Sport

Federaţia Internaţională de Tenis sprijină WTA. A decis să suspende toate evenimentele de tenis din China pe fondul situaţiei jucătoarei Peng Shuai

Potrivit unor informaţii credibile, citate de Reuters, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) e autoarea unei răsturnări de situaţie de ultim moment în ceea ce priveşte situaţia lui Peng Shuai, hotărând să susţină WTA şi să suspende toate evenimentele ITF programate iniţial anul viitor, în China.

Focar de COVID-19 la Manchester United. Meciul de marţi din Premier League, pus sub semnul întrebării

Meciul de marţi din Premier League dintre Brentford şi Manchester United este pus sub semnul întrebării, după ce un număr de membri ai echipei lui Ralf Rangnick au fost depistaţi pozitiv la Covid-19.

Cine este este Max Verstappen, noul campion mondial din Formula 1. Pe cine iubeşte, ce mănâncă şi ce muzică ascultă

Totul despre campionul mondial de la Red Bull: iubita, exerciţiile pentru gât, familia şi pasiunile sale.

Formula 1. Mercedes contestă rezultatul cursei de la Abu Dhabi, după ce Max Verstappen a obţinut titlul mondial

Într-o postare pe pagina oficială de Twitter, Formula 1 a anunţat că Mercedes a protestat „împotriva clasamentului stabilit la finalul competiţiei”, referitor la presupuse încălcări ale articolelor 48.8 şi 48.12 din Regulamentul Sportiv al FIA. Mercedes nu va face alte comentarii până când nu se va comunica o poziţie oficială a contestaţiei depuse. În cazul […]

Verstappen obţine primul titlu de Formula 1 din carieră după o finală dramatică la Abu Dhabi. Ce a declarat după victorie

UPDATE 18:30 Noul campion de Formula 1, olandezul Max Verstappen a declarat că vrea să inaugureze o eră de dominaţie cu Red Bull, după o victoria incredibilă, în ultimul tur al cursei de pe Yas Marina, care i-a adus primul titlul mondial al carierei.  Olandezul, în vârstă de 24 de ani, a devenit campion mondial după […]

Fost antrenor al Barcelonei, anchetat pentru abuz sexual

Fostul director al echipelor de juniori ale Barcelonei, Albert Benaiges, a fost acuzat că a abuzat sexual zeci de elevi de la o şcoală publică unde a lucrat în Barcelona, a relatat sâmbătă presa spaniolă. Ziarul catalan ARA a relatat că peste 60 de foşti elevi ai lui Benaiges l-au acuzat pe acesta de abuzat […]

România, victorie fără strălucire la Campionatul Mondial de handbal

Naţionala feminină de handbal a României a învins selecţionata Porto Rico cu scorul de 43-20 (20-9), sâmbătă, la Castello, într-un meci din Grupa principală II a Campionatului Mondial din Spania.

FCSB merge ceas în campionat: 11 victorii şi o remiză în ultimele 12 partide

FCSB a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal. Celelalte meciuri de sâmbătă: UTA Arad - FC Botoşani 0-0 şi FC Voluntari - CS Universitatea Craiova 1-1.

A murit Manolo Santana, marele pionier al tenisului spaniol

Manolo Santana, marele pionier al sportului spaniol, numărul 1 în lumea tenisului în 1965 şi campion la Wimbledon în 1966, a murit, sâmbătă, la vârsta de 83 de ani.

FCU Craiova a dat afară al 3-lea antrenor în 19 etape. Cine îl înlocuieşte pe Eugen Trică

FCU Craiova a pierdut acasă, vineri seară, cu Academica Clinceni, scor 1-2, iar înfrângerea i-a fost fatală antrenorului Eugen Trică.

Neymar a ridicat o firmă de echipament sportiv: „Cea mai bună investiţie făcută vreodată”

Jucătorul lui PSG a revitalizat Puma, o mărcă germană de echipament sportiv.

