Sport

Hănescu a coborât pe locul 32 în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu a coborât o poziţie şi ocupă locul 32, cu 1.341 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, informează site-ul atpworldtour.com.

Bergodi: Am reacţionat foarte bine după şocul golului primit foarte devreme

Antrenorul Cristiano Begodi a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi au reacţionat foarte bine după golul primit în minutul 3 al partidei, pe care Steaua a terminat-o la egalitate, scor 2-2, cu CFR Cluj, în etapa a doua a Ligii I.

Schimb de replici între Becali şi un suporter stelist

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a avut un schimb de replici cu un suporter, duminică seară, la finalul derbiului cu CFR Cluj, scor 2-2, din etapa a II-a a Ligii I, fanul reproşându-i faptul că trebuie să plătească pentru biletul copilului său, deşi acesta joacă la gruparea bucureşteană.

Conceicao: Jocul nostru ne dă speranţe pentru viitor

Antrenorul Antonio Conceicao a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că jocul prestat de CFR Cluj în derbiul etapei a II-a a Ligii I, disputat la Bucureşti, în faţa echipei Steaua, încheiat la egalitate, scor 2-2, îi dă speranţe pentru viitor.

Steaua a remizat în derbiul cu CFR Cluj, scor 2-2 – GALERIE FOTO

Echipa Steaua Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul susţinut, duminică seară, pe teren propriu, în compania deţinătoarei Cupei României, CFR Cluj, în derbiul etapei a doua a Ligii I.

Iuliu Mureşan: Rezultatul este echitabil

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, duminică seară, că rezultatul de egalitate înregistrat în meciul cu Steaua, scor 2-2, în etapa a II-a a Ligii I, este unul echitabil, apreciind şi "fotbalul bun" prestat de jucătorii celor două echipe.

Gigi Becali: I-am dominat la toate capitolele, dar am avut ghinion

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică seară, că doar ghinionul a făcut ca formaţia antrenată de Cristiano Bergodi să nu câştige meciul cu CFR Cluj, încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa a doua a Ligii I.

Poli Iaşi – FC Timişoara, scor 1-1, în Liga I

Formaţia FC Timişoara a remizat, duminică, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a II-a a Ligii I.

Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, internat în comă

Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Constantin Cârstea (60 de ani), a fost internat în comă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în urma unei hemoragii cerebrale.

Ceahlăul Piatra Neamţ – Oţelul Galaţi, scor 0 la 0

Formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ a obţinut, duminică, primul punct în sezonul 2009-2010 al Ligii I, după rezultatul înregistrat în partida susţinută în deplasare, în faţa echipei Oţelul Galaţi, scor 0-0.

Lotul de 21 de jucători al Ungariei pentru meciul cu România

Selecţionerul Ungariei, Erwin Koeman, a oprit 21 de jucători din lotul lărgit de 28 de fotbalişti pentru meciul amical cu România, programat miercuri, la Budapesta, informează site-ul oficial al federaţiei din ţara vecină.

R. Lucescu: Va fi un meci extrem de util cu Ungaria

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, susţinută la Centrul Naţional Academia de Fotbal Mogoşoaia, că meciul cu Ungaria, de la Budapesta, va fi extrem de util, menţionând că se aşteaptă la un spirit de fair-play, pentru că se joacă în memoria lui Marian Cozma.

AC Milan anunţă că Pato nu este de vânzare

Clubul AC Milan a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că brazilianul Alexander Pato nu este de vânzare, dezminţind astfel informaţiile din presa engleză conform cărora jucătorul ar urma să ajungă la Chelsea, informează agenţia Datasport.

Grigoraş: Înainte de a discuta cu Iaşul, am fost contactat de Timişoara

Antrenorul formaţiei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, duminică, într-o emisiune sportivă, la un post de televiziune local, că înainte de a semna cu gruparea din dealul Copoului a fost contactat de oficiali ai echipei FC Timişoara.

Stoica: Am câştigat cu şansă împotriva Rapidului

Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, sâmbătă, că echipa antrenată de Dan Petrescu a câştigat cu şansă partida de pe teren propriu cu Rapid, scor 1-0, contând pentru etapa a II-a a Ligii I.

