blaga

Blaga: PDL vrea să vadă cum motivează Geoană amânare adoptării codurilor

Secretarul general al PDL Vasile Blaga a declarat, miercuri, înaintea şedinţei coaliţiei, că democrat-liberalii doresc să vadă cum motivează liderul PSD, Mircea Geoană, propunere de amânare a adoptării codurilor juridice.

Blaga: Parcă am discuta cu două PSD-uri

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Satu Mare, că speră ca actuala coaliţie dintre PDL şi PSD să dureze un întreg mandat, dar a spus că are impresia că, uneori, PDL "discută cu două PSD-uri".

Blaga: Efectele crizei economice se vor resimţi cel puţin doi ani

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, s-a declarat optimist, marţi, în ceea ce priveşte modul în care România va depăşi perioada de criză, dar a estimat că recesiunea şi efectele acesteia se vor resimţi cel puţin doi ani de acum încolo.

Geoană: Blaga este un ministru bun, dar un politician modest

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că Vasile Blaga "este un ministru bun, dar un politician modest", el făcând aceste aprecieri după ce ministrul Dezvoltării a spus că PSD "a nenorocit ţara, împreună cu PNL", iar acum liderul său "se dă extravirgin".

Blaga: Nu am văzut un lucru bun început de Geoană şi dus până la capăt

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a afirmat, vineri, la Oradea, că, după ce PSD "a nenorocit ţara, împreună cu PNL", liderul său, Mircea Geoană, "se dă extravirgin", adăugând că el nu a văzut "un lucru bun început de domnul Geoană şi dus până la capăt".

Flutur şi Blaga, coordonatorii echipei PDL pentru euroalegeri

Biroul Permanent Naţional al PDL a decis, luni, ca secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Flutur să fie coordonatorii echipei de campanie care se va ocupa de pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European.

Blaga: Geoană îşi pregăteşte poziţia de posibil candidat la Cotroceni

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, înainte de şedinţa conducerii coaliţiei, că, şrin declaraţiile făcute la Şcoala de primăvară a TSD, preşedintele PSD Mircea Geoană, îşi pregăteşte poziţia de potenţial candidat la alegerile prezidenţiale.

Blaga: PDL nu a propus niciun om la Justiţie, sper ca nici PSD să nu facă presiuni

Ministrul Dezvoltării, liderul PDL Vasile Blaga, afirmă, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că speră ca PSD să nu facă presiuni pentru numirea unui secretar de stat politic la Justiţie, spune că nu se pune problema fuziunii cu PNG şi anunţă ca prioritate a sa reabilitarea termică a locuinţelor.

Blaga: Secretarii de stat la care s-a referit Băsescu nu sunt de la MDRL

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că secretarii de stat la care a făcut referire preşedintele că ar fi controversaţi nu sunt la Ministerul Dezvoltării, şi nici nu au fost propuşi de către democrat-liberali.

Blaga: Am căzut de acord de la început cu PSD ca Justiţia să aibă secretari de stat apolitici

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că democrat-liberalii s-au înţeles de la început cu PSD să numească la Justiţie ministrul şi secretarii de stat apolitici, PSD şi PDL având un protocol semnat de liderii celor două partide.

Blaga: Cei care l-au propus pe Oprea în Comisia SRI nu au procedat incorect

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a dcelarat, joi, că democrat-liberalii care l-au propus pe Gabriel Oprea în Comisia SRI nu au procedat incorect şi că PDL nu a avut obiecţii când PSD l-a propus ca subprefect pe un fost prefect liberal.

Cotidianul: Blaga spune că Geoană a vrut neapărat un serviciu secret

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, într-un interviu acordat ziarului "Cotidianul", că liderul PSD, Mircea Geoană, a ţinut foarte mult la teoria "că-i trebuie neapărat un serviciu secret", el răspunzând astfel unei întrebări referitoare la faptul că MAI nu a revenit PDL.

Blaga crede că succesul lui Băsescu la prezidenţiale depinde de buna guvernare

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, că o bună guvernare va determina şi o victorie a candidatului PDL la alegerile prezidenţiale, din toamnă.

Ministerul Dezvoltării are în acest an un buget de 3,7 mld.lei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei (MDRL) va avea în acest an un buget de 3,74 miliarde lei, reprezentând 0,64% din PIB şi 1,81% din bugetul general, la care se adaugă suma de 950 milioane lei, reprezentând un credit angajament, a declarat, vineri, ministrul Vasile Blaga.