Emma Răducanu, mare favorită să câştige un premiu uriaş. Devansează campioni olimpici, legende în Marea Britanie

Emma Răducanu este cea mai mare personalitate sportivă a Marii Britanii în 2021, după ce a cucerit titlul la US Open venind din calificări şi fără set pierdut.

Aceasta ar putea fi cea mai mare umilinţă îndurată de Cristiano Ronaldo. Ferguson a dezvăluit singurul punct fix din 11-le său ideal

Privind înapoi la cariera sa de peste 30 de ani la Old Trafford, scoţianul explică că singurul punct fix al unei echipe formate din cei mai buni jucători ai săi ar fi unul dintre cei mai puţin celebri. Şi nici măcar nu este un atacant!

Dominaţia lui Magnus Carlsen continuă. Marele maestru şi-a apărat titlul mondial la Şah în faţa rusului Ian Nepomniachtchi

Magnus Carlsen şi-a apărat vineri titlul de campion mondial la Şah, după ce l-a învins pe Ian Nepomniachtchi cu scorul general de 7,5 la 3,5.

Dublă medaliată olimpică, Maddie Groves, acuză că a fost abuzată sexual în adolescenţă

Groves nu a identificat persoana în cauză şi a spus că nu a depus o plângere oficială cu privire la acuzaţii la Swimming Australia sau la poliţie. „Nu am depus nicio plângere cu privire la acest individ”, a declarat ea pentru ABC. „Cred că experienţa mea în încercarea de a face plângeri în legătură cu […]

Simona Halep şi-a anunţat prezenţa la un turneu american. Va fi o premieră

Organizatorii ediţiei din 2022 a Charleston Open au anunţat prezenţa la turneu a Simonei Halep, alături de Garbine Muguruza, care vor întregi tabloul competiţiei din perioada 2-10 aprilie 2022, la cea de-a 50-a aniversare a prestigiosului eveniment.

Totul despre Terapia Hijama. De ce o iubesc fotbaliştii şi de ce medicii nu o recomandă

„Ai grijă de corpul tău, ai doar unul”, scrie Arnaut Danjuma pe Instagram, împărtăşind fotografii cu tratamentul la care a fost supus, cel de cupping sau terapie cu ventuze. Sunt mulţi sportivi care se bazează pe această practică străveche, care este încă controversată deoarece nu se bazează pe dovezi ştiinţifice reale. Este o practică milenară […]

E război între Lewis Hamilton şi Max Verstappen, înaintea cursei decisive de la Abu Dhabi

Tensiunile dintre Lewis Hamilton şi Max Verstappen au crescut din nou joi, înainte de cursa decisivă a sezonului de Formula 1, care va avea loc în acest weekend, la Marele Premiu de la Abu Dhabi. Cei doi se prezintă la finalul sezonului la egalitate de puncte.

Simone Biles, desemnată „Sportiva anului” de publicaţia Time

Simone Biles, de patru ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, a obţinut distincţia "Sportiva anului", acordată de revista Time, a anunţat joi publicaţia.

Arnaut Danjuma, fotbalist care a dormit pe străzi, este eroul zilei în Liga Campionilor

Meciul de la Bergamo trebuia să se joace miercuri seară, dar ninsoarea a amânat partida pentru a doua zi. Cu 11 puncte adunate, Manchester United nu mai putea fi dată jos de pe primul loc. Lupta pentru poziţia a doua s-a dat între Villarreal, 7 puncte, şi Atalanta, 6 puncte, Italienii, în mare formă în […]

Meciul Tottenham – Rennes din Coference League a fost amânat. Număr record de teste Covid-19 pozitive

Meciul pe care Tottenham trebuia să îl dispute joi cu Rennes, în Europa Conference League, a fost suspendat de UEFA, după ce opt jucători şi cinci membri ai staff-ului au fost depistaţi pozitiv la Covid-19 la clubul londonez.

