Știri externe

Vladimir Putin acuză Occidentul că încearcă să destrame Rusia şi să formeze state mai mici

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat, vineri, naţiunile occidentale, în discursul rostit cu ocazia anexării a patru regiuni din sud-estul Ucrainei, că vor să destrame Rusia şi să formeze naţiuni mai mici, liderul de la Kremlin denunţând "ordinea mondială unipolară" dominată de Statele Unite.

România, reprezentată oficial la lansarea Interconectorului Grecia-Bulgaria: Reduce dependenţa de gaz rusesc

Lansarea Interconectorului Grecia-Bulgaria, la care va fi prezent şi premierul Nicolae Ciucă, este o etapă importantă pentru asigurarea necesarului în plan energetic şi poate reduce, în acelaşi timp, dependenţa de gazul rusesc.

Spania a îngheţat 41 de milioane de euro de oligarhi ruşi

În total, UE a îngheţat în total 14,6 miliarde de euro de la apropiaţi ai lui Putin.

Letonia merge vot: umbra războiului se abate asupra urnelor

Letonia, o ţară angrenată în susţinerea puternică a Ucrainei, votează sâmbătă, într-un tur electoral care interesează Rusia vecină. Prim-ministrul pro-UE şi pro-NATO al statului baltic, Krisjanis Karins, este favorit să-şi asigure victoria la urne. Sondajele indică o slăbire a populiştilor, conservatorilor şi a Partidului Social Democrat Harmony, care de obicei are un sprijin puternic din […]

#MeToo: un miliardar chinez a ajuns într-un tribunal american

Richard Liu, fondatorul gigantului comerţului electronic JD.com, este acuzat de agresiune sexuală de către un student chinez din Minneapolis, iar procesul începe luni.

Alegeri prezidenţiale în Brazilia: duel la baionetă între Lula şi Bolsonaro. Sondajele indică un câştigător detaşat

Pe 2 octombrie, milioane de brazilieni vor fi chemaţi la vot, ca să-l alegă pe şeful statului. Potrivit sondajelor, fostul preşedinte Lula ar avea un avantaj clar faţă de şeful statului în funcţie, Bolsonaro. Primul poate obţine victoria încă din primul tur, iar cel din urmă dă semne că nu va recunoaşte înfrângerea, după „modelul Trump” în SUA.

Patronii de restaurante luptă împotriva energiei scumpe: mâncare rece la lumina lumânărilor

Iniţiativa unor administratori de restaurante din capitala Belgiei de a economisi la facturi ar putea fi preluată în restul Europei.

Australia renunţă la măsurile anti-COVID. Medicii avertizează asupra riscului pentru populaţie

Australia va renunţa din octombrie la carantina obligatorie de cinci zile la domiciliu pentru persoanele infectate cu COVID, a anunţat vineri premierul Anthony Albanese, chiar dacă unii medici au avertizat că măsura va pune în pericol populaţia.

Rusia nu a stabilit dacă va anexa total Herson şi Zaporojie. Documentele urmează să fie semnate

Administraţia de la Moscova a anunţat, vineri, că nu a stabilit încă dacă va anexa în totalitate regiunile ucrainene Herson şi Zaporojie sau doar zonele aflate deja sub ocupaţie rusă, în contextul în care preşedintele Vladimir Putin pregăteşte anexarea formală a patru regiuni.

Misiune în Mediterana: 147 de oameni salvaţi de poliţiştii de frontieră români de pe un yaht avariat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au salvat 147 de persoane care se aflau pe un yaht avariat din Marea Mediterană. Poliţiştii români se aflau în misiune în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „Thermis 2022” sub egida Agenţiei Frontex.

Membrii unei secte evreieşti, reţinuţi de poliţia mexicană, au reuşit să evadeze

Aproximativ 20 de membri ai unei secte evreieşti reţinuţi într-un centru din Mexic după un raid al poliţiei asupra bazei lor din junglă, au reuşit să fugă, potrivit BBC.

Surse: o tentativă de lovitură de stat este în curs de desfăşurare în Burkina Faso

Numeroase focuri de armă s-au auzit vineri Ouagadougou, capitala statului african Burkina Faso. Specialiştii cred că este vorba despre o tentativă de lovitură de stat, potrivit BBC.

Ucrainenii au cucerit o localitate importantă din Doneţk şi au încercuit unităţi ruseşti

Forţele ucrainene au cucerit o poziţie cheie din regiunea Doneţk şi au încercuit unităţi ruseşti şi ale separatiştilor, potrivit CNN.

