Știrile zilei

Manifestaţii la Atena în memoria adolescentului ucis în urmă cu un an – VIDEO, GALERIE FOTO

Câteva mii de manifestanţi au început să defileze duminică după-amiază în centrul Atenei pentru a comemora un an de la moartea unui adolescent în vârstă de 15 ani, Alexis Grigoropoulos, ucis de un poliţist în capitala elenă.

România, la a doua victorie la CM de handbal din China

Naţionala de handbal feminin a României a obţinut duminică, la Suzhou, cea de-a doua victorie la Campionatul Mondial din China, în faţa Japoniei, scor 37-28 (17-17), în meci contând pentru grupa preliminară C.

Votul idealist al ziaristului sceptic

Nu sunt dintre cei mofturoşi când este vorba de votat. Văd citesc, ascult şi mă decid. În virtutea meseriei, văd, citesc, ascult mai mult decât în mod obişnuit, dar asta înseamnă doar că mă hotărăsc după mai multă chibzuinţă. Rezultatul este acelaşi: merg să votez.

Strat de zăpadă de până la 10 centimetri în Masivul Retezat

Stratul de zăpadă din Masivul Retezat are o grosime între cinci şi zece centimetri, la altitudini de peste1.200 de metri, după ce, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în zonă a căzut prima ninsoare din luna decembrie a acestui an.

Ciocan: 17 infracţiuni şi 21 de amenzi, până la ora 16.00

Comisarul Christian Ciocan, reprezentantul Ministerului de Interne, a anunţat că duminică, până la ora 16.00, au fost raportate Poliţiei Române 17 infracţiuni şi 21 de contravenţii, pentru care s-au dat amenzi în valoare totală de 19.400 de lei.

Noul şef al GM pregăteşte o restructurare „din rădăcini” a conducerii companiei

Preşedintele şi directorul general al General Motors (GM), Ed Whitacre, a anunţat o restructurare profundă a conducerii executive a constructorului auto american, sugerând astfel nu numai că intenţionează să controleze autoritar compania, dar şi că va rămâne mult timp la şefia acesteia.

O femeie însărcinată în luna a noua, diagnosticată cu gripă nouă, la Sibiu

O femeie însărcinată în luna a noua, din Sibiu, a fost diagnosticată cu gripă nouă, aceasta fiind spitalizată, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu anunţând, de asemenea, că în judeţ au mai fost confirmate alte trei cazuri de infectare cu virusul A/H1N1, la trei copii şi un adult.

Procesul de votare de la Aeroportul Băneasa, reluat după ce şeful de secţie a fost demis

Procesul de votare a fost reluat în secţia specială de la Aeroportul Băneasa după ce preşedintele de secţie, acuzat de mai multe nereguli, a fost demis din funcţie.

Muhuleţ: BEC a primit circa 15 sesizări legate de turism electoral sau influenţarea alegătorilor

BEC a primit circa 15 sesizări legate de turismul electoral sau de cetăţeni care "influenţează alegătorii cu intenţia de a vota un anumit candidat" la alegerile prezidenţiale, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Secţiile speciale cele mai aglomerate din Capitală: Căminul studenţesc A Leu, Gara de Nord

Prefectura Capitalei informează că duminică, la ora 14.00, cele mai aglomerate secţii de vot speciale din Bucureşti erau cele de la căminul studenţesc A Leu, de la Gara de Nord, Facultatea de Drept şi Autogara Filaret.

Babbel a fost demis de la VfB Stuttgart

Conducerea clubului VfB Stuttgart l-a demis pe antrenorul Markus Babbel, a anunţat, duminică, în ediţia online, publicaţia Sport Bild.

Creşterea datoriei publice pune în pericol relansarea economică

Creşterea puternică a datoriei publice pune în pericol sustenatilibatea procesului de relansare economică din următorii câţiva ani, în ţările care au această problemă, avertizează noul economist şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Pier Carlo Padoan.

BEC: 256.884 de alegători au votat, până la ora 13.00, la secţiile speciale

BEC a precizat că, duminică, până la ora 13.00, în cele 3.359 secţii de votare speciale şi-au exprimat opţiunea prin vot pentru alegerea preşedintelui României 256.884 de alegători, cele mai multe voturi înregistrându-se în judeţul Ilfov.