Publicaţia spaniolă AS: „Barca şi-a pus în scenă demisia din elita fotbalului”

Barça va juca în a doua competiţie europeană (Cupa UEFA/Europa League) pentru prima dată din sezonul 2003-04. Aceasta este a doua cea mai lungă pauză de acest fel în rândul marile cluburi europene. Doar Real Madrid nu a jucat acolo pentru o perioadă mai lungă de timp (din 1994-95). După un parcurs cu două victorii […]

Barcelona eliminată din Liga Campionilor. Atalanta şi Villareal se joacă joi

Faza grupelor Ligii Campionilor s-a încheiat miercuri seara cu ultimele 8 partide. Din acest moment competiţia a fost redusă de la 32 de participante la 16. Dezamăgirea serii, dealtfel previzibilă, a fost eliminarea din competiţie a Barcelonei, care va juca doar în Europa League.

Ronaldo blochează dezvăluirea publică a dosarelor poliţiei din Las Vegas privind o acuzaţie de viol

Cristiano Ronaldo este implicat într-o dispută referitoare la libertatea presei cu publicaţia The New York Times, în legătură cu accesul la dosarele Departamentului de Poliţie Metropolitană din Las Vegas (LVMPD), care a investigat o acuzaţie de viol din urmă 12 ani, suspect fiind chiar portughezul.

Meciul din Liga Campionilor dintre Atalanta şi Villarreal a fost amânată cu o zi din cauza zăpezii

Membrii staff-ului administrativ au încercat apoi să îndepărteze zăpada, iar startul a fost apoi amânat cu 20 de minute de către arbitrul Anthony Taylor, înainte ca acesta să decidă ulterior că meciul nu se poate desfăşura conform planului. Nu se ştie exact când anume joi se va juca meciul. Meciul are implicaţii cruciale pentru ambele […]

Marea Britanie şi Canada se alătură boicotului diplomatic al Jocurilor de iarnă de la Beijing

Canada s-a alăturat miercuri Australiei şi Marii Britanii în boicotul diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, condus de Statele Unite, în timp ce China a ripostat spunând că nu a invitat oficiali guvernamentali din Marea Britanie să participe, informează Reuters.

S-au stabilit adversarele reprezentantei României în UEFA Regions’ Cup

UEFA a stabilit, prin tragere la sorţi, grupele pentru tururile preliminare şi intermediare ale Regions’ Cup 2022-2023. UEFA Regions Cup a ajuns la ediţia a 12-a şi este o competiţie dedicată echipelor practicante de fotbal amator, alcătuite din jucători care nu au evoluat la nivel profesionist.

Naţionala de futsal a României se pregăteşte pentru dubla de verificare cu Moldova

Prima reprezentativă masculină de futsal a României se va reuni luni, 13 decembrie, la Vaslui, după care va pleca în Moldova pentru două meciuri de verificare în compania selecţionatei similare. Partidele se vor juca sâmbătă, 18 decembrie, şi duminică, 19 decembrie, anunţă frf.ro.

Ianis Hagi a fost ales tricolorul lunii noiembrie. Cum arată topul

La început de 2021 Federaţia Română de Fotbal a dat startul concursului „Suporterii anului„ în care fanii pot câştiga o paticipare la o partidă a României în deplasare. În perioada 1-7 decembrie, suporterii au hotărât prin vot câştigătorul trofeului ”Tricolorul lunii noiembrie”.

Un jucător columbian de la FC Llaneros primeşte ameninţări cu moartea în timpul unei anchetă privind meciuri trucate

Un fotbalist columbian care evolueză la un club ce face obiectul unei anchete pentru posibile meciuri trucate a declarat marţi că se teme pentru siguranţa vieţii sale, după ce a primit ameninţări cu moartea, relatează Reuters.

Salah pe urmele legendarului Ian Rush. Liverpool, prima echipă engleză cu randament 100% în CL

Liverpool a devenit prima echipă engleză care a câştigat toate cele şase meciuri din grupele Ligii Campionilor, încheind parcursul perfect prin victoria cu 2-1, în deplasare, împotriva lui AC Milan, care a fost astfel eliminată din toate competiţiile europene, ocupând ultimul loc în grupă.