UE a aprobat vaccinul bivalent împotriva COVID-19 produs de Moderna. Ţinteşte subvariantele Omicron BA.4 şi BA.5

Dosarul a fost depus ulterior aprobării Spikevax bivalent Original/Omicron BA.1 (mRNA-1273.214), un vaccin booster bivalent care ţinteşte şi subvarianta Omicron BA.1, în septembrie. Boosterele bivalente împotriva Omicron dezvoltate de Moderna sunt acum autorizate în Statele Unite, Australia, Canada, Europa, Japonia, Coreea de Sud, Elveţia, Singapore, Taiwan şi Marea Britanie.

Atac cu rachete la Dnipro: o persoană a murit, zeci de autobuze au fost distruse

O persoană a murit şi zeci de autobuze au fost distruse în urma unui atac cu rachete la Dnipro, anunţă oficialii ucraineni, potrivit CNN.

Patriarhul Rusiei are COVID

️Patriarhul Kiril al Rusiei s-a îmbolnăvit de coronavirus.

Cel puţin 23 de oameni au murit în urma unui atac sinucigaş cu bombă la un centru educaţional din Kabul

Cel puţin 23 de oameni au murit vineri în urma unui atac sinucigaş cu bombă produs la un centru educaţional din Kabul, potrivit CNN.

Bombardamente în Zaporizhzhia: cel puţin 23 de persoane au fost omorâte şi alte zeci, rănite. Consilier ucrainean: „Teroarea continuă. Crimele continuă”

Imaginile postate pe reţelele de socializare au arătat o scenă îngrozitoare, cu morţi şi răniţi zăcând pe şosea, existând informaţii potrivit cărora convoiul a fost lovit de mai mult de o douăzeci de ori.   Într-o înregistrare video postată pe Twitter, realizată în interiorul unei clădiri din apropiere, o femeie poate fi auzită plângând şi […]

Acuzaţii grave făcute de principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale din Brazilia

Actualul preşedinte de extremă-dreapta Jair Bolsonaro l-a numit pe rivalul său de stânga, fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, şeful unei bande criminale care a încurajat o „cleptocraţie” în timpul celor două mandate din 2003 până în 2010. Lula, care are un avans confortabil înainte de primul tur de scrutin, l-a numit pe Bolsonaro […]

Uraganul Ian în Florida: bilanţul deceselor este incert, pagubele sunt uriaşe

Bilanţul deceselor provocate de uraganul Ian în Florida este incert. Pagubele sunt uriaşe, iar autorităţile spun că ar putea fi cel mai mare dezastru natural din statul american. Uraganul avansează spre nord şi ar putea provoca alte dezastre, potrivit Reuters.

Sondaj: Popularitatea lui Putin în Rusia este în scădere după mobilizare, dar rămâne mai mare decât cea de dinaintea războiului

Popularitatea preşedintelui rus a scăzut cu 6 puncte după anunţarea mobilizării parţiale, chiar dacă această rată rămâne ridicată, potrivit unui sondaj realizat de institutul Levada Center.

Primele monede britanice care prezintă imaginea regelui Charles / Ce se va întâmplă cu cele peste 27 de miliarde de monede cu imaginea reginei Elisabeta a II-a

Primele monede britanice care prezintă imaginea regelui Charles au fost dezvăluite de Monetăria Regală, portretul noului monarh fiind orientat în direcţia opusă celei a mamei sale, regina Elisabeta, conform tradiţiei, relatează Reuters.

„1 miliard de dolari pentru a rămâne aliaţi”. Ţara care cere bani Taiwanului pentru nu a schimba recunoaşterea diplomatică

Preşedintele Paraguayului, Mario Abdo Benítez, a făcut apel la Taiwan să investească 1 miliard de dolari în ţara sa pentru a-l ajuta să reziste presiunilor "enorme" de a schimba recunoaşterea diplomatică în favoarea Chinei.

Şeful AIEA îşi exprimă „profunda îngrijorare” în legătură cu noile explozii de la Zaporojie

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, şi-a reiterat joi "profunda îngrijorare" cu privire la exploziile repetate din apropierea centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, scrie CNN.

London Metal Exchange va discuta interzicerea metalului rusesc – surse

London Metal Exchange (LME) intenţionează să discute interzicerea noilor livrări de metale ruseşti, cum ar fi aluminiul, nichelul şi cuprul, au declarat trei surse familiare cu această chestiune, citate de Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 218. Zelenski convoacă o reuniune de urgenţă / Putin spune că războiul este unul dintre efectele destrămării URSS / Vestul dezaprobă rezultatele „referendumului fictiv” organizat de Rusia: SUA anunţă nou ajutor militar, UE pregăteşte alt pachet de sanţiuni / Ceremonia de semnare a tratatelor privind anexarea de teritorii va avea loc mâine, la Kremlin

UPDATE 23:00 Şeful AIEA îşi exprimă „profunda îngrijorare” în legătură cu noile explozii de la Zaporojie Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, şi-a reiterat joi „profunda îngrijorare” cu privire la exploziile repetate din apropierea centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, scrie CNN. Zona a fost supusă unor bombardamente frecvente în ultimele luni. […]

Rusia, îndemnată de Turcia să acorde o nouă şansă negocierilor de pace

Preşedintele turc Tayyip Erdogan l-a presat joi pe Vladimir Putin, într-un apel telefonic, să ia măsuri pentru a reduce tensiunile din Ucraina şi l-a îndemnat pe liderul rus să prelungească un acord care protejează exporturile de cereale din Marea Neagră, a anunţat biroul preşedintelui.