Hizo: A fost un circ total şi cred că CCA ar trebui să analizeze din toate punctele de vedere

Antrenorul Viorel Hizo a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că prestaţia arbitrului Istvan Kovacs, care a condus la centru partida Unirea Urziceni - Rapid, scor 1-0, a fost un circ total, iar tot ceea ce s-a întâmplat în acel meci ar trebui analizat de Comisia Centrală de Arbitri.

Lotul României pentru meciul amical cu Ungaria

Selecţionerul echipei naţionale, Răzvan Lucescu, a definitivat lotul lotul care se va deplasa la Budapesta, în vederea jocului amical de miercuri, 12 august, ora 21.00, contra naţionalei similare a Ungariei, informează frf.ro.

Tăbîrcă: Trebuie să plângem după două puncte

Tehnicianul echipei Gloria Bistriţa, Sandu Tăbîrcă, a declarat, sâmbătă seară, că jucătorii săi trebuie să plângă după cele două puncte pierdute la meciul cu Unirea Alba Iulia, scor 1-1, deoarece golul oaspeţilor a venit în urma unei greşeli personale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cârţu: O să ne fie bine, dacă suntem arbitraţi corect

Tehnicianul Sorin Cârţu a declarat, sâmbătă seară, că Pandurii Târgu Jiu a meritat victoria în meciul cu FC Vaslui, scor 1-0, şi a precizat că echipa sa va avea un parcurs bun în campionat, dacă va fi arbitrată corect.

Dani Jarque, căpitanul echipei Espanol Barcelona, a murit după o criză cardiacă

Căpitanul echipei Espanol Barcelona, Dani Jarque, a încetat din viaţă, sâmbătă, la 26 de ani, după ce a suferit o criză cardiacă în timp ce se afla în stagiu de pregătire cu formaţia sa, în Italia, informează presa spaniolă.

Dulca: Este un eşec fără scuze pentru echipa mea

Tehnicianul Cristian Dulca a declarat, sâmbătă seară, că înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul din deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, este un eşec fără scuze pentru FC Vaslui, echipă care a pierdut din cauza greşelilor personale ale jucătorilor.

Unirea Urziceni a câştigat derbiul cu Rapid, scor 1-0

Campioana României, Unirea Urziceni, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a doua a Ligii I.

Gloria Bistriţa – Unirea Alba Iulia, scor 1-1, în Liga I

Echipa Gloria Bistriţa a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei Unirea Alba Iulia, în etapa a II-a a Ligii I.

Mutu şi Săpunaru nu fac deplasarea cu naţionala pentru meciul cu Ungaria

Atacantul Adrian Mutu şi fundaşul Cristian Săpunaru nu vor evolua în meciul amical al României cu Ungaria, selecţionerul Răzvan Lucescu fiind nevoit să renunţe la serviciile lor, după ce jucătorii acuză probleme de sănătate, informează site-ul frf.ro

Viorel Moldovan: Mi-am dat seama că şi dacă mai jucam tot nu dădeam gol

Antrenorul Viorel Moldovan a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că, pe parcursul meciului FC Braşov - Astra Ploieşti, scor 0-0, şi-a dat seama de faptul că echipa sa nu va reuşi să marcheze, chiar dacă se mai juca.

Ion Moldovan: Este un punct important, de care aveam nevoie

Antrenorul Ion Moldovan a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Astra Ploieşti a obţinut un punct important în partida cu FC Braşov, scor 0-0, de care formaţia sa avea nevoie.

Pandurii Târgu Jiu – FC Vaslui, scor 1-0

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a II-a a Ligii I, primul pentru vasluieni în actuala ediţie de campionat.

FC Braşov – Astra Ploieşti, scor 0-0 în Liga I

Formaţia FC Braşov a terminat la egalitate, scor 0-0, partida susţinută, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Astra Ploieşti, contând pentru etapa a II-a Ligii I, meci în care oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică, după eliminările lui Păun şi Alexe.