Numărul băncilor închise în SUA urcă la 130

Autorităţile din Statele Unite au închis încă şase bănci vineri, urcând numărul instituţiilor de credit eşuate în acest an pe piaţa americană la 130, într-un sistem care continuă să sufere de sindromul creditului neperformant.

Directorul SRR îi scrie lui Băsescu: Nu excludem posibilitatea unui atac informatic extern la emisie

Directorul general al SRR, Maria Ţoghină, a transmis, duminică, o scrisoare către Traian Băsescu, în care precizează că apariţia unui clip de campanie pro-Mircea Geoană, în ziua votului, ar putea fi explicat printr-un "atac informatic extern în emisia postului".

BEC: În Bucureşti, prezenţa la vot era până la ora 13.00 de 23,34 %

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că duminică, până la ora 13.00, prezenţa la vot a fost de 23,34 % dintre bucureştenii cu drept de vot, cea mai mare participare fiind înregistrată în sectorul 1 cu 26,36 %, în timp ce cea mai scăzută a fost în sectorul 3 cu 20,82 %.

Radio România Actualităţi, somat de CNA pentru difuzarea unui material anti-Băsescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, duminică, să someze public Radio România Actualităţi (RRA), pentru că a difuzat, în dimineaţa zilei celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, un material în care este ironizat Traian Băsescu, fapt interzis de legislaţia audiovizuală.

Videanu: Fac apel la Mircea Geoană să piardă cu demnitate, să nu instige oameni nevinovaţi

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că face apel la Mircea Geoană să piardă cu demnitate şi să nu instige oameni nevinovaţi, care vor răspunde pentru neregulile din cadrul procesului de vot.

Năstase a votat la Mizil, pentru „o schimbare de direcţie”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a votat, duminică, la secţia specială din oraşul prahovean Mizil, unde în 2008 a fost ales deputat într-un colegiu uninominal, el spunând, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "o schimbare de direcţie".

Internauţii chinezi, plătiţi pentru a denunţa site-urile pornografice

Autorităţile chineze au decis să ofere recompense care pot ajunge până la 10.000 de yuani (987 de euro) internauţilor care identifică şi denunţă site-urile cu conţinut pornografic.

Militarii britanici răniţi în Afganistan nu au vrut să discute cu Gordon Brown

Premierul britanic Gordon Brown a fost criticat de veteranii grav răniţi în războiul din Afganistan care au refuzat să se întâlnească cu acesta, calificând vizita la spital drept "oportunistă" şi "o pierdere de timp", relatează The Sunday Times în ediţia electronică.

MAE: Până la ora 11.00, votul a început în 254 secţii de votare în străinătate

Votul în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a început, până la ora 11.00, ora României, în 254 din cele 294 de secţii de vot organizate în străinătate, informează MAE.

Vezi aici pentru ce au votat principalii lideri politici – GALERIE FOTO

Secţiile de votare din ţară s-au deschis, duminică, la ora 7.00, peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot fiind aşteptaţi la urne să aleagă şeful statului pentru un mandat de cinci ani. Principalii lideri politici şi-au exercitat deja dreptul la vot.

Numărul deceselor cauzate de gripa porcină a ajuns la 12, în România

Încă două persoane infectate cu virusul pandemic A/H1N1 au murit, astfel că numărul deceselor din cauza gripei noi a ajuns la 12, iar cele 49 de cazuri noi de îmbolnăviri înregistrate în ultimele 24 de ore au ridicat numărul total la 3.842.

Băsescu la vot: Să fie cu noroc! – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a votat, duminică, la Colegiul economic A.D. Xenopol din Bucureşti, el spunând "Să fie cu noroc!", în momentul în care a introdus buletinul în urnă.

Klaus Iohannis: Am votat pentru echipa mea

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, duminică, după ce şi-a exercitat dreptul la vot, că a optat pentru "echipa" sa, afirmând că aşteaptă ca viitorul şef al statului să fie "un adevărat preşedinte pentru români".