Ce fotbalist a egalat recordul lui Ronaldo? A devenit al doilea jucător care a marcat în toate cele 6 meciuri într-un singur sezon

Sébastien Haller (Ajax) a marcat şi în ultimul meci din faza grupelor Ligii Campionilor, contra lui Sporting, încheiat cu 4-2 pentru olandezi. Astfel, el a devenit al doilea jucător din istoria CL care marchează în toate cele 6 meciuri din faza grupelor într-un singur sezon, după Cristiano Ronaldo.

Câte goluri record a înscris Real Madrid? Luka Modric, 100 de meciuri în CL la Real

Real Madrid a terminat marţi pe primul loc în Grupa D a Ligii Campionilor, după ce golurile lui Toni Kroos şi Marco Asensio au asigurat victoria cu 2-0, pe teren propriu, în faţa lui Inter Milano. Golul lui Asensio a fost cel cu numărul 600 pentru madrileni în competiţie.

Novak Djokovic, pe lista participanţilor la Australian Open. O mare absenţă pe tabloul feminin

Djokovic a refuzat să dezvăluie statutul său de vaccinare, în ciuda faptului că toţi jucătorii, oficialii, personalul şi fanii de la turneul ce se desfăşoară în perioada 17-30 ianuarie, la Melbourne Park, trebuie să fie vaccinaţi împotriva COVID-19. Informaţiile din presa australiană susţin că toţi cei de pe lista de înscrieri trebuiau să fie vaccinaţi […]

Încă o mare naţiune boicotează Jocurilor de iarnă de la Beijing

Australia se va alătura Statelor Unite într-un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, a declarat miercuri premierul Scott Morrison, în timp ce alţi aliaţi au luat în calcul măsuri similare pentru a protesta faţă de situaţia drepturilor omului din China, relatează Reuters.

AC Milan, eliminată din Europa. Liverpool şi Ajax fac maxim de puncte în grupele Ligii Campionilor

Faza grupelor în Champions League s-a încheiat marţi seara pentru jumătate din protagonistele sezonului. Marea surpriză vine de la AC Milan, eliminată din toate competiţiile europene, dar şi de la debutanta Sheriff Tiraspol, calificată în primăvara Europa League.

Campionatul Mondial de Handbal. Fără Cristina Neagu, România a fost învinsă la diferenţă mare de Norvegia

În ciuda eşecului usturător, România merge mai departe în competiţie, în grupele principale ale CM. Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin, Adrian Vasile, a declarat, la finalul partidei cu Norvegia, pierdută cu scorul de 22-33, ultima din Grupa C a Campionatului Mondial din Spania, că aceasta poate fi diferenţa dintre cele două formaţii dacă adversarele […]

Mbappe bate recordul lui Messi devenind cel mai tânăr marcator a 30 de goluri în Liga Campionilor

Kylian Mbappe a atins o nouă bornă în cariera sa, devenind cel mai tânăr jucător care a ajuns la 30 de goluri în Liga Campionilor, doborând recordul anterior deţinut de coechipierul său de la PSG, Lionel Messi. Francezul a marcat două goluri în debutul partidei cu Clube Brugge.

Lewandowski, trist după ratarea Balonului de Aur. Ce a declarat vedeta lui Bayern Munchen

Robert Lewandowski recunoaşte că are un "sentiment de tristeţe" în urma ultimei sale nereuşite la Balonul de Aur, atacantul lui Bayern Munchen sperând că Lionel Messi, de şapte ori câştigător, a fost "sincer" când a spus că el merita să primească retroactiv un Balon de Aur pentru 2020.

Turneul Shenzhen Open a fost eliminat din programul WTA anunţat pentru prima jumătate a anului 2022

WTA a confirmat marţi că tradiţionalul turneu de tenis Shenzhen Open, care deschide sezonul, nu va avea loc în prima jumătate a anului 2022, circuitul feminin urmând să organizeze evenimente în luna ianuarie în Australia, înainte de a urma tiparul convenţional până la Wimbledon, în iunie.