Internazionale Milano, cu Chivu titular, a pierdut Supercupa Italiei

Echipa Internazionale Milano, cu Cristian Chivu pe teren tot meciul, nu a reuşit să păstreze trofeul Supercupa Italiei, fiind învinsă, sâmbătă, la Beijing, cu scorul de 2-1 (0-0), de formaţia Lazio Roma, la care Ştefan Radu a fost rezervă.

Bergodi: Cu CFR Cluj va fi primul test adevărat pentru Steaua

Antrenorul echipei Steaua, Cristiano Bergodi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că meciul cu CFR Cluj, din etapa a II-a a Ligii I, este primul test important al sezonului pentru jucătorii săi, o partidă contra celui mai valoros lot din România.

Bergodi: Bonetti se poate descurca la Dinamo dacă va avea linişte

Antrenorul echipei Steaua, Cristiano Bergodi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că tehnicianul italian de pe banca formaţiei Dinamo, Dario Bonetti, se poate descurca la gruparea "roş-albă" dacă va avea linişte şi încrederea conducerii.

Bergodi: Plătim pentru meciul cu Ujpest

Antrenorul Cristiano Bergodi regretă faptul că formaţia Steaua va evolua două partide fără spectatori în cupele europene şi speră să nu izbucnească un nou conflict între fani şi conducere, după declaraţiile finanţatorului Gigi Becali împotriva suporterilor.

Dorin Goian: Prezenţa lui Zenga şi Pedrazzini la Palermo a contat în alegerea făcută

Fundaşul Dorin Goian, transferat de la FC Steaua la Palermo, a declarat că prezenţa la gruparea italiană a antrenorilor Walter Zenga şi Massimo Pedrazzini, cu care a mai lucrat în Ghencea, a contribuit la venirea sa, informează site-ul grupării italiene.

Ronaldinho, certat de fanii milanezi că-şi petrece nopţile prin discoteci

Câţiva suporteri ai echipei AC Milan i-au obligat pe jucătorii Ronaldinho şi Dida să părăsească o discotecă în care aceştia se aflau, reproşându-le că se distrează în loc să se odihnească înaintea unui antrenament, informează ediţia on-line a cotidianului As, care citează Gazzetta dello Sport.

Real Madrid îl va putea transfera la Ribery în 2010

Real Madrid a ajuns la un acord cu agentul jucătorului francez al echipei Bayern Munchen, Franck Ribery, pentru achiziţionarea mijlocaşului în 2010, după ce a eşuat în tentativa de a-l aduce în această vară, informează cotidianul As.

Doi dragoni, şapte stele şi vizieră din titan, aşa va arăta casca lui Schumacher

Michael Schumacher şi-a pregătit casca de protecţie cu care va concura la Marele Premiu al Europei, elementele reprezentate pe aceasta fiind doi dragoni, numele soţiei şi copiilor săi, şi şapte stele, respectiv numărul campionatelor mondiale câştigate de german, informează As, care citează Bild.

Presa germană ironizează FC Timișoara, adversara echipei VfB Stuttgart în Liga Campionilor

"Timi…cum?", a titrat cotidianul german Bild, referindu-se la formaţia FC Timișoara, adversara echipei VfB Stuttgart în play-offul Ligii Campionilor.

Mehmed Janjos: CFR Cluj va avea viață grea cu noi

Antrenorul FC Sarajevo, Mehmed Janjos, a declarat că formației CFR Cluj, adversara din play-off-ul Ligii Europa, nu îi va fi deloc ușor și va avea viață grea cu echipa sa, informează cotidianul bosniac Dnevni Avaz.

Dusan Bajevici spune că AEK și FC Vaslui au șanse egale de calificare

Antrenorul AEK Atena, Dusan Bajevici, a declarat că echipa sa și FC Vaslui au șanse egale de calificare în grupele Ligii Europa, adăugând că formația moldavă nu va fi subestimată, informează Naftemporiki.

Director executiv St.Patrick’s Athletic: Este un avantaj pentru noi că Steaua are terenul suspendat

Directorul executiv al grupării St. Patrick’s Athletic, Richard Sadlier, a declarat că suspendarea stadionului din Bulevardul Ghencea este un avantaj pentru echipa sa în dubla cu Steaua din play-offul Ligii Europa, lucru care sporește șansele de calificare, informează Irish Times.