Cetăţean american, ucis în bombardamente efectuate de Iran în Kurdistanul irakian

Administraţia SUA a anunţat, joi seară, că un cetăţean american a fost ucis în bombardamentele efectuate de Iran asupra poziţiilor unor grupuri disidente din regiunea irakiană Kurdistan, incidentul riscând să amplifice tensiunile dintre Washington şi Teheran.

UE se îndreaptă spre un acord cu privire la taxele pe veniturile excepţionale din energie

Ţările Uniunii Europene sunt pe cale să aprobe vineri un pachet de măsuri de urgenţă care include taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, în cadrul unei reuniuni în care statele vor discuta şi plafonarea preţurilor la gaze, scrie Reuters.

Biden anunţă asistenţă federală pentru statul Florida şi se va deplasa în zonele calamitate

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a anunţat, joi, că va furniza asistenţă federală statului Florida, în contextul distrugerilor cauzate de Uraganul Ian, şi intenţionează să viziteze zonele calamitate.

Preţul petrolului a crescut aproape de 90 de dolari, OPEC+ ia în considerare reducerea producţiei

Preţul petrolului a crescut joi, atingând pentru scurt timp pragul de 90 de dolari pe baril, în condiţiile în care principalii membri ai OPEC+ discută o reducere a producţiei săptămâna viitoare, însă creşterile s-au temperat din cauza dolarului mai puternic şi a perspectivelor economice slabe.

SUA afirmă că un fost maior şi soţia sa au încercat să ofere Rusiei date medicale militare

Un fost maior al armatei americane şi soţia sa, medic anestezist, au fost acuzaţi penal pentru că ar fi încercat să vândă în Rusia date medicale extrem de sensibile despre pacienţii militari, a dezvăluit joi Departamentul de Justiţie, citat de Reuters.

Rusia analizează posibilitatea reluării negocierilor cu SUA pe tema acordului Noul START

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, joi, că analizează posibilitatea reluării negocierilor cu Statele Unite pentru prelungirea Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic (Noul START).

Antonio Guterres se teme de „escaladarea periculoasă” a conflictului dintre Rusia şi Ucraina

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat ferm, joi seară, planul Rusiei de anexare a unor regiuni ucrainene, avertizând că acţiunea riscă să genereze o "escaladare periculoasă" a conflictului militar cu Ucraina.

Declaraţie comună a coordonatorilor speciali pentru problematica Holocaustului. Condamnă ferm acţiunile Rusiei

10 reprezentanti speciali pentru Holocaust din state membre UE si NATO, printre care si România, au semnat o declaraţie comună în care condamnă ferm acţiunile Rusiei de a falsifica istoria şi a de a deporta forţat în Rusia sute de mii de cetăţeni ucraineni.

Putin susţine că războiul din Ucraina este unul dintre efectele destrămării URSS

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat joi după-amiază, că actualul conflict militar din Ucraina reprezintă unul dintre efectele destrămării Uniunii Sovietice (URSS).

Oficial din Ucraina: sute de copii ucraineni sunt blocaţi în taberele de vară din Rusia

Sute de copii din estul Ucrainei ar fi blocaţi în tabere de vară din Rusia, după ce au fost trimişi în vacanţă înainte ca forţele ucrainene să recucerească părţi din regiunea Harkov, potrivit Sky News.

Zelenski a convocat o reuniune a Consiliului de Apărare, în contextul planului rus de anexare

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convocat pentru vineri o reuniune urgentă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, în contextul planului Rusiei de a formaliza anexarea a patru regiuni ucrainene.

Taxă de solidaritate. Guvernul spaniol vrea să obţină 3,1 miliarde euro taxând persoanele bogate

Guvernul de coaliţie condus de Partidul Socialist din Spania a declarat joi că cetăţenii a căror avere depăşeşte 3 milioane de euro vor fi supuşi unei noi taxe pe active în 2023 şi 2024.

Incidentul Nord Stream: scurgerea de gaze ar putea continua până săptămâna viitoare

Scurgerea de gaze din conducta Nord Stream 1 se va încheia probabil luni, a anunţat operatorul gazoductului.