salarii

Salariile şi soldele mai mici de 705 lei, majorate din 2010

Majorarea salariilor, soldelor şi indemnizaţiilor va fi efectuată, în 2010, doar în cazul remuneraţiilor care nu depăşesc salariul minim pe economie prevăzut pentru anul viitor, de 705 lei, conform proiectului final al legii de salarizare unitară în sectorul bugetar.

Coeficienţii de salarizare la senatori şi deputaţi, ridicaţi, cei pentru premier şi miniştrii, reduşi

Coeficienţii de salarizare pentru premier, preşedinţii celor două camere parlamentare, şeful Curţii Constituţionale şi cel al Curţii de Conturi au fost uşor reduşi, în timp ce limitele pentru senatori şi deputaţi au fost ridicate, în varianta finală a legii salarizării.

Un profesor I cu vechime de peste 40 ani va câştiga echivalentul a 4,25 salarii minime

Coeficienţii pentru funcţiile de profesori I debutant au fost stabiliţi de Guvern în intervalul 2,1-2,6 salarii minime, în timp ce un profesor I cu vechime de peste 40 ani va câştiga echivalentul a 4,25 salarii minime.

Coeficienţii de salarii pentru conferenţiari şi lectori universitari, menţinuţi la acelaşi nivel

Coeficienţii pentru conferenţiari universitari, lectori, asistenţi, preparatori debutanţi au fost menţinuţi la acelaşi nivel stabilit înaintea discuţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute cu sindicatele, în proiectul final al legii salarizării unitare promovat de Guvern în Parlament.

Salariile magistraţilor cresc cu până la 20% în ultima formă a grilei unice

Salariile magistraţilor au crescut cu până la 20 la sută, în ultima formă a grilei unice de salarizare, angajaţii cu vechime din sistem rămânând la acelaşi nivel, însă aceşti coeficienţi este posibil să fie schimbaţi în urma negocierilor de vineri dintre Guvern şi sindicate.

Salariul mediu net a crescut în iulie cu 11 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut în luna iulie cu 11 lei, sau 0,8%, la 1.390 de lei, cea mai mare valoare, de 3.400 lei, fiind înregistrată în activităţile de transporturi aeriene, iar cea mai redusă în industria de prelucrare a lemnului, unde indicatorul s-a plasat la 807 lei.

Coeficienţii pentru profesor debutant şi învăţător au crescut între 4% şi 10%

Coeficienţii pentru funcţiile de profesori I debutant şi învăţător, educator debutant au crescut cu 10 procente în ultima formă a grilei unice, obţinută de MEDIAFAX, iar la alte funcţii din învăţământul preuniversitar s-au înrregistrat creşteri la debutanţi şi scăderi la cei cu vechime.

Coeficienţii pentru conferenţiari universitari, lectori, asistenţi, preparatori debutanţi au crescut

Coeficienţii pentru conferenţiari universitari, lectori, asistenţi, preparatori debutanţi au crescut, iar pentru cei cu vechime au scăzut în ultima formă a proiectului legii unice, obţinută de MEDIAFAX, diferenţele fiind foarte mici.

Coeficientul pentru şeful SMG, prim-adjuncţii directorilor SRI şi SIE, majorat de la 10,35 la 11

Coeficientul corespunzător salariului pentru şeful Statului Major General (SMG), prim-adjuncţii directorilor SRI şi SIE, directorul STS şi directorul SPP a fost majorat de la 10,35 la 11, potrivit ultimei forme a proiectului legii unice de salarizare, obţinute de MEDIAFAX.

Boc: Guvernul îşi va asuma răspunderea asupra celor trei legi

Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament asupra celor trei legi privind educaţia naţională, salarizarea unitară şi reorganizarea agenţiilor guvernamentale cu reducerea cheltuielilor în sectorul public, a anunţat premierul Emil Boc, confirmând astfel informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Diaconescu: Plata salariilor la misiuni în lei, variantă pentru reducerea cheltuielor salariale

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat că, prin dialog cu colegii săi, speră să găsească metode de reducere cu 10-15% a cheltuielilor salariale dintr-o anumită perioadă, o variantă fiind acordarea, pe o perioadă determinată, a salariilor în lei la misiunile diplomatice.

Legea salarizării transmisă sindicatelor acordă preşedintelui cel mai mare coeficient de salarizare

Preşedintele României va avea cel mai mare coeficient de salarizare dintre bugetari, stabilit la echivalentul a 12 salarii minime, conform proiectului de lege privind salarizarea unitară în sectorul public, transmis, luni seara, de Ministerul Muncii către sindicate.

Guvernul a analizat varianta unui coeficient maxim de 12 în legea salarizării

Membrii Guvernului au analizat, duminică, varianta propusă de sindicate privind introducerea în legea unică de salarizare a unui ecart al coeficienţilor de salarizare redus de la 1 la 12, în loc de 1 la 15 cum prevede ultima formă a proiectului, odată cu comprimarea unor funcţii prevăzute în lege.

