

De ce dorm pisicile atât de mult

Spre deosebire de oameni şi câini, pisicile au un model de somn polifazic, ceea ce înseamnă că dorm de mai multe ori pe zi. Aceste sieste au o durată medie de 78 de minute. Cu toate acestea, pisicile dorm de obicei pentru perioade de 50 până la 113 minute. Metabolismul lor este, de asemenea, guvernat […]

Afacere inedită. Tyson şi Holyfield vor lansa produse comestibile cu infuzie de canabis numite „Holy Ears”

Mike Tyson şi Evander Holyfield, două legende ale boxului, fac echipă pentru a lansa o linie de produse comestibile cu infuzie de canabis numită "Holy Ears", după celebrul eveniment dintre cei doi foşti rivali.

Tatăl unui copil cu deficienţe de auz şi-a tatuat lângă ureche un aparat auditiv

Tatăl unui copil cu deficienţe de auz şi-a tatuat lângă ureche un aparat auditiv: "Nu eşti singur, copilul meu”.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Acum, ca atunci – raport diplomatic secret din toamna anului 1988: noi scumpiri, românii suferă de frig şi foame

Am intrat, mai demult, în posesia draftului unui raport diplomatic secret, pe care ambasadorul Olandei la Bucureşti, Coen Stork, bine-cunoscut românilor la finele anilor ’80, îl trimitea la Haga, în septembrie 1988. Îl public acum integral, mai ales că situaţia economică a românilor seamănă izbitor cu cea de acum. Atunci, n-aveam ce cumpăra, acum avem, dar n-avem cu ce. Avem în plus libertatea – şi nu e puţin lucru. Dar o ducem, parcă, la fel de rău.

STUDIU Instinctul de a dansa pe muzică nu este întâlnit numai la oameni. Animalele care se mişcă pe ritmul lui Mozart

Până acum, se credea că dansul pe ritm este o abilitate exclusiv umană, însă oamenii de ştiinţă japonezi au descoperit că şobolanilor le place să danseze la fel de mult ca şi nouă.   Cercetătorii de la Universitatea din Tokyo au dotat şobolanii cu un echipament care putea detecta chiar şi cele mai mici mişcări […]

Descoperire inedită. O nouă specie de lalea sălbatică a fost găsită în Kârgâzstan

Laleaua toktogulica a fost descoperită de oamenii de ştiinţă de la grădina botanică a universităţii, de Fauna şi Flora International (FFI) şi de echipe locale.   Brett Wilson, student postuniversitar la Cambridge, a făcut parte din expediţie şi a declarat că descoperirea a fost „super interesantă”, potrivit BBC.   Wilson, în vârstă de 28 de […]

VIDEO Cel mai celebru taur din lume, Tommy

Tommy e un băiat mare din Massachusetts (SUA). Taurul are peste 1.80 metri şi cântăreşte peste 1.360 de kilograme, dar nu trebuie să te temi: este blând şi adoră un scărpinat bun şi nişte mere. Taurul a cucerit deja inimile internauţilor, devenind celebru pe reţelele de socializare (un singur video cu el are peste 14 milioane […]

Nuntă morbidă. Un mire a mers la propria sa nuntă într-un sicriu

Un mire a mers la propria sa nuntă într-un sicriu. Alegerea morbidă nu a fost explicată până acum, însă imaginile au adunat un număr impresionant de vizualizări.

VIDEO Imagini spectaculoase din interiorul corpului uman. Cum te protejează organismul tău

Tu ştii cum te protejează corpul tău pentru a rămâne sănătos şi a ţine virusurile şi bolile la distanţă?

Un apatrid celebru a murit pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris. A inspirat o peliculă de Steven Spielberg

Celebrul apatrid cu origini iraniene, Mehran Karimi Nasseri a murit în aeroportul care l-a găzduit timp de 18 ani. Bărbatul în vârstă de 76 de ani a decedat din cauze naturale, conform raportului medico-legal. Asupra sa au fost descoperite câteva mii de euro. Povestea de viaţă a lui Nasseri a inspirat filmul din 2004 „The […]

Studiu. Precum oamenii, şi porcii au nevoie de „un umăr pe care să plângă” după un conflict

Cercetarea a fost făcută de Universitatea din Torino şi a scos la iveală că porcii seamănă cu oamenii mai mult decât ne place să credem. Porcii sunt, de fapt, animale inteligente, care formează grupuri sociale cu relaţii complexe şi complicate, foarte asemănătoare cu ale oamenilor. În cazul unui conflict, un porc „spectator” poate decide să […]

Ochiul uman funcţionează ca un computer, când se uită pe furiş

Ochiul uman funcţionează ca un mecanism de computer. După o privire din „coada ochiului", imaginile sunt procesate exact aşa cum ar face un sistem de supraveghere video din mai multe camere.

Un prizonier doarme de un an. Suferă de un sindrom foarte ciudat

Un deţinut arestat anul trecut la Fiumicino, în Italia, doarme de un an. Ar avea sindromul Ganser: „Te autosugestionezi atât de tare încât devii foarte bolnav".

COMENTARIU Lelia Munteanu: Decalogul ciorditorului ales

1. Parlamentul e un spaţiu bipolar. Nu te gândi că poţi sta la căldurică – în Cameră sau la Senat – dacă vrei să te faci om. 2. Ai doar două zile de lucru pe săptămână. Nu le irosi muncind. 3. Furi nu furi, vremea mandatului trece. 4. Îndrăzneşte! Oricât te-ai strădui, Statul va fura […]

O stea neutronică masivă a fost observată de astronomi. Obiectul misterios sfidează teoriile astronomice

Steaua hipermasivă a fost produsă prin fuziunea a două stele neutronice mai mici. În mod normal, astfel de coliziuni au ca rezultat stele de neutroni atât de masive încât se prăbuşesc aproape instantaneu într-o gaură neagră, sub influenţa propriei lor gravitaţii. Dar cele mai recente observaţii au arătat că steaua monstruoasă a stat la vedere […]

Proiect de reducere a cantităţii de deşeuri de plastic din păduri cu ajutorul nucilor de caju

O alternativă biodegradabilă, fabricată din lână şi un polimer din nuci de caju şi ulei de ricin, este introdusă în terenurile de lângă Moffat şi nu numai.   BFT a fost creditat pentru transformarea unei zone cândva pustii într-o poiană împădurită. BFT îşi desfăşoară activitatea în trei locaţii în ceea ce numeşte „inima sălbatică” a […]

Focar de gripă aviară în Franţa. Ţara a fost plasată în stare de alertă „ridicată”

Franţa a plasat ţara în stare de alertă "ridicată" în ceea ce priveşte gripa aviară, obligând fermele de păsări să ţină păsările în spaţii închise pentru a limita răspândirea acestei boli extrem de contagioase, a anunţat joi Ministerul Agriculturii.