Kelemen a votat pentru dezvoltarea durabilă a ţării şi pentru echilibru

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, după ce şi-a exprimat dreptul constituţional, că a votat pentru "Proiectul Iohannis", pentru dezvoltarea durabilă a ţării şi pentru echilibru în societatea românească.

BEC: În Bucureşti până la ora 10.00, prezenţa la vot a fost de 6,44 %

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că duminică, până la ora 10.00, prezenţa la vot a fost de 6,44 % dintre bucureştenii cu drept de vot, cea mai mare fiind înregistrată în sectorul 1 cu 7,87 %, în timp ce cea mai scăzută a fost în sectorul 3 cu 5,77%.

Procesul de votare din Gara de Nord, suspendat a doua oară, pentru soluţionarea unei contestaţii

Procesul de votare de la secţia specială de la Gara de Nord a fost suspendat, pentru a doua oară, duminică dimineaţă, pentru soluţionarea unei contestaţii, acesta urmând a fi reluat după câteva zeci de minute.

Antonescu: Am votat cu gândul de a elibera România de un coşmar

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, după ce a votat, că şi-a exprimat votul cu gândul la eliberarea României de un coşmar, de un capitol negru şi a făcut un apel către români să meargă la vot.

Iliescu: Sper ca românii să iasă la vot şi să voteze pentru schimbare

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, duminică, după ce a votat la Liceul Jean Monnet din Bucureşti, că a votat pentru schimbare şi că speră că vor merge la urne cât mai mulţi români.

Geoană: Nu am primit încă nimic de Moş Nicolae, sper să primesc diseară

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, duminică, după ce a votat la Liceul Jean Monnet din Bucureşti, că încă nu a primit niciun cadou de Moş Nicolae, dar că speră să primească ceva duminică seară.

Românii din Republica Moldova stau la coadă pentru a vota

Circa 1.700 de persoane au votat duminică, până la 09.30 (09.30 ora României) în Republica Moldova, pentru alegerile prezidenţiale din România, în timp ce la ambasada şi consulatul din Chişinău s-a format coadă, relatează Jurnal de Chişinău, în pagina electronică.

Geoană şi Patriciu s-au întâlnit la aceeaşi secţie de vot din cartierul Primăverii

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, şi omul de afaceri Dinu Patriciu s-au întâlnit, duminică, la secţia de vot de la Liceul Jean Monnet din Capitală, primul tocmai ieşind din secţie, iar celălalt pregătindu-se să intre pentru a vota.

Votul la prima secţie de votare deschisă în străinătate s-a încheiat

Votul la prima secţie de votare deschisă în străinătate, cea de la Auckland, din Noua Zeelandă, s-a încheiat, duminică la ora 10.00, ora României (ora 21.00, ora locală), informează MAE.

Boc: Am votat pentru un preşedinte care să continue procesul de modernizare a ţării

Premierul interimar Emil Boc a declarat, duminică, după ce a votat la o secţie din Cluj, că a optat pentru un preşedinte care să continue procesul de modernizare a ţării, şi nu unul care "să întoarcă România cu faţa spre trecut".

Liviu Negoiţă: Am votat pentru un preşedinte sincer şi puternic

Premierul desemnat Liviu Negoiţă a declarat, duminică dimineaţă, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la Şcoala generală 81 din Bucureşti, că a optat pentru "un preşedinte sincer şi puternic", de care România are nevoie în următorii cinci ani.

Alegerile din România, comentate în presa internaţională

Cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România, care se desfăşoară duminică, a atras atenţia presei internaţionale, care subliniază misiunea dificilă a noului preşedinte, chemat să scoată ţara din criza economică şi politică.

Videanu: Am votat pentru ca România să nu fie o ţară de doi lei, aşa cum o numesc unii

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, duminică, după exercitarea votului, că a votat pentru ca România să nu fie "o ţară de doi lei", aşa cum o numesc unii, şi a anunţat că PDL va anunţa rezultatele numărătorii paralele în jurul orei 2.00.

Udrea: Am votat pentru ca niciodată să nu ne întoarcem la o democraţie originală

Secretarul executiv al PDL Elena Udrea a votat, duminică dimineaţă, la Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, pentru "ca România să rămână pe drumul modernizării şi pentru ca niciodată să nu ne întoarcem la o democraţie originală".