PNL: Renunţarea la 20% din salariu e salutară

PNL consideră că decizia miniştrilor Cabinetului Boc de a renunţa la 20% din salariu, deşi "adoptată ilegal", reprezintă un prim pas spre o măsură salutară, de vreme ce nu-şi justifică salariul, un al doilea pas fiind ca aceştia să contribuie la returnarea datoriei externe contractate de ei.

Stănişoară: Drepturile salariale în MApN, asigurate până la sfârşitul anului

Ministrul Apărării Mihai Stănişoară a declarat, pentru MEDIAFAX că în urma rectificătirii bugetare decise, sâmbătă, de Guvern, drepturile salariale ale personalului MApN sunt asigurate integral până la sfârşitul anului.

CAB: Salariile judecătorilor vor scădea cu până la 60 la sută prin legea unică

Salariile judecătorilor vor scădea cu până la 60 la sută prin legea unică, potrivit unei expertize făcute de managerul economic al Curţii de Apel Bucureşti (CAB), subiectul fiind discutat, vineri, în Adunarea Generală a CAB.

În 2010, vor creşte salariile cu valori între 600 şi 705 lei, cele mari rămân îngheţate

Secretarul de stat din ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, joi, după discuţiile cu sindicatele, că în 2010 vor fi majorate toate salariile cu valoarea cuprinsă între 600-705 lei, salariile mari rămânând îngheţate.

Becali spune că va mai cheltui doar 300 de mii lunar pe salariile jucătorilor

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că le-a micşorat salariile unor fotbalişti şi a renunţat la alţii pentru a cheltui doar 300.000 de euro lunar pe salariile jucătorilor, după ce anul trecut plătea 600-650.000 de euro.

Sindicaliştii din Educaţie resping ultima variantă a proiectului legii de salarizare unitare

Sindicaliştii din Educaţie resping categoric ultima variantă a proiectului privind legea salarizării unice pentru bugetari, spunând că acesta accentuează actualele inechităţi privind salarizarea şi determină prăbuşirea, iremediabilă, a învăţământului românesc.

Boc: Salariile mici ale bugetarilor vor creşte accelerat până în 2015

Legea de salarizare unitară a bugetarilor va permite creşterea accelerată, până în 2015, a salariilor mici şi va impune îngheţarea salariilor mari pentru o anumită perioadă, până când diferenţa dintre remuneraţia minimă şi cea maximă va fi redusă, a afirmat, marţi, premierul Emil Boc.

Guvernul şi Coaliţia au căutat peste 5 ore o formă a legii salarizării pentru negocieri cu sindicate

Membrii Guvernului şi reprezentanţi ai Coaliţiei au analizat luni seara, timp de peste cinci ore, variantele de elaborare a grilei de salarizare unitară în sectorul bugetar, pentru a stabili o formă a legii care să intre, marţi, în negocieri finale cu partenerii sociali

Salariile din sistemul sanitar şi coeficienţii nu vor scădea prin legea salarizării unice

Salariile din sistemul sanitar şi coeficienţii de ierarhizare din legea salarizării unice trebuie să rămână cel puţin la nivelul actual, în niciun caz mai mici, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

Bucureştiul ocupă locul 56 într-un clasament al salariilor din 73 de oraşe

Bucureştiul ocupă poziţia a 67-a într-un clasament al oraşelor în funcţie de preţuri, respectiv locul 56 după nivelul salariilor, potrivit unui studiu al băncii elveţiene UBS, care include date despre 73 de oraşe importante din întreaga lume.

OTP Bank România va majora salariile angajaţilor cu 4,5%

OTP Bank România va majora, în luna septembrie, salariile angajaţilor în medie cu 4,5%, respectiv cu nivelul inflaţiei prognozate pentru acest an, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei de credit, Laszlo Diosi.

Reprezentanţii poliţiştilor, invitaţi de Băsescu duminică la negocieri

Preşedintele Traian Băsescu a invitat zece reprezentanţi ai sidicatului poliţiştilor la negocieri pentru duminică, la ora 12.00, şeful statului oprindu-se, miercuri, în Piaţa Victoriei unde are loc, pentru a treia zi consecutiv, pichetul poliţiştilor.

Olteanu: Boc a minţit când a spus că românii nu vor plăti ei datoria către FMI

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că premierul a minţit când a spus că românii nu vor plăti ei datoria către FMI, menţionând că fiecare român cu loc de muncă va suporta 1.800 de euro pentru cele 9 miliarde de euro din prima tranşă.

Europa de Est va ieşi lent din recesiune

Statele din Europa de Est vor ieşi lent din recesiune, însă au apărut deja semne încurajatoare referitoare la revenirea economiilor din regiune, consideră mai mulţi analişti intervievaţi de AFP.