Blaga deţine terenuri în judeţul Bihor, locuinţe în Oradea şi Bucureşti, conturi şi acţiuni

Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, deţine două terenuri în judeţul Bihor, o casă în Oradea, un apartament de peste 200 metri pătraţi în Aleea Modrogan din Bucureşti, cumpărat în 2007, un autoturism marca BMW, conturi bancare şi acţiuni la mai multe companii.

Laszlo Borbely i-a dăruit o cască şi o minge lui Vasile Blaga

Laszlo Borbely i-a făcut cadou lui Vasile Blaga o cască de constructor, cu inscripţia "Autostrada Transilvania", şi o minge antistres, marţi, la semnarea protocolului de predare-primire a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

Romanian MPs Validate Nomination Of Vasile Blaga For Regional Development Min

The joined committees of the Romanian Parliament approved the nomination of democrat liberal Vasile Blaga as head of the Ministry for Regional Development and Housing, following hearings on Saturday.

Comisiile şi-au dat avizul pentru numirea lui Blaga în funţia de ministru al Dezvoltării

Vasile Blaga, nominalizat pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, a primit sâmbătă, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare reunite.

Murgeanu ar putea fi cooptat de Blaga în conducerea Ministerului Dezvoltării – surse

Candidatul PDL la funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, l-ar putea coopta în echipa sa din minister pe Răzvan Murgeanu, pentru a gestiona domeniul construcţiilor, actualul viceprimar general fiind de profesie inginer constructor.

Elena Udrea, Berceanu, Pogea, Blaga, printre posibilii miniştri ai PDL

Elena Udrea, Radu Berceanu, Gheorghe Pogea, dar şi Vasile Blaga se numără printre reprezentanţii PDL care ar putea fi membri ai viitorului Guvern, alte nume vehiculate pentru şefia ministerelor care au revenit democrat-liberalilor fiind şi cele ale Monicăi Iacob-Ridzi sau Mihai Stănişoară.

Boc, Videanu, Blaga, Stolojan şi Flutur sunt negociatorii PDL

Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, joi, că democrat-liberalii şi-au desemnat echipa de negociere, formată din principalii cinci lideri ai partidului: Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Theodor Stolojan şi Gheorghe Flutur.

Ofertă PDL către PSD: Geoană preşedinte al Senatului, eventuală guvernare de doi ani fiecare- surse

Liderii PDL şi PSD au avut, în aceste zile, discuţii de tatonare, în care democrat-liberalii au avansat propunerea ca preşedintele social-democrat, Mircea Geoană, să fie preşedinte al Senatului, iar Guvernul comun să fie făcut eventual pe câte doi ani, condus pe rând de către PDL şi PSD.

Blaga: Cine a câştigat ar trebui chemat mai întâi la consultări

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că, pentru discuţii cu alte partide, nu este nevoie neapărat de întâlniri, ci "există şi telefoane", şi a arătat că formaţiunea care a câştigat alegerile ar trebui să fie chemată mai întâi la consultări, pentru formarea noului guvern.

Blaga: „Dacă scăpăm de Călin, dau de băut“

Cu Theodor Stolojan, fostul „viitor premier“ PDL, exilat în faţa televizorului pentru a urmări efectele crizei mondiale şi cu rezultatele alegerilor ceva mai limpezite, conducerea PDL s-a întâlnit, ieri, într-un cadru „intim“, la Restaurantul Select de pe Aleea Alexandru.

Romanian Democrat Liberal Official Blaga Voted For Romania To End Up “In Good Hands”

Secretary general of the Democratic Liberal Party, Vasile Blaga, a former interior minister running for a senator seat in Bucharest, voted Sunday morning hoping Romania ends up in “good hands”.

Blaga: Am votat ca România să ajungă pe mâini bune

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, candidat la Senat în Sectorul 3, a declarat că a votat pentru ca România să ajungă pe mâini bune, şi a spus că ţara are nevoie de un Parlament puternic, care să ducă mai departe integrarea României în UE.

IPP: Antonescu, Hrebenciuc, C.V. Tudor, Blaga, Diaconescu au votat cel mai puţin

Crin Antonescu, Viorel Hrebenciuc, C.V. Tudor, Vasile Blaga, Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Lavinia Şandru, Ion Iliescu, Adrian Năstase sunt printre parlamentarii care, între 2006-2008, au votat cel mai puţin în plen, potrivit unui studiu lansat, luni, de Institutul pentru Politici Publice.

Blaga: Vom reda bucureştenilor terenurile luate de Guvernul Năstase de la PMB în timpul lui Băsescu

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, candidat la Senat în Sectorul 3, a anunţat, sâmbătă, că democrat-liberalii vor reda bucureştenilor terenurile luate de Guvernul Năstase de la Primăria Capitalei, în timpul mandatului de primar al lui Traian Băsescu.

Blaga, Talpeş şi Prigoană şi-au făcut site-uri de campanie, Toader Paleologu are blog

Vasile Blaga are sloganul "Experienţa mea în slujba ta", Ioan Talpeş spune că Ion Iliescu este un politician fundamental, Silviu Prigoană arată că nu e important că eşti bogat, ci cât şi cum ai cheltuit, Toader Paleologu anunţă că va reveni în diplomaţie, de pe o poziţie din Guvern sau Parlament.

Blaga: Tăriceanu să îl revoce din funcţie pe Cristian David

Fostul ministru de Interne, Vasile Blaga, i-a solicitat premierului Călin Popescu Tăriceanu să îl revoce din funcţie pe ministrul Internelor, Cristian David, pentru modul ireponsabil în care a acţionat pentru dotarea MIRA şi pentru afirmaţiile lipsite de suport legal privind achiziţiile ministerului

Blaga: Adversarul principal este PSD, PNL fiind prea mic pentru o astfel de luptă

Secretarul general al PDL Vasile Blaga le-a spus, vineri, celor aproximativ două sute de participanţi la lansarea candidaţilor PDL Galaţi că adversarul principal în aceste alegeri va fi PSD, PNL fiind prea mic pentru o astfel de luptă.

Blaga: În acest moment, în România este un guvern PSD dat în franciză lui Tăriceanu

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi seară, la Piteşti, la lansarea candidaţilor PDL din judeţul Argeş pentru alegerile parlamentare, că în acest moment în România "este un guvern PSD dat în franciză lui Tăriceanu".

Blaga: Am achiziţionat maşini prin Ager Leasing şi în mandatul meu, dar costul mediu era 12.000 euro

Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga a afirmat, joi, la Craiova, că achiziţii de maşini prin firma Ager Leasing s-au făcut şi pe timpul mandatului său, însă o maşină Dacia Logan a fost achiziţionată pentru un preţ mediu de 12.000 euro.

Olteanu: Blaga se vrea premier şi îl demotivează pe Stolojan

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că, atunci când vorbeşte de "fuga lui Tăriceanu la Ilfov", Blaga "bate şaua să priceapă iapa", pentru că îşi doreşte foarte mult să fie şi premier şi încearcă să-l demotiveze pe Theodor Stolojan.

Blaga: Tăriceanu va avea de la PNL o „mare surpriză” după alegeri

Secretarul general al PDL,Vasile Blaga, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că democrat-liberalii nu au problemă cu PNL, ci cu "clica" lui Călin Popescu Tăriceanu, actualul lider liberal urmând să aibă, după alegeri, "mare surpriză" din partea propriului partid.

Ruşanu: Suntem în campanie electorală, declaraţia lui Blaga este una politicianistă

Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că declaraţia lui Vasile Blaga privind "mânăriile" pe care le-ar face el cu Relu Fenechiu şi Viorel Hrebenciuc, pentru a-şi atinge obiectivele, este una politicianistă, care vine în contextul campaniei electorale.

Relu Fenechiu: „S-a dus pe copcă şi Blaga! „

Deputatul PNL Relu Fenechiu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, în replică la afirmaţiile lansate la adresa sa de către secretarul general al PDL că "s-a dus pe copcă şi Blaga", menţionând că este convins că le stă democrat-liberalilor "ca un ac în gât" având în vedere că aceştia sunt "zero" la Iaşi.

Blaga: Ne vom bate cu PSD, că PNL este prea mic pentru felia asta

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Arad, că românii nu ar mai trebui să aleagă, la următoarele alegeri, "oameni care manevrează din culise, care stau în spatele uşilor închise", susţinând că partidul va lupta cu PSD, pentru că "PNL este prea mic pentru felia asta".

Blaga: Hai să-i dăm jos pe ăştia, a venit momentul să guvernăm şi noi

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, le-a cerut, marţi, pensionarilor democrat-liberali să dea jos actualul Cabinet şi le-a transmis că a venit momentul ca PDL să guverneze şi să aibă un premier.

Marko Bela s-a prezentat la Parchetul ICCJ în dosarul privatizărilor strategice

Fostul vicepremier Marko Bela s-a prezentat, luni dimineaţă, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fiind citat ca martor în dosarul privatizărilor strategice.