Bazac: Salariul minim pentru un medic ar trebui să fie 5.000 de lei

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, unde a participat la inaugurarea primului proiect de telemedicină de urgenţă din România, că "salariul minim decent" pentru un medic ar trebui să fie la nivelul a 5.000 de lei, fără sporuri.

Le Monde: Politica incoerentă a Guvernului de coaliţie de la Bucureşti a condus la eşec

Politica incoerentă a Guvernului de coaliţie alcătuit din liberal-democraţii lui Traian Băsescu şi socialişti a condus la eşec, România ajungând într-un impas care o obligă să se împrumute pentru a putea plăti salariile funcţionarilor şi pensiile, comentează Le Monde.

Coeficienţii de ierarhizare din proiectul Legii salarizării au fost reduşi cu până la 25%

Coeficienţii de ierarhizare din proiectul Legii unice de salarizare în sectorul bugetar au fost reduşi, după analiza financiară făcută de Ministerul de Finanţe, cu până la 25 la sută, fiind afectate de diminuare şi funcţiile înalte, precum cea de ambasador şi de vicepreşedinte la ICCJ sau la CSM.

Fondul de salarii pentru companiile de stat subvenţionate de la buget va fi stabilit de Guvern

Fondul total de salarii pentru companiile de stat care primesc subvenţii sau alte transferuri de la buget va fi stabilit de Guvern, măsură care are termen de aplicare finele lunii iunie 2010, potrivit scrisorii suplimentare la acordul stand-by pe care România o va trimite la FMI.

Isărescu: Cheltuielile cu salariile şi bunurile au fost singurele care au crescut în primul semestru

Cheltuielile bugetare au arătat după primele şase luni o creştere doar în ceea ce priveşte salariile şi bunurile, a afirmat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a subliniat că este necesară o dezbatere publică mult mai "serioasă" în ceea ce priveşte structura acestora.

Boc susţine asumarea răspunderii pentru legea salarizării

Proiectul de lege privind salarizarea unitară în sectorul bugetar va fi definitivat până la 14 august, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc, precizând că opţiunea sa personală este ca legea să fie promovată prin asumarea răspunderii în faţa Parlamentului.

Boc: Salariile din agenţii guvernamentale vor fi calculate la un nivel decent

Veniturile agenţiilor guvernamentale vor fi vărsate la buget, iar fondul de salarii va fi stabilit de Guvern, astfel încât remuneraţia unor şoferi şi directori directori din aceste structuri, calculate la sume cuprinse între 4.100 şi 17.600 lei, să fie aduse la un nivel decent, a declarat premierul Emil Boc.

Câştigul angajaţilor Autorităţii Aeronautice ar putea scădea cu 23%, la 6.363 lei

Câştigul mediu lunar al angajaţilor Autorităţii Aeronautice Civile din România (AACR) ar putea să scadă în acest an cu 22,7% faţă de anul trecut, de la 8.234 lei la 6.364 lei.potrivit proiectului de buget al instituţiei.

Andronescu: Cred că atâta timp cât este criză, reducerea salariului înseamnă solidaritate

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, crede că reducerea salariilor cu 20 la sută aşa cum a propus premierul Emil Boc este o dovadă de solidaritate, pentru că atunci când ceri altora să înţeleagă că este criză şi că nu sunt bani, trebuie să accepţi şi reducerea propriului salariu.

Premierul Boc va propune miniştrilor să accepte reducerea salariilor cu 20 la sută

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în ideea raţionalizării cheltuielilor publice va propune miniştrilor să accepte reducerea salariilor cu 20 la sută din august şi până în decembrie, inclusiv el fiind vizat de măsură.

Guvernul se va consulta cu FMI asupra aplicării Legii salarizării

Guvernul se va consulta cu FMI asupra modului de structurare şi de aplicare a Legii de salarizare unică în sistemul bugetar, iar proiectul va fi definitivat după analizele care vor fi efectuate, începând de săptămâna viitoare, cu experţii Fondului, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Boc: PSD şi PDL sunt împreună la guvernare, trebuie să analizeze împreună măsurile anticriză

Premierul Emil Boc a declarat, luni dimineaţă, înainte de şedinţa coaliţiei, întrebat despre aşteptarea PSD de a primi de la PDL un răspuns la planul anticriză, că cele două partide sunt împreună la guvernare şi trebuie să analizeze împreună măsurile economice care trebuie luate.

„Alma Mater” vrea să dea Guvernul în judecată în cazul Legii de majorare a salariilor profesorilor

Federaţia "Alma Mater" vrea să dea în judecată Guvernul pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la Legea 221/2008 privind majoarea salariilor profesorilor, dar şi pentru "conduita abuzivă exercitată cu rea-voinţă de